Drepturi salariale (banesti). Decizia 273/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 273/2009
Ședința publică de la 12 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- judecător
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamanta " " - Sucursala S împotriva sentinței civile nr. 1081 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat pentru pârâta intimată I, lipsă fiind reclamanta recurentă " " - Sucursala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei intimate declară că nu are chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului formulat de reclamanta " " - S și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu ca temeinică și legală, instanța de fond reținând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile art. 195 din Codul Muncii pentru a solicita acele pretenții nejustificate, nefiind dovedit cuantumul pregătirilor profesionale ale pârâtei. Cu cheltuieli de judecată, justificate cu bon fiscal pentru carburant auto și chitanța prin care s-a achitat onorariul de avocat.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile prezentate în apărare, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Constată că prin acțiunea civilă formulată la Tribunalul Sibiu de " " Saf ost chemată în judecată I pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1650 lei reprezentând despăgubiri pentru formarea sa profesională și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că pârâta a fost angajata societății reclamante în perioada 6 august 2007 - 19 septembrie 2007 îndeplinind funcția de operator calculatoare.
Pentru că activitatea desfășurată este una specială, fiecare nou angajat este școlarizat la începutul activității.
La terminarea școlarizării angajatul se obligă să nu înceteze contractul de muncă timp de un an de la terminarea cursului sub sancțiunea dezdăunării societății cu contravaloarea a trei salarii nete.
Aceste clauze sunt incluse într-un act adițional la contractul individual de muncă.
Având în vedere că pârâta nu a respectat clauzele amintite și în data de 19 septembrie 2007 încetat activitatea de la societatea reclamantă, aceasta a procedat la emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă. Pentru că salariul lunar net al pârâtei a fost de 550 ron, suma pretinsă este de 1650 lei conform actului adițional.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 270, 272 și 195 din Codul Muncii, 969, 970 Cod Civil.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar contractul individual de muncă și decizia de încetare a raporturilor de muncă.
Prin sentința nr. 2722/2008 a Judecătoriei Sibiua fost admisă decizia de necompetență materială a judecătoriei și judecarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Sibiu.
Investit cu soluționarea cauzei, tribunalul a constatat că prin acțiunea de dreptul muncii formulată de angajator s-a solicitat recuperarea cheltuielilor de școlarizare de la fostul angajat.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și cerere reconvențională, solicitând constatarea nulității deciziei nr. 927/30.10.2007, obligarea reclamantei la despăgubiri egale cu salariile cuvenite de la desfacerea contractului de muncă până la rămânerea definitivă a sentinței și obligarea reclamantei la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada lucrată până la desfacerea contractului de muncă precum și la plata a 32 ore suplimentare lucrate sâmbăta și duminica, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, se arată că pentru a opera obligația de restituire prevăzută de art. 195 din Codul Muncii, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții.
Apreciind că aceste condiții nu sunt întrunite în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii principale.
În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că decizia de desfacere a contractului de muncă nu este motivată, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia pentru încălcarea dispozițiilor art. 74 alin.1 din Codul Muncii.
De asemenea s-a arătat că decizia nu cuprinde potrivit art. 62 alin.2 din Codul Muncii elementele necesare (motivarea în fapt și drept, termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă), fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia.
Pârâta reclamantă reconvențională a solicitat să se constate că decizia a fost luată în perioada în care avea concediu medical, deci cu încălcarea dispozițiilor art. 60 din Codul Muncii.
Pârâta mai precizează că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 267 alin.4 din Codul Muncii și art. 268 din același act normativ.
Privitor la orele suplimentare pe care le solicită, plata acestora a fost pretinsă în temeiul art. 120 și 133 din Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr. 1081/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, s-a admis excepția tardivității și s-a respins atât acțiunea principală formulată de reclamanta " " Sucursala S împotriva pârâtei I, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamant reconvențional I împotriva reclamantei pârât reconvențional.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți a intervenit un act adițional la contractul individual de muncă prin care pârâta trebuia să urmeze un curs de formare și adaptare profesională și prin care totodată se obliga să nu aibă inițiativa încetării raporturilor de muncă, sub sancțiunea plății a 3 salarii cu titlu despăgubiri pentru cursul efectuat.
Prin prisma disp. art. 195 Codul Munciis -a reținut că reclamanta nu a făcut dovada organizării unui asemenea curs și nici dovada unor cheltuieli de școlarizare, astfel că cerințele dispozițiilor invocate nu sunt întrunite.
Drept urmare, s-a avut în vedere că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a angajatului prev. de art. 270 Codul Muncii.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a arătat că față de data comunicării deciziei din 13.11.2007 și de cea a promovării contestației, 27.03.2008, sunt incidente dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă raportat la art. 283 lit.a Codul Muncii în privința reținerii tardivității formulării contestației.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta - - prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului reclamanta susține că pe durata derulării raporturilor de muncă cu pârâta, aceasta a beneficiat de toate drepturile salariale, precum și de o pregătire profesională pentru a dobândi cunoștințele necesare exercitării activității. Această pregătire profesională s-a realizat cu scoaterea parțială din producție a angajatului și pe cheltuiala integrală a societății.
Recurenta susține că sentința este criticabilă sub aspectul faptului că instanța a apreciat că acest curs de pregătire profesională nu ar îndeplini condițiile prevăzute în legislația muncii, în speță durata lui nu ar fi fost de 60 de zile.
Însă între părți s-a încheiat un act adițional ce conține dispoziții drogatorii de la principiul statuat în art. 195 Codul muncii. Se consideră ilegală soluția în condițiile în care instanța exonerează intimata de efectuarea unei plăți născută dintr-o convenție derogatorie de la dispozițiile speciale ale Codului muncii.
În drept invocă art. 969 Cod Civil, art. 300 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare în această fază procesuală, prin are a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
La data de 6.08.2007 între părți se încheie actul adițional la contractul individual de muncă al pârâtei I, prin care angajatorul se obligă să organizeze un curs profesional, ale cărui costuri să fie suportate integral de către el, iar salariata se obligă să nu aibă inițiativa încetării contractului individual de muncă timp de 1 an după terminarea cursului, în caz contrar salariata fiind obligată să achite cu titlu de despăgubiri pentru cheltuielile făcute de societate echivalentul a 3 salarii nete (fila 13 dosar fond).
Este evident că trimiterea instanței de fond la dispozițiile art. 195 Codul muncii este greșită, deoarece în speță nu este vorba de un curs de formare profesională cu o durată de 60 de zile.
Acțiunea formulată de către reclamantă are la bază actul adițional la contractul individual de muncă, astfel că instanța trebuia să analizeze temeinicia acțiunii în raport de acest act.
Instanța reține că potrivit acestui act adițional, reclamanta se obliga să asigure perfecționarea profesională a pârâtei, iar pârâta se obliga să nu aibă inițiativa încetării raportului de muncă timp de un an de la terminarea cursului.
Plecând de la aceste dispoziții contractuale, obligatorii pentru ambele părți, reclamanta trebuia să facă dovada că: a organizat un curs de pregătire profesională, că a efectuat cheltuieli cu acest curs, că pârâta a participat la acest curs, durata acestui curs cu menționarea datei ce începere și a celei la care s-a finalizat și faptul că pârâta a avut inițiativa încetării contractului individual de muncă.
Dintre cele menționate, reclamanta a făcut numai dovada că pârâta a avut inițiativa desfacerii contractului individual de muncă.
Nu există nici o dovadă că pârâta a urmat un curs de pregătire/perfecționare profesională organizat de către reclamantă și nici că reclamanta a efectuat vreo cheltuială cu pârâta în acest sens, având în vedere că despăgubirile datorate de către pârâtă potrivit actului adițional erau destinate să acopere "cheltuielile făcute de societate".
Înscrisurile depuse la filele 40-43 dosar de fond nu pot fi considerate probe în acest sens, în condițiile în care aceste probe nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză și cu atât mai mult cu cât însăși recurenta declară că intimata a fost angajata societății doar 45 zile, din care 7 zile a fost în concediu medical și o zi a avut-o liberă pentru un deces în familie. Deci, nici din această perspectivă nu poate fi obligată pârâta la despăgubiri pentru că și dacă în această perioadă ar fi beneficiat de pregătire profesională, ea nu a întrunit toate cele 60 de zile prevăzute în actul adițional la. pentru ca ulterior să se poată pune problema dacă aceasta datorează sau nu despăgubiri.
În consecință, în raport de cele menționate, soluția primei instanțe este temeinică și legală chiar dacă motivele menționate de prima instanță nu au fost menținute de către instanța de recurs.
Pentru considerentele menționate, criticile aduse de către recurentă sentinței pronunțate de către Tribunalul Sibiu fiind neîntemeiate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul cu soluționarea căruia a fost sesizată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta fiind căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor efectuate de către intimată în recurs constând în onorariul avocațial și cheltuieli de transport, conform chitanțelor depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
(continuarea minutei dec.civ. 273/2009)
*****
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta " " - S împotriva sen. civ. nr. 1081/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatei I suma de 1100 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. NV 2 ex. IM 15.04.2009
Jud. fond- M,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
