Drepturi salariale (banesti). Decizia 2841/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2033/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2841/
Ședința din ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sandu Valentina
JUDECĂTOR 2: Harabagiu Lizeta
JUDECĂTOR 3: Ceaușescu Maria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentii-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE
împotriva sentinței civile nr.90/16.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4960/2008) în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVAa formulat concluzii scrise, înscrisuri înregistrate la dosar la data de 28.04.2009, după care,
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului Ministerului Finanțelor Publice, excepție pe care o admite, având în vedere data comunicării hotărârii 05.11.2008 și 19.11.2009, data înscrisă pe plicul poștal.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare pe recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1512/29.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți, s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a pricinii având ca obiect cererea de intervenție în interes propriu prin care intervenienta a solicitat a pârâților Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI, să îi plătească drepturile salariale, rezultând din acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 01.09.2000 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
La Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale cauza a fost înregistrată sub nr- și prin încheierea pronunțată la data de 25.05.2008, făcând aplicarea disp. OUG nr.75/2008, Tribunalul a înaintat cauza spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, fiind înregistrată sub același număr.
Prin sentința civilă nr.90/16.10.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 21.02.2005 și, în consecință, a respins ca prescrise pretențiile deduse judecății pentru intervalul de timp respectiv; a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI; a obligat pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI, să plătească intervenientei contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 22.02.2005 la zi, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat aceeași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al intervenientei; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate prin hotărâre; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Intervenienta are calitatea de procuror și funcționează în prezent în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (sediul central din B), aspect necontestat de niciunul dintre pârâți.
Prin cererea de intervenție pe care a depus-o, ea pretinde să i se acorde contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Problema recunoașterii și plății acestui spor pentru magistrați a fost soluționată prin Decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în Secții Unite. Conform dispozițiilor acesteia, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară.
Ținând seama de acest aspect, ca și de împrejurarea că respectiva decizie a ÎCCJ este obligatorie pentru instanțele judecătorești conform art. 329 proc.civ. Curtea a apreciat că pretențiile deduse judecății sunt întemeiate parțial, le-a admis în parte în sensul obligării pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI să plătească intervenientei, în funcție de perioada în care a funcționat efectiv ca magistrat în intervalul 21.02.2005 la zi, contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Perioada pentru care se impune acordarea acestor drepturi bănești este cea menționată mai sus și nu cea pe care a indicat-o intervenienta în petitul cererii sale (adică începând cu data nașterii drepturilor, respectiv 01.11.2000), întrucât din acest punct de vedere în speță, sunt aplicabile prevederile art. 283 lit. c din Codul Muncii. Aceste dispoziții legale prevăd că drepturile salariale neacordate (situația din speță) pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Așa fiind, înseamnă că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine intervenientei doar pentru un interval de timp de 3 ani anterior datei formulării pretențiilor deduse judecății. Sub acest aspect, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată.
Deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, care dau posibilitatea obligării angajatorului (respectiv pârâții anterior menționați) la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat salariaților prin neachitarea drepturilor salariale cuvenite, Curtea a dispus actualizarea sumelor de bani anterior menționate cu indicele de inflație la data plății, astfel încât paguba creată intervenientei să fie acoperită integral, realizându-se și dreptul acesteia, în calitate de creditor, de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, conform art. 1073 civ.
Aceasta fiind rezolvarea dată principalului capăt de cerere al acțiunii, a fost admisă și pretenția cu caracter accesoriu, pârâții fiind obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al intervenientei.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare achitării drepturilor bănești recunoscute în favoarea autoarei cererii de intervenție. Din acest punct de vedere este necesar a se preciza că în conformitate cu art. 131 din 303/2004, activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, ceea ce presupune că tot de la bugetul de stat se asigură sumele de bani necesare plății drepturilor salariale ale magistraților.
În consecință, ținând seama și de prevederile art. 19 din 500/2002, din interpretarea cărora rezultă cu claritate că Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul principal în elaborarea proiectelor legilor bugetare, în care trebuie să se prevadă sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale ale magistraților, este evident că MEF trebuie să figureze ca parte într-un proces precum cel de față, fiind necesar ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă. În acest fel Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să ia măsurile ce se impun pentru asigurarea fondurilor financiare necesare plății drepturilor bănești pretinse prin acțiune, urmând să avizeze favorabil propunerile ce vor fi făcute în acest scop de ordonatorul principal de credite și să procedeze în mod corespunzător la elaborarea unui proiect de lege de rectificare bugetară.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca neîntemeiată, în speță nefiind întrunite cerințele impuse prin disp. art. 60 alin. 1 proc.civ. deoarece cererea de intervenție are caracterul unei în acțiuni în despăgubiri, condiție pe care trebuia să o respecte și cererea de chemare în garanție. Or, cererea introdusă de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție contra Ministerului Economiei și Finanțelor are un cu totul alt obiect, vizând obligarea chematului în garanție să ia de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile intervenientei. Aceasta este o pretenție total diferită ca natură juridică de cea exprimată prin acțiunea principală (reprezintă o cerere în constatarea existenței unui obligații de "a face), fără vreo legătură cu cererea în despăgubiri reclamantului, motiv pentru care nu a fost primită.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, recurs înregistrat inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și ca efect al pronunțării deciziei nr.104/30.01.2009 de către Curtea Constituțională, a fost înaintat dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI spre competentă soluționare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate prin prisma criticilor formulate cât și potrivit disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, în ședința publică din data de 29.04.2009, Curtea din oficiu a invocat excepția tardivității declarării recursului, motivat de faptul că declararea recursului s-a făcut cu depășirea termenului de 10 zile de la data comunicării sentinței.
Conform art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Astfel, sentința civilă a fost comunicată recurentului-pârât la data de 5.11.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 11 din dosarul de fond, iar recursul a fost declarat la data de 19.11.2008, conform ștampilei aplicate pe plicul poștal.
În raport de aceste date, Curtea constată că recursul este formulat peste termenul legal de 10 zile calculat conform art.101 Cod procedură civilă și va fi respins ca atare.
Având în vedere faptul că nerespectarea termenului pentru declararea căii de atac atrage sancțiunea decăderii părții, Curtea va admite excepția de tardivitate și va respinge recursul acestui recurent-pârât, ca fiind tardiv formulat.
Prin recursul formulat, recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, casarea sentinței civile nr. 90 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
- Față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în temeiul art.329 alin.1 din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
În acest sens, față de dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru perioada anterioară datei de 3 februarie 2007, solicită să se facă aplicarea art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
- În ceea ce privește fondul cauzei, pentru perioada ulterioară datei de 3 februarie 2007, apreciază recurentul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Într-adevăr, Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite pronunțată în dosarul cu numărul 5/2008, a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În condițiile în care legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ, și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare. Nu se poate susține că art. 47 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate.
Și din Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție se poate desprinde aceeași concluzie, aceasta deoarece instanța tratează doar problema eventualei abrogări a art. 47 de către Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 fără a se face referiri la prevederile nr.OG 7/2007.
Instanța supremă statuează că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, dar nu precizează întinderea în timp a acestei aplicări.
- Apreciază recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază recurentul că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Apreciază recurentul că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin această hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către intimată a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciază că aceste obligații nu sunt întemeiate si nu se justifică.
- Față dispoziția instanței de obligare a pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, solicită recurentul respingerea acestei cereri ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 - privind carnetul de muncă, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul solicitat de intimată este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Față de cele expuse, solicită respingerea cererii privind transcrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale solicitate de intimată.
- Instanța în mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor,respectiv, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Astfel,potrivit Hotărârii de Guvern nr.736/2003 - privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În considerarea celor expuse, apreciază recurentul că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.60-63 din Codul d e procedură civilă, în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate,față de Ministerul Finanțelor Publice pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție pe anul 2008.
Prin concluziile scrise depuse la dosar de intimatul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, se solicită admiterea recursului formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, casarea sentinței,înaintarea dosarului instanței competente în soluționarea cauzei, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
- soluția pronunțată s-a dat cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, în speță competentă fiind instanța de contencios Administrativ și fiscal a Curții de APEL BUCUREȘTI.
- soluția pronunțată s-a dat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și nu cuprinde motivele de drept, argumentele care au dus-o la soluția pronunțată, s-a încălcat grav principiul separației puterilor în stat.
- tribunalul interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, obligând în mod greșit la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentință, în carnetele de muncă.
- soluția pronunțată este lipsită de temei legal, întrucât se bazează pe un act normativ abrogat.; hotărârea încalcă principiul neretroactivității legii civile.
Analizând aspectele de fapt și de drept invocate de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,ca motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate cu recurs și având în vedere și susținerile intimatului-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA exprimate în notele scrise depuse în susținerea recursului declarat de recurentul anterior menționat, Curtea va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a lămurit pe deplin problema de drept ivită cu privire la controversatul art.47 din Legea nr.50/1995. Astfel, în considerentele acestei decizii se arată următoarele: " ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție constată că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect învestită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune cainstanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.-.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor,s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant căexistă discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă(Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 59).
A accepta tezapropusă de procurorul general prin recursul în interesul legii,în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident căinterpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminareîn sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului".
Odată lămurită problema "sporulului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", decizia fiind obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, orice altă interpretare in extenso, venită mai ales din partea ordonatorilor principali, secundari și terțiari de credite, nu poate primită.
Dispozițiile art. 155, 165, 236 și 241 pct. 1 lit. d din Codul Muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007, a admis recursul în interesul legii.
În Uniunea Europeană stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecțiunile dorsale, printre cele mai des întâlnite probleme de sănătate, la locul de muncă. Acesta afectează 28 % dintre angajații Uniunii Europene. în muncă poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activităților, organizarea muncii și management, de exemplu: solicitări profesionale deosebite și posibilități reduse de control asupra propriei activități sau probleme cum ar fi violența și hărțuirea la locul de muncă. Unele riscuri fizice cum sunt zgomotul și temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă. Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate în Comunicatul Comisiei Europene privind noua strategie în domeniul securității și sănătății în muncă.
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă a elaborat o serie de fișe informative destinate să ajute la abordarea stresului în muncă și cauzelor acestuia. Această fișă informativă prezintă o metodă de evaluare și prevenire a riscului, care poate fi aplicată stresului la locul de muncă, precum și cauzelor acestuia. Fișa este destinată celor care doresc să trateze problema stresului la locul de muncă. "Informații suplimentare", de la sfârșitul acestei fișe, conține trimiteri la resurse informative existente, inclusiv la alte fișe informative elaborate de Agenție.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În conformitate cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați: trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Ca atare, în mod corect a procedat instanța de fond când a obligat pârâții la recunoașterea pentru intervenientă a sporului de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, obligarea la plata drepturilor salarale rezultând din acordarea a 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reactualizat începând cu data nașterii drepturilor și până la zi, urmând ca sumele să fie calculate ulterior, în baza executării silite, și obligarea să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Actualizarea sumelor în sensul arătat mai sus, se impune pentru argumentele ce vor fi redate în continuare:
Prin neacordarea drepturilor legale constând în sporul de 50% lunar, intervenienta a fost prejudiciată, ca efect al inflației, deprecierea puterii de cumpărare a banilor, punându-o pe aceasta în situația de a nu mai putea dobândi aceeași cantitate de mărfuri și servicii, cu aceea de care ar fi beneficiat dacă i se plăteau drepturile bănești la momentul la care i se cuveneau.
Ca atare dispozițiile art.161 alin.4 coroborate cu art.1088 din Codul civil sunt pe deplin aplicabile, pentru că sporul de 50% este un drept salarial în sensul art.155 din Codul Muncii.
Corect a dispus instanța de fond obligarea pârâților la efectuarea cuvenitele mențiuni în ceea ce privește sporul de 50% în carnetul de muncă al intervenientei, așa cum se prevede în art.1 și 6 din Decretul nr.92/1976, fiind esențial a se menționa în carnetul de muncă aceste sporuri, având în vedere că, prin acest document, se consemnează parcursul în muncă al unei persoane, drepturile salariale de care a beneficiat, și care au consecințe asupra drepturilor de asigurări sociale ale oricărui angajat.
Cât privește obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor, să aloce sumele necesare efectuării plăților către intervenientă, instanța de fond a procedat corect, având în vedere că organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, conform art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 republicată.
Art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate, fără interpunerea Ministerului Finanțelor Publice.
Cum în cauză, criticile recurentului-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, nu subzistă și vor fi înlăturate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul acestuia va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării recursului de către recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.90/16.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-intervenientă și intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, ca fiind tardiv formulat.
Respinge recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
18.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Sandu ValentinaJudecători:Sandu Valentina, Harabagiu Lizeta, Ceaușescu Maria
