Drepturi salariale (banesti). Decizia 2993/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.993/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2993/
Ședința publică de la 06 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.436 din data de 11.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (6932/2008), în contradictoriu cu intimații, și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și intimații, și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 12.03.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimaților persoane fizice.
Curtea, după deliberare, având în vedere dispozițiile art.2 și 3 pr.civ. a Legii nr.53/2003 și a Legii nr.168/1999, prin care se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența materială de a soluționa cererile de recurs în materia litigiilor de muncă, respinge excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea pricinii deduse judecății, invocată de intimații persoane fizice, pe cale de întâmpinare.
Totodată, Curtea, având în vedere împrejurarea că atât recurentul prin cererea de recurs dedusă judecății cât și intimații persoane fizice prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentinței civile nr.436 din data de 11.12.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, acțiunea principală și cererea de în intervenție în interes propriu, astfel cum a fost modificată, de către reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s-a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să calculeze și să plătească fiecărui reclamant, drepturile salariale reprezentând suma echivalentă cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază lunară, începând cu data de 24.09.2004, până la data rămânerii definitive a hotărârii și în continuare, cu excepția reclamantului pentru care obligația de plată operează pentru perioada 24.09.2004 - 11 decembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii 24 septembrie 2007 și până la data plății efective; s-a obligat pârâtul să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul din prezenta hotărâre și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.21 din data de 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție invocată în cuprinsul acțiunii și în susținerea ei s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe conform art.329 pr.civ. și cum reclamanții au calitatea de procurorii în cadrul pârâtului menționat mai sus, s-a dispus obligarea pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să calculeze și să plătească fiecărui reclamant, drepturile salariale reprezentând suma echivalentă cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază lunară, începând cu data de 24.09.2004 până la data rămânerii definitive a hotărârii și în continuare, cu excepția reclamantului pentru care obligația de plată operează pentru perioada 24.09.2004 - 11 decembrie 2007, deoarece prin Hotărârea nr.317/11.12.2007 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii reclamantul procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost suspendat din funcția de procuror, începând cu data de 11 decembrie 2007 în baza art.40 alin.1 lit.j din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată raportat la art.62 alin.1 lit.a din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii 24 septembrie 2007 și până la data plății efective, deoarece potrivit art.1088 alin.1 și 2 Cod civil, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese, nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată.
S-a constatat că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, nu este întemeiată, deoarece nu există raporturi procesuale între acest pârât și reclamanți, pe de o parte, iar pe de altă parte acest pârât nu are o calitate specială în ceea ce privește acordarea de fonduri bugetare, fiind doar ordonator principal ca și pârâtul Ministerul Public, atâta timp cât adoptarea și rectificarea bugetului de stat sunt chestiuni care se propun de către Guvern și se adoptă de către Parlamentul României prin vot.
Împotriva acestei hotărârii s-a formulat recurs de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, plata pe viitor a acestora și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a arătat că după data de 3.02.2007, efectele aplicării art.329 pr.civ. încetează în ceea ce privește decizia nr.21/2008 a Înaltei C de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/200.
S-a susținut că prin intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-a abrogat, potrivit art. 30 din acest act normativ, în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1996, deci și art. 47.
Ca atare, în condițiile în care Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare.
S-a învederat că nu se poate susține că art. 47 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate, art. 30 alin. 1 lit. a din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 dispunând expres că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Lenea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare", fără a face referire la o eventuală neabrogare sau aplicare în continuare doar a articolului 47.
S-a arătat că prin Decizia nr. 21/ 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a tratat doar problema eventualei abrogări a art. 47 de către Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, fără a se face referiri la prevederile nr.OG 7.2007, în acest sens instanța supremă statuând că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, fără a preciza întinderea în timp a acestei aplicări.
S-a precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii, a avut în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță și ca atare, Decizia nr. 21/ 10 martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 5/2008 trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247 din 12 iulie 2007.
S-a mai susținut că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Astfel, s-a arătat că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
În acest sens, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament.
S-a considerat că acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului, în fapt, instanța de fond cenzurând soluția aleasă de legiuitor și acordând drepturi salariale, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
S-a mai criticat hotărârea recurată pentru că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Astfel, s-a arătat că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, fiind nejustificată acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație.
S-a motivat că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială" și că, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol", fiind posibilă angajarea cheltuielilor din bugetul de stat numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Cum Ministerul Public este o instituție bugetară, iar fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, s-a susținut că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Mai mult, s-a arătat că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată, or pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, recurentul a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie ".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, or, sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
S-a mai criticat hotărârea recurată și cu privire la nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă, fără a avea în vedere că dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
S-a învederat că obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.l din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și că art. 19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, s-a arătat că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
S-a precizat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate și din aceste motive, recurentul, în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Prin urmare, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, iar interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
Prin întâmpinare intimații, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, nu poate fi primită prima critică a recurentului în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
Curtea apreciază ca fiind neîntemeiat și motivul de recurs referitor la actualizarea sumelor acordate prin hotărârea recurată, întrucât instanța de fond a interpretat judicios prevederile art.1088 civ. apreciind corect că în acest fel se asigură repararea prejudiciului produs în patrimoniul reclamanților prin plata cu întârziere a sumelor datorate, prejudiciu care reprezintă echivalentul devalorizării suferite de moneda națională, urmare a inflației.
În privința înscrierilor în carnetul de muncă, Curtea reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta și ca atare în mod corect s-a dispus prin hotărârea recurată să se efectueze mențiunile corespunzătoare cu privire la sporul salarial acordat prin prezenta acțiune, care trebuie să figureze în carnetul de muncă, alături de indemnizația brută lunară de încadrare.
Legat de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, critica recurentului este neîntemeiată, deoarece instanța de fond a constatat corect faptul că nu există raporturi procesuale între acest pârât și reclamanți și că acest pârât nu are o calitate specială în ceea ce privește acordarea de fonduri bugetare, fiind doar ordonator principal ca și pârâtul Ministerul Public, atâta timp cât adoptarea și rectificarea bugetului de stat sunt chestiuni care se propun de către Guvern și se adoptă de către Parlamentul României prin vot.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.436 din data de 11.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (6932/2008), în contradictoriu cu intimații, și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 06.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
15.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
