Drepturi salariale (banesti). Decizia 311/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 311
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2832/15.06.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, precum și intimații reclamanți, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se cererea scrisă depusă la dosar, prin care se solicită judecata în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a reținut
spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Ministerul Finanțelor Publice B, Curtea de APEL CRAIOVAC, Tribunalul Gorj.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, Ministerul Finanțelor Publice la calculul și plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizațiile de încadrare, pentru perioada 16.07.2007-15.06.2009 pentru și, 15.03.2008-15.06.2009 pentru și 01.07.2006-15.06.2009, pentru, precum și la plata pe viitor a acestor drepturi, sumele urmând să fie actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Gorj să efectueze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile privind acordarea sporului de confidențialitate.
A respins acțiunea față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții îndeplinesc funcțiile de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Tg.J, Tribunalului Gorj, potrivit carnetelor de muncă anexate la dosar, calitate în care le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă de confidențialitate (art.78 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Activitatea desfășurată de reclamanți presupune cel puțin contactul cu informații confidențiale, precum: sesizări adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și 5 din Legea nr.677/2001), etc.
Astfel, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă cuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă, indiferent de funcția deținută sau activitatea prestată.
Deci, reclamanții se află sub acest aspect într-o situație identică cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, deoarece sunt părți ale unor raporturi de muncă și îndeplinesc o obligație de confidențialitate.
Totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații, reclamanților nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut celorlalte categorii de personal bugetar.
In acest sens, sistemul de salarizare nu este echitabil față de reclamanți întrucât este încălcat principiul egalității de tratament (art. 154 Codul muncii ) și cel al diferențierii de tratament numai în funcție de nivelul studiilor, cu treptele și gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate în situații comparabile.
Deci, tuturor persoanelor cărora li se aplică obligația de confidențialitate trebuie să li se recunoască același element salarial: sporul de confidențialitate.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reclamanții nu fac parte din categoriile de personal beneficiare ale sporului de confidențialitate pentru a justifica discriminarea, nu poate fi reținută de instanță, întrucât este total nepertinent și neconcludent, neavând nicio legătură cu fundamentarea sporului de confidențialitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază, partea fixă, nu și în sporurile salariale, care au obiective și elemente specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc.
In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art. 6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Altfel, existența discriminării directe a petenților rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12, art.4 din Carta socială europeană revizuită, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală.
De asemenea, potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit cu indicele de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată având în vedere și dispozițiile art.1082 din Codul Civil și art.161 alin.4 din Codul muncii, potrivit cărora, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
In prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor.
In ceea ce privește cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că aceasta este întemeiată întrucât potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind instanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, iar în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor solicitate de petentă.
Față de aceste considerente, și cu respectarea dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12, art.4 din Carta socială europeană revizuită, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție și art.269 Codul muncii, instanța urmează să admită în parte acțiunea, să oblige intimații Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, Ministerul Finanțelor Publice la calculul și plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizațiile de încadrare, astfel, pentru perioada 16.07.2007-15.06.2009 pentru și, 15.03.2008-15.06.2009 pentru și 01.07.2006-15.06.2009, pentru, precum și la plata pe viitor a acestor drepturi, sumele urmând să fie actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
În temeiul Decretului nr.92/1976, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției cu privire la capătul de cerere referitor la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale petenților și a fost obligat intimatul Tribunalul Gorj să efectueze în carnetele de muncă ale petenților mențiunile privind acordarea sporului de confidențialitate.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală Finanțelor Publice G pentru Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr. 818/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept magistraților și asistenților judiciari și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate nu le este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în lipsa raporturilor de muncă cu acest personal, astfel că nu poate plăti drepturi salariale pentru alt personal și potrivit legii are alte atribuții, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Recursurile sunt fondate.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției a invocat lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind mențiunile în carnetele de muncă ale reclamanților.
Instanța de fond deși în considerente face vorbire de această excepție în dispozitiv admite excepția fără a preciza care este consecința acestei admiteri și cu privire la care cerere a reclamanților.
Acest fapt face ac sentința astfel pronunțată să fie nelegală cu atât mai mult cu cât în paragraful următor al dispozitivului, admite în parte acțiunea și față de acest pârât.
Există astfel o contradicție între dispozițiile dispozitivului sentinței.
Pentru aceste considerente în baza art 304 și 312 cod proc. Civ se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca în rejudecare instanța să aibă în vedere și excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2832/15.06.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, precum și intimații reclamanți, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
28.01.2010
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
