Drepturi salariale (banesti). Decizia 320/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr. 320/R/ Dosar Nr-
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
- - președinte de secție
grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 162 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților reclamanți -, -, și, a intimatului reclamant, precum și a intimaților pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna.
Procedura îndeplinită.
Se constată depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatul pârât Ministerul Justiției.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 162/2.02.2008 a Tribunalului Covasnaa fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art. 166 alin. (1) din același cod, se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Dreptul material la acțiune, pentru reclamanții din speță s-a născut succesiv, începând cu luna ianuarie 2001 iar termenul a început să curgă de la această dată, și în consecință raportat la data înregistrării acțiunii 16.11.2007 este prescris.
Recursul în interesul legii, privitor la decizia J prin care s- recunoscut dreptul la vechime în muncă, consacrat de dispozițiile art. 329.pr.civ, prevede că se promovează de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în scopul stabilirii unei jurisprudențe unitare asupra problemelor de drept dezlegate de diferite instanțe judecătorești.
Soluțiile pronunțate în interesul legii, nu au efect întreruptiv sau suspensiv a termenului de prescripție, întrucât alin. (3) din același articol statuează că, acestea nu au efect asupra hotărârilor examinate și nici asupra părților din acele litigii, fiind obligatorii numai pentru instanțe, în măsura în care acestea se confruntă în viitor cu astfel de chestiuni de drept.
Pe de altă parte, întreruperea cursului prescripție, operează numai în cazurile limitativ prevăzute le art. 16 din 167/1958 privitor la prescripția extinctivă iar aceste cauze trebuie să survină până la împlinirea termenului de prescripție. Or, în cauză, decizia amintită a fost dată la 7.05.2007, publicată în la 23.10.2007, deci după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.
Nu se poate reține nici existența unor împrejurări mai presus de voința reclamanților enumerate de art. 13 din același decret, vizând suspendarea cursului prescripției.
Împotriva hotărârii pronunțate la fond au formulat recurs reclamanții, iar prin motivele de recurs au criticat soluția de admitere a excepției prescripției. Astfel, în opinia recurenților, prin decizia nr. XXXVI/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații au beneficiat de sporul de vechime în muncă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007, perioadă în care,din cauza unei interpretări eronate s-a considerat că după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 nu ar mai fi existat temei legal pentru acordarea sporului de vechime în muncă. Reiese că dispozițiile nr.OG 83/2000 au suspendat dar nu au abrogat art. 33 din Legea nr. 50/1996 iar dreptul la acțiune s-a născut când a încetat orice cauză de suspendare sau neaplicare a prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1996. De asemenea, recurenții arată că Ministerul Justiției, prin mai multe adrese, a solicitat de la tribunale calculul acestor drepturi bănești ceea ce constituie o recunoaștere ce are efectul întreruperii cursului prescripției.
Cu opinie majoritară, curtea apreciază că recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge "de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanta neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege. În cazul de față, momentul din care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanta nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară " o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. Trebuie menționat că recunoașterea trebuie să fi avut loc pe timpul derulării termenului de prescripție, iar nu după împlinirea lui.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 16.11.2007 astfel încât toate pretențiile vor fi respinse ca prescrise.
Referitor la argumentul reținut de instanța de fond potrivit căruia pretențiile reclamanților din perioada pentru care s-a invocat excepția prescripției constituie bunuri în sensul art.1 din Protocolul 1 al CEDO, curtea reține că această teză are la bază o înțelegere greșită a dispozițiilor legale internaționale invocate și a practicii CEDO în materie.
Astfel, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini și nici de a înlătura dispozițiile din legislația internă care reglementează termenele de prescripție extinctivă, respectiv normele de drept comun care instituie termenele în care titularii unui drept pot obține obligarea subiectului pasiv la recunoașterea ori executarea obligației corelative.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, cu majoritate de opinie, recursurile pârâților vor fi admise iar acțiunea reclamanților va fi respinsă ca prescrisă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 162/21 februarie 2008 Tribunalului Covasna, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 10 aprilie 2008.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
Red. - 16.04.08
Dact. - 21.04.08
2 ex.
Red. fond -
Cu opinie separată,
În sensul admiteri recursului reclamanților, respingerii excepției prescrierii dreptului material la acțiune și admiterii acțiunii formulate și precizate.
PREȘEDINTE,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2001 - 29.01.2004 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursul reclamanților trebuie admis pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
"judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5,fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6- "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, "după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
PREȘEDINTE,
- -
Președinte:Anca PârvulescuJudecători:Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
