Drepturi salariale (banesti). Decizia 34/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul I recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 34/2008-
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Viorel Pantea | - - | - JUDECĂTOR 2: Florica Roman |
- | - JUDECĂTOR 3: Elena Bocșe | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN,cu sediul în O,--35, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-, - 2,.B,. 6, județul B și intimata pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, cu sediul în O,--35, județul B, împotriva sentinței civile nr. 602/LM din 25 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului pârât SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN B-consilier juridic, în baza împuternicirii de reprezentare juridică emisă de Colegiul Consilierilor Juridici B și reprezentanta intimatei pârâte AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B-, în baza delegației nr. 468/15.01.2008, lipsă fiind intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Reprezentanta intimatei pârâte depune la dosar întâmpinare, prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte, respectiv a Autorității de Sănătate Publică B, deoarece între intimata pârâtă și intimatul reclamant nu au existat și nu există raporturi de muncă născute în urma încheierii vreunui contract individual de muncă.
La rândul ei, reprezentanta recurentului pârât depune la dosar practică juridică, respectiv copia deciziei civile nr. 1388/2007-R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA și copia sentinței civile nr. 3544/02.10.2003 pronunțată de Tribunalul București.
Întrebate fiind, reprezentantele părților azi de față arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra prezentului recurs.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, respectiv modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant ca nefondată, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta recurentului pârât, în susținerea recursului arată că instanța de fond a acordate reclamantului sume de bai pentru perioade nesolicitate în cererea de chemare în judecată, ceea ce rezultă și din compararea sumelor înscrise în cuprinsul expertizei contabile și sumele la care recurentul a fost obligat prin dispozitivul hotărârii atacate.
Pe de altă parte, salariul de bază al reclamantului a fost stabilit între limite expres determinate de lege, fiind interzisă depășirea limitei superioare a saraiului indicat în actul normativ care cuprinde respectivele prevederi.
Reprezentanta intimatei pârâte solicită ca instanță să aibă în vedere excepția invocată, respectiv lipsa calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND;
Asupra recursului civil de față, se constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 602/LM din 25 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B și în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta.
S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN O, și în consecință.
Pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamantului suma de 7.443 lei, reprezentând diferențe drepturi salariale impozabile, aferente perioadei aprilie 2003 - mai 2005.
Au fost respinse restul capetelor de cerere.
Pârâtul Spitalul Clinic Județean Oaf ost obligat în favoarea reclamantului la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția de Sănătate Publică B, instanța de fond a admis-o și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantului pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, în temeiul următoarelor considerente:
Potrivit art.282 Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă: "angajatorii - persoane fizice și /sau juridice - agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod".
Din contractul de muncă și carnetul de muncă al reclamantului rezultă că unitatea angajatoare este pârâta de rândul 2, respectiv Spitalul Clinic Județean O, între pârâta de rândul 1 și reclamant neexistând raporturi de muncă născute în urma încheierii unui contract individual de muncă, motiv pentru care instanța de fond a apreciat ca întemeiată excepția invocată de pârâta de rândul 1, fiind admisă și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta de rândul 1 pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Cât privește primul capăt de cerere, respectiv de a se constata că se încadrează în categoria salariaților cu locuri de muncă deosebite, instanța analizând înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului, a constatat că în perioada 1 august 1999 - 1 aprilie 2001, aceasta, potrivit ordinului nr.50/1990 republicat și a ord. 125/1990 anexa II, a lucrat în grupa a II-a de muncă iar începând cu 1 aprilie 2001, odată cu apariția Legii nr. 19/2000, respectiv în baza art.19, a fost încadrat în loc de muncă cu condiții deosebite, grupele de muncă nemaifiind reglementate.
Față de aceste considerente, reclamantul beneficiind încă din 1 aprilie 2001 de încadrarea în locuri de muncă în condiții deosebite, tribunalul a respins acest capăt de cerere.
În ce privește capătul de cerere privitor la majorarea salariului începând cu data de 1 aprilie 2003 cu cota de 100 % în conformitate cu prevederile art.18 alin. 2 din Legea 104/2003, salariu la care urmează să se adauge sporurile legale cuvenite, prima instanță l- admis, având în vedere următoarele aspecte:
Reclamantul este angajatul Spitalului Clinic Județean în cadrul laboratorului de anatomie patologică în funcția de asistent medical, având încheiat în acest sens un contract de muncă.
Activitatea reclamantului în speță se desfășoară în sistem bugetar, salarizarea în acest domeniu făcându-se potrivit dispozițiilor legale speciale cuprinse în actele normative care reglementează salarizarea personalului din unităților bugetare sanitare.
Reclamantul a solicitat majorarea salariilor cu 100 % potrivit dispozițiilor art. 18 alin.2 din Legea nr. 104/2003, care prevede că "salariile de bază ale personalului prevăzut la alin.1 sunt cu 100 % mai mari față de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleași categorii de personal, la care se adaugă sporurile legale".
Privind succesiunea în timp a dispozițiilor legale care reglementează acest procent, tribunalul a reținut că încă începând cu data de 1 iunie 1993 s-au aplicat prevederile punctului 2 din nota la anexa 2 la HG. 281/17 iunie 1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare conform cărora salariile de bază ale personalului din anatomie patologică și medicină legală care lucrează în morgi, prosecturi și histopatologie vor fi mai mari față de salariile de bază prevăzute la aceleași categorii de personal". La data aplicării acestor prevederi legale, salariile de bază ale personalului din anatomie patologică și medicină legală erau stabilite pe gradații de salarizare.
Prin aplicarea Legii nr. 154/15 iulie 1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se desființează stabilirea salariilor de bază pe gradații de salarizare, iar în anexele de lege se prevăd limite minime și maxime ale coeficienților de multiplicare, limite între care se încadrează salariile de bază avute la data aplicării legii în care era inclusă și majorarea cu 100 % pentru personalul din anatomie patologică și medicină legală care lucrează în morgi, prosecturi și histopatologie aplicată la data de 1 iunie 1993, așa cum este prevăzută la punctul 2 din nota la anexa nr.7/2 din legea 154/1998.
Același cuantum al salariului de bază mărit este reluat și prin OUG. 24/2000, unde la finalul pct. II.B din anexa IV/1 se prevede că "salariul de bază la limita maximă cuprinde și salariul de bază mai mare prevăzut la pct.2 din nota la anexa nr.2 la HG.281/1993 pentru personalul din anatomia patologică și medicina legală ".
Analizând succesiv toate dispozițiile legale care reglementează plata drepturilor salariale a personalului auxiliar, din cadrul căruia face parte și reclamantul, tribunalul a constatat că prevederea cuprinsă în art.18 alin.2 din Legea nr. 104/2003, potrivit căreia salariile de bază ale personalului care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor sunt cu 100% mai mari față de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleași categorii de personal, se regăsește în toate actele normative anterioare de stabilire a salariilor pentru această categorie de personal, neprevăzându-se o majorare a salariilor de bază începând cu data de 1 aprilie 2003 față de nivelul din luna martire 2003, ci efectiv s-au preluat într-o formulare mai explicită niște dispoziții legale care, confereau drepturile bănești solicitate de reclamant încă cu începere din anul 1993.
Aceleași aspecte rezultă și din carnetul de muncă al reclamantului, fluturașii de lichidare și centralizatorul privind numărul mediu de personal și fondul de salarizare depuse în probațiune la dosar.
În vederea stabilirii însă în mod concret a existenței faptice a vreunei diferențe salariale, în speță, urmare a deciziei nr.1168/2006 a Curții de APEL ORADEAs -a dispus efectuarea unei expertize contabile care a avut ca și obiect:"să se stabilească dacă salariul reclamantului a fost corect calculat și majorat în temeiul Legii nr. 104/2003 și să se stabilească diferența de salariu neacordată în cazul în care nu s-a făcut acest lucru".
Expertiza a concluzionat că diferența impozabilă de drepturi salariale este de 7.443 lei, așa cum este prezentată detaliat la fila 33 din dosar, nefăcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 104/2003.
În lumina tuturor acestor considerente rezultând o diferență salarială în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.18 alin.2 din Legea nr. 104/2003, instanța în temeiul art.161 coroborat cu art.166 din Codul munciia admis acest capăt de cerere conform dispozitivului hotărârii atacate.
Cu privire la capetele de cerere referitoare la acordarea tuturor condițiilor prevăzute de lege și înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă pentru grupa a II a, tribunalul le- respins, pe de o parte întrucât nu au fost indicate condițiile care nu i-au fost acordate, iar pe de altă parte, odată cu apariția Legii nr. 19/2000 nu mai sunt reglementate grupele de muncă, reglementare ce subzistă până în data de 1 aprilie 2001.
Începând cu 1 aprilie 2001 se face vorbire în legislația muncă doar de locuri de muncă în condiții deosebite și, de altfel, reclamantul în perioada 1 august 1999 - 1 aprilie 2001 fost încadrat în grupa a II - a de muncă, iar începând din 1 aprilie 2001, acesta a fost încadrat în loc de muncă cu condiții deosebite, aspecte evidențiate și în carnetul de muncă al acestuia.
Instanța în temeiul art.274 coroborat cu art.276 Cod procedură civilă a obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean aflat în culpă procesuală, să plătească în favoarea reclamantului suma de 900 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale reprezentând onorariu expert și avocațial.
De asemenea, tribunalul a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs pârâtul-recurent Spitalul Clinic Județean B, solicitând modificarea hotărârii atacate, iar în fond respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, nefiind investită cu capătul de cerere privind drepturile salariale pe perioada ianuarie - mai 2005.
Referitor la Legea nr. 104/2003, se arată că această lege nu operează o majorare cu 100% a salariilor din anatomia patologică, ci doar reiterează o dispoziție ce exista și în actele normative anterioare și care s-a aplicat ca atare încă din anul 1993.
În ceea ce privește expertiza efectuată în cauză, se apreciază că expertul s-a substituit instanței de judecată, interpretând norme juridice și stabilind care este în opinia sa legea aplicabilă în speță.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, HG nr. 281/1993, OUG nr. 24/2000, OUG nr. 191/2002, Legea nr. 104/2003, OUG nr. 123/2003, OUG nr. 115/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Autoritatea de Sănătate Publică Bas olicitat respingerea recursului de față de aceasta, invocând lipsa calității procesuale pasive.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Cosiderentele cuprinse în hotărârea instanței de fond sunt contradictorii.
Astfel, în ceea ce privește temeiul juridic al pretențiilor reclamantului, instanța de fond, în mod corect reține că prevederea cuprinsă în art. 18 alin. 2 din Legea nr. 104/2003, (potrivit căreia salariile de bază ale personalului care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor sunt cu 100% mai mari decât salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleași categorii de personal) nu este o dispoziție nouă, ea regăsindu-se în toate actele normative anterioare de stabilire a salariilor pentru această categorie de personal, aplicându-se ca atare încă din anul 1993.
Textul de lege mai sus evocat nu face decât să reitereze într-o formulare mai explicită dispozițiile legale anterioare, și nu prevede nicidecum o nouă majorare a salariilor reclamanților cu 100%.
Această constatare a instanței, vine însă în contradicție cu restul considerentelor și cu dispozitivul hotărârii, prin acestea instanța obligând intimata la plata către reclamant, tocmai a diferențelor salariale ce ar rezulta din aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003, deși, cum arătăm mai sus, această dispoziție nu operează o nouă majorare a salariilor.
Referitor la expertiza contabilă, este de remarcat faptul că expertul desemnat în cauză depășește cadrul procesual al atribuțiilor reglementate prin lege, procedând la interpretarea actelor normative, pronunțându-se asupra legii aplicabile, deși aceste aspecte intră în competența judecătorului cauzei.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1, art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurentul pârât SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN,cu sediul în O,--35, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-, - 2,.B,. 6, județul B și intimata pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, cu sediul în O,--35, județul B, împotriva sentinței civile nr. 602/LM din 25 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de petentul .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie- judecător -24.01.2008
- dactilografiat grefier - 04.02.2008-2 ex.
Președinte:Viorel PanteaJudecători:Viorel Pantea, Florica Roman, Elena Bocșe