Drepturi salariale (banesti). Decizia 342/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 342
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de către Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice V - în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1 din 9.01.2009 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prin termen și că s-a depus la dosar un exemplar al încheierii prin care i s-a admis cererea de abținere formulată de către judecător -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr.1/02.09.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI au fost respinse excepțiile prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției și a lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar pe fond a fost admisă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați primii trei pârâți să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.12.2000 și până la data de 01.11.2004, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data plății efective.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii parati au fost obligați prin hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea promovată reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 pentru perioada 01.12.2000 -01.11.2004 si obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii reclamantul a arătat că prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6 pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferențelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă, sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribuit exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prima instanța a reținut că aceasta este nefondată intrucat prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, acțiune ce este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Dar pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a se adresa organului competent pentru protecția unui drept subiectiv care să existe la momentul respectiv.
Instanța a mai reținut că posibilitatea reclamantului de a-și valorifica dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică a existat, în speță, abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. XXI/ 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de nr.OG 83/2000 normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, sancționarea cu pierderea dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a se putea constata o conduită culpabilă a acesteia pentru neexercitarea acestui drept, ar fi nelegală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a respins-o, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut totodata că reclamantul, în calitate de magistrat, a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. S-a reținut însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentanți legali.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Justiției susține că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Invocând dispozițiile art. 1,3, 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 283 Codul muncii recurentul consideră că prima instanță a pronunțat o soluție greșită, dreptul material la acțiune pentru sumele ce privesc perioada 01.12.2000 - 01.11.2004 fiind prescrise.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune este întemeiată și va fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.12.2000- 01.11.2004.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea retine ca prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008.
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. În plus nici nr.HG 232/2005 nu poate fi considerata ca fiind întrerupătoare de prescripție.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii, reclamantul nu este îndreptățiți să pretindă drepturile salariale solicitate, acestea fiind in totalitate anterioare intervalului de 3 ani de la introducerea acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru intreaga perioada 01.12.2000- 01.11.2004 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă va fi respinsă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă combinat cu art. 312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților si va modifica în parte sentința în sensul admiterii excepției prescrierii dreptului la acțiune și respingerii acțiunii formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI Tribunalul Vaslui, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Cât privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea îl va respinge, fiind ramas practic fara interes în contextul în care acțiunea reclamantului a fost respinsă ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1 din 09.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescriptiei dreptului la acțiune invocată de paratul Ministerul Justiției și Libertăților și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice impotriva aceleiasi sentinte.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
2 ex.
05.05.2009
Curtea de APEL IAȘI:
- -;
-.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea
