Drepturi salariale (banesti). Decizia 354/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 354/CM
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă SC SA B, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul -, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, domiciliat în com.B, județul T, domiciliat în com. B, jud. T și, domiciliat în B,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta - pârâtă B, avocat, conform delegației de substituire a d-nului avocat, intimații - reclamanți și, lipsind intimatul - reclamant.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat stadiul dosarului, părțile în cauză, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că la data de 09 iunie 2009 intimații - reclamanți au depus întâmpinare.
Părțile precizează că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat în cauză.
Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei - pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea încheierii recurate și în rejudecare admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu consecința suspendării cauzei până la soluționarea recursului.
Consideră apărătorul recurentei - pârâte că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă având în vedere că textul de lege din Codul Muncii contravine textelor din Constituția României.
Intimatul - reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, conform întâmpinării depuse la dosarul cauzei.
Intimatul - reclamant arată că își menține concluziile din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei SC SA la plata unor sume de bani cu titlu de beneficii.
Prin notele scrise depuse pentru termenul din 01.04.2009 pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Tulcea precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, prin raportare la dispozițiile constituționale statuate prin art. 1 al. 4 și 5, art. 73 al. 3 lit. p și art. 79 al. 1.
Prin Încheierea din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca nefondată pentru următoarele motive:
Potrivit disp.art.29 alin.1 din legea nr.47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepției ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
In conformitate cu disp.art.29 alin.3, nu pot face însă obiectul excepției de neconstituționalitate, prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
In speță pârâta " SA B prin notele scrise depuse la 1 aprilie 2009 invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din legea nr.53/2003 - Codul muncii prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5 și art.73 alin.3 lit.p, art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, solicitând suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
In legătură cu excepția de neconstituționalitate a disp.art.284 alin.2 și art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.56/2003- Codul muncii, Curtea Constituțională s-a pronunțat însă anterior, prin decizia nr.254/24 februarie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr.149/10.03.2009, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă această excepție.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea acestei excepții, prin încheierea din 8 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Alba Iulia - secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
In motivarea excepției, autorul acesteia a susținut că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale alin.1 alin.5,art.15(alin.1), art.16 alin.(2), art.124 alin.(2) și art.126 alin.(2), în măsura în care aceste dispoziții de lege se referă la abrogarea art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, la care se face referire în cuprinsul Legii nr.53/2003, întrucât abrogarea ar fi implicită, iar nu expresă. In final, autorul excepției a solicitat să se constate că "prevederea vagă din partea finală a art.298 alin.(2) din Codul Muncii Legea nr.53/2003 nu abrogă în mod expres prevederile privitoare la competență din art.72 din Legea nr.168/1999".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că, potrivit art.126 din Constituție, legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești, și să modifice pentru viitor, aceste reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca aceasta să aibă semnificația unei aplicări retroactive.
Curtea Constituțională a reținut în final că, aspectele invocate țin în realitate de aplicarea legii, ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
Prin urmare, întrucât printr-o decizie anterioară, Curtea Constituțională s-apronunțat asupra neconstituționalității disp.art.298 alin.2 ultima liniuță din legea nr.53/2003 respingând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale, nu pot face obiectul unei alte excepții de neconstituționalitate.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivare a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă prin raportare la prevederile art.29 din Legea nr. 47/1992. În special, s-a făcut referire la faptul că prevederile legale contestate au legătură cu soluționarea cauzei întrucât vizează modul de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocate în cauză, iar această soluție influențează "covârșitor" soluționarea generală a cauzei. S-au reiterat de asemenea motivele pentru care se consideră că textul legal criticat este neconstituțional.
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților și a prevederilor legale aplicabile în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al.2 ultima liniuță, recurenta susține că acestea ar contraveni prevederilor art. 1 al.4 și 5, art. 73 și art. 79 din Constituția României. Dar, în continuare, recurenta expune motive care vizează în realitate modul de interpretare a prevederilor textului criticat pentru neconstituționalitate, prin raportare la normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 și la principiile clasificării actelor normative în acte cu caracter general și acte cu caracter special, din care decurg anumite consecințe cu privire la constatarea sau nu a abrogării implicite a unui text normativ. Un motiv distinct dezvoltat este cel referitor la ceea ce recurenta indică a fi "principiul efectivității juridice", dezvoltat în jurisprudența Curții Europene de Justiție. Astfel, recurenta a arătat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punct de vedere al aplicabilității, în sensul că trebuie să fie coerente, și să nu creeze paralelisme, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale și să aibă o aplicabilitate practică uniformă, invocând în susținere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Undic contra Franței, Katz contra României, Pinto contra Portugaliei. S-a concluzionat că prin normele legale criticate se încalcă prevederile art. 6 din convenția Europpeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 29 (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În interpretarea și aplicarea acestui text legal, într-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a stabilit că sunt inadmisibile acele excepții de neconstituționalitate în motivarea cărora autorii lor formulează critici de neconstituționalitate care în realitate se referă mai degrabă la modul de aplicare a legii, iar nu la conținutul textelor de lege criticate. S-a mai reținut că ținând cont că problemele de aplicare a legii reprezintă un aspect ce revine competenței instanței de judecată, iar nu instanței de contencios constituțional, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (de exemplu decizia nr. 1140/04.12.2007 publicată în Of. nr. 31/15.01.2008, decizia nr. 765/24.06.2008 publicată în Of. nr. 538/16.07.2008). În același sens s-a reținut că este inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se solicită curții să se pronunțe asupra modului de interpretare a legii, în sensul de a lămuri înțelesul unui text de lege ( decizia nr. 463/04.12.2003 publicată în Of. nr. 43/19.01.2004).
Mai mult, prin Decizia nr. 254/24.02.2009 (publicată în Of. nr. 149/10.03.2009), Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al.2 ultima liniuță motivată în mod similar celei analizate în prezenta cauză.
Curtea a reținut cu acea ocazie că potrivit art.126 din Constituție, legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești și să modifice, pentru viitor, aceste reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca aceasta să aibă semnificația unei aplicări retroactive. S-a m-ai reținut că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii și că este nemulțumit de "scăparea legislativă" care creează serioase probleme de interpretare în ceea ce privește stabilirea competenței. Or, în opinia Curții Constituționale toate aspectele invocate țin, în realitate, de aplicarea legii, ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
Așadar, excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă contravine prevederilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 în sensul că nu se solicită Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unui text de lege în raport de prevederile Constituției ci să se pronunțe cu privire la interpretarea și aplicarea unor texte de lege.
Trebuie avut în vedere în acest sens că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului Convenția nu garantează dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate invocată de către parte, întrucât în general nu garantează dreptul de a sesiza cu titlu preliminar o instanță națională sau internațională iar un astfel de drept prevăzut de legislația națională nu este unul absolut, judecătorul cauzei având posibilitatea să decidă dacă este necesară și posibilă sesizarea cu caracter preliminar a altei instanțe; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că un astfel de refuz poate aduce atingere prevederilor art. 61 Convenție numai în măsura în care are caracter arbitrar, nu și atunci când hotărârea în acest sens este motivată de exemplu de o jurisprudență constantă a Curții Constituționale în sensul respingerii excepției în alte cazuri în care a fost sesizată (hotărârea pronunțată în cauza Cornel Ivanciuc contra României).
Așadar, fără a contesta faptul că soluționarea excepției are legătură cu cauza din perspectiva soluției care urmează a se pronunța asupra excepție necompetenței teritoriale invocate de către pârâtă, sub acest aspect excepția este inadmisibilă întrucât în realitate prin intermediul acestui mijloc procedural se urmărește obținerea din partea Curții Constituționale a unei interpretări ale unor norme legale în vigoare.
În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că sub acest aspect excepția nu are legătură cu cauze, fiind de asemenea contrară art. 29 al.1 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, claritatea și coerența legislativă este impusă statelor de Convenție pe de o parte pentru a garanta respectarea efectivă a drepturilor și libertățile protejate de aceasta întrucât, așa cum a statuat în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Convenția nu vizează drepturi teoretice și iluzorii ci drepturi concrete și efective. Pe de altă parte, claritatea și coerența legislației interne, a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a verifica previzibilitatea legii și a determina astfel dacă o limitare a unui drept sau libertăți este prevăzută de lege sau nu. Această concluzie este confirmată chiar de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pronunțate în cauzele invocate de către recurentă - cauzele Undic contra Franței, Katz contra României, Pinto contra Portugaliei.
Recurenta nu a indicat în concret sub ce aspecte textul legal criticat pentru neconstituționalitate contravine art. 6 din Convenție.
Este adevărat că lipsa de claritate a unor prevederi legale a condus la declararea lor ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Spre exemplu, prin Decizia nr. 189/02.03.2006 (publicată în Of. nr. 307/05.04.2006), Curtea Constituțională a constatat că art. 20 al.1 din Legea nr. 554/2004 este neconstituțional, întrucât prin imprecizia sa contravine prevederilor art.1 al.4, 21 al.1 și art. 129 din Constituție.
În motivarea deciziei s-a reținut că neclaritatea textului legal afectează însăși accesul la justiție pe calea exercitării căii de atac, acesta devenind aleatoriu și implicit limitat.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin decizia nr. 647/05.10.2006 (publicată în Of. nr. 921/14.11.2006) cu privire la art. 4 al.3 din Legea nr. 554/2004.
Rezultă așadar, că lipsa de previzibilitate, claritate sau coerență a legii poate fi analizată doar în contextul încălcării unui drept sau libertăți fundamentale. În legătură cu drepturile garantate de art. 6 din Convenție, lipsa de previzibilitate și claritate a legii are relevanță numai în măsura în care aceasta afectează în substanța sa aceste drepturi, astfel cum a fost cazul prevederilor legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin Deciziile nr. 189/02.03.2006 și nr. 647/05.10.2006. Lipsa de previzibilitate a legii poate afecta inclusiv dreptul de acces la o instanță și securitatea raporturilor juridice civile, care deși nu sunt în mod expres prevăzute de art. 6 din Convenție au fost enunțate și protejate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a dedus existența lor din prevederile art. 6 și ale Convenției.
În cazul de față însă, o eventuală lipsă de claritate a prevederilor legale criticate de recurentă nu afectează în nici un mod, cu atât mai puțin în substanța lor, nici unul din drepturile indicate anterior, având efect numai asupra determinării competenței teritoriale de soluționare a cauzei. În cauză, nu s-a învederat și nu rezultă în ce mod determinarea competenței teritoriale ar putea afecta dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil al recurentei, care deși are sediul în B are o sucursală și în C și beneficiază de apărare calificată din partea unui avocat. Mai mult, pretinsa neclaritate a legii invocată de recurentă nu are efecte jurisprudențiale, jurisprudența constantă a instanțelor naționale fiind în sensul că textul legal criticat a abrogat implicit prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Pe de altă parte, stabilirea competenței instanței nu are relevanță asupra soluției asupra fondului cererii de chemare în judecată.
Așadar, critica de neconstituționalitate din perspectiva concordanței cu prevederile care garantează drepturi fundamentale nu are legătură cauza.
În consecință, în mod corect a reținut prima instanță că excepția nu este admisibilă și ca urmare cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este întemeiată, astfel încât, în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
Considerentele privind neconstituționalitatea textului legal criticat, cuprinse în cererea de recurs, nu pot fi analizate de instanță, această competență revenind exclusiv Curții Constituționale. Instanțele, atât cea de fond cât și cea de recurs nu pot analiza decât admisibilitatea excepției de neconstituționalitate și raportat la aceasta temeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce s-a și realizat în cele expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta - pârâtă SC SA B, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul -, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, domiciliat în com.B, județul T, domiciliat în com. B, jud. T și, domiciliat în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
Președinte, Pt.judecător - -
- - aflat în semnează cf. art.261 al.2C.pr.civ.
Președinte instanță,
Judecător,
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
redactat jud. - 10.07.2009
Tehnoredact.dispoz.-gref.-
2 ex./13.07.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu
