Drepturi salariale (banesti). Decizia 3553/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.876/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3553/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.422 din data de 08.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7486/2008), în contradictoriu cu intimațiiși Parchetul de pe lângă Tribunalul București,având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurențiiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publiceși intimațiiși Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct. 2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.422 din data de 08.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind introducerea în cauză a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT); a admis acțiunea formulată de reclamanta, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Serviciul Teritorial București; a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamantei contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 09.03.2008 la zi și pentru viitor; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești acordate prin prezenta hotărâre și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cât privește cererea de introducere în cauză a DIICOT formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prima instanță a apreciat că aceasta nu poate fi primită, câtă vreme nu există nici un text legal în baza căruia să se poată proceda în acest sens.
Introducerea în cauză a oricărui terț față de un proces civil în curs de desfășurare nu se poate face decât strict în formele procedurale prevăzute de lege. Mai precis, un terț poate fi atras într-un proces pe calea cererii de chemare în judecată a altei persoane (art. 57-59 proc.civ.), a cererii de chemare în garanție (art. 60-63 proc.civ.) și a arătării titularului dreptului (art. 64-66 proc.civ.), însă, cererea depusă de pârâtul anterior indicat nu întrunește cerințele nici uneia dintre formele procedurale enumerate mai sus. Singura dintre acestea care ar fi mai apropiată de intenția pârâtului și deci ar putea fi aplicabilă în cauză, este chemarea în judecată a altei persoane, dar aceasta presupune ca terțul chemat în judecată (în speță DIICOT) să poată invoca aceleași drepturi ca și reclamantul, ceea ce în mod evident nu este cazul în prezenta pricină.
Referitor la acțiunea principală, Curtea a reținut că reclamanta exercită funcția de procuror, iar în această calitate beneficiază de dispozițiile Deciziei nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, potrivit cu care și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară.
A mai constatat instanța de fond că, în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 303/2004, activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, ceea ce presupune că tot de la bugetul de stat se asigură sumele de bani necesare plății drepturilor salariale ale magistraților.
În consecință, ținând seama și de prevederile art. 19 din Legea 500/2002, din interpretarea cărora rezultă cu claritate că Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul principal în elaborarea proiectelor legilor bugetare, în care trebuie să se prevadă sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale ale magistraților, este evident că acest minister trebuie să figureze ca parte într-un proces precum cel de față, fiind necesar ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă. În acest fel, Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să ia măsurile ce se impun pentru asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești pretinse prin acțiune, urmând să avizeze favorabil propunerile ce vor fi făcute în acest scop de ordonatorul principal de credite și să procedeze în mod corespunzător la elaborarea unui proiect de lege de rectificare bugetară.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse prin dispozițiile art. 60 alin. 1 proc.civ. întrucât cererea principală are caracterul unei în acțiuni în despăgubiri, condiție pe care trebuia să o respecte și cererea de chemare în garanție. Or, cererea introdusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție contra Ministerului Economiei și Finanțelor are un cu totul alt obiect, vizând obligarea chematului în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei. Aceasta este o pretenție total diferită ca natură juridică de cea exprimată prin acțiunea principală (reprezintă o cerere în constatarea existenței unui obligații de "a face"), fără vreo legătură cu cererea în despăgubiri a reclamantei, motiv pentru care nu poate fi primită.
Prin încheierea pronunțată la data de 18.12.2008, în dosarul nr- (7486/2008), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea formulată de reclamanta și a dispus rectificarea sentinței civile nr. 422/08.12.2008 a aceleiași instanțe, în sensul că data acordării drepturilor salariale către reclamantă este 09.03.2006, și nu 09.03.2008, cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva sentinței nr. 422/08.12.2008, au declarat recurs motivat, în termenul legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice arată că instanța a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând că ministerul recurent are calitate procesuală în dosar, deși reclamanții nu sunt și nu au fost angajați ai acestuia, și nu a motivat in nici un fel soluția dată.
Recurentul a apreciat că argumentele prezentate de către instanță nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, în sensul pe care aceasta noțiune o are potrivit art. 261 alin.1 pct.5 proc. civ. câtă vreme simpla enumerare a mai multor articole din actele normative prin care a fost reglementată organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice locale, nu poate fi considerată o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare în judecată.
Sentința este criticabilă, a mai arătat recurentul și în ceea ce privește fondul cauzei, sub următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din nr.OG 22/2002, obligațiile de plata ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție în temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul său - fără nici o legătura cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.
Având în vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat și la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice, precum și prevederile Codului d e procedură civilă, ceea ce determină participarea unei persoane la un proces este calitatea sa și nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât intre titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezultă din dreptul material dedus judecații.
Tot referitor la calitatea procesuală pasivă, recurentul a solicitat să aibă în vedere faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhice inferioare.
Prin urmare, admițând cererea de chemare in judecată, instanța a aplicat greșit și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, întrucât este lipsit de relevanță faptul că Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - și nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - și a proiectelor bugetelor locale.
Astfel, in opinia recurentului părțile in dosar trebuie sa fie numai reclamantul - persoana fizică și pârâtul - instituția publică angajatoare, urmând ca, în cazul admiterii acțiunii, instituția publică pârâtă, în calitate de ordonator principal de credite, să solicite Ministerului Finanțelor Publice o rectificare bugetară în acest sens, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
În subsidiar, pe fond, recurentul a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, în raport de dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilesc pe de o parte că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de altă parte că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Recurentul a invocat în susținerea cererii sale de recurs și dispozițiile nr.OUG 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, arătând că, potrivit art.3 alin.1 din acest act normativ, "Plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."
Prin Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008 privind modalitatea de eșalonare plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea unor masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare in sistemul justiției, a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție.
Astfel, potrivit art.1 alin.2 din respectivul ordin acesta se aplica atât pentru drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, cat si pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate, calculate pana la data plații efective, precum si pentru cheltuielile de executare.
Conform art.2 "Plata sumelor aferente fiecărui titlu executoriu dintre cele prevăzute la art.1 se va realiza eșalonat, in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, in trei tranșe.
La art. 5 al actului normativ mai sus evocat este reglementată modalitatea de centralizare a sumelor de către ordonatorii terțiari, secundari și principali de credite din sistemul justiției și atribuțiile acestora privind punerea in executare a hotărârilor judecătorești, după centralizarea datelor ordonatorii principali respectiv Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație si Justiție si Ministerul Public urmând să solicite alocarea fondurilor necesare plații sumelor în bugetele proprii, cu respectarea Legii nr.500/2002.
În același sens sunt si dispozițiile art. 25 din OUG37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, potrivit cărora "ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări."
Având in vedere dispozițiile nr.OUG75/2008 și ale Ordinului nr.3774/22.08.2008, plata drepturilor salariale din sistemul de justiție, recunoscute prin hotărâri judecătorești, vor fi achitate eșalonat de ordonatorii de credite din sistemul de justiție, din bugetele acestora, urmând ca fondurile sa fie alocate prin legile de rectificare și prin legea bugetului.
Ministerul Finanțelor Publice și-a respectat obligațiile legale stabilite prin nr.OUG75/2008 și Ordinul nr. 3774/22.08.2008, în sensul că a procedat la rectificarea bugetului Ministerului Justiției, alocând credite bugetare în sumă de 280 milioane lei, pentru plata primei tranșe de 30%, așa cum se prevede la art. 2 din Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 4 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că într-adevăr, Decizia nr. 21/ 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul cu numărul 5/2008 a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001
Astfel, conform mai sus menționatei decizii art. 47 Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, art. 47, acest text de lege fiind aplicabil și după data de 1 octombrie 2000, data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000.
Raportat la cele arătate mai sus, raționamentul instanței de fond este corect, dar numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, această dată fiind momentul intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Legea nr. 50/1996, deci și art. 47.
În condițiile în care Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare. Nu se poate susține că art. 47 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate.
Și din Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se poate desprinde aceeași concluzie, deoarece instanța tratează doar problema eventualei abrogări a art. 47 de către nr.OG 83/2000 fără a se face referiri la prevederile nr.OG 7/2007.
Instanța supremă statuează că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, dar nu precizează întinderea în timp a acestei aplicări.
Recurentul consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul in interesul legii a avut în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță.
În concluzie, Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite pronunțată în dosarul cu numărul 5/2008 trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul Ia un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247 din 12 iulie 2007.
Recurentul a apreciat că instanța nu putea dispune plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
În consecință, capătul de cerere privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare este inadmisibil.
Instanța în mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern nr.736/2003 - privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art.131 din Legea nr.304/2004 republicată - privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
În considerarea celor expuse, recurentul a apreciat că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.60-63 din Codul d e procedură civilă, în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Finanțelor Publice pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe anul 2008.
Instanța în mod greșit a respins cererea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de introducere în cauza a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Având în vedere atât calitatea reclamantei de procuror DIICOT, cât și dispozițiile nr.OUG 131/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 508/2004 - privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, instanța trebuia să dispună introducerea în cauză a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - structură cu personalitate juridică, al cărei Procuror are calitatea de ordonator secundar de credite.
Totodată, alin. 5 statuează că "finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ".
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, se reține că, astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
De asemenea, în raport de dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În plus, dispozițiile art.131 din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară sunt în sensul că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, tocmai în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la punerea în aplicare a nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției. Mai mult decât atât, obligația stabilită de instanță nu excede atribuțiilor recurentului, astfel cum rezultă din chiar motivele de recurs, în care se arată că Ministerul Finanțelor Publice și-a adus la îndeplinire obligațiile, procedând la rectificarea bugetului ordonatorului principal de credite, căruia i-a fost alocată suma de 280 milioane lei.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nici acesta nu poate fi primit.
Instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a înlăturat apărările părților, argumentele avute în vedere susținând dispozitivul cu care sunt în deplină concordanță. Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că aceste motive ar fi contradictorii ori străine de natura pricinii.
Referitor la recursul declarat de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că nu pot fi primite criticile aduse de acesta hotărârii instanței de fond.
Astfel, în ce privește acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data de 3 februarie 2007 și în continuare, în mod corect prima instanță a avut în vedere Decizia nr. 21/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, a reținut inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, și producerea efectelor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Instanța de fond și-a însușit concluzia instanței supreme în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normelor mai sus evocate rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
În plus, se reține, pe de o parte, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se statuează că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, Curtea constată că sunt lipsite de suport susținerile recurentului în sensul că drepturile pretinse de reclamantă nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
Se reține că, în cauză, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, întrucât interpretarea legii este o etapă ce trebuie parcursă în mod necesar în procesul de aplicare a acesteia, așa încât lămurirea sensului normelor de drept incidente în cauză, cu scopul clarificării înțelesului lor și al de aplicare, nu poate fi considerată o operațiune care excede competențelor instanțelor judecătorești.
Curtea constată că, prin interpretarea dată dispozițiilor legale mai sus menționate și analiza mecanismului de abrogare a prevederilor unui act normativ prin prisma normelor de tehnică legislativă, prima instanță nici nu a refuzat aplicarea vreunui act normativ, nici nu a adăugat la lege și nici nu a creat norme pe cale judiciară, substituindu-se puterii legiuitoare.
În ce privește critica potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a respins cererea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de introducere în cauza a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Curtea reține că reclamantul este acela care stabilește cadrul procesual, iar nu instanța.
Așa fiind, în mod just instanța de fond a reținut că introducerea în cauză a oricărui terț nu se poate face decât în formele procedurale prevăzute de lege, care nu au fost respectate în prezenta cauză.
De asemenea, în mod întemeiat, prima instanță a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, câtă vreme cererea de chemare în garanție are un alt caracter decât acela al acțiunii principale. Or, în conformitate cu dispozițiile textului legal menționat, cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul, în mod evident această condiție nefiind îndeplinită în speță.
De altfel, prin hotărârea instanței de fond, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat în calitate de pârât să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor pretinse de intimata reclamantă, astfel încât nu poate fi primită nici critica recurentului în sensul că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Așadar, se reține că, în cauză, nu se regăsește nici motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recurentul nu l-a motivat, ci doar l-a enunțat în cererea de recurs formulată.
Or, față de data pronunțării sentinței recurate (anterioară deciziei nr. 40/2009 a Curții Constituționale) și în raport de dispozițiile art. din nr.OUG 75/2008 (potrivit cărora cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare se soluționează în primă instanță de curțile de apel), se reține că hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța competentă material și teritorial să soluționeze pricina.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarat de recurențiiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.422 din data de 08.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7486/2008), în contradictoriu cu intimațiiși Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./18.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
