Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3551/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.697/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3551/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.199 din data de 30.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4945/2008), în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitatea de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - indexare 5%, 2%, și 11%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul și intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitatea de expert parte în domeniul discriminării .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 20.05.2009, întâmpinare din partea intimatului Ministerul Justiției și Libertăților.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct. 2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.199 din data de 30.10.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-au espins, ca neîntemeiate, acțiunea principală formulată de reclamanta și cererea de intervenție în interes propriu introdusă de intervenientul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanta și intervenientul au calitatea de magistrați (judecători), fapt necontestat de către nici unul dintre pârâți.
S-a constatat că prin cererile deduse judecății s-a solicitat plata contravalorii drepturilor bănești, reprezentând măririle salariale acordate, prin diverse acte normative cu putere de lege adoptate în cursul anului 2007, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepția magistraților, motivat de faptul că prin excluderea procurorilor și judecătorilor de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal, s-a creat o situație discriminatorie, încălcându-se principiul egalității între cetățeni și cel al egalității de tratament în raporturile de muncă, principii ce decurg din Constituție, Codul Muncii și OG nr.137/2000, fiind incidente prevederile art.27 din OG nr.137/2000, care creează posibilitatea acordării de despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
S-a considerat că pretențiile deduse judecății nu pot fi primite, întrucât prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (nr.818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii conform art.31 din Legea nr.47/1992 republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a avut în vedere că dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întrutotul aplicabile și în speță, întrucât reclamanta și intervenientul afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află, a fost creată prin acte normative cu putere de lege.
Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, s-a apreciat că nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a mai arătat că, neexistând discriminare, nu pot fi luate nici nu fel de măsuri dintre cele prevăzute de art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către intervenientul în nume propriu, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit că este împiedicată să constate existența discriminării, datorită deciziilor nr. 818,819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale.
S-a arătat că prin deciziile amintite s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, constatându-se că sunt neconstituționale "în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Or, greșeala fundamentală pe care a comis-o instanța constă în aceea că a invocat incidența unor decizii ale Curții Constituționale care nu au legătură cu cererea de intervenție, prin care s-a solicitat, în principal, obligarea pârâților la plata despăgubirilor cuvenite și nu "anularea ori refuzul aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și înlocuirea lor cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.10 teza întâi Cod procedură civilă, s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegare pricinii.
Astfel, s-a învederat că pentru constatarea existenței unei discriminări și obligarea la plata despăgubirilor au fost invocate o serie de acte normative interne (OG nr.10/2007, nr.OG16/2007, nr.OG27/2007, Codul muncii, nr.OG137/2000, Legea nr.232/2007, nr.OG6/2007 și Constituția României, republicată), precum și reglementări internaționale (art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.1 din Protocolul nr.1 la această Convenție).
Cu privire la reglementările interne, s-a precizat că potrivit art.16 alin.1 din Constituție, republicată "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", acest principiu constituțional guvernând materia drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale.
Pe de altă parte, s-au invocat prevederile art.20 alin.1 din Constituție, republicată, care prevăd că: "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte" și s-a menționat că de vreme ce "dispozițiile constituționale" se interpretează și se aplică în concordanță cu normele juridice internaționale, a fortiori reglementările inferioare (lege, ordonanțe ale Guvernului etc.), precum și deciziile Curții Constituționale trebuie să se conformeze acelorași exigențe, astfel că reglementările internaționale trebuie aplicate în mod prioritar, instanțe fiind obligate să aplice direct prevederile internaționale (Cauza Păduraru împotriva României).
În al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 teza a doua Cod procedură civilă, recurentul a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.
Astfel, după ce - invocând cele 4 decizii ale Curții Constituționale - se consideră că "instanța este împiedicată să constate existența discriminării", instanța de fond a considerat că "neexistând discriminare, nu pot fi luate nici un fel de măsuri dintre cele prevăzute de art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată -", în acest mod fiind încălcate dispozițiile art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la un proces echitabil), precum și art.21 alin.1 și 2 din Constituție, republicată (accesul liber la justiție), litigiul nefiind soluționat pe fond, invocându-se un fine de neprimire inaplicabil în speță.
Prin întâmpinare Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7, 9 și 10 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin cererea adresată instanței de fond, recurentul intervenient a solicitat obligarea pârâților intimați la plata diferențelor salariale de 5%, 2%, 11% acordate în cursul lunii martie 2007, majorări egale ce cele acordate prin art.1, 2, 3 și 4 din OG nr.10/2007, tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al României și adjuncților săi, judecătorilor Curții Constituționale, tuturor funcționarilor publici, tuturor salariaților contractuali și întregului personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor din România.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din OG nr.10/2007 invocate de către recurent "în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr.3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în trei etape, astfel: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, fașă de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007".
Dispozițiile legale amintite nu sunt aplicabile recurentului, de vreme ce acesta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, fiind salarizat în temeiul unei legi speciale, respectiv OG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Acordarea creșterilor salariale acordate prin OG nr.10/2007 anumitor categorii de persoane a reprezentat o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui odiscriminare, întrucât nu reprezintă "o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată", în sensul dispozițiilor OG nr.137/2000 republicată invocate în cauză.
Nu se poate aprecia ca fiind discriminatoriu faptul că magistrații nu au beneficiat de măririle salariale acordate personalului contractual și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, de vreme ce persoanele din aceste categorii profesionale sunt salarizate în baza altor prevederi legale.
De asemenea, nu se poate reține aplicarea unui tratament diferențiat între persoanele menționate de OG nr.10/2007 și categoria magistraților, de vreme ce sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor art.14 din Convenție, de vreme ce din actele dosarului nu rezultă că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, aceasta să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale s-a statuat constant că principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, sunt diferite, însă acesta nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Admiterea acțiunii deduse judecății și acordarea drepturilor solicitate în cauză, în condițiile în care acestea nu sunt prevăzute de legea specială de salarizare a magistraților, ar însemna depășirea puterii judecătorești și încălcarea gravă a principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului, cunoscut fiind că instanța de judecată nu are atribuții de legiferare, misiunea sa fiind de a realiza justiția, respectiv de a soluționa litigiile deduse judecății, aplicând legea, doar Parlamentul României și Guvernul, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, având competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
În condițiile în care recurentul beneficiază de prevederile unei legi speciale de salarizare, prima instanță în mod corect a avut în vedere cele statuate prin deciziile nr.818 /2008, 819/2 008, 820/2008 și 821/ 2008 pronunțate de către Curtea Constituțională, atunci când a reținut că acesta nu poate pretinde, în afara legii, alte drepturi reglementate prin alte acte normative în beneficiul altor categorii de salariați, nefiind dovedită în cauză existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoge sau comparabile pentru considerentele arătate, fiind evident nefondate criticile aduse hotărârii recurate, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 pr.civ.
În ceea ce privește motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.10 teza întâi Cod procedură civilă, prin care s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegare pricinii, C reține că nu poate fi examinat, întrucât acest text de lege nu mai era în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate, fiind abrogat expres prin Legea nr.219/2005.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.199 din data de 30.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4945/2008), în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
19.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
