Drepturi salariale (banesti). Decizia 388/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secțiadeitigii de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr-
Decizia civilă nr. 388
Ședința publică din data de 5 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta C "" SA împotriva sentinței civile nr. 1530 pronunțată la data de 18 decembrie 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru pârâta recurentă avocat și, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar punct de vedere al expertului contabil membru, adresa nr. 831/05.02.2008 emisă de Departamentul resurse umane al SA, copii după sentințe civile nr. 549/24.01.2008 a Tribunalului București în dosar nr-, nr. 550/24.01.2008 a Tribunalului București în dosar nr-, nr. 546/24.01.2008 a Tribunalului București în dosar nr-, nr. 551/24.01.2008 a Tribunalului București în dosar nr-, nr. 548/24.01.2008 a Tribunalului București în dosar nr-, nr. 1671/09.11.2007 a Tribunalului Galați în dosar nr-.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației, fără cheltuieli de judecată.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 24 noiembrie 2007 sub nr-, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta C SA B solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 11.480 RON cu titlu de drepturi salariale restante, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, precum și suma de 983,36 lei RON reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată că are calitatea de salariat al pârâtei, funcționând în cadrul de petrol A, calitate în temeiul căreia este îndreptățit potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006, 2007 la plata unei suplimentări a drepturilor salariale pentru Cul din 2004, Paști și C din 2005, Paști și C 2006, Paști și C 2007.
Mai arată că angajatorul nu și-a îndeplinit nici până în prezent obligația de plată și că cuantumul salariului mediu rezultă din adresele emise de pârâtă.
În drept invocă dispozițiile art. 67 litera b din Legea nr. 168/1999, art. 168 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta C SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Invocă prescripția dreptului material la acțiune cu motivarea că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Tot pe cale de excepție invocă și prematuritatea promovării acțiunii în raport cu prevederile contractuale care, eventual, ar putea justifica dreptul la acțiune întrucât chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art. 168, teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente și că atâta timp cât nu au avut loc negocieri care să stabilească valoarea lor corectă și modalitatea de acordare nu se pot pretinde aceste sume.
Sub aspectul fondului arată că până în anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții societății și cei ai au convenit că pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de Paști și C să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ca atare, negociindu-se și inserându-se în contractul colectiv de muncă art. 168 alin. 2, iar pentru anul 2004, textul art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003.
Cu ocazia negocierilor din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile contractului colectiv de muncă au fost modificate. S-a intenționat că noua reglementare să prevadă că operațiunea includerii drepturilor salariale în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori.
Ca atare, în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la "republicarea" contractului colectiv de muncă, după negocierile purtate anual, textul art. 168 din contractul colectiv de muncă fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din anul 2005.
Pârâta mai învederează instanței că în temeiul art. 9 din contractul colectiv de muncă coroborate cu prevederile Anexei nr. 2 fost înființată Comisia Paritară care prin decizia nr. 3793/18.06.2007 a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor de C și de Paști cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori; că părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg, rezultând că fiecăruia dintre salariați îi este opozabilă atât reglementarea conținută de contractul colectiv de muncă cât și interpretarea oferită de către Comisia Paritară care se prezumă că re rolul de a analiza diferendele rezultate din aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă; că pretențiile reclamantului sunt total nejustificate în condițiile în care societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă.
Pârâta mai arată că prin contractul colectiv de muncă au fost stabilite mecanisme specifice pentru soluționarea conflictelor ivite între salariați și societate în ceea ce privește executarea contractului colectiv de muncă, respectiv interpretarea clauzelor conținute în contractul colectiv de muncă; că această etapă prealabilă de soluționare a conflictelor de muncă nu limitează drepturile salariaților, dat fiind că, în cazul în care părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă nu ajung la o înțelegere, reprezentanții salariaților pot să facă uz de toate drepturile de drept material și procesual consacrate de lege, dar decizia Comisiei Paritare are conform prevederilor Anexei nr. 2 la contractul colectiv de muncă caracter obligatoriu pentru părți; că interpretarea dată de Comisia Paritară alin. 2 din art. 168 din Contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză.
În ce privește modalitatea de calcul, pârâta arată că aceasta este greșită atâta timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate, deși art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă stipulează faptul că baza de calcul o reprezintă "salariul de bază mediu" la nivel de, ale cărui valori, la nivelul anilor 2004-2007 au fost diferite de valorile prezentate de reclamant, respectiv adresa nr. 2022/4.09.2007 anexa nr. 8.
Prin sentința civilă nr. 1530 pronunțată la 18 decembrie 2007, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă privind prescripția și prematuritatea, a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 11.480 lei cu titlu de drepturi salariale restante conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, precum și suma de 983,36 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor susmenționate; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură, rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă, sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 litera c Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.
A apreciat că nu se poate reține prematuritatea acțiunii, deoarece lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalităților de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamantul este angajatul pârâtei, art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel SA pe anul 2004 stabilit că "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C salariații P SA, vor benefica de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin. 2 s-a menționat că pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază a fiecărui salariat de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază a fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2 în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
A mai reținut că urmare a acestor modificări ale alin. 2 al art. 168 din Contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat reclamantului în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al art. 138 din Contractul colectiv de muncă; că părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel P SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin. 1 art. 168 din Contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, în cazul reclamantului, pârâta neîndeplinindu-și obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă și nu i-a plătit acestuia suplimentările salariale de C și de Paști pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta C SA, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Solicită modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii în principal ca prescrise, iar în subsidiar ca neîntemeiată a acțiunii.
Arată că în mod greșit a respins excepția prescripția dreptului material la acțiune în condițiile în care primele pretinse de reclamanți se regăsesc la capitolul care reglementează protecția socială a salariaților, capitol ce conține norme privind acordarea unor drepturi fără caracter periodic; că spre deosebire de drepturile salariale cuprinse și enumerate limitativ în Cap. V din Contractul colectiv de muncă, ajutoarele de Paști și de C își regăsesc izvoarele în Cap. VI din Contractele colective de muncă, fiind drepturi exclusiv legate de anumite evenimente, fără a fi reținute ca atare în fișa individuală de negociere anexă la contractul individual de muncă.
Apreciază că dreptului la acțiune prin care se tinde obținerea primelor îi sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, care prevede un termen de prescripție de 6 luni calculat de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste prime trebuiau acordate.
Mai arată că hotărârea este numai aparent motivată, ea necuprinzând niciun argument din care să rezulte de ce a ajuns la această concluzie, de ce a îmbrățișat opinia și apărările reclamantului și de ce a înlăturat apărările pârâtei, că în mod greșit s-a apreciat că dovada plății acestor prime ar trebuie făcută cu state de plată, ele neavând cum să figureze distinct în statele de plată câtă vreme au fost incluse în salariu; că salariul nu a scăzut în anul 2004 cu valoarea primelor, ceea ce înseamnă că s-a menținut includerea lor în salariu; că examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților țin de un proces echitabil.
În drept, invocă dispozițiile art. 299 și 3041Cod procedură civilă.
Reclamantul-intimat, deși legal citat, nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța a apreciază recursul este neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivelul societății pârâte pe anii 2003-2006, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA".
Art.155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Față de dispozițiile contractuale și legale citate anterior, primele de Paști și de C, reclamate prin acțiunea pendinte, au natura unor adaosuri la salariul de bază, deoarece ele sunt obligatorii și au caracter constant, fiind reglementate printr-o clauză expresă din contractul colectiv de muncă la nivel de angajator.
Prin urmare, ele sunt drepturi salariale, chiar dacă nu se acordă lunar și chiar dacă nu au fost prevăzute în art.128 alin.2 Capitolul V, intitulat "Salarizarea", din Contractul colectiv de muncă pe anul 2004, ci în Capitolul VI din acest contract, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Din coroborarea dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul muncii cu cele ale art. 166 din Codul muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de trei ani, conform art.283 lit. c din Codul muncii. În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție reglementat de art. 283 lit. c din Codul muncii.
În raport de cele expuse anterior, excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, întrucât obiectul acțiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit și neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Conform art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unor proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege". În mod corect, instanța de fond a apreciat că excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, deoarece nu există nicio dispoziție legală sau contractuală care să oblige reclamantul să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Împrejurarea că nu au avut loc negocieri pentru punerea în executare a obligației prevăzută de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă nu poate fi interpretată în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă și ale art.96 alin.5 din contractul colectiv de muncă, așa cum pretinde pârâta-recurentă. Dreptul de acces la justiție al salariatului pentru obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale nu poate fi condiționat de încercarea salariatului de a soluționa diferendul în comisia paritară, constituită la nivelul unității din reprezentanți ai patronatului și din reprezentanți ai sindicatului. De altfel, prevederile art.96 alin.5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nu au fost invocate de către pârâta-recurentă în susținerea excepției prematurității acțiunii în fața primei instanțe.
Cu privire la fondul cauzei, instanța apreciază că sentința recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, astfel încât este temeinică și legală, nefiind aplicabile motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 coroborate cu dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă.
Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu I ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaților, cu alte înscrisuri din care să rezulte evoluția crescătoarea a salariului reclamantului ca urmare a includerii primelor, atât în anul 2003, cât și în anii următori, și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, dat fiind că, în speță, se pune problema interpretării unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă, care este izvor de drept, și sunt incidente prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a C" " SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menționează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitate de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna această adresă.
"Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată la Comisia Paritară a SA sub nr.5149/31.08.2007, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adițional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condițiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voință al părților contractante
Prin urmare, instanța de fond, a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Rapoartele de expertiză contabilă și hotărârile judecătorești, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanță în cauză, deoarece, față de prevederile art.167 alin.1, art.169 alin.1 și art.201 Cod de procedură civilă, instanța nu este ținută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudența nu este izvor de drept.
Totodată, instanța apreciază că adresa nr.53948/1992 și adresa nr.54199 de completare a primeia, emise de către Direcția generală a legislației muncii, a protecției sociale și contenciosului din cadrul Ministerului Muncii, nu sunt utile soluționării cauzei, întrucât se referă la modul de completare a carnetelor de muncă și nu sunt apte să probeze includerea drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în salariile angajaților societății pârâte
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.
Pentru aceste motive
în numele legii
Decide:
Respinge recursul declarat de către pârâta C SA împotriva sentinței civile nr. 1530 pronunțată la 18 decembrie 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/7.04. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./7.04. 2008
Prim instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Maria Ana Biberea, Ioan
