Drepturi salariale (banesti). Decizia 395/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 395/R-CM
Ședința publică din 07 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.619 din 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Ministerul Justiției, intimatele-reclamante, și intimatul-pârât Tribunalul Călărași.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2008, pronunțată de înalta Curte de Casație și justiție, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de petenți.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
CURTEA
Examinând recursurile civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 6 februarie 2007, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Călărași și Ministerul Finanțelor publice, solicitând ca primii doi pârâți să fie obligați să le plătească drepturile salariale aferente sporului de vechime în muncă în perioada 01.11.2000 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și indemnizația de 10 % din salariul de bază brut de încadrare pentru aceeași perioadă, precum și actualizarea tuturor acestor drepturi salariale cu indicele de inflație la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce fondurile bugetare aferente efectuării plății drepturilor salariale.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin art.31 din Legea nr.50/1996 s-a acordat atât magistraților, cât și personalului auxiliar un spor de vechime ce constituia un drept salarial câștigat, iar prin art.13 judecătorii desemnați să desfășoare activități la Oficiul Registrului Comerțului beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul de bază.
Au mai arătat că dispozițiile art.31 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate expres prin modificările aduse acestei legi prin nr.OG83/2000, ci ele doar au încetat să se aplice magistraților, fiind socotite ca modificate implicit, iar în privința sporului de 10 % prevăzut de art.13 din forma inițială a Legii nr.50/1996, deși reprezenta un drept câștigat, s-a acordat în continuare numai personalului auxiliar de specialitate (ca și sporul de vechime), măsură care nu este justificată de un criteriu obiectiv și creează o discriminare sub aspectul salarizării în înțelesul nr.OG137/2000.
Deși art.9 din nr.OG83/2000 și art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 prevăd că orice alte dispoziții contrare se abrogă, nu se poate considera că art.31 și art.13 din Legea nr.50/1996 sunt contrare acestor acte normative care reglementează salarizarea magistraților și personalului auxiliar, ci unele complementare, fiind în vigoare și în prezent și că prin neacordarea sporului de vechime și a celui de 10 % s-au încălcat dispozițiile art.16 alin.1 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e pct.2 alin.1-3 și art.2 pct.2 din nr.OG137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.11 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile salariale, sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instituindu-se un sistem diferit de salarizare pentru categoria profesională a magistraților, sistem prin care aceasta a fost plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale și îndeosebi magistrați și personalul auxiliar al instanțelor judecătorești ce a fost menținută și prin nr.OG8/2007, care reglementează salarizarea personalului din instanțele judecătorești, prin care au fost menținute sporurile respective pentru personalul auxiliar. Cu privire la acest spor, nu are relevanță dacă reclamantele au lucrat efectiv ca judecători sindici, ei fiind tot magistrați sunt în drept fără discriminare să se bucure de aceleași drepturi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că magistrații nu au mai putut beneficia de sporul de vechime în muncă de la data modificării introduse prin nr.OG83/2000 din Legea nr.50/1996 a cărei sferă de aplicare s-a restrâns doar la alte categorii socio-profesionale din sistemul autorității judecătorești.
Dispozițiile art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 sunt contrare nr.OG83/2000 în ceea ce privește acordarea sporului de vechime și pentru magistrați și nu complementare cum afirmă reclamantele bazându-se pe faptul că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat în continuare de acest spor, cu atât mai mult cu cât în prezent, prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, au fost abrogate dispozițiile art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996, fapt ce dovedește că legiuitorul a urmărit să adopte un sistem unic și distinct de salarizare pentru diferitele categorii implicate în administrarea actului de justiție.
Începând cu 01.01.2003, drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite doar de nr.OUG177/2002, act normativ care nu a mai prevăzut la rândul său acordarea sporului de vechime pentru această categorie de personal, stipulându-se în art.50 în mod expres că se abrogă art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare (în acest ultim caz fiind o abrogare expresă indirectă), iar atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, a reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional (în acest sens fiind art.34 din nr.OUG177/2002 modificată prin art.32 din nr.OUG27/2006).
A mai susținut acest pârât că, neacordarea sporului de vechime în muncă și magistraților nu constituie o discriminare față de alte categorii profesionale, în condițiile nr.OG137/2000, întrucât acordarea sau neacordarea acestui spor este o opțiune a legiuitorului și nu poate fi considerată ca aducând atingere principiului egalității în drepturi și al nediscriminării între categorii de personal aflate în aceeași situație juridică, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.294/01.11.2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.33 alin.3 din Legea nr.50/1996, statuând că "instituirea unor reglementări juridice diferite în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite nu este contrară art.16 alin.1 din Constituție", precum și Colegiul Director al Consiliului pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.250/28.08.2006, stabilind că dispozițiile art.33 alin.3 din Legea nr.50/1996 nu sunt discriminatorii potrivit nr.OG137/2000.
Referitor la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale aferente indemnizației de 10 % din salariul de bază brut de încadrare pentru activitatea desfășurată de judecătorul sindic și cel delegat la Oficiul Registrului Comerțului, pârâtul a arătat că este neîntemeiat întrucât art.15 din Legea nr.50/1996 republicată (art.13 din Legea nr.50/1996 în forma inițială), care îi privea exclusiv pe judecători, a fost abrogat expres prin art.1 pct.12 din nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, nemaiexistând deci temei legal pentru acordarea acestei indemnizații, situație ce nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de nr.OG137/2000, chiar dacă personalul auxiliar beneficiază în continuare de acest drept.
Prin sentința civilă nr.619 din 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărașia fost admisă acțiunea și obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași la plata către fiecare reclamantă a drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă cuvenit acestora începând cu data de 1 noiembrie 2000 și până la data pronunțării prezentei sentințe, precum și a drepturilor bănești reprezentând sporul lunar de 10 % din indemnizația de bază prevăzut pentru activitățile desfășurate de judecătorul sindic începând cu data de 1 noiembrie 2000 și în continuare până la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, cât și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plăților drepturilor sus menționate.
S-a reținut că în conformitate cu art.33 din Legea nr.50/1996, modificat prin nr.OG83/2000, sporul de vechime în muncă nu s-a aplicat magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate, creându-se astfel un tratament diferențiat între categoria profesională a magistraților și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate, activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată în România la data de 14.12.1955 prevede la art.7 și 23 că toți oamenii sunt egali și au dreptul fără deosebire la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare, având dreptul - fără nici o discriminare - la un salariu egal pentru muncă egală, principii care se regăsesc și în prevederile art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul 212/1974, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea 30/1994, art.1 din protocolul nr.12 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptată la 04.11.2000, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, art.4 din Carta socială europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 03.05.1996, ratificată de România prin Legea nr.74/1999.
Conform art.20 alin.1 din Constituția României "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor" vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate în care România este parte.
Chiar dacă aparent poziția pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că pretențiile reclamantelor nu mai au fundamentare legală, prin modificarea art.33 și abrogarea art.15 din Legea nr.50/1996, pare corectă, totuși această problematică trebuie văzută dintr-o perspectivă mai largă, ținând seama de toate dispozițiile din tratatele și pactele internaționale la care România este parte.
Astfel, în momentul în care o reglementare internă intră în contradicție cu o reglementare internațională privind drepturile și libertățile cetățenilor, se vor aplica principiile prevăzute în tratatele și pactele la care România este parte, mai sus citate.
Prin înlăturarea sporului de vechime pentru magistrați și a indemnizației de 10 % din salariul brut de încadrare pentru judecătorii sindici și cei delegați la Oficiul Registrului Comerțului și menținerea lor pentru personalul auxiliar, s-a creat o stare de inechitate și de discriminare între aceste două categorii profesionale, discriminare interzisă și de art.5 din Codul muncii.
De asemenea, art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 prevede că prin discriminare se înțelege, printre altele, orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar art.2 alin.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, și a indemnizației de 10 % din salariul brut de încadrare pentru judecătorii sindici și cei delegați la Oficiul Registrului Comerțului, în condițiile în care aceste drepturi se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamantele.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime în muncă și indemnizația pentru activitatea de judecător sindic și judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării magistraților, a căror categorie este plasată într-o situație discriminatorie și față de alte categorii profesionale, între care și funcționari publici pentru care Legea 188/1999 prevede sporul de vechime.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea principiului nediscriminării, este că orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă, ori înlăturarea sporului de vechime pentru magistrați și a indemnizației de 10 % pentru judecătorii sindici și cei delegați la Oficiul Registrului Comerțului și tratamentul diferențial ce le-a fost aplicat nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Mai mult, din perspectiva principiilor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, trebuie adăugat că dispozițiile unei legi organice, cum este Legea nr.50/1996, nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând afecta existența sau exercitarea acestui drept.
Un argument în plus în susținerea pretențiilor reclamantelor este chiar expunerea de motive formulată de pârâtul Ministerul Justiției în promovarea Legii nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006 prin care s-a recunoscut și introdus în salarizarea magistraților sporul de vechime începând cu data de 12.03.2007.
În considerarea principiului reparației integrale a prejudiciului, obligația de plată a drepturilor cuvenite cu acest titlu impune actualizarea sumelor aferente cu indicele de inflație la data plății efective, astfel încât suma de bani datorată reclamantelor să aibă valoarea reală din momentul în care ar fi trebuit achitată.
Pentru considerentele expuse, instanța a constatat că acțiunea reclamantelor este întemeiată și a admis-o ca atare, obligând pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași să plătească acestora drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă ce li se cuvin pe perioada 1 noiembrie 2000 și până la data pronunțării prezentei sentințe și sporul lunar de 10 % din indemnizația de bază prevăzut pentru activitatea desfășurată de fiecare reclamantă în calitate de judecător sindic, respectiv judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului, începând cu 1 noiembrie 2000 și în continuare până la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, cât și pentru viitor, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamantă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata lor efectivă.
Referitor la Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că acesta, conform art.19 din Legea nr.500/2002, are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete, având deci calitate procesuală pasivă în virtutea calității de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite, cu precizarea că în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Potrivit Legii nr.500/2002, între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar celălalt subiect este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției, care este finanțată integral de la bugetul statului, considerent pentru care s-a admis acțiunea și față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale acordate reclamantelor prin prezenta sentință.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de Ministerul Justiției este criticată sentința sub aspectul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Astfel, în raport de data introducerii acțiunii - 6 februarie 2007, dreptul la acțiune al reclamantelor este prescris pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 6 februarie 2004.
O altă critică adusă sentinței se referă la faptul că la data adoptării Ordonanței Guvernului nr.83/2000, magistrații nu au mai putut beneficia de sporul de vechime în muncă.
Sporul de vechime în muncă în favoarea magistraților a fost abrogat o dată cu intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Se mai arată că, începând cu anul 2003, nr.OUG177/2002 a reprezentat cadrul legal privind salarizarea magistraților, care a menținut aspectele care au fost deja introduse prin nr.OG83/2000.
Prin acest act normativ s-a prevăzut că unica formă de remunerare lunară a activității funcției de magistrat este indemnizația lunară cu un adaos la aceasta în raport de vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art.42 și 43 din Legea nr.92/1992 republicată, cu completările și modificările ulterioare.
Sporul de vechime nu a mai fost reglementat în favoarea magistraților încă din anul 2000, nefiind prevăzut nici în nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României nr.314 din 7 aprilie 2006.
Se mai arată că prin art.I pct.12 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, dispozițiile art.15 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate expres direct.
Cu privire la existența unei discriminări prima instanță omite un element esențial și anume identificarea unor situații comparabile sau analoge.
În cazul de față însă, nu poate fi vorba despre existența vreunei situații comparabile, sau cu atât mai puțin, a unei analogii între magistrați și alte categorii profesionale din sistemul justiției, întrucât nu desfășoară aceeași activitate.
În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este criticată sentința pentru nelegalitate, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât între Ministerul Economiei și Finanțelor și intimatele reclamante nu există raporturi juridice.
În speță, obligația alocării și acordării drepturilor salariale solicitate incumbă Ministerului Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite și respectiv, Tribunalul Călărași, obligație ce decurge din contractul de muncă.
În mod eronat instanța de fond a reținut faptul că în virtutea calității de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ar trebui să aloce fonduri pentru plata sumelor solicitate.
Rolul acestui minister este, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Analizând recursurile în raport de criticile aduse sentinței se constată că sunt nefondate.
Se susține de către recurentul Ministerul Justiției că încă din anul 2000 sporul de vechime nu a mai fost reglementat în favoarea magistraților, nefiind prevăzut nici în nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale salariaților.
Este adevărat că, sporul de vechime în muncă prevăzut de art.31 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu a mai fost prevăzut de magistrați prin nr.OG83/2000, ci numai pentru personalul auxiliar, dar aceasta nu duce la concluzia că textul inițial a fost abrogat.
Instanța reținut că acest drept salarial a fost prevăzut de art.33 din Legea nr.50/1996, republicată, atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar de specialitate, deoarece din interpretarea legii în ansamblul său, atunci când se face referire la personalul auxiliar se folosește sintagma "celelalte categorii de personal", ceea ce înseamnă că în noțiunea "personal" intră atât categoria magistraților cât și categoria personalului auxiliar de specialitate.
Instanța nu a reținut apărarea în sensul că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002, deoarece art.3 din acel act normativ, atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, nivelul instanțelor, vechimea în magistratură și nu la vechimea în muncă.
Au fost invocate dispozițiile privitoare la prescripția extinctivă, considerând că în raport cu data introducerii acțiunii - 6 februarie 2007, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.
Având în vedere faptul că indemnizațiile magistraților prevăzute de anexa 1 la nr.OG83/2000 și de dispozițiile art.2 și urm. din nr.OUG177/2002, se stabilesc în raport de funcții, nivelul instanței și vechimea în magistratură, nu în funcție de vechimea în muncă, instanța a constatat întemeiată cererea de plată a sporului pentru vechimea în muncă și pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 6 februarie 2004.
Au fost avute în vedere și dispozițiile art.73 alin.1 și 2 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților.
Deci, pentru considerentele de mai sus, recursul declarat de Ministerul Justiției este nefondat.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că această parte are calitate procesuală pasivă atât în acțiunea principală cât și în cererea de chemare în garanție și totodată obligația de a aloca fondurile necesare achitării drepturilor bănești de mai sus.
Sporul de vechime în muncă prevăzut de art.31 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu a mai fost prevăzut pentru magistrați prin nr.OG83/2000 ci numai pentru personalul auxiliar.
Instanța a reținut că acest drept salarial a fost prevăzut de art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar de specialitate, deoarece, din interpretarea legii în ansamblul său, atunci când se face referire la personalul auxiliar se folosește sintagma "celelalte categorii de personal", ceea ce înseamnă că în noțiunea "personal" intră atât categoria magistraților cât și categoria personalului auxiliar de specialitate.
Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea dată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.619 din 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.619 din 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/30.06.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Georgiana
