Drepturi salariale (banesti). Decizia 4317/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1892/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4317/
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.1210 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți.., și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect - drepturi bănești înlăturarea discriminării intervenite ca urmare a neacordării unor indemnizații.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 11.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1210 din 21 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Prahovas -a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF și a fost respinsă acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă ca fiind neîntemeiată excepția necompetenței materiale a instanței invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare; a fost respinsă cererea de chemare în garanție a MEF; s-a admis în parte acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamanți a diferenței dintre indemnizațiile primite și cele încasate de către procurorii ce-și desfășoară activitate în cadrul începând cu data de 01 ianuarie 2005, urmând ca începând cu luna martie 2006 indemnizațiilor respective să li se aplice coeficientul de multiplicare prevăzut de OUG nr.27/2006 privind salarizarea magistraților, corespunzător funcției deținute de fiecare reclamant în parte, sume ce urmează a fi indexate în raport cu indicele de inflație, începând cu luna ianuarie 2005, respectiv martie 2006 (în ceea ce privește coeficientul de multiplicare prevăzut de OUG nr.27/2006) până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor respective începând cu data pronunțării și până la data efectuării plății; a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria prestând aceeași muncă și având aceeași competență ca și procurorii din cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism înființată prin Legea nr.508/2004
Reține Tribunalul că prin modul în care s-a procedat la majorarea salariilor anumitor magistrați în detrimentul altora, conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleași categorii profesionale, prin aceasta aducându-se atingere principiului egalității de tratament în materie de muncă și salarizare și al egalității în fața legii.
A mai reținut Tribunalul că diferențierea nu este justificată de conținutul concret al funcției ocupate, de pregătirea profesională sau de responsabilitățile pe care le implică munca desfășurată de magistrații în privința cărora s-au prevăzut majorările salariale le care s-a făcut anterior referire.
Concluzionând Tribunalul a reținut că majorarea veniturilor procurorilor din cadrul Direcției pentru Investigarea infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea unui scop legitim, contravenind art.16 alin.(1) din Constituție și art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
De asemenea Tribunalul a reținut și faptul că distincția făcută de legiuitor nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă, astfel că va reține tratamentul diferențiat aplicabil persoanelor aflate în situații analoage sau comparabile ca fiind injust și încălcând drepturile consfințite de art. 1 alin.(3) din OG nr.137/2000.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea în tot a acțiunii.
În motivarea recursului se invocă faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești iar hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel se arată în motivele de recurs că legea specială de salarizare a magistraților nu face referire în mod expres la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Organizate și Terorism, după cum nici Legea nr.508/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica D. nu cuprinde prevederi specifice referitoare la salarizarea magistraților cuprinși în structura centrală sau în structurile teritoriale.
De asemenea, susține recurentul-pârât că în cauză nu se pune problema discriminării pe vreunul dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin.(2) din OG nr.137/2000.
De asemenea principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
S-a menționat și faptul că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare ar exista discriminare doar dacă o diferențiere salarială ar interveni la același nivel la parchetului nu la toate nivelele diferite, ceea ce nu este cazul în speță.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu în conformitate cu art.3041proc. civ. Curtea constată că recursul este fondat urmând a fi admis, sentința modificată în parte și respinsă acțiunea ca nefondată urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit starea de fapt și a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii la aceasta sub aspectul obligării pârâților la plata drepturilor salariale reclamanților în conformitate cu dispozițiile legale în baza cărora sunt salarizați procurorii din cadrul pe principiul discriminării statuat de OG nr.137/2000 sau de documentele internaționale privind drepturile omului la care România este parte.
Susținerea instanței de fond că reclamanții îndeplinind funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești ar presta aceeași muncă și ar avea aceeași competență ca și procurorii din cadrul este contrară dispozițiilor legale ce reglementează salarizarea magistraților.
Curtea apreciază că în cauză nu este vorba despre o discriminare între procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii și cei din cadrul DIICOT, deoarece potrivit art.3 alin.(1) din OUG nr.27/2006"Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitate desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din actul normativ respectiv cu privire la salarizare".
Mai mult funcționează potrivit OUG nr.43/2002 și Legii nr.508/2004 în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea magistraților procurori care funcționează în aceste structuri este identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește existența discriminării invocată de către instanța de fond în raport de OUG nr.137/2000, Curtea reține că Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.818/2008 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, decizie ce are caracter general obligatoriu, fiind deci obligatorie și pentru instanțe, și prin care sa admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.(1) din OG nr.27/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții"sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii."
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică, de a crea în locul acestora alte norme sau de la substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Prin urmare față de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să dispună admiterea recursului; modificarea în parte a sentinței atacate, urmând a se dispune respingerea acțiunii ca neîntemeiată; de asemenea având în vederea respingerea acțiunii urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1210/21.09.2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința atacată.
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
8.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
