Drepturi salariale (banesti). Decizia 4344/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2918/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4344R
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.48 din data de 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, C, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, G, având ca obiect-drepturi bănești spor de 15%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.48/16.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins excepția necompetenței materiale a instanței și excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării respingând acțiunea față de acesta și, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, C, Curtea De APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei Și Finanțelor, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,
A obligat pârâții Ministerul Justiției,Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 01.10.2004, la zi, actualizat cu rata de inflație la data plății efective, corespunzător timpului lucrat de fiecare reclamant,
A obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și pe pârâtul Ministerul economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, și a respins ca nefondate cererile de plată a drepturilor în continuare și a cererii privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că sporul de confidențialitate a fost prevăzut de art. 3 din Legea nr. 44/2006 doar pentru personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în mod discriminatoriu față de personalul din justiție.
Instanța a reținut că prin dispozițiile legale susmenționate s-a creat în privința reclamanților un tratament diferențiat ce rezidă într-o inegalitate în ceea ce privesc drepturile salariale, măsura nefiind justificată obiectiv, încălcându-se dispoz.art. 4 și art. 16 din Constituția României, art. 6 din Codul muncii.
Reținând aplicabilitatea OG nr. 137/2000, Legii nr. 656/2002 și OG nr.19/2006, instanța a apreciat că reclamanților li se cuvine sporul de confidențialitate corespunzător timpului lucrat de fiecare reclamant, actualizat cu indicele de inflație, iar potrivit dispoz.art. 6 din Decretul nr. 92/1976 pârâtul Tribunalul Teleormana fost obligat a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală A Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției și Libertăților.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor în numele Statului Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T care, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală,
Recurentul a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă)
În prezent statutul magistraților este reglementat de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar salarizarea acestei categorii de personal se realizează în baza OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acte normative care nu prevăd sporul de confidențialitate.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii (art. 304. pct. 9 Cod procedură civilă) respectiv art. 261 alin.1 pct.5 Cod procedura civilă).
Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a statului român prin Ministerului Economiei si Finantelor,potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 alin. 1 și 2 "Statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații".
In realizarea functiilor sale, Ministerul Economiei si Finantelor are, atributiile prevăzute de HG nr. 386/2007 la art. 3 alin. (l) 111. pct. 48, in domeniul finantelor publice,fiind incidente în cauză și disp.art.28 lit.e din Legea nr.500/2002,art. 138 alin.5 din Constituția României.
OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile și completarile ulterioare nu stabilește nici o obligație în sarcina Statului R, ci în sarcina ordonatorului de credite care în cazul de față este, potrivit art. 7 din nr.HG 83/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completarile și modificarile ulterioare, este ministrul justiției. Prin urmare De asemenea, conform art. 138 alin. (5) din Constituția României nicio cheltuială nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare." Textul, constituțional consacră un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul că prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fără asigurarea sursei de finanțare.
Rezultă deci că Guvernul și ordonatorii principali de credite, și nu Statul, au atribuții în ceea ce privește salarizarea și creșterile salariale acordate personalului bugetar.
Mai mult, intimatii reclamanti nu au justificat în nici un fel introducerea în cauză în calitate de parat a Statului.
II. Pe fond instanța a admis în mod greșit acțiunea formulată de intimații reclamanti deoarece Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 la art. 3 prevede: "(1) Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în functie de certificatul/avizul de securitate ținut, cadrele militare în activitate, functionarii publici cu statut special, militarii angajati pe bază de contract și personalul civil din institutiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
Așa cum rezultă din dispozitiile legale de mai sus beneficiază de spor de 15% din solda lunară numai personalul prevăzut în mod expres de acestea și cei din sectoarele de activitate enumerate.
Mai mult, potrivit art.19 și art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000 rep. "persoana care se consideră discriminați poate sesiza consiliul în termen de 1 an de la data savârsirii faptei sau de la data la care putea să ia cunostinta de săvarșirea ei. "
În consecință, în lipsa unei hotărari a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nu poate fi vorba de discriminare în situatia intimatilor reclamanți,
De asemenea, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în hotărare nr. 232/29.08.2007 a statuat că "diferitele categorii de salariati determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această solutie să se încalce principiul egalitătii."
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit fată de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care tin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000.
Sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariati nu este identic din punctul de vedere al activitătilor desfășurate, al modului de acordare a cuantumului, așa încat nu se poate retine situatia comparabilă - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se află într-o situatie comparabilă - element indispensabil pentru a putea vorbi de discriminare.
Potrivit art. 1 din același act normativ "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situatii comparabile" este în concordantă cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Nu orice diferenta de tratament semnifică discriminare. Continutul concret al atributiilor de serviciu ale reclamanților fată de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi retinută o situatie comparabilă între categorii profesionale distincte. Diferenta de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Mai mult, Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 108/14.02.2006 a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariati prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție,legiuitorul fiind îndreptățit să le diferențieze pe categorii de personal.
La rândul său, recurentul -, întemeindu-se pe dispoz.art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă a susținut că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar și că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru judecători și personalul auxiliar.
De asemenea, cu privire la reținerea discriminării susține recurentul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor,în cazul aprecierii unei dispoziții legale ca fiind contrară art.16 din Constituție putându-se invoca doar excepția de neconstituționalitate a acelei dispoziții.
Acordarea prin hotărârea pronunțată de către instanța de fond a unui spor de confidențialitate însemna că acesta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor și personalului auxiliar.
Susține recurentul că hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, precizând că în cazul neacordării sporului de confidențialitate judecătorilor și personalului auxiliar nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG 137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de; în speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de
a primi spor de confidențialitate judecătorilor și personalului auxiliar.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători și personalul auxiliar nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare; nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.", astfel ca nu poate fi aplicat în speța câtă vreme nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat in jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei), "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar in relație cu drepturile si libertățile protejate de prevederile Convenției si Protocoalelor sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Consiliul Național pentru Combaterea discriminării in hotărârea 232/29.08 2007 ca de altfel și Curtea Constituțională au statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta soluție să se încalce principiul egalității".
Recurentul solicită să se să se constate ca prima instanță a făcut eronata aplicare a disp. art.1 alin.3 a OG nr.137/2000 și că actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare in judecată și instanța de fond în sentința atacată cu prezentul recurs, reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc.),magistrații și personalul auxiliar al instanțelor avînd un statut profesional aparte și nu exista nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi personalului auxiliar de specialitate și judecătorilor.
Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la la indemnizațiile si salariile de bază. pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personali cărora li se acordă.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Astfel, prin decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite, pronunțată în dosarul nr. 27/2008 și obligatorie potrivit dispoz.art.329 al.3 Cod pr.civilă pentru instanțe s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrați asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
În cauză, recurenții judecători la Tribunalul Teleorman erau prin urmare îndrituiți de a beneficia de plata sporului de confidențialitate de 15 % din indemnizația de bază brută lunară, aferent perioadei 1 octombrie 2004, la zi reprezentând despăgubiri pentru drepturile salariale neacordate,neputând prin urmare fi primite criticile recurenților potrivit cărora instanța, dînd efect disp.art.329 alin.3 Cod de Procedură Civilă a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat legea legiferând și acordând un drept salarial neprevăzut de Legea nr.303/2004 și OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acte normative care nu prevăd sporul de confidentialitate.
Curtea reține însă că sporul de confidențialitate recunoscut magistraților și personalului auxiliar din justiție se cuvine acestei categorii de personal potrivit,prin care s-a statuat că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora. Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar."
Având în vedere interpretarea dată dispozițiilor legale susmenționate prin decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură cu caracter obligatoriu pentru instanțe interpretarea și aplicarea unitară pe întregul teritoriu al României nu pot fi primite criticile recurenților referitoare la faptul că potrivit dispozitiilor Legii 446/2004 beneficiază de sporul pretins doar personalul prevăzut în mod expres și cei din sectoarele de activitate enumerate,că în lipsa unei hotărari a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nu poate fi vorba de discriminare,că în mod eronat și nelegal s-a reținut discriminarea intimaților în cauză precum și celelalte critici referitoare la interpretarea articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale și a relevanței în cauză a considerentelor unor hotărâri ale Consiliului Național pentru Combaterea discriminării și ale Curții Constituționale.
Nefondate sunt și criticile formulate de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reținând că în mod corect a obligat prima instanță pe recurentul pârât în nume propriu iar nu în calitate de reprezentant al statului să aloce pârâtului sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite intimaților, reținând calitatea procesuală pasivă a primului, în raport de prerogativele ce îi revin în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistematic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâtul Ministerul Justiției fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, nefiind relevante inexistența raporturilor juridice de muncă cu intimata reclamantă a recurentului,instanța de control judiciar urmează sub acest aspect,în virtutea rolului devolutiv al recursului exercitat potrivit disp. art.3041Cod de Procedură Civilă să suplinească motivarea instanței de fond, conform celor mai sus reținute, apreciind ca temeinică și legală dispoziția de obligare a recurentului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești recunoscute prin prezenta hotărâre.
În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de sat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.386/2007 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.
Totodată, dispoz.art. 5 alin.1 lit.e din HG nr.34/2009 ce conferă atribuții de apreciere Ministerului Finanțelor Publice în privința cererilor formulate de instituțiile publice de finanțare, suplimentare și virare a creditelor bugetare, constituie un argument pentru reținerea calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice în cauză, în lipsa atragerii sale în proces, intimații aflându-se în imposibilitate de a-și realiza creanța stabilită prin prezenta hotărâre.
Mai mult, făcând aplicarea și interpretarea sistematică și logică a dispozițiile Legii nr. 500/2002 și obligând Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor cuvenite intimaților prima instanță nu depășește nici atribuțiile puterii judecătorești.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,ca nefondate, recursurile formulate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.48 din data de 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, C, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, G, .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/ 7.07.2009
Jud. fond-
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
