Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1012/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(980/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1012
Ședința publică de la 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1702 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și a cererii de suspendare a executării hotărârii atacate.
are ca obiect - evacuare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 04.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 11.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând, constată că prin cererea înregistrată la data de 03.05.2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B reclamanta-pârâtă, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, a solicitat instanței să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în B, sector 3, str.- -, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea reconvențională a solicitat instanței să oblige reclamanta la încheierea contractului de închiriere pe o perioadă de 5 ani în condițiile nr.OUG40/ 1999.
Prin sentința civilă nr.2739/17.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B - Secția Civilă s-a admis cererea principală; s-a respins cererea reconvențională ca nefondată și s-a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul proprietatea reclamantei, situat în B, sector 3, str.- - (fostă str.-) nr.53A, fiind obligată pârâta-reclamantă la plata a 7.501ei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr.6722/08.11.2006, s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în B, sector 3, str.- - (fostă str.-), nr.53A și ca urmare a acestei dispoziții, reclamanta a fost pusă în posesie la data de 11.12.2006, conform protocolului de predare-primire. În imobilul respectiv locuiesc pârâții în temeiul contractului nr.-/25.05.1999 încheiat cu prin SC AL SA, termenul locațiunii a fost prelungit în baza OUG nr.40/1999 pe o perioadă de 5 ani, până la data de 18.04.2009.
Instanța a reținut că, la data de 29.01.2007 pârâta a fost notificată de către reclamantă să-i predea imobilul, pârâta arătând că prin notificarea înaintată prin intermediul BEJ dorește încheierea contractului de închiriere cu reclamanta.
Întrucât la data de 08.09.1999 - data intrării în vigoare a OUG nr.40/1999 suprafață locativă în litigiu era încă deținută de stat, pârâții au beneficiat de dispozițiile art.1 din OUG nr.40/1999, durata contractului de închiriere deținut prelungindu-se de drept pentru o perioadă de 5 ani, până la data de 08.04.2004.
Prin urmare, la data introducerii acțiunii, 03.05.2007, instanța a constatat că nu mai erau incidente în privința pârâților prevederile art.1 din OUG nr.40/1999.
Instanța a apreciat că art.10 și 11 din OUG nr.40/1999 de care se prevalează pârâta sunt aplicabile numai până la expirarea termenului de 5 ani prevăzut de OUG nr.40/1999, termen care a fost stabilit de legiuitor tocmai pentru realizarea protecției temporare a chiriașilor.
Instanța a apreciat că în conformitate cu principiile generale ale dreptului civil, ale prevederilor constituționale, precum și în raport de principiul aplicării directe în dreptul intern a jurisprudenței CEDO în aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, prelungirea de drept potrivit dispozițiilor OUG nr.8/2004 a contractelor de închiriere încheiate în temeiul OUG nr.40/1999 nu poate fi acceptată pentru că sarcina impusă reclamanților proprietari este excesivă și prea oneroasă și nu păstrează un just echilibru între interesul general, public și interesul individual.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, apelanta - pârâtă a prezentat succint situația de fapt, susținând că este titulara contractului de închiriere încheiat cu SC AL SA din 25.05.1999. În cuprinsul aceluiași act, contrar celor reținute de prima instanță, există mențiunea clară a locatorului conform căreia acesta a fost prelungit pe încă cinci ani până la data de 18.04.2009, conform OUG nr.8 din 30.03.2004. Așadar, la data restituirii în natură a imobilului, consideră că din cuprinsul acestor acte se face în mod clar dovada faptului că apelanta era chiriaș al imobilului. Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.13-15 ale Legii nr.10/2001 ce fac trimitere la dispozițiile OUG nr.40/1999.
Sub aspectul stabilirii situației de fapt consideră că prima instanță, ignorând anumite probe din dosar, a reținut considerente ce au dus la o soluție greșită. Astfel, dispozițiile nr.OUG8/2004, pe care instanța de fond le-a calificat ca nefiind aplicabile în cauză, deja fuseseră aplicate, iar contractul de închiriere prelungit până la data de 18.04.2009, de drept, imobilul la acea dată nefiind restituit.
Mai mult invocând dispozițiile practicii CEDO, instanța de fond face o greșită interpretare a scopului urmărit de legiuitorul român prin promovarea celor două acte normative, respectiv nr.OUG40/1999 și Legea nr.10/2001, de protecție a chiriașilor ale căror locuințe au fost restituite foștilor proprietari.
Consideră că prin promovarea acțiunii în evacuare, reclamanta a urmărit sustragerea sa de la obligațiile pe care legea i le-a impus cu ocazia restituirii imobilului.
Mai mult apelanta a efectuat toate demersurile pentru a încheia cu reclamanta contractul de închiriere, notificând-o și achitându-i chiria prin mandate poștale.
Chiria către AL a achitat-o regulat până la data de 12.12.2006 când imobilul a fost restituit.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pentru considerentele arătate, raportate la împrejurarea că reclamanta a solicitat direct evacuarea sa din imobil, ignorând astfel dispozițiile legale care îi interziceau o astfel de conduită, solicită să se constate prelungit contractul de închiriere, făcând în acest fel o corectă aplicare a art.13-15 din Legea nr.10/2001.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța de fond nici nu a analizat-o, ci a procedat direct la respingerea ei ca nefondată, astfel că sub acest aspect sentinței atacate îi lipsește motivarea.
Prin decizia civilă nr.1702/10.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr.2739/17.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că apelanta - pârâtă a beneficiat de prelungireaope legisa contractului de închiriere, în baza dispozițiilor nr.OUG40/1999, pe perioada mai 1999 - aprilie 2004 și apoi de reînnoirea contractului pentru perioada aprilie 2004 - până în prezent, regăsindu-se practic în aceeași locuință și în decembrie 2008, la data pronunțării prezentei decizii, la aproximativ 4 luni distanță de expirarea celei de-a doua prorogări legale stabilită prin nr.OUG8/2004.
În mod corect prima instanță a făcut referire la jurisprudența CEDO, apreciind că nu se poate realiza protecția socială a chiriașilor din casele naționalizate, restituite foștilor proprietari, pe seama și cheltuiala acestora din urmă. Deși nu se poate contesta că sunt imperios necesare măsuri concrete de protejare a acestei categorii de persoane, totuși o atare sarcină nu poate fi suportată de foștii proprietari ce nu au nici o culpă în această situație, fiind la rândul lor fără vreo despăgubire. Așa fiind, cel chemat să asigure, inclusiv printr-un cadru legislativ coerent și eficient, protecția chiriașilor din casele naționalizate este statul, dator să identifice măsuri concrete de sprijin, pe propria sa cheltuială și prin eforturi proprii.
Tribunalul nu a reținut criticile apelantei pârâte privitoare la inadmisibilitatea sau netemeinicia acțiunii, întrucât soluția instanței de fond se întemeiază pe aceleași argumente care justifică soluția dată asupra cererii principale, fiind evident că, în condițiile în care s-a apreciat că pârâta nu are un titlu locativ opozabil reclamantei, nu putea nici să oblige pe reclamantă să încheie un astfel de contract cu pârâta, respectiv să constate prelungit contractul de închiriere.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, criticând soluția pentru nelegalitate în temeiul prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Susține recurenta că în mod greșit s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.13 - 15 din Legea nr.10/2001, iar drept consecință au fost eronat aplicate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO (1952); dispozițiile art.13 - 15 din Legea nr.10/2001 fac trimitere la dispozițiile OUG nr.40/1999, contractul de închiriere fiind întocmit potrivit legii - OUG nr.40/1999, OUG nr.8/2004, prorogarea acestuia având la bază aceleași prevederi speciale.
Arată recurenta că la data apariției dispozițiilor OUG nr.8/2004 imobilul nu fusese restituit fostului proprietar, astfel încât contractul de închiriere a fost prelungit până în aprilie 2009; instanța de apel trebuia să se raporteze la momentul formulării acțiunii, iar nu la data expirării locațiunii (19.04.2004).
Dispozițiile art.13 - 15 din Legea nr.10/2001, care reglementează interesul general referitor la folosința bunurilor restituite foștilor proprietari, nu contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (alin.2) care permit statelor să adopte legile necesare asigurării protecției sociale, cum s-a întâmplat în cazul chiriașilor.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare susținând, pe de o parte, că recursul este nemotivat, criticile fiind lipsite de fundament juridic, iar, pe de altă parte că, din chiar cuprinsul cererii se desprinde concluzia că recursul a rămas fără obiect, dat fiind că perioada de locațiune a expirat.
Curtea, examinând cu precădere excepția de nulitate a recursului, apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs se arată că instanța a ignorat dispozițiile art.13 - 15 din Legea nr.10/2001, aplicând greșit, în consecință, prevederile OUG nr.40/1999 și ale OUG nr.8/2004; recurenta precizează și rațiunile pentru care, în accepțiunea sa, instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, or, o atare critică se circumscrie cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ce urmează a fi cercetat, sens în care excepția de nulitate nu va fi primită.
Examinând legalitatea deciziei din perspectiva criticilor formulate în concret, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Astfel, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.13 - 15 din Legea nr.10/2001care trimit la dispozițiile OUG nr.40/1999.
Dispozițiile de protecție ale OUG nr.40/1999 și-au găsit aplicarea în speță la momentul prorogării legale a contractului de închiriere până la data de 08.04.2004.
Ulterior acestui moment, contrar aprecierii instanței de apel, nu a intervenit reînnoirea contractului de închiriere conform art.14 (1) din OUG nr.40/1999, ci o nouă prorogare a acestuia în virtutea dispozițiilor OUG nr.8/2004, de vreme ce la data apariției menționatului act normativ locuința în litigiu se circumscrie exigențelor stabilite de legiuitor.
Ca atare, după data de 08.04.2004, nu se mai poate vorbi de aplicarea dispozițiilor OUG nr.40/1999 cu privire la contractul de închiriere al recurentei (prorogat anterior prin efectul legii), astfel că în intervalul de referință nu se mai poate susține nici teza incidenței art.13 - 15 din Legea nr.10/2001 în strânsă corelație cu dispozițiile OUG nr.40/1999, iar nu cele ale OUG nr.8/2004.
O atare împrejurare are drept consecință inexistența obligației proprietarului căruia i-a fost restituit bunul, de a respecta locațiunea în lipsa unui raport juridic stabilit direct cu beneficiarul locațiunii, de vreme ce această operațiune nu îi este opozabilă, iar prevederile OUG nr.40/1999 nu mai sunt susceptibile a fi aplicate situației create.
La data formulării acțiunii, imobilul fusese deja restituit prin Dispoziția Primarului General, astfel că din acest punct de vedere susținerea recurentei referitoare la momentul la care s-a raportat judecata pentru a examina existența titlului său, este lipsită de suport.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO au fost corect interpretate și aplicate la speță, de vreme ce prevederile dreptului intern nu pot împieta sau zădărnici aplicarea normelor și principiilor convenționale, or acestea din urmă sunt în sensul că dispozițiile de protecție ale chiriașilor (care în speță și-au găsit aplicarea pe întreg intervalul supus domeniului de reglementare) nu pot să creeze o situație în care justul echilibru între protecția dreptului individual la respectarea bunurilor și cerințele interesului general, să fie știrbit.
Cu atât mai mult, aplicarea OUG nr.8/2004 nu poate avea o asemenea finalitate.
În concluzie, în baza art.312 Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere dispozițiile art.137 Cod procedură civilă coroborat cu art.306 Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția nulității ca neîntemeiată, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1702/10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și va obliga recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1702/10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
.
2 ex./23.11.2009
TB-5 -;
Jud.3 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Cristian Olteanu, Rodica Susanu
