Drepturi salariale (banesti). Decizia 4485/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 4485
Ședința din Camera de Consiliu din data de 11.06.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ca au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2008, privind recursurile declarate de reclamanții, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, MINISTERUL -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1205 din 05.07.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 mai 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
La data de 30 ianuarie 2007 reclamanții, procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiovas -au adresat TRIBUNALULUI DOLJ - SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, cu o cerere de chemare în judecată a pârâților Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul De Pe lângă Tribunalul Dolj, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamanții au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să le plătească sporul de vechime în muncă începând cu data de 01.01.2001 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și pe viitor, reactualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor respective.
In motivarea cererii, reclamanții au susținut că sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, că potrivit art.98 din legea 92/1992 privind organizarea judecătorească au beneficiat de sporul de vechime în muncă, iar ulterior prin art. 33 din legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu s-a mai prevăzut expres acordarea acestui spor, condiții în care nu l-au mai primit. S-a prevăzut însă un alt spor, cel de stabilitate în magistratură acordat în funcție de vechimea efectivă numai în funcția de magistrat.
Au considerat că art. 33 din legea 50/1996 nu a abrogat prevederile art. 42, art. 43 și art. 98 din legea 92/1992 privind sporul de vechime în muncă și că pârâții au interpretat greșit prevederile legale privind cele două sporuri. Consideră că li se cuveneau ambele sporuri.
În plus s-a creat un tratament discriminatoriu pentru magistrați în raport cu alte categorii profesionale care au beneficiat în continuare de sporul de vechime, inclusiv față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, discriminare constatată prin hotărârea nr. 170 din 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
La 19.02.007 Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție a formulat întâmpinare în care invocatexcepția necompetenței materiale a instanțeiarătând că acțiunea promovată are ca obiect drepturi salariale, iar salarizarea magistraților este reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 177/2002, care prevede la art. 42 alin. 1 că aceștia pot face contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției. Potrivit alin. 2, împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere în termen de 30 zile de la comunicare la Secția de contencios Administrativ a Curții de Apel București.
De asemenea a invocat excepția prescripției parțiale sa dreptului material la acțiune pentru anii 2001 - 2003 în raport de prevederile art. 3 din Decretul 167/1958 potrivit cărora " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii deoarece potrivit prevederilor Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrații beneficiau de un spor de stabilitate precum și de un spor de vechime în muncă, sporuri statuate de art. 5 alin. 1 respectiv de art. 33 alin. 1.
Susținerea reclamanților în sensul că dispozițiilor art.33 alin. 1 din Legea 50/1996 referitoare la sporul de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază nu au fost abrogate, ci se aplică și în prezent personalului auxiliar de specialitatea, este corectă, însă art. 33 din L 50/1996 a fost completat prin introducerea unui nou alineat care prevedea că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților.
În plus, aceste dispoziții nu se aplică magistraților, întrucât prin art.IV alin. 2 din OUG nr. 83/2000 care a modificat și completat Legea nr. 50/1996 s-a prevăzut că stabilirea indemnizațiilor de încadrare ale magistraților se va face în raport cu funcția deținută, nivelul instanței și după caz vechimea în magistratură, sporul de vechime nefiind menționat.
Până la data de 1.04.2006, actul normativ care reglementa salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG nr. 177/2002, aprobată prin L nr.347/2003, care la art.4 alin. 1 statua că " magistrații beneficiază în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat -asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin.2, calculată în procente la indemnizația brută
Pe cale de consecință, sporul de vechime în muncă nu este prevăzut de către legiuitor nici în Legea nr. 303/2004 republicată - privind statutul judecătorilor și procurorilor.
În prezent, salarizarea magistraților se realizează potrivit disp. OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției, care la art.4 alin. 1 prevede că: " judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații - asistenți beneficiază în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat -asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. 1, calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară.
Cum dispozițiile privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților constituie norme speciale în materie, fiind de strictă interpretare și aplicându-se cu prioritate, s-a considerat că reclamanții nu pot benefica de sporul de vechime în muncă.
Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Deși Ministerul Finanțelor Publice nu este plătitorul direct al drepturilor bănești pretinse de reclamanți, are atribuții potrivit art. 19 din Legea nr. 500/20 2 de a coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum șl ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005 are, în principal, atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
A susținut că, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, în calitate de ordonator principal de credite, se află în imposibilitatea de a dispune de fondurile necesare pentru paiața diferențelor bănești solicitate.
La data de 06. 03 2007 Direcția Generală a Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice au formulat întâmpinare prin care au solicitat să fie respinsă cererea de chemare în judecată invocând mai întâiexcepția lipsei calității procesuale pasivea acestor pârâți.
In motivarea excepției s-a susținut că sporurile solicitate au caracterul unui drept salarial, iar plata acestora este obligația instituție publice în cadrul căreia reclamanții își desfășoară activitatea, și că Direcția Generală a Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice neavând calitate de angajator nu pot fi obligați la plata drepturilor solicitate de către reclamanți.
De asemenea au invocatexcepția de necompetență materială a instanței.
Au arătat că acțiunea promovată are ca obiect drepturi salariale, iar salarizarea magistraților este reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 177/2002, care prevede la art. 42 alin. 1 că aceștia pot face contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției. Potrivit alin. 2, împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere în termen de 30 zile de la comunicare la Secția de Contencios Administrativ a Curții de Apel București.
Față de aceste dispoziții legale au solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București - Secția de Contencios Administrativ.
Au mai invocatexcepția inadmisibilitățiiacțiunii având în vedere dispozițiile art. 36 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal, întrucât reclamanții nu au parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege, ci s-au adresat direct instanței.
Au mai invocatexcepția prescripției dreptului la acțiunepentru sumele solicitate pentru anii 2001 - 2003 deoarece s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit OUG 27/2006 art. 2 se stabilește modul de calcul al indemnizațiilor magistraților,respectiv la art. 3 alin 1 dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu vechimea in magistratură și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa la OUG.
Atâta timp cât prin lege nu s-a prevăzut sporul de vechime, acesta nu poate fi acordat.
Reclamanții au solicitat acordarea sporului de vechime având în vedere dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, care se referă la sporul de vechime al personalului auxiliar și au considerat că în mod normal ar trebui aplicate și magistraților.
Legea 50/1996 prevede expres că sporul de vechime nu se acordă magistraților și în această situație instanța nu poate să acorde ceva ce legiuitorul nu a prevăzut
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Ministerul Public, s-a solicitat respingerea acesteia deoarece potrivit art. 138 alin 2 din Constituție Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat pe care-l supune aprobării Parlamentului.
Conform HG 208/2005, MFP elaborează proiectul bugetului de stat, urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat și stabilește măsurile pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor în vederea încadrării în deficitul bugetar.
Ministerul Economiei și Finanțelor ca persoană juridică are bugetul său propriu aprobat prin legea bugetară anuală, dar nu poate să vireze sume din bugetul său propriu pentru Ministerul Justiției având în vedere principiul specializării bugetare.
La 07.05. 2007 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubii ca urmare a situației discriminatorie existente între magistrați și alți salariați ce ocupă funcții de demnitate publică, despăgubiri proporționale cu prejudiciu suferit ca urmare a neacordării sporului de vechime pe perioada celor trei ani anterior cererii de chemare în judecată.
Au menționat că nu înțeleg să conteste modul de stabilire al salariului conform art. 36 din OUG 27/2006, și au solicitat repararea situației discriminatorie potrivit art. 21 din OG 137/2000.
În condițiile în care sporul de vechime nu se mai acordă magistraților, dar de acest spor beneficiază personalul auxiliar de specialitate conform Legii nr. 50/1996, au apreciat că este încălcat principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării.
Eliminarea acestui spor era posibilă numai în condițiile art. 53 din Constituție, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă de către experta care a stabilit cuantumul sumelor cuvenite fiecărui reclamant în parte drept despăgubire egală cu contravaloarea sporului de vechime.
Prin sentința civilă nr. 1205 de la 5 iulie 2007 Tribunalul Dolja respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, excepția inadmisibilității acțiunii, dar a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice D, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și excepția prescripției dreptul la acțiune pe perioada 1 ianuarie 2001-30 ianuarie 2004 invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanții, fiind obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să plătească acestora despăgubiri în sumă netă de 15.004 RON pentru, 31.382 RON pentru, 16.683RON pentru, 30.996 RON pentru reprezentând contravaloarea sporului de vechime cuvenit pentru perioada februarie 2004-februarie 2007inclusiv, sume ce au fost reactualizate până în aprilie 2007 și care urmează să fie reactualizate la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință l-a obligat pe chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă despăgubirile acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut și constatat următoarele:
Reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și în perioada 01.01.2001 - 11.03.2007 nu au beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a mai fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din Legea 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Legea 50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța a reținut dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamanților, în procent de până la 25% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii fiecărui reclamant în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime, ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
Deoarece reclamanții nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp ( 3-4 ani ) în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reținut că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Cu privire laexcepția de necompetență materialăinvocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție instanța a considerat că dată constatată existența discriminării, potrivit art. 21 din Ordonanța de Urgență numărul 137/2000 persoana discriminată are posibilitatea să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit.
Potrivit art. 281 din Codul muncii jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul Muncii, " prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul muncii, este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 punctul 1 lit. c codul d e procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
În raport de aceste prevederi legale a fost respinsă excepția de necompetență materială, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 42 alin. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență de Guvern numărul 177/2002.
Cu privire la excepția prescripției la acțiune Tribunalul a considerat-o fondată.
Potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unordespăgubiricătre salariat. Textul este deplin aplicabil situației de față, întrucât, potrivit art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată (30.01.2007) și dispozițiile textului sus menționat, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu depășirea termenului legal de prescripție, pretențiile fiind neîntemeiate pentru perioada 1.01.2001 - 30.01.2004.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice D - Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public, criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții au criticat sentința în ceea ce privește soluționarea capătului de acțiune privind drepturile salariale cuvenite pentru perioada 2001-2004.
Recurenții - reclamanți au susținut că în mod greșit a fost considerat prescris dreptul la acțiune pentru această perioadă, întrucât termenul pentru introducerea acțiunii pentru despăgubire reprezentând fapte discriminatorii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Or, această dată este 6 iulie 2006 când a fost pronunțată Hotărârea nr. 170 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În recursul său, pârâtul Ministerul Public - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj în raport de art. 36 alin.2 din OUG 27/2006, iar pe fond, a susținut că sporul de vechime în muncă nu se datorează magistraților, fiind abrogat expres prin OG 83/2000.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dac riticat de asemenea, soluția pronunțată de către Tribunalul Dolj pe considerentul că în mod greșit i s-a atribuit obligația de plată a drepturilor salariale solicitate de reclamanți, ca și chemat în garanție.
Ca argument, recurentul a invocat faptul că raporturile de muncă s-au derulat numai între reclamanți și Ministerul Public, neexistând deci, raport juridic obligațional între aceștia și Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a mai susținut că Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea către ordonatorii principali de credite, a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare și a legii bugetului.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare pentru magistrați nu poate înlătura un drept cu caracter general dobândit prin vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea 24/2000.
Acest drept salarial de natură personală este generat de activitatea desfășurată în muncă indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin OG 83/2000, sporul de vechime nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, neexistând însă o abrogare a art.31 din legea 50/1996, care făcea referire expresă la acest spor.
Acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin.3 și ale art. 295 Codul muncii.
Mai mult, câtă vreme dispozițiile Legii 50/1996 privitoare la acordarea sporului de vechime au fost menținute pentru personalul auxiliar de specialitate, în virtutea principiului egalității în drepturi, același tratament juridic salarial trebuie aplicat și magistraților.
Ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul de vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s- menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. XXXVI/7 mai 2007 pronunțată în recursul declarat de Procurorul general, în interesul legii.
Se impune însă precizarea că aceste drepturi salariale reprezentând spor de vechime în muncă, se cuvin magistraților numai pe perioada cuprinsă în termenul general de prescripție de 3 ani.
În sensul respectării și aplicării termenului general de prescripție sunt și dispozițiile art. 283 Codul muncii și art. 21 alin.2 din OG 137/2000.
Potrivit art. 283 alin.(1) lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate. Acest act normativ nu cuprinde dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive, dar, potrivit art. 295 alin.(1) Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile.
Astfel, art. 16 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958 dispune că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art. 17 alin. (1) și (2) din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
O asemenea interpretare este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene, care, într-o decizie de speță pronunțată în art. 14 din Convenție referitor la interzicerea discriminării a apreciat că "este absolut rezonabil de a instaura un regim juridic distinct al prescripțiilor acțiunilor pentru repararea prejudiciilor "intenționate" (produse prin fapte de nediscriminare la vedere) față de cele produse "neintenționat", pentru că, spre exemplu, posibilitatea intentării unei acțiuni civile apare "mai puțin evidentă" în ipoteza ultimei categorii de prejudicii.
Este astfel pe deplin acceptabilă diferențierea de tratament din perspectiva calculării termenului de 3 ani de zile prevăzut de art. 21(2) din OG 137/2000 modificată prin legea 324/2006 - care dispune că acesta se calculează în mod diferit" de la data săvârșirii faptei, când discriminarea este la vedere " sau " de la data când partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
În mod corect și legal prima instanță a admis deci, numai în parte acțiunea reclamanților, statuând asupra obligației pârâților de a plăti drepturile de natură salarială cu titlu de despăgubiri numai pe perioada 2004-2007, în cadrul termenului general de prescripție.
În continuarea aceluiași raționament juridic, cu referire la pârâții obligați la această plată, se constată că Tribunalul în mod legal a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului economiei și Finanțelor.
Nu se poate reține excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în litigiile având ca obiect drepturile salariale ale magistraților.
Atât timp cât bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de stat nu pot fi modificate în mod direct, de către aceasta pentru plata unor drepturi de suplimentare de natură salarială se impune ca MEF să aloce fondurile necesare pentru sumele câștigate de salariați în instanță.
Cu alte cuvinte bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite pot fi modificare în sensul majorării sau reducerii lor numai de către guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Așa fiind, în conformitate cu art. 312 Cod pr.civilă Curtea va respinge recursurile formulate de reclamanții, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, MINISTERUL -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamanții, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1205 din 05.07.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATAREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
07.07.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Cotora, Florica Diaconescu
