Drepturi salariale (banesti). Decizia 4644/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 4644
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și reclamanții, -a, -, -a, împotriva sentinței civile nr.1339/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul București și Tribunalul Bihor, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursurile sunt este declarate și motivate în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pe recurs.
Consilier juridic pentru recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii de garanție formulate de Ministerul Justiției.
Referitor la recursul reclamanților, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cauza înregistrata la data de 27.09.2006 care face obiectul dosarului nr- reclamanții, a, escu, (), (-) -, ( ), -, (), -, G, --, (), au chemat în judecată TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CURTEA DE APEL SUCEAVA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL GORJ, garant MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL AL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acestora la achitarea sporului de vechime in muncă începând cu data de 25 09 2003, până la data pronunțării și în continuare, actualizată în funcție de coeficientul de devalorizare monetară începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării obligațiilor de plată și obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
La data de 09.02.2007 au formulat cerere de intervenție în interes propriu judecătorii din cadrul Judecătoriei Craiova, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, pârât TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL BIHOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
In motivarea cererii au arătat că sunt magistrați în cadrul Judecătoriei Craiova și începând cu data intrării în vigoare a OG 83/2000, nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Acest spor a fost prevăzut prin Legea 50/96 art. 33 în beneficiul magistraților și, deși dispozițiile legale care îl reglementau nu au fost abrogate sau suspendate printr-o lege ulterioară, el nu le-a mai fost acordat.Față de personalul auxiliar de specialitate art. 33 continuat să-și producă efecte juridice.
Prin art. 3 din OUG nr. 177/2002 și OUG 27/2004, s-a stabilit dreptul magistraților la indemnizație pentru activitatea desfășurată în raport de funcție, vechimea in magistratură, nivelul instanțelor, fără a-i fi inclusă și vechimea in muncă, deși salariații ce ocupă funcții de demnitate publică își păstrează drepturile câștigate constând în astfel de sporuri.
Solicită să se constate că legiuitorul nu a înțeles să înlăture acordarea sporului de vechime în muncă pentru perioada anterioară în care magistratul a avut o altă ocupație și a beneficiat de acest spor,fiind în prezenta unui drept câștigat. Pentru activitatea desfășurată au fost efectuate reținerile legale pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, scopul acestor rețineri fiind și respectarea dreptului la acordarea sporului de vechime în muncă.
Potrivit art. 16 din Constituția României cetățenii sunt egali în fata legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, restrângerea exercițiului unor drepturi fiind posibile numai în condițiile prevederile de art. 53 din Constituție,numai prin lege și numai dacă se impune și este necesar într-o societate democrată.
Protecția socială a muncii este asigurată fiecărui cetățean prin art. 41 din Constituție.
Prin încheierea din data de 19.03.2007 instanța a constatat ca nu sunt îndeplinite condițiile cererii de intervenție prev. de art. 49.civ.Cod Penal, fiind o cerere de chemare in judecata propriu-zisa si a dispus repartizarea aleatorie pentru formarea unui dosar distinct.
Ministerul Justiției a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând să fie obligat, în cazul admiterii acțiunii să vireze fondurile necesare achitării sumelor ce reprezintă sporul de vechime și să asigure fondurile necesare privind cheltuielile de personal.
La data de 23.04.2007 reclamanții au formulat o completare de acțiune prin care au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de vechime pe perioada ian. 2001-12.03.2007, considerând că nu operează prescripția parțială a dreptului la acțiune, fiind aplicabile prevederile art. 12 si 16 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la întreruperea prescripției.
La data de 08.05.2007 Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii completate, invocând excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare termenului de 3 ani prev. de Decretul nr. 167/1958.
Ministerul Economiei și Finanțelor Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în raport de speța dedusă judecății,deoarece între părți nu există raporturi juridice de muncă, angajatorul acestora fiind Ministerul Justiției.
A invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului -Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, deoarece potrivit art. 36 din OUG 27/2006, competenta de soluționare a cauzei aparține Curții de APEL BUCUREȘTI.
Conform art. 36 din OUG 27/2006, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe nemulțumit de modul de stabilire al drepturilor salariale poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării la organele de conducere ale Ministrului Justiției,CSM ,Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, și ale Direcției Naționale Anticorupție, ori după caz, la Colegiul de Conducere al ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile iar împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin 1 se poate face plângere la Secția de contencios Administrativ al ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de Conducere al ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție sau după caz, a Curții de APEL BUCUREȘTI pentru celelalte hotărâri.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 36 din OUG 27/29.03.2006, întrucât reclamanții nu au parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege, adresându-se direct instanței.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,deoarece potrivit OUG 27/2006 art. 2 se stabilește modul de calcul al indemnizațiilor magistraților,respectiv la art. 3 alin 1 dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu vechimea in magistratură și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa la OUG.
Atâta timp cât prin lege nu s-a prevăzut sporul de vechime, acesta nu poate fi acordat.
Reclamanții au solicitat acordarea sporului de vechime având în vedere dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, care se referă la sporul de vechime al personalului auxiliar și consideră că în mod normal ar trebui aplicate și magistraților.
Legea 50/1996 prevede expres că sporul de vechime nu se acordă magistraților și în această situație instanța nu poate să acorde ceva ce legiuitorul nu a prevăzut
Au solicitat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Ministerul Justiției deoarece potrivit art. 138 alin 2 din Constituție Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat pe care-l supune aprobării Parlamentului.
Conform HG 208/2005, MFP elaborează proiectul bugetului de stat, urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat și stabilește măsurile pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor în vederea încadrării în deficitul bugetar.
Ministerul Economiei și Finanțelor ca persoană juridică are bugetul său propriu aprobat prin legea bugetară anuală, dar nu poate să vireze sume din bugetul său propriu pentru Ministerul Justiției având în vedere principiul specializării bugetare.
Reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubii ca urmare a situației discriminatorie existente între magistrați și alți salariați ce ocupă funcții de demnitate publică, despăgubiri proporționale cu prejudiciu suferit ca urmare a neacordării sporului de vechime pe perioada celor trei ani anterior cererii de chemare în judecată.
Au menționat că nu înțeleg să conteste modul de stabilire al salariului conform art. 36 din OUG 27/2006, și solicită repararea situației discriminatorie potrivit art. 21 din OG 137/2000.
In condițiile în care sporul de vechime nu se mai acordă magistraților, dar de acest spor beneficiază personalul auxiliar de specialitate conform Legea nr. 50/1996, apreciază că este încălcat principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării.
Eliminarea acestui spor era posibilă numai în condițiile art. 53 din Constituție, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.
In cauză, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a se calcula salariul lunar al reclamanților prin aplicarea sporului de vechime pentru perioada 01.02.2004-11.03.2007, în raport de activitatea desfășurată de fiecare, spor calculat ca procent din indemnizația lunar brută, să se calculeze diferențele lunare nete între suma astfel calculată și cea efectiv încasată de reclamanți, să reactualizeze sumele care au fost calculate.
In cauză s-a efectuat raportul de expertiză contabilă de către expert, asupra căruia a formulat obiecțiuni reclamanta, condiții în care s-a disjuns acțiunea formulată de aceasta in baza art.165 civ.Cod Penal deoarece întârzia soluționarea celorlalte cereri.
Prin încheierea din data de 05.07.2007 instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2001-01.02.2004.
Prin sentința civilă nr.1339 din 13 septembrie 2007, Tribunalul Dolj a respins excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis in parte acțiunea precizată si completată formulată de reclamanții, A, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL BIHOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL CRAIOVA având ca obiect drepturi bănești.
A obligat pârâții să achite reclamanților despăgubiri, în sumă netă, reprezentând contravaloarea sporului de vechime, reactualizat de la data nașterii dreptului la data de 27.08.2007 cuvenite pentru perioada 01.02.2004-11.03.2007, în raport de activitatea desfășurată de fiecare, după cum urmează -16083 lei, reclamant -13101 lei, reclamant -3013 lei, reclamant A-3000 lei, reclamant -24562 lei, reclamant -13210 lei, reclamant -9611 lei, reclamant -14070 lei, reclamant -18708 lei, reclamant -6374 lei, reclamant -17417 lei, reclamant -9560 lei, reclamant -25162 lei, reclamant -5744 lei, reclamant -9460 lei, reclamant -13843 lei, reclamant -10628 lei, reclamant -6069 lei, reclamant -8676 lei, reclamant -11466 lei, reclamant -11622 lei, reclamant -17474 lei, reclamant -12288 lei, reclamant -9623 lei, reclamant -9638 lei, reclamant -9438 lei, reclamant -9623 lei, reclamant -10201 lei, reclamant -17143 lei, reclamant -10377 lei, reclamant -12307 lei, reclamant -14946 lei, reclamant -20611 lei, reclamant -19659 lei, reclamant -23400 LEI, reclamant IA-9256 lei, reclamant -14449 lei, reclamant -19001 lei, reclamant -8165 lei.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, respinge acțiunea față de acest pârât.
A admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI.
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata despăgubirilor cuvenite reclamanților.
A luat act de renunțarea la judecată a reclamanților, si a reclamanților, si pentru perioada 15.03.2003-20.06.2006.
A dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta si a acordat termen pentru soluționarea cererii la data de 27.09. 2007.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța a constatat următoarele:
Reclamanții dețin funcțiile de magistrați ( judecători) în cadrul Judecătoriei Craiova, o parte dintre aceștia funcționând în perioada solicitată și în cadrul judecătoriilor din raza teritorială a TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL BIHOR.
Asupra excepțiilor:
Odată constatată existența discriminării, art. 21 din OG nr. 137/2000 prevede posibilitatea persoanei discriminate să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Or, dispozițiile art. 281 din Codul muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul muncii, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul muncii este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 pct1 lit. c cod procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
Prin urmare, instanța constată neîntemeiată excepția de necompetență materială invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și urmează să o respingă.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii:
În considerarea celor expuse anterior, instanța va respinge și această excepție.
De altfel, procedura administrativă amintită de Ministerul Economiei și Finanțelor, nu exclude posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței. Articolul 21 din Constituție, prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, în acest sens fiind și dispozițiile art. 6 din CEDO. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, potrivit textului constituțional menționat
Potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unordespăgubiricătre salariat. Textul este deplin aplicabil situației de față, întrucât, potrivit art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată 09.02.2007 și dispozițiile textului sus menționat, instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată în ceea ce privește perioada anterioară datei de 09.02.2004.
În consecință, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2001-09.02.2004.
Pe fondul cauzei, instanța constată următoarele:
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin Legea nr. 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sauorice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatoriiprevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit ei, în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii ei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul ei la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
De altfel, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege". Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Pârâții au calitatea de ordonatori de credite, toate cheltuielile de personal, cu bugetul aferent, fiind în sarcina acestora.
În consecință, pârâții vor fi obligați la plata către reclamanți a despăgubirilor în cuantumul sporului de vechime de care au fost lipsiti în perioada 09.02.2004-11.03.2007, actualizat la zi în funcție de indicele de inflație, deoarece numai astfel se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, prejudiciul fiind real și efectiv și are în vedere și devalorizarea sumei în timp datorită procesului de inflație.
Deoarece reclamanții nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reține că aceasta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data calculării sumelor de către expert, respectiv 27.08.2007.
Conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, daune interese care nu pot cuprinde decât dobânda legală, potrivit art. 1088 cod civil conform căruia la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, instanța reține că acesta a fost chemat în judecată în calitate de pârât, astfel ca va admite exceptia.
Prin cererea formulată de Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în garanție, pentru ca acesta să fie obligat să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate prin prezenta acțiune
Potrivit art.118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Ministerul Economiei și Finanțelor are astfel, obligația de a pune la dispoziția pârâților Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției, sumele necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamantă, motiv pentru care instanța va admite cererea de chemare in garanție, urmând sa oblige pe acesta sa asigure si sa vireze paratelor fondurile necesare pentru plata, către reclamanți, a despăgubirilor acordate prin prezenta hotărâre.
Față de dispozițiile art. 246 cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecată a reclamantilor, si a reclamantilor, si pentru perioada 15.03.2003-20.06.2006.
Reclamanții și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin D au formulat recurs împotriva sentinței nr.1339/2007 a Tribunalului Dolj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, reclamanții solicitând casarea acesteia ci trimitere spre rejudecare iar MEF solicitând modificarea sentinței cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție a sa.
Reclamanții critică sentința în temeiul art.304 pct.5, 6, 7 și 9 pr.civ. precizând că instanța de fond a omis a se pronunța asupra unor cereri și apărări, iar cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2001 - februarie 2004 s-a pronunțat prin încheiere, fără a se pronunța și prin hotărâre, iar pentru această perioadă a făcut o interpretare greșită a legii.
Precizează că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea sporului de vechime până la pronunțarea hotărârii și în continuare și înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă, cât și omisiunea instanței de a se pronunța asupra apărărilor privind întreruperea prescripției dreptului la acțiune.
În acest sens, pe fond, consideră că instanța a încălcat prevederile art.12 și 16 din Decr.167/1958 care reglementează întreruperea prescripției dreptului la acțiune întrucât sporul de vechime este o componentă a salariului alături de indemnizația lunară, care a fost plătită lunar în toate perioada pretins a fi fost supusă prescripției.
Este invocată de asemenea încălcarea prevederilor OUG nr.137/2000, întrucât sporul de vechime în toate perioada a fost plătit personalului auxiliar iar magistraților nu li s-au acordat aceste drepturi, producându-se astfel o discriminare constatată de altfel și de prin Hotărârea nr.171/06.07.2006.
Pârâtul chemat în garanție MEF, prin DGFP D critică sentința pentru obligarea sa în calitate de chemat în garanție, susținând că Guvernul are responsabilități în privința salarizării magistraților nu, care are atribuții doar pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, urmărirea execuției operative a bugetului și stabilirea măsurilor necesare pentru execuția bugetară.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală, fiind întemeiate doar criticile formulate de reclamanți, urmând a fi casată dar criticile formulate de MEF sunt neîntemeiate.
Sunt întemeiate criticile formulate de reclamanți privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra capetelor de cerere referitor la acordarea sporului de vechime până la pronunțarea hotărârii și în continuare și înscrierii acestor drepturi în carnetul de muncă deoarece deși aceste capete de cerere fac obiectul acțiunii introductive și a completărilor ulterioare, instanța prin dispozitivul sentinței a omis a se pronunța asupra acestora.
Cât privește omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra apărărilor formulate de reclamanți prin completarea la acțiune din 23.04.2007, fila 67 dosar fond, de natură să soluționeze corect dacă sunt sau nu aplicabile prev.art.12 și 16 din Decr.nr5.167/1958, se constată de asemenea că prin motivarea admiterii excepției prescripției pentru perioada 01.01.2001 -09.02.2004 instanța nu a avut în vedere această apărare și nu a motivat înlăturarea acestei apărări, această omisiune constituind nesoluționarea în fond a acțiunii.
Constatând deci că instanța de fond a soluționat procesul fără să cerceteze fondul sub toate capetele de cerere, Curtea apreciază că sunt aplicabile prev.art.312 pct.5 pr.civ. și în consecință va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care în rejudecare va ține seama de prev.art.315 (3) pr.civ.
Criticile formulate prin recursul promovat de MEF prin DGFP D sunt apreciate ca nefiind întemeiate deoarece, așa cum, de altfel chiar recurenta arată în motivare că MEF este inițiatorul legislativ al bugetului de stat, iar după aprobare urmărește și controlează ordonatorii de credite, asupra desfășurării exercițiului bugetar, având toate prerogativele și pârghiile de a-și propune modificarea bugetului prin rectificările bugetar, așa încât acest recurs, în baza art.312 pr.civ. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat reclamanții, -a, -, -a, împotriva sentinței civile nr.1339/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul București și Tribunalul Bihor, având ca obiect, drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva aceleiași sentințe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
25.08.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Ioana Bodri
