Drepturi salariale (banesti). Decizia 4492/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4492
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.148 din 19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru intimata pârâtă, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.0148 din 19 ianuarie 2009, Tribunalul Dolj, s-a dijuns cererea reclamantei, formulată împotriva pârâtei SC SA
A admis excepția prescripției si, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2008, reclamantele și, au chemat în judecată pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite în funcție de vechimea în muncă, conform art 50 alin. 1 din CCM actualizate cu indicele de inflație și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantele au în anul 2007 au fost salariatele pârâtei din motive neimputabile fiindu-le desfăcute contractele de muncă.
Urmare a încetării contractului de muncă pârâta avea obligația să le achite toate drepturile salariale cuvenite în baza contractului colectiv de muncă, însă aceasta nu a respectat prevederile art. 50 alin. 1, fiindu-i acordate doar drepturile prevăzute la art. 50 alin. 4 din CCM.
In dovedirea acțiunii reclamantele au atașat la dosar copii de pe carnetul de muncă.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, conform art. 283 alin. 1 lit. e din, învederând că pe fond acțiunea este nefondată deoarece măsurile sociale prevăzute de art. 50 din CCM nu pot fi cumulate cu cele prevăzute de planul social.
Pârâta a atașat o copie a planului social, extras din contractul colectiv de muncă
Reclamanta a depus concluzii scrise si chitanță avocațială.
Pentru acest termen de judecată reclamantele au fost citate cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru semnarea acțiunii, sub sancțiunea anulării cererii, aceasta fiind depusă prin apărător fără a se face dovada mandatului.
Cum la acest termen doamna avocat nu a putut face dovada mandatului de reprezentare pentru reclamanta,în baza art. 165.proc.civ. instanța a dispus disjungerea cauzei pentru acesta.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a retinut următoarele:
Reclamanta, concediată de pârâtă în anul 2007, pentru motive neimputabile, a solicitat instanței plata indemnizației de concediere prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de.
In conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Indemnizația de concediere este stabilită printr-o clauză a contractului colectiv de muncă si reprezintă o plată compensatorie care se acordă numai în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
La art. 154 din Codul Muncii salariul este definit ca fiind "contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", iar art. 155 din Codul Muncii prevede că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri".
Codul fiscal explică ce se înțelege prin venituri salariale, iar la art. 55 alin. 4 lit.j exclude în mod expres aceste plăți compensatorii din categoria veniturilor salariale("următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale si nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit:sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii neteprimite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective".
Mai mult, această indemnizație nu se acordă ca echivalent al muncii prestate de către reclamantă, în derularea raporturilor de muncă, ci ca o compensație cu ocazia încetării raporturilor de muncă.
Rezultă, fără echivoc, că indemnizația de concediere pretinsă de reclamantă nu reprezintă un drept salarial spre a face aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit.c Codul Muncii, privitoare la termenul de prescripție de 3 ani si, fiind reglementată printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, atrage incidența dispozitiilor art. 283 alin. 1 lit. e din.
In speță, dreptul la acțiune s-a născut în anul 2007, la data concedierii, acțiunea reclamantei fiind promovată cu mult peste termenul de 6 luni, la data de 28.10.2008.
In raport de considerentele expuse instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune si, în consecință, a respins acțiunea.
In considerarea dispozițiilor art. 137.proc.civ. fondul cauzei nu a mai fost cercetat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând+o pentru nelegalitate.
Recurenta susține că instanța de fond a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, aplicabil în cauză fiind art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, dreptul invocat fiind un drept de natura salarială.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii, soluția instanței de fond asupra excepției fiind greșită.
Cum instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.148 din 19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud. - -
07.07.2009
Jud.fond /
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian
