Drepturi salariale (banesti). Decizia 456/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 456/CM
Ședința publică din 22 iulie 2009
Complet specializat pentru cauze
privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă "" - MEMBRU GRUP, cu sediul social în B, Calea, nr. 239, sector 1, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -.A,.19, împotriva încheierii din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă "" reprezentată de d-na avocat - a potrivit delegației din 21.07.2009 de substituire a d-lui avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
Recursul este formulat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Reținând că nu sunt cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru recurenta pârâtă "", reprezentantul acesteia solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin notele de ședință depuse la dosarul instanței de fond la termenul de judecată din data de 25.03.2009, pârâta SC SA a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4) și 5), art. 73 alin. 3) lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, sens în care a solicitat admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale.
1. MOTIVELE DE:
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea."
În egală măsură, se observă și dispozițiile art. 284 din Codul Muncii care prevăd: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedura civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul."
Astfel cum se poate observa, suntem în prezența a două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente. Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.
Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul Muncii ( Legea 53/2004) - dreptul comun în materie cu Legea 168/1999 - legea specială (la care trimite Codul Muncii în mod expres).
Prin încheierea din 30.03.2009 Tribunalul Constanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, ca inadmisibilă și a fixat termen pentru judecata cauzei la data de 29.04.2009.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă SC SA, instanța a reținut:
Art.29 din Legea 47/1992 dispune că Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr- lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Alineatul 2 arată că excepția poate fi ridicată din oficiu de către instanța de judecată, de părți sau de procuror.
Alineatul 3 din același art.29 dispune că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
Alineatul 6 prevede că dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor al.1,2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Reiese din coroborarea acestor texte legale împărțirea de competență între Curtea Constituțională și instanțele judecătorești de drept comun, în fața cărora se poate ridica o excepție de neconstituționalitate.
Astfel, instanțele de judecată pot aprecia conform alin.6 al art.29 din Legea 47/1992 asupra admisibilității trimiterii excepției spre soluționare la Curtea Constituțională, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.29 alin.1, 2 și 3 pentru invocarea excepției de neconstituționalitate.
În speță instanța este chemată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pe care o cerere de sesizare a Curții Constituționale trebuie să le îndeplinească.
Aceste condiții, prevăzute de art.29 alin.1, 2 și 3 din legea 47/1992 sunt următoarele:
1)excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial.
2) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.
3) soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
4)dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese doar că petenta este nemulțumită de modul în care instanțele judecătorești au înțeles să aplice în practică art.298 al.2 din Codul Muncii, or modul în care instanțele judecătorești fac aplicarea legii și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale.
Astfel, prin Decizia nr. 516/11 oct. 2005 Curtea Constituțională a respins o excepție de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, reținând că în realitate autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii, însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată și că nu este chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii.
S-a apreciat în aceeași decizie că problemele de aplicare a legii nu sunt de resortul contenciosului constituțional și că în susținerea excepției nu se reclamă contrarietatea dispozițiilor legale atacate cu prevederile Legii fundamentale, motiv pentru care s-a apreciat excepția ca fiind inadmisibilă.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia ner.43/11.01.2007, prin care s-a respins o excepție de neconstituționalitate, reținându-se că textul de lege criticat nu ridică probleme de constituționalitate, ci doar probleme de interpretare și de aplicare a căror rezolvare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Deși formal pârâta a invocat neconstituționalitatea art.298 al.2 Codul Muncii cu mai multe texte din Constituție, motivarea excepției nu relevă de ce consideră că textul de lege ar încălca dispozițiile Constituției. Singurele motive invocate de petentă sunt, pe de o parte, legate de modul în care instanțele judecătorești au făcut aplicarea acestui articol și, pe de altă parte, de contradicția dintre art.72 din legea 168/1999 și art.284 Codul Muncii.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea Constituțională nu se pronunță asupra modului în care instanțele judecătorești aplică legea, chiar dacă pârâta consideră că această aplicare ar fi neconstituțională.
De asemenea, Curtea Constituțională nu cenzurează incompatibilitatea dintre 2 articole de lege,ci se poate pronunța numai asupra neconstituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției.
În consecință, s-a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale ridicată de pârâtă SC SA în prezentul dosar este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de lege în timp, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta,criticând-o sub următoarele aspecte:
Hotărârea Tribunalului Constanța este netemeinică și nelegală, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind pe deplin admisibilă, conform dispozițiilor art. 29 al. 4-5 din legea nr. 47/1992 republicată.
Soluționarea excepției de necompetentă teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 al.(2) din Codul Muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul " orice alte dispoziții contrare".
Această ultimă liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o " abrogare implicită" ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești/exces de putere.
După intrarea în vigoare a legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Potrivit disp.art. 62 și art. 63 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative " "(1) Prevederile cuprinse într-un act normativ contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială.
În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora".
Prin disp. art. 62 și art. 63 din Legea 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora.
În aceste împrejurări, este evident că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate cerute de Legea nr. 47/1992, situație în care soluția Tribunalului Constanța, care a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale ar fi inadmisibilă, este vădit netemeinică și nelegală, motiv pentru care recurenta a solicitat admiterea recursului, respectiv suspendarea judecării recursului ce formează obiectul dosa4ului de față, urmând ca dosarul să fie înaintat la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
Analizând încheierea recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Potrivit art. 29 din legea nr.47/1992:
1 " Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia,
3,Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că instanța are rolul de filtru și va selecta acele excepții de neconstituționalitate care vizează dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei și a căror neconstituționalitate nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Excepția de neconstituționalitate invocată în cauză vizează o prevedere dintr-o lege în vigoare(art. 298 al.2 ultima liniuță din legea nr.53/2003) care nu a fost declarată anterior neconstituțională.
Textul însă nu are nici o relevanță sub aspectul soluționării cauzei, el putând fi invocat doar în analiza excepției de necompetență teritorială invocată de societatea pârâtă, care nu implică însă controlul de constituționalitate, ci doar pe cel privind aplicarea în timp a legii, atribut ce revine instanței de judecată.
Recurentul pârât pune în discuție raportul dintre legea specială și dreptul comun cu privire la competența teritorială în materia dreptului muncii, modul de aplicare în timp a unor norme legale, ori toate aceste aspecte țin de interpretarea și aplicarea legii în timp, atribut ce revine instanței de judecată iar nu Curții Constituționale.
Atributul Curții Constituționale constă în determinarea compatibilității normelor legale cu dispozițiile constituționale, iar nu punerea de acord două prevederi legale sau stabilirea prevalenței unui text al legii față de altul.
Analiza intervenției în timp a legilor și determinarea normei incidente în materie intră în atributul exclusiv al instanței de judecată.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod pr. civilă Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă "" - MEMBRU GRUP, cu sediul social în B, Calea, nr. 239, sector 1, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -.A,.19, împotriva încheierii din data de 30.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22.07.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond;
Red.dec.jud. /23.07.2009
Dact.gref.
2 ex./23.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
