Drepturi salariale (banesti). Decizia 4700/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3175/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4700/
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Inspectoratul Școlar al Municipiului, împotriva sentinței civile nr.1842 din data de 04.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33918/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații Grădinița de Copii nr.7, Grădinița de Copii nr.8 "", Grădinița de Copii nr.12 "", Grădinița de Copii nr.23, Grădinița de Copii nr.51, Grădinița de Copii nr.56, Grădinița de Copii nr.133 " ", Grădinița de Copii nr.137, Grădinița de Copii nr.138, Grădinița de Copii nr.188 "", Grădinița de Copii nr.201 "", Grădinița de Copii nr.234, Grădinița de Copii nr.236, Grădinița de Copii nr.256, Grădinița de Copii nr.276, Consiliul Local al Sectorului 2 B, Primarul Sectorului 2 - Instituția Primarului, Sindicatul Salariaților din Învățământ, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat:, Gh., C, -, -, ovici, OG, și Centrul de Pedagogie și Terapie Socială, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Inspectoratul Școlar al Municipiului B și intimațiiGrădinița de Copii nr.7, Grădinița de Copii nr.8 "", Grădinița de Copii nr.12 "", Grădinița de Copii nr.23, Grădinița de Copii nr.51, Grădinița de Copii nr.56, Grădinița de Copii nr.133 " ", Grădinița de Copii nr.137, Grădinița de Copii nr.138, Grădinița de Copii nr.188 "", Grădinița de Copii nr.201 "", Grădinița de Copii nr.234, Grădinița de Copii nr.236, Grădinița de Copii nr.256, Grădinița de Copii nr.276, Consiliul Local al Sectorului 2 B, Primarul Sectorului 2 - Instituția Primarului, Sindicatul Salariaților din Învățământ, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat:, Gh., C, -, -, ovici, OG, și Centrul de Pedagogie și Terapie Socială.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură constatată la termenul de azi cu intimatul Centrul de Pedagogie și Terapie Socială, în sensul că acesta a fost omis din citativ.
Curtea, după deliberare, față de faptul că Centrul de Pedagogie și Terapie Socială, nu figurează ca parte în dispozitivul hotărârii recurate și față de faptul că hotărârea primei instanțe nu a fost recurată sub acest aspect, apreciazăprocedura de citare legal îndeplinită.
Totodată, Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1842 din data de 04.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, C, -, -, -, ovoci, OG, reprezentați de Sindicatul Salariaților din învățământ B, în contradictoriu cu pârâții Grădinița de Copii nr.7, Grădinița de Copii nr.8, Grădinița de Copii nr.12, Grădinița de Copii nr.23, Grădinița de Copii nr.51, Grădinița de Copii nr.56, Grădinița de Copii nr.133, Grădinița de Copii nr.137, Grădinița de Copii nr.138, Grădinița de Copii nr.188, Grădinița de Copii nr.201, Grădinița de Copii nr.234, Grădinița de Copii nr.236, Grădinița de Copii nr.256, Grădinița de Copii nr.276, Inspectoratul Școlar al Municipiului B, Consiliul Local Sector 2 și Primarul Sectorului 2 - Instituția Primarului.
Prin aceeași sentință, au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare, actualizate în funcție de coeficientul de inflație după cum urmează: față de reclamanta pentru perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate, pentru pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pentru perioada 12.09.2005 - 1.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 2.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 1.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 2.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 1.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 1.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 1.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 1.09.2007 la împlinirea a 30 de ani de activitate și 2.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 1.09.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 1.09.2007 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 2.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 01.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 01.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 01.09.2006 -4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; a pe perioada 01.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 01.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.200- 30.08.2007 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 31.08.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.200- 30.08.2007 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 31.08.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; C pe perioada 30.08.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 01.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate, pe perioada 01.09.2006 -4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 01.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 01.03.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 01.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 2.09.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 01.09.2007 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 2.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 2.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate și pe perioada 12.09.2005 - 01.09.2007 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 1.09.2007 -4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; - pe perioada 1.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 1.06.2006 la împlinirea a 30 de ani de activitate. și pe perioada 2.09. 4.03.2009, la împlinirea a 35 de ani de activitate; pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 1.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și 2.09.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - - 12.09.2005 - 1.09.2006 la împlinirea a 30 de ani de activitate și 2.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 1.09.2006 la împlinirea a 30 de ani de activitate și 2.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; 12.09.2005 - 1.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și 2.09.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; ovici -12.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - 12.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; - 12.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; - 12.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; OG- 12.09.2005 - 12.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pentru perioada 13.09.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 1.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 02.09.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 1.09.2006 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 02.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 1.09.2006 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 02.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate; - 12.09.2005 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; - 01.09.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; 01.07.2007 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate; -12.09.2005 - 1.09.2008 la împlinirea a 30 de ani de activitate și pe perioada 02.09.2008 - 4.03.2009 la împlinirea a 35 de ani de activitate și -01.09.2006 - 4.03.2009 la împlinirea a 30 de ani de activitate.
De asemenea, s-a respins, ca nedovedită, cererea de chemare în judecată formulată de, și s-au respins, ca neîntemeiate, cererea formulată de reclamanții:, -, ovici, C, de acordare a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșei ce se acordă la împlinirea a 35 de ani de activitate pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009, cererea formulată de reclamanții, și de acordare a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșei ce se acordă la împlinirea a 30 de ani de activitate pentru perioada 12.09.2005 - 4.03.2009, precum și cererea formulată de reclamanți de acordare a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșei la împlinirea a 40 de ani de activitate pentru perioada 12.09.2005 - 4.03.2009, dat fiind că nu au făcut dovada că au calitatea de cadrul didactic.
S-a avut în vedere că prin art.50 al.1 din Legea nr.128/1997 s-a prevăzut că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ și că potrivit art.155 Codul Muncii, salariul este compus din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
S-a constatat că pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă nu a făcut dovada faptului că reclamanții au beneficiat de drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată, începând cu data îndeplinirii criteriilor prevăzute de art.50 din Legea nr.128/1997.
S-a avut în vedere că reclamantele, nu au făcut dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute de art.50 din Legea nr.128/1927, iar reclamantele:, -, ovici, C, nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de acordare a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșei ce se acordă la împlinirea a 35 de ani de activitate pe perioada 12.09.2005 - 4.03.2009.
De asemenea, s-a constatat că reclamanții, și nu au făcut dovada că îndeplinesc condițiile de acordare a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșei ce se acordă la împlinirea a 30 de ani de activitate pentru perioada 12.09.2005 - 4.03.2009.
În fine, s-a arătat că reclamanții nu au făcut dovada că li se cuvine tranșa la împlinirea a 40 de ani de activitate pentru perioada 12.09.2005 -4.03.2009.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate.
Recurentul a învederat că salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ se face conform prevederilor Capitolului 4, Secțiunea a Il-a din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care în art. 48 dispune că: (3) de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea coeficientului de multiplicare 1,000; coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege. (4) Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite."
S-a susținut că modul de calcul al salariilor personalului din învățământ este stabilit de lege, în speță, Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările si completările ulterioare și s-a precizat că în conformitate cu art. 7 din Legea 84/1995 (Legea învățământului), unitățile de învățământ au personalitate juridică și pot sta în instanța in nume propriu și art. 23 litera f) din Ed. nr. 4925/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a unităților de invatamant preuniversitar dispune că "directorul unității de invatamant. răspunde de corectitudinea încadrării personalului si de întocmirea la termen a statelor lunare de plata a drepturilor salariale".
Prin urmare, competenta calculului drepturilor salariale o are unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea persoana în cauză, iar nu, care ar putea fi tras la răspundere doar în cazul în care ar calcula aceste drepturi salariale cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, ceea ce nu este cazul.
S-a mai învederat că prin OUG 18/2005, OG4/2006 s-au stabilit valorile coeficienților de multiplicare aplicabili perioadelor respective, astfel că în calculul acestor coeficienți s-a ținut cont și de prevederile art.50 alin. (2) din Legea 128/1997, așa cum se observă din anexele la aceste ordonanțe, în care sunt trecute ca trepte de vechime și treptele de la 30-35 de ani, de 35- 40 de ani și peste 40 de ani, cu modificări ale coeficientului de multiplicare după fiecare treaptă și s-a precizat că pentru perioada 1.01.2008 - 04. 03.2009, sunt aplicabile prevederile art. 15 alin.2) din nr.OG 15/2008, conform căruia " în coeficienții de multiplicare cuprinși in anexele m 2, 2a și în anexele nr. 1.1b si 1.2h. prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30 - 35 ani, 35 - 40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurentul pârât, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 142 al.1 lit.g din Legea nr.84/1995 inspectoratelor școlare au printre alte atribuții și sarcina de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic, iar conform art.11 al.5 din Legea nr.128/1997 intimații sunt încadrați în calitate de cadre didactice de către inspectoratul școlar (angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general), fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că unităților de învățământ la care își desfășoară activitatea personalul în cauză le revine competenta calculului drepturilor salariate.
În privința criticilor de fond, Curtea reține că potrivit dispoz.art. 50 al.1 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare, stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, iar pentru tranșele suplimentare se acordă o creștere de 1/25 a coeficientului de ierarhizare din cel corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Susținerile recurentului referitoare la faptul că pentru intervalul de timp 2005 - 1.01.2008, rin p. OUG 18/2005, OG4/2006 si OG. 11/2007 s-au stabilit valorile coeficienților de multiplicare, iar în calculul acestor coeficienți s-a ținut cont si de prevederile art.50 alin. (2) din Legea 128/1997, nu pot fi primite de către instanță, de vreme ce din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că intimații reclamanți au beneficiat efectiv de aceste creșteri salariale de 1/25 a coeficientului de ierarhizare din cel corespunzător tranșei anterioare de vechime anterior datei de 1.01.2008, în condițiile în care sarcina probei îi incumba acestuia.
Însă, Curtea constată ca fiind întemeiate criticile recurentului în ceea ce privește perioada 1.01.2008 -martie 2009, întrucât instanța de fond în mod greșit nu a avut în vedere la soluționarea cauzei de prevederile art.5 alin.2 din OG nr.15/2008, conform cărora "în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30 - 35 de ani, 35 - 40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare", fiind astfel evident că majorările salariale pretinse de reclamanții intimați au fost incluse în salariul de bază al acestora, cu începere din 1.01.2008.
Pentru considerentele arătate, văzând și dispozițiile art.312 din pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că va respinge acțiunea reclamanților, pentru perioada 01.01.2008 - 04.03.2009 și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul Inspectoratul Școlar al Municipiului, împotriva sentinței civile nr.1842 din data de 04.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33918/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații Grădinița de Copii nr.7, Grădinița de Copii nr.8 "", Grădinița de Copii nr.12 "", Grădinița de Copii nr.23, Grădinița de Copii nr.51, Grădinița de Copii nr.56, Grădinița de Copii nr.133 " ", Grădinița de Copii nr.137, Grădinița de Copii nr.138, Grădinița de Copii nr.188 "", Grădinița de Copii nr.201 "", Grădinița de Copii nr.234, Grădinița de Copii nr.236, Grădinița de Copii nr.256, Grădinița de Copii nr.276, Consiliul Local al Sectorului 2 B, Primarul Sectorului 2 - Instituția Primarului, Sindicatul Salariaților din Învățământ, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat:, Gh., C, -, -, ovici, OG, și Centrul de Pedagogie și Terapie Socială.
Modifică, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, pentru perioada 01.01.2008 - 04.03.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: /2ex.
27.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina