Drepturi salariale (banesti). Decizia 481/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara cod operator 2928
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 481
Ședința publică din 19 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1046 pronunțată la 2 octombrie 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești - plata sporului de 30%-40%.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru DGFP A cj., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, reclamanții intimați au depus la dosar întâmpinare, iar DGFP A mandatul de reprezentare dat de Ministerul Economiei și Finanțelor și decizia nr. 1820/8 martie 2005 pronunțată de ÎCCJ B în dosarul nr. 11449/2004.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul DGFP Aas olicitat în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre soluționare la Curtea de Apel București, în subsidiar respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 26 ianuarie 2007 sub nr. 738/30, reclamanții, G au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de păe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în suma echivalentă sporului de 30% pentru perioada septembrie 2002 - noiembrie 2002 pentru, septembrie 2002 - noiembrie 2003 pentru, septembrie 2002-noiembrie 2002 pentru, septembrie 2002 - noiembrie 2002 pentru, septembrie 2002-octombrie 2003 pentru G din indemnizația de încadrare brută lunară, sume ce urmează a fi reactualizate cu indicele de inflație, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1046 pronunțată la 2 octombrie 2007, instanța a admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumelor nete reprezentând despăgubiri aferente sporului neacordat de 30% pentru perioada septembrie 2002 - noiembrie 2002 pentru, septembrie 2002-iunie 2003 pentru, septembrie 2002-noiembrie 2002 pentru, septembrie 2002 - noiembrie 2002 pentru, septembrie 2002 - octombrie 2003 pentru G reactualizate cu indicele de inflație cu capitalizare lunară calculată până la data plății efective, după cum urmează: - 1700 lei, - 1536 lei, - 1769 lei, - 7000 lei, - 9799 lei; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice B și a obligat chematul în garanție să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Public sumele de bani necesare plății despăgubirilor către reclamanți; a obligat pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 769 lei reprezentând onorariu de expert, după cum urmează: - 59 lei, - 53 lei, - 62 lei, - 247 lei și - 348 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că Tribunalului Arad - secția civilă îi revine competența de soluționare a cauzei în conformitate cu art. 2 alin. 1 litera c Cod procedură civilă și art. 70, 71 din Legea nr. 168/1999, art. 284 alin. 1 și 2 Codul Muncii și că în cazul raportului litigios rezultat dintr-o discriminare salarială rămân aplicabile dispozițiile dreptului comun.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice a fost motivată prin aceea că despăgubirile pretinse de reclamanți nu pot fi plătite din alte surse decât din cele ale bugetului de stat.
A reținut că acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de prescripție și că Ministerul Justiției este în drept să cheme în garanție Ministerul Finanțelor Publice pentru cazul în care ar cădea în pretenții date fiind atribuțiile acestuia de a îndeplini actele materiale și de dispoziție de a pune la îndemâna Ministerului Public sumele necesare plății despăgubirilor către reclamanți în eventualitatea admiterii acțiunii.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamanții sunt procurori la DNA - Serviciul Teritorial Timișoara.
Prin art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002, art. 28 alin. 4 din OUG nr. 24/2004 s-a creat o diferențiere artificială între magistrați cu nesocotirea art. 1 din OUG nr. 177/2002 care prevedea că stabilirea salarizării are în vedere rolul, răspunderea și complexitatea activității, pregătirea și competența profesională a magistraților, precum și nesocotirea art. 73 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 care prevede că pentru activitatea desfășurată primesc o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.
Stabilirea diferenței de tratament între persoane aflate în situații analoage a fost săvârșită de stat fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Justificarea executivului privind întărirea luptei împotriva fenomenului corupției este lipsită de rațiune, lupta împotriva fenomenului corupției fiind generală și continuă, iar prin măsurile impuse trebuie întărit sistemul judiciar prin crearea în favoarea tuturor magistraților a unui concept de salarizare, independent de aspectele concrete ale muncii în scopul de a-i apăra de orice tentații neoneste.
Prin hotărârea nr. 185/22 iulie 2005, Consiliul Național al Discriminării a stabilit că prin acordarea sporului de 30%, 40% doar pentru o categorie de magistrați, s-a creat un tratament diferențiat între magistrați pe criteriul locului de muncă, respectiv pentru cei care se ocupă de cazurile de corupție, neglijîndu-i pe ceilalți magistrați, fiind create două categorii de magistrați beneficiari ai sporurilor: favorizați și cei lipsiți de acest avantaj.
Discriminarea salarială a încet prin apariția OUG nr. 27/2006.
In drept a făcut aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
In termen legal, impotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP A și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ B, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București.
In subsidiar, în ipoteza în care se apreciază că instanța era competentă să soluționeze cauza a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Aată că potrivit art. 42 alin. 2 din OUG nr. 177/2002, competența soluționării cererilor magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate revine Curții de Apel București, aceeași modalitate de contestare fiind menținută și de art. 36 alin. 1 și 2 din OUG nr. 27/2006; că în speță nu este vorba de un litigiu de muncă în înțelesul Legii nr. 168/1999, nefiind considerate conflicte de drepturi conflictele dintre unitățile și persoanele care prestează diferite activități acestora în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
Susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, el netrebuind confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget; că nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții; că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există nicio obligație de despăgubire, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a corectat periodic indemnizațiile cuvenite reclamanților nu conferă acestora nici un drept de a fi despăgubiți de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească angajatorul acestora, întrucât este vorba despre drepturi salariale izvorâte din raportul de muncă.
Sub aspectul fondului arată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000 potrivit căruia sunt discriminatorii prevederile, criticile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare; că prevederile criticate au un scop legitim - combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor sunt adecvate și necesare.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bas olicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției prescripției și respingerii acțiunii pentru perioada septembrie 2002 - 2003 ca prescrisă, iar față de cererea privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporurile de 30% și de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, respingerea ca neîntemeiată.
Arată că in mod greșit a respins instanța de fond excepția prescripției, reținând in mod netemeinic că data de la care curge termenul de prescripție este data la care a fost adoptată Hotararea nr. 185/2005 a CNCD și că excepția prescripției este întemeiată în condițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Mai arata ca in mod nelegal drepturile banesti au fost actualizate cu indicele de inflație și a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deoarece ca instituție bugetară nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plata fara bază legală pentru respectiva cheltuială; că plata cheltuielilor de judecata apare ca un mijloc de constrângere reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Reclamanții intimați au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Arată că Tribunalului Timiș îi revine competența materială de soluționare a cauzei, în acest sens fiind și decizia civilă nr. 351/30 ianuarie 2008 ICCJ - Secția contencios administrativ; că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a stabili conturile de execuție bugetară și de a aloca sumele necesare; că dreptul la acțiune nu este prescris, el născându-se de la data hotărârii prin care a fost constatată discriminarea; că actualizarea sumelor și onorariu de expert sunt datorate în temeiul unor dispoziții legale.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile neîntemeiate, urmând a le respinge cu următoarea motivare:
In mod corect a soluționat instanța de fond problema competenței materiale, în speță nefiind aplicabile nici prevederile art. 42 alin. 2 din OUG nr. 177/2002, nici cele ale art. 36 alin. 2 din Legea nr. 27/2006 și nici procedura specială de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, deoarece aceste acte normative cu caracter special au în vedere ipoteza în care se contestă modul de stabilire a drepturilor salariale, ori în speță, acțiunea reclamanților privește obligarea acordării de despăgubiri ca urmare a discriminării în acordarea sporului pentru soluționarea cauzelor de corupție de 30%-40%.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Publics -ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Potrivit Legii nr. 500/2002, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar celălalt este o instituție publică, respectiv Ministerul Public care este finanțat integral de la bugetul de stat.
In ce privește dreptul la acțiune, în mod corect instanța de fond a apreciat că dreptul la acțiune nu este prescris.
In mod constant, prin pozițiile luate, inclusiv prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, Ministerul Publica recunoscut existența discriminării salariale sub acest aspect și și-a asumat obligația achitării acestor drepturi, indiferent dacă beneficiarii lor dețin sau nu hotărâri judecătorești.
Această poziție de recunoaștere a dreptului pretins a fost de natură să întrerupă cursul prescripției, în condițiile art. 16 litera din Decretul nr. 167/1958.
Prin decizia nr. VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, s-a statuat că în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002, art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 modificată prn OUG nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Critica cu privire la actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație este neîntemeiată, deoarece actualizarea ținând cont de rata inflației nu adaugă nici o penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate.
Numai în acest mod este respectat principiul echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale.
In ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a dat eficiență dspozițiilor art. 274 cod procedură civilă, conform cu care "partea căzută în pretenții va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată".
Cheltuielile de judecată constau în onorariu de expert, onorariu pe care reclamanții au făcut dovada că l-au achitat, expertiza fiind necesară pentru determinarea sumelor datorate.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursurile declarate de pârâți ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1046 pronunțată la 2 octombrie 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 19 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
2.06.2008
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Maria Ana Biberea, Carmen
