Drepturi salariale (banesti). Decizia 483/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 483/2009
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - -JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- --președintele Curții de Apel
-grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de, G, R, împotriva sentinței civile numărul 559/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru Parchetul de pe lângă
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar delegația de reprezentare și solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba în dosar civil nr-, în baza încheierii nr.98/F/CC/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, i, G, R, prin mandatar ales au chemat în judecată pe pârâții PARCHETUL ÎNALTA CURTE DE CASȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL CURTEA DE APEL ALBA IULIA, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI PRIN CAMERA DE CONTURI H, PARCHETUL TRIBUNALUL HUNEDOARA solicitând:
- obligarea pârâților la calcularea retroactive și la plata începând cu data de 31.12.2004 și în viitor drepturile salariale constând în sporul de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.
- obligarea pârâților la plata drepturilor menționate mai sus, actualizate cu indicele de inflație ca urmării a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.
- efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, i au arătat că au calitatea profesională de procurori în cadrul Parchetelor de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA și judecătoriile D, H, Orăștie, B, H, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Biroul Teritorial Hunedoara și având în vedere felul și complexitatea activității de mare risc social prestată, responsabilitățile și competențele ce le revin, recunoscute și consacrate expres de către legiuitor prin dispozițiilor art. 2 din OUG 27/29.03.2006, ținând seama de locul și rolul justiției într-un stat de drept, consideră că sunt îndreptățiți la plata acestui spor.
Au susținut că prin art.7 din același act normativ se dispune, în mod clar și fără echivoc că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și/sau periculoase, trebuie să li se acorde sporul procentual solicitat prin acțiune, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Condițiile de stabilire și acordare a sporului salarial se aprobă de către ordonatorul principal de credite în funcție de condițiile reale și efective de muncă stabilite potrivit legii.
În acest sens, personalul din justiție, deși se regăsește în prezența două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, pârâții ca ordonatori principali, secundari sau terțiari de credite nu au înțeles să procedeze în sensul plății efective a sporului solicitat.
Au mai arătat că sunt expuși la condiții de periculozitate majoră datorată funcției iar conform art.77 din Legea 303/2004 sunt îndreptățiți la asigurarea de măsuri speciale de protecție reală împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care le pun în pericol viața și integritatea corporală.
Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare trebuie stabilite la propunerea pârâtului Ministerul Public și printr-un act normativ emis de Guvernul României, însă în prezent nu există o asemenea reglementare.
În susținerea cererii au invocat și prevederile art.40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, care diferențiază în mod clar drepturile salariale procentuale acordate în mod diferențiat cu titlu de spor de periculozitate, de sporul pentru condiții nocive.
Cum ordonatorul de credite nu a înțeles să procedeze la plata acestui spor, atitudinea acestuia poate fi sancționată de către instanța de judecată, întrucât acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin atitudinea omisivă și lipsită de suport juridic, cu încălcarea evidentă a normelor cuprinse în art.6-8, art.37-40 din Legea nr.53/2003 modificată.
Au mai invocat prevederile CCM unic nr.2001/2005 la nivel național pe anii 2005-2006, prelungit pentru anul 2007 potrivit căruia părțile contractante au fost de acord cu acordarea unor sporuri pentru locurile de muncă unde sporurile nu sunt cuprinse în salariul de bază, fiind cuprinse ca spor pentru condiții periculoase și un alt spor pentru condiții nocive de muncă susținând că nu li se acordă nici sporul pentru condiții periculoase, distinct de cel pentru condiții nocive și nici nu este inclus în componenta indemnizației de încadrare brută lunară.
Prin întâmpinările formulate, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au solicitat respingerea acțiunii arătând că lor li s-a acordat sporul de 15 % prevăzut de art.48 al.1 din 50/1996 și apoi de art.22 din OG 8/2007, fără ca în lege să fie specificată acordarea unui alt spor pentru condiții periculoase.
Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat cerere de chemare în garanție împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca în condițiile admiterii prezentei acțiuni chematul în garanție să fie obligat la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pentru anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile lor. S-a arătat în motivare că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat potrivit art.131 din Legea 304/2004 republicată iar potrivit art.19 din legea 500/2002 chematul în garanție pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție pentru sistemul bugetar.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că i beneficiază de sporul de 15% prevăzut de art.7 din OUG nr.27/2006, care a fost acordat în urma efectuării unei expertize de specialitate, în care a fost analizată existența cumulativă a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase.
A invocat lipsa calității procesuale pasive susținând că nu există nici un raport juridic obligațional de garanție sau despăgubire pentru chemarea sa în judecată.
La termenul din 2.04.2008 s-a disjuns soluționarea cererii de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere natura litigiului ce se derulează între și angajator și pe de altă parte natura litigiului dintre angajator și chematul în garanție ca și coordonator al sistemului bugetar.
Prin sentința civilă nr. 559 din 14 mai 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Albaa respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocată de acesta și excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Conturi a României invocată din oficiu.
A respins acțiunea civilă formulată de i, G, R, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA și DIICOT - Structura Centrală
A respins acțiunea civilă formulată de, împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Conturi a României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că i au calitatea profesională de magistrați - procurori la parchetele ce funcționează pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA și judecătoriile din raza sa de competență, calitate atestată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA prin adresa nr.2332/VI/14/31.03.2008.
În această calitate beneficiază de salarizare conform dispozițiilor OUG nr.27/2006.
Între și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice obligaționale de drept a muncii, acest pârât neavând calitate procesuală pasivă în stabilirea drepturilor salariale personale ale fiecărui reclamant în parte. Pentru aceste considerente se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și drept consecință acțiunea lor va fi respinsă față de acesta.
A reținut că în cauză este un litigiu de muncă întrucât i au raporturi juridice de muncă cu pârâții, activitatea prestată de aceștia fiind asimilată unor contracte individuale de muncă atipice iar obiectul litigiului vizează acordarea unor drepturi bănești care provin din aplicarea legii speciale de salarizare.
Excepția de necompetență materială invocată de Parchetul de pe lângă ICCJ întemeiată pe dispozițiile art.36 al.2 din OUG 27/2006, a fost respinsă pe considerentul că vizează modul de stabilire a drepturilor salariale în ce privește încadrarea personalului și nu în ce privește modalitatea de calculare a drepturilor salariale provenite din încadrarea, care nu se contestă de către.
Întrucât nici unul dintre nu a făcut dovada unor raporturi juridice de muncă cu pârâta Curtea de Conturi a României și nici nu a pretins de la aceasta în concret îndeplinirea unor obligații a admis excepția lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte, invocată din oficiu.
Pe fondul cauzei a reținut că potrivit art.7 din OUG 27/2006 pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalul asimilat acestora, li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Alineatul 2 al textului menționat, prevede că acordarea sporului prevăzut la alin 1 se aprobă de către ordonatorul principal de credite, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
Din interpretarea dispozițiilor art.7 din OUG 27/2006 a conchis că se acordă sporul de 15% personalului menționat, care lucrează în aceste condiții, proporțional cu timpul efectiv lucrat.
În acest sens a reținut că prin Ordinul nr.96/2005 al procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ au fost stabilite locurile și categoriile de personal care își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, i beneficiind de acest spor, fiind emis și Ordinul 80/2006.
Textul de lege prevede acordarea unui spor de 15 % din salariul de bază brut proporțional cu timpul lucrat în condiții deosebite de muncă, grele vătămătoare sau periculoase și nu câte 15 % pentru fiecare din categoria acestor condiții cum greșit interpretează
Raportat la aceste dispoziții, a considerat că nu este de competența instanței de a reconsidera poziția față de drepturile salariale ale lor, fiind o competență exclusivă a legiuitorului.
A reținut că drepturile salariale suplimentare, prevăzute de art.7 din OUG 27/2006 sunt acordate, astfel că i deși susțin existența unui prejudiciu, acesta nu a fost dovedit în vreun fel. În fapt, din motivarea cererii rezultă clar că se face referire la un prejudiciu eventual și nu la unul cert, astfel că nu este competența instanței de a acorda despăgubiri pentru existența unui risc profesional ce nu-și găsește reglementarea legală corespunzătoare în OUG 27/2006 raportat la Legea 303/2004.
De altfel pentru riscurile funcției legiuitorul a avut în vedere această categorie profesională, astfel că a înțeles ca prin art.78 din Legea 303/2004 republicată să acorde acestei categorii profesionale, asigurare pentru risc profesional realizată din fondurile bugetare pentru viață sănătate și bunuri care sunt afectate în asigurarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
În ce privesc reglementările Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, a considerat că nu sunt aplicabile în speță, drepturile salariale ale magistraților fiind stabilite prin legea specială.
În consecință, a apreciat că nu poate fi reținut un tratament diferențiat, injust raportat la alte categorii socio-profesionale cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.40 din CCM sau normele prevăzute de Legea 53/2003, în condițiile în care OUG nr.27/2006 are caracter de lege specială, derogatorie de la dreptul comun.
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal recurs, G, R, solicitând casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs reiterând argumentele invocate în motivarea cererii au arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea cu motivarea că i beneficiază de acest spor de condiții grele, vătămătoare sau periculoase. Susținerile instanței de fond nu pot fi reținute deoarece textele de drept aplicabile nu conțin cuvântul singur sau cumulativ, iar conform art. 40 din CCM la nivel național sunt diferențiate în mod clar condițiile nocive și toxice de cele periculoase.
Este evident că i se regăsesc în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase iar soluția instanței de fond este rezultatul unei confuzii între riscul profesional reprezentat de condițiile nocive sau vătămătoare de lucru și riscul profesional, reprezentat de pericolul fizic de a fi supus la amenințări, violențe, etc. care nu se referă la mediul în care se desfășoară munca.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă și în limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Astfel, recurenții- își întemeiază acțiunea, în principal, pe prevederile art. 7 din OUG nr. 27/2006 și art. 40 din CCM la nivel național.
Potrivit art. 7 din OUG nr. 27/2006 "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilorli se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții".
Reclamanții susțin că dispoziția legală "pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase" instituie două categorii de sporuri pentru două categorii de situații deosebite: cele vătămătoare și cele periculoase.
Pentru a clarifica acest aspect trebuie recurs la tehnica de interpretare logică, gramaticală a unui text de lege.
Dacă formularea în discuție era "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare și periculoase" atunci i puteau solicita acordarea acestui spor numai dacă toate condițiile enumerate erau îndeplinite.
Dacă legiuitorul folosea formularea fie. fie(sausau/oriori) însemna că i pot solicita acordarea sporului, cu condiția să se regăsească într-una dintre situațiile reglementate.
Așa cum este însă formulat textul legal invocat, în susținerea acțiunii, prin utilizarea conjuncției "sau" după o enumerare, prin folosirea virgulei, înseamnă că dacă beneficiarul normei se regăsește în oricare dintre situațiile reglementate este îndreptățit să primească sporul.
Prin urmare, judecătorii din cadrul instanțelor beneficiază de acest spor și în situația în care lucrează numai în condiții grele, sau numai în condiții vătămătoare sau numai în condiții periculoase.
Dat fiind modul de redactare, i sunt îndreptățițila un unic spor de 15%și în situația în care condițiile de muncă întrunesc două sau chiar trei din condițiile deosebite avute în vedere la editarea textului de lege.
În consecință, este corectă susținerea recurenților pârâți ] că textul de lege menționat nu prevede acordarea acestui spor pentru fiecare situație, cum greșit au interpretat
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, și implicit aplicarea prevederilor din dreptul comun al muncii, la judecători, trebuie reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Codul Muncii acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar la art. 295 se prevede că prevederile codului se aplică și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Astfel cum sunt redactate aceste dispoziții, rezultă fără nici un dubiu că nu se poate vorbi de o aplicabilitate a dispozițiilor din CCM la corpul magistraților, deoarece aceștia fac parte din puterea judecătorească, au o legislație aparte, bine conturată, completă și incompatibilă cu alte reglementări de drept comun.
În acest context, nefiind un spor prevăzut de legea de salarizare a magistraților în sensul cerut de recurenții -, acesta nu poate fi acordat pe cale judecătorească, în acest sens fiind și Deciziile Curții Constituționale din 3 iulie 2008, prin care s-a statuat că:"prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsură în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."( Deciziile nr.818, 819, 820, 821/03.07.2008 Curtea Constituțională).
Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și, " in terminis", ea să creeze o nouă lege- lex tertia- cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești
De asemenea, nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției normelor constituționale și normelor europene invocate de recurenți. Art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa (cazulThimmenoscontra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale", ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental, apărat și garantat de Convenție.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin1 Cod procedură civilă, Curtea, va respinge ca nefondat recursul de față și va menține ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de i, G, R, împotriva sentinței civile numărul 559/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27.04. 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Petrașcu Adriana
- - - - - -
Grefier,
Red.PA
Tehnored.TM/2 ex
Jud. L
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Petrașcu Adriana
