Drepturi salariale (banesti). Decizia 488/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.488/CM
Ședința publică din data de 3 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de pârâțiiMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 65 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Babadag, cu sediul în B, județul T și intimații pârâțiTRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C șiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor anticorupție 30-40% - judecători).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că recurentul Ministerul Justiției a depus 6 exemplare de pe motivele de recurs la data de 28 mai 2008, care au fost comunicate părților și de asemenea a răspuns la excepția tardivității recursului declarat de
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat recurs la 18.03.2008 împotriva sentinței civile nr.65/09.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la 14.03.2008 și Ministerul Justiției.
În fapt:
Prin acțiunea introdusă la data de 11 octombrie 2007 și înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanții, - și G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata unei despăgubiri constând drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizația brută de încadrare lunară conform OUG nr.43/2002, începând cu data de 11.04.2002 și până la data de 30.11.2002, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Totodată au solicitat reclamanții obligarea pârâților și la efectuarea înregistrărilor în carnetele de muncă, pentru întreaga perioadă în care a fost acordat sporul anticorupției.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în temeiul disp. art.28 al.4 din OUG nr.43/2002, aprobată prin Legea nr.503/2002 și apoi temeiul dispozițiilor OUG nr.24/2004, judecătorii care compun complete ce soluționează infracțiuni de corupție primesc un spor la salariu de 30% respectiv 40% din indemnizația de încadrare lunară.
Aceste dispoziții legale, în opinia reclamanților creează discriminare între judecătorii care compun completele specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție și ceilalți judecători, întrucât cei în favoarea cărora au fost instituite măsurile de mai sus nu au o specializare în plus deosebită față de ceilalți JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
Pe de altă parte, nici cauzele pentru soluționarea cărora se acordă sporul de 30% și respectiv 40% (de corupție) nu sunt mai complexe decât celelalte cauze penale, civile, comerciale, etc. pe care le soluționează ceilalți JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
Susțin reclamanții că sporul pentru care a fost legiferat sporul și anume pentru a-i face pe judecători incoruptibili, nu justifică în nici un caz acordarea lui numai unei părți dintre judecători, cu atât mai mult cu cât acordarea lui s-a extins și la toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Au mai precizat reclamanții că situația de fapt arătată a fost constatată prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului național pentru combaterea discriminării, demonstrându-se existența unei discriminări directe, potrivit prevederilor art.2 al.1 și 2 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare.
Au mai arătat reclamanții că, în aplicarea disp. art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă. Într-o societate democrată este o astfel de discriminare, aceea care urmărește un "scop legitim" și respectă "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui".
Curtea a statuat că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între acesta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui".
Reclamanții mai susțin că, Hotărârea nr.185 din 22 iulie 2005 Consiliului național pentru combaterea discriminării prin care s-a constatat existența unei discriminări directe potrivit art.2 alin.1 și 2 din OG nr.137/2000 este în deplin acord cu dispozițiile convenției europene mai sus evocată.
De asemenea au precizat că această situație a fost recunoscută de Ministerul Justiției prin demersurile făcute pentru înlăturarea acestui spor și de legiuitor, chiar prin preambulul actului nou de salarizare, urmărindu-se în acest fel să fie înlăturate inechitățile existente cu consecințe discriminatorii.
Totodată au arătat reclamanții că prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr.4077/8.12.2005 au mai solicitat această despăgubire pentru perioada mai 2002 - noiembrie 2002, însă acest capăt de cerere a fost respins ca fiind prescris, prin sentința civilă nr.180/1 februarie 2006 instanței menționate, cererea fiindu-le admisă în parte, acordându-se astfel aceste despăgubiri reprezentând 30% și respectiv 40% din indemnizația lunară de încadrare, pentru perioada decembrie 2002 - noiembrie 2005.
Reclamanții au luat cunoștință de existența discriminării, la data comunicării Hotărârii nr.185/22.07.2005 a, termenul de prescripție pentru acordarea despăgubirilor neâmplinindu-se astfel încă.
OG nr.137/2000 prevede două termene alternative de la care începe să curgă prescripția, prin folosirea conjuncției "sau".
Având în vedere că instanța s-a pronunțat pe excepție, reclamanții au considerat că în cauză nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, practica judiciară fiind constantă în această privință.
În dovedire, reclamanții au depus la dosarul cauzei în copie: sentința civilă nr.180/2006 și sentința civilă nr.871/2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
Prin sentința civilă nr.65 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, - - Și G, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea De APEL CONSTANȚA, Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea în solidar să plătească reclamanților o despăgubire constând în drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002-30.11.2002 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plăților cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziția pârâților obligați la plată prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt judecători la Judecătoria Babadag și, în această calitate au fost salarizați conform Legii 50/1996, a OUG nr.177/2002 și în prezent sunt salarizați în baza OUG nr.27/2006.
Potrivit acestor acte normative, magistrații sunt salarizați ținând seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute prin legile și statutele speciale.
Așadar indemnizația judecătorilor a fost stabilită în funcție de specificul și complexitatea muncii lor dar, având în vedere și statutul magistratului.
Prin actul normativ invocat de reclamanți și anume OUG 43/2002, intrată în vigoare la 11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a instituit o majorare a venitului salarial prin sporul de 30% (care ulterior, prin OUG nr.24/2004 a devenit 40% din indemnizația de încadrare lunară printre alte categorii de salariați și pentru judecătorii care compun complete specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție).
Legiuitorul a justificat acordarea acestui spor de necesitatea intensificării neîntârziate a legilor împotriva fenomenului corupției și a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea instituțiilor specializate în combaterea infracțiunilor de corupție.
Ca urmare a acestor norme legale, salariul unui judecător care compune un complet specializat în soluționarea infracțiunilor de corupție este net superior unui salariu al altui judecător din instanță, care nu face parte dintr-un astfel de complet, cu toate că nici atribuțiile de serviciu și nici motivele cauzei nu sunt diferite și implicit nu îndreptățesc o astfel de diferențiere.
Potrivit disp. art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii - fără privilegii și fără discriminări, iar disp.art.1 al.2 din OG 137/2000 consacră principiul egalității între cetățeni, nul excluderii privilegiilor și discriminării care sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi îndreptat la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, în art.2 al.(2) din același act normativ se prevede că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin.(1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv, de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În aplicarea dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă. Într-o societate democrată este o astfel de discriminare aceea care urmărește un "scop legitim" și respectă "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui." (a se vedea, "Convenția Europeană a Drepturilor Omului - Comentariu pe articole", vol.I, Drepturi și libertăți, Editura, pag.906).
Curtea a statuat că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă" și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între acesta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Hotărârea nr.185 din 22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe potrivit art.2 alin.(1) și (2) din OG nr.137/2000, este în deplin acord cu dispozițiile Convenției Europene mai sus evocată.
Prin această hotărâre, s-a recomandat Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea eliminării situației de inegalitate evidentă dintre cele două categorii de salariați, ceea ce s-a și întâmplat prin adoptarea OUG nr.27/2006 care a pus în practică măsura prevăzută la Capitolul VI pct.3.3. din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judecătoresc pe perioada 2005 - 2007 aprobată prin nr.HG232/2005.
Această situație a fost recunoscută în 2004 - 2005 de prin demersurile făcute pentru înlăturarea acestui spor și de legiuitor, chiar prin preambulul actului nou de salarizare, urmărindu-se în acest fel să fie înlăturate inechitățile existente, cu consecințe discriminatorii.
OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, modificată și completată prin Legea nr.347/2003 prevedea, în art.11 alin.(1), că "judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară", spor ce a fost prevăzut și pentru judecătorii care participă la ședințele de judecată în astfel de complete.
Prin art.28 alin.(5) din Legea nr.601/2004 s-a dispus că sporul de 40% prin indemnizația de bază se acordă pentru toți procurorii din cadrul Parchetului Național Anticorupție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru toți judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceste dispoziții legale au creat discriminare între judecători, căci cei în favoarea cărora au fost prevăzute sporurile de mai sus nu aveau o specializare în plus, deosebită de ceilalți JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
Potrivit art.23 din declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, pe plan național acest principiu fiind consacrat prin OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art.1 din acest act normativ, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
În art.2, discriminarea este definită ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Prin decizia nr.447 din 15 septembrie 2005, Curtea Constituțională a statuat că numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume scopuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Se impune a preciza că această hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu a fost desființată conform procedurilor legale, din contră, concluziile ei au fost însușite la elaborarea actualului act normativ care reglementează salarizarea magistraților.
Legea organică în materia raporturilor de muncă nr.53/2003, prin art.5, consacră același principiu constituțional al egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art.3 din același act normativ, constituie discriminare directă, actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alin.2 care are ca scop acordarea, neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Discriminarea indirectă întemeiată în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la aliniatul 2 care produce efectele unei discriminări directe este de asemenea interzisă.
Prin legea organică, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile, între care dreptul la plata egală.
În procesul de penalizare a încălcării interdicției de discriminare, Curtea Europeană a Justiției a statuat că, în cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusă obligației de a proba culpa, în inexistența unui temei de scutire recunoscut de legislația națională aplicabilă, efectul practic al acestui principiu ar slăbi considerabil.
În consecință, orice încălcare a interdicției de discriminare este suficientă în sine pentru a recunoaște dreptul victimelor discriminării la acțiune în instanță pentru realizarea unei proiecții reale și efective fără a avea în vedere temeiul de scutire de răspundere susținut de legislația națională.
Potrivit art.27 alin.(1) din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de actul normativ, persoanele îndreptățite au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În speță, prin instituții abilitate s-a statuat asupra discriminării directe pentru,magistrații aflați în situații identice, sub raportul naturii și volumului de activitate, importanței și riscurilor muncii și a criteriilor incoruptibilității, intensificării lipsei împotriva corupției, care în esență înseamnă același scop, cu aplicații diferite și total discriminatoriu.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA, la efectuarea înregistrărilor în carnetele de muncă pentru întreaga perioadă în care s-a acordat sporul anticorupție, instanța va reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.180/1 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr.4077 LM/2005 a fost admisă acțiunea promovată de reclamanții, - - și G, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata pentru fiecare reclamant a unor despăgubiri egale cu drepturile salariale, reprezentând 30% și respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada decembrie 2002 - noiembrie 2005, în cuantumurile precizate în respectiva sentință aflată în copie la dosar.
Conform prevederilor art.64 alin.1 lit.a) din Hotărârea nr.387/2005 a pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești "Inspectorul de specialitate sau referentul de la compartimentul personal funcționează în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ care își desfășoară activitatea la curțile de apel și la tribunale, are următoarele atribuții: a)completează și ține la zi carnetele de muncă pentru întregul personal al Curții de Apel sau al personalului tribunalului, tribunalelor specializate și Judecătoriilor din circumscripția acestuia.
Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este tardiv și va fi respins ca tare pentru următoarele considerente:
Hotărârea judecătorească a fost comunicată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale la data de 06.03.2008 funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, cu nr.de identificare RR -.
Recursul a fost declarat la data de 18.03.2008, fiind înregistrat la Tribunalul Tulcea.
Art.80 din Legea nr.168/1999, dispune: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond".
În aceste condiții, pentru hotărârea pronunțată la 06.03.2008, ultima zi de declarare a recursului era data de 17.03.2008, astfel că recursul declarat la data de 18.03.2008 de către Ministerul Economiei și Finanțelor apare ca tardiv declarat.
Recursul Ministerului Justiției, vizează următoarele critici:
1. Hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat și prescripția dreptului la acțiune întrucât prin sentința civilă nr.180/1.02.2006, reclamanții au mai solicitat aceleași drepturi pe perioada mai 2002 - noiembrie 2002, însă acest capăt de cerere a fost respins ca prescris.
Prin prezenta cerere reclamanții reiterează aceleași pretenții în contradictoriu cu aceeași pârâți și cu aceeași cauză pentru perioada individualizată 11.04.2002 - 30.11.2002.
2. Hotărârea este criticabilă întrucât instanța a analizat problema prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere faptul că reclamanții solicită prin cererea de chemare în judecată drepturi de natură salarială din 2002, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 11.10.2007.
Dreptul material la acțiune este prescris având în vedere faptul că instanța de fond a admis acțiunea formulată la 11.10.2007, fără a observa că drepturile de natură salarială sunt aferente anului 2002.
Având în vedere că a reținut acordarea unor drepturi salariale reprezentând sporul de 30%, respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, fiind vorba așadar de prestații periodice cu caracter succesiv, pretențiile reclamanților trebuiau examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii.
Recursul este fondat și va fi admis, modificându-se în parte sentința recurată în sensul respingerii ca prescrisăa pretenției reprezentând drepturi bănești pentru perioada 11.04.2002 - 30.11.2002 și menținerii obligației referitoare la înscrierii în cartea de muncă a sporurilor de 30%, respectiv 40% pentru perioada decembrie 2002 - 2005.
Articolul 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii dispune: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție de fond, definită în literatura de specialitate ca fiind stingerea dreptului la acțiune.
Prescripția dreptului la acțiune împiedică o nouă sesizare a instanței.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 37/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
În alineatul 2 se prevede faptul că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia la cunoștință de săvârșirea ei.
În speță, discriminarea s-a produs printr-un act normativ, respectiv prin nr.OUG 43/2002, care a introdus sporul de 30% pentru judecătorii care compun completele specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție.
Discriminarea s-a săvârșit lunar prin acordarea acestui spor doar judecătorilor care soluționau infracțiunile de corupție, prin urmare, se aplică teza I din art. 27 alin. 2 din nr.OG 37/2000.
Prin urmare, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Pentru fiecare lună în care s-a plătit sporul de 30% și, respectiv 40%, în mod discriminatoriu, începe să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
În mod greșit prima instanță a apreciat că termenul de 3 ani curge de la data luării la cunoștință de Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, cu atât mai mult cu cât valorificarea dreptului la acțiune nu este condiționată de sesizarea Consiliului pentru Combaterea Discriminării.
Prin Hotărârea nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat doar caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale care instituiau sporul de anticorupție și s-a recomandat Ministerului Justiției, în temeiul art. 19 alin. 4 lit. a din nr.OG 137/2000 inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor care instituiau sporul în discuție.
De altfel, hotărârile pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au forță juridică de a impune o anumită soluție instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, a statuat cu privire la natura acestor drepturi în sensul că ele se cuvin tuturor magistraților ca drepturi de natură salarială și nu ca despăgubiri din aplicarea discriminatorie a acestor acte normative. Mai mult, apariția nr.HG 232 din 30 martie 2005 nu constituie un motiv de întrerupere a cursului prescripției.
În referire la excepția autorității de lucru judecată, aceasta nu este întemeiată întrucât în primul litigiu instanța nu a fost investită cu o cerere având ca obiect înscrierea în cartea de muncă a sporurilor de 30% și respectiv 40% aferente perioadei 11.04.2002 - 1.04.2006, iar în referire la suma reprezentând pretenții bănești aferente perioadai 11.04.2002 - 30.11.2002, cauza litigiului nu este aceeași, în cel de-a doilea proces fiind întregită cererea cu motive noi referitoare la discriminare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind tardiv declarat recursul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORprin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.65 din 09.01.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Babadag, cu sediul în B, județul T și intimații pârâțiTRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C șiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca prescrisă pretenția reprezentând drepturi bănești pentru perioada 11.04.2002 - 30.11.2002.
Menține obligația referitoare la înscrierea în cartea de muncă a sporurilor de 30%, respectiv 40% pentru perioada decembrie 2002 - 2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: / Șt.
Red.dec.jud.-/24.06.2008
Tehnored.gref./4ex./27.06.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
