Pretentii civile. Speta. Decizia 489/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.489/CM
Ședința publică din data de 3 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de pârâții:
1.MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 prin mandatarDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2277 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, I,, cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea, cu sediul în T,-, județul T și intimații pârâțiTRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T șiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 50% suprasolicitare neuropsihică - personal auxiliar).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că recurentul Ministerul Justiției a depus 4 exemplare de pe motivele de recurs la data de 29 mai 2008, care au fost comunicate părților. De asemenea, și Tribunalul Tulcea - Biroul resurse umane a comunicat relațiile solicitate de instanță la data de 26 mai 2008 - care au fost comunicate părților.
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA:
Cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției au declarat recurs la 14.03.2008, respectiv la 13.03.2008 împotriva sentinței civile nr. 2277/7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea, sub nr-, reclamanții, -, -, I, -, -, -, -, -, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților, la plata în solidar, către fiecare reclamant, a sporului de stres prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, de 50% din indemnizația brută de încadrare. începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, la plata drepturilor mai sus precizate actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
De asemenea, reclamanții au solicitat și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la a aloca fondurile necesare plății sumelor încasate.
În motivare reclamanții au arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare a magistraților.
Pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare, însă, dispozițiile Legii nr.50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate de abia la intrarea în vigoare a OG nr.8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor. Reclamanții au precizat că acesta este motivul pentru care în acțiune se limitează la a solicita acest spor doar până în luna februarie 2007, data intrării în vigoare a noii legi de salarizare.
Mai mult, arată reclamanții că, la data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai susțin reclamanții că, aceste condiții nu numai că nu s-au schimbat, dar s-au și acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Taf ormulat întâmpinare prin care a arătat că, în ceea ce o privește, critica sa asupra cererii de chemare în judecată, exclusiv cu privire la obligația ce se dorește a fi instituită prin hotărârea judecătorească, se fondează pe dispozițiile Legii nr.500/2002, privind Finanțelor Publice, în principal ale celor cuprinse în art.16, 19; 20; 28; 34 și 35, dispoziții care evidențiază independența celor două ministere în privința proiectării, aprobării și execuției bugetelor proprii.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției unde va trebui să se regăsească suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată, este de observat că proiectul acestuia a fost elaborat pentru anul 2007 și urmează a fi elaborat pentru anul următor de ordonatorul principal de credite, în concret ministrul internelor și reformei administrative.
Cum în elaborarea, aprobarea și execuția bugetului Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un atribut, în considerentul că, autoritatea în cauză se bucură de o autonomie deplină, este evident că admiterea cererii de chemare în judecată cu privire la intimată nu are temei.
Acesta fiind cadrul legal al competenței materiale privind proiectarea, aprobarea și execuția bugetului în care urmează a se regăsi ca sursă de cheltuială, suma cuvenită reclamanților,pârâtul a solicitat instanței respingerea cererii cu privire la.
De asemenea, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01 aprilie 2004 - 03 sept.2004.
Astfel pârâtul a arătat că, într-adevăr art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", însă, texul de lege sus-menționat a fost abrogat prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.425 din 01.09.2000 și intrată în vigoare la 01.10.2000.
Mai arată pârâtul că, art.I pct.42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează:
42. Articolul 47 se abrogă".
Prin urmare, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pârâtul solicită a se avea în vedere faptul că art.47 din Legea nr.50/1996, învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor formulate a fost abrogat total și expres prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000.
nr.OG83/2000 a adus modificări și completări în privința tuturor categoriilor a căror salarizare se făcea conform Legii nr.50/1996. Prin abrogarea totală și explicită a art.47 din Legea nr.50/1996 sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a mai fost acordat nici uneia dintre categoriile vizate atât a cea a magistraților, cât și cea a personalului auxiliar de specialitate. Învederează instanței că prin art.I pct.43 din OG nr.83/2000 a fost abrogat alineatul 4 al articolului 48 din Legea nr.50/1996, care prevăzuse acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și experților criminaliști.
Nici actele normative ulterioare Legii nr.50/1996 modificată prin OG nr.83/2000, care a reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților - OUG nr.177/2002; OUG nr.27/2006 - care a prevăzut sporul solicitat.
Astfel, nu pot fi primite "argumentele" reclamanților care admit și recunosc într-o primă fază abrogarea art.47, deși în baza unui alt act normativ, pentru ca apoi să susțină fără nici un fel de temei legal ca, "dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a existat și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești".
Este nu numai contradictoriu și lipsit de logică, însă ignoră total normele de tehnică legislativă. De aceea, în sens contrar susținerilor reclamanților subliniază pârâtul faptul că, potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".
Mai precizează pârâtul și faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevede acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Dacă se analizează și expunerea de motive la OG nr.83/2000 se va vedea că finalitatea acestor modificări legislative nu au fost nici într-un caz diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
În subsidiar, față de pretențiile reclamanților privind plata sporului de stres, Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește perioada de calcul a drepturilor solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată și anume începând cu 01 aprilie 2004, pârâtul solicită a se observa că în raport de data introducerii acțiunii, 03 septembrie 2007, dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada 1 aprilie 2004 - 03 septembrie 2004, întrucât pretențiile acestora trebuie examinate numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii.
Astfel, conform art.1 din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă, "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege", iar potrivit art.7 "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Totodată, în art.3 din același act normativ se precizează că "termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În aceste condiții, pârâtul solicită a se constata că, în raport de data introducerii acțiunii precum și în considerarea prevederilor art.12 din decretul menționat mai sus potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada 1 aprilie 2004 - 03 septembrie 2004.
La data de 16 noiembrie 2007, reclamanții au formulat concluzii scrise și au depus copii xerox după sentința civilă nr.839/5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, sent.civ.nr.1665/16 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul C S în dos.nr-, sentința civilă nr.1353/18 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentința civilă nr.1479/8 august 2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentința civilă nr.1118/07.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Prin sentința civilă nr.2277 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanții, -, -, I, -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Economiei Și Finanțelor
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 03.09.2004 - 01.02.2007 sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a respins cererea de chemare în judecată referitor la pretențiile pentru perioada 1 aprilie 2004 - 03.09.2004, ca fiind prescrisă.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 s-au abrogat disp. art.47 din Legea nr.50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 salin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996.
S-au încălcat astfel dispozițiile art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Prin abrogarea art.47 din Legea 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Se reține astfel existența unui conflict între art.1 pct.42 din OG 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1997 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, urmând a da prioritate acestui din urmă text legal.
1.Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor a vizat în esență următoarele:
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.500/2004, în principal ale celor cuprinse în art.16, 19, 20, 28, 34 și 35, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții de decizie asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul, așa cum instituie legiuitorul prin ultima teză a art.34, pct.4 din Legea nr.5009/2004.
Recursul a fost motivat în drept pe disp. art.304 cod procedură civilă.
2. Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și Ministerul Justiției care a criticat hotărârea în esență pentru următoarele motive.
2.1. Instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât prin interpretarea dată prin care s-a constatat că nu poate produce efecte abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin efectul nr.OG83/2000 nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
2.2. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dacă cu aplicarea greșită a legii.
Art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin OG nr.83/2000.
Astfel se poate observa că art.I pct.42 din actul normativ menționat prevede că "Articolul 47 se abrogă".
Instanța de fond, în mod greșit a reținut că emiterea nr.OG83/2000 a fost realizată cu încălcarea Constituției și că abrogarea art-47 din Legea nr.50/1996 nu și- produs efectele întrucât modificarea realizată este permisă în raport cu dispozițiile art.115 din Constituția revizuită.
Legea nr.50/1996, nu face parte din categoria legilor organice, cum greșit a reținut instanța de fond, deoarece nu reglementează domeniile rezervate legilor organice și a fost votată în conformitate cu dispozițiile art.76 din Constituția revizuită.
2.3. Hotărârea este nelegală și din perspectiva admiterii cererii de actualizare a sumelor pretinse cu indicele de inflație.
Din interpretarea dispozițiile art.1088 cod civil, rezultă că reclamanții creditori ai unei obligații având ca obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită prin lege, iar nu actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
3.Recursurile sunt fondate și vor fi admise, numai din perspectiva modalității de acordare a cuantumului sumelor datorate având în vedere următoarele considerente:
Prin adresa nr.504/2008 Tribunalul Tulcea intimat pârât în prezența cauzei a comunicat instanței de recurs evoluția carierei fiecăruia dintre reclamanți înscrisuri care atestă că unii dintre aceștia nu au calitatea de personal auxiliar pe întreaga perioadă pentru care au solicitat acordarea drepturilor bănești, respectiv de la 3.09.2004 la 01.02.2007, reprezentând spor de 50% și cum din perspectiva dispozițiile art.305 cod pr.civilă proba este admisibilă, instanța de recurs, va modifica sentința atacată având în vedere dovezile administrate de angajatorul ordonator de credite Tribunalul Tulcea.
Celelalte criticile sunt nefondate și vor fi respinse.
Criticile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor se vor respinge având în vedere următoarele considerente:
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp. art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, va fi ținut în proces ca chemat în garanție.
De altfel, în conformitate cu prevederile art.3 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii ".
Celelalte critici formulate de Ministerul Justiției vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Art.329(3) cod pr.civilă teza a doua dispune "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate (prin recursul în interesul legii ) este obligatorie pentru instanțe.
Prin Decizia nr.21/2008 din 10 martie 2008 s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.425 din 1.09.2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată.
La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii nr.OG83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unor sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu acte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996 nici total și nici parțial.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.23/1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp. art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.23/1 din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Cât privește noțiunea de discriminare, avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă(Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26.09.2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6.12.2007, Beian contra României, &59).
O ultimă critică vizează modalitatea de admitere a capătului de cerere având ca obiect actualizarea sumelor cu indicele de inflație, critică ce urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
trebuie să fie totală și să asigure despăgubirea integrală pentru prejudiciul suferit prin neplata la termen a sumelor cuvenite cu titlu de prime de vacanță începând cu anul 2003.
Art. 269(1) codul muncii obligă angajatorul în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl, despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.
Art. 295(1) din codul muncii dispune că prevederile prezentului cod se întregesc și cu dispozițiile legislației civile.
Iată deci în codul muncii se face trimitere expresă în ce privește despăgubirea salariatului în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului la normele de drept comun din legislația civilă.
Repararea integrală a prejudiciilor are semnificația obligării atât la plata despăgubirii propriu - zise(în cazul de față dreptul s-a executat benevol) cât și la plata de daune - interese.
Daunele interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele erau datorate, nefiind necesară punerea în întârziere întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1079(3) Codul civil, știut fiind că în privința drepturilor salariale angajatorul este de drept în întârziere, obligația putând fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
sub forma actualizării cu indicele de inflație are în vedere dispozițiile art. 1084 cod civil numai în acest fel putând fi acoperit integral prejudiciul suferit de salariat.
Dispozițiile cuprinse în art. 1088 Codul civil nu au putut avea în vedere situația daunelor - interese în privința neexecutării obligațiilor din contractele de muncă întrucât legislația în domeniul muncii a evoluat din anul 1865 - momentul adoptării codului civil, ca urmare a transformărilor structurale a orânduirii economice și sociale în această perioadă de aproximativ 150 de ani.
Actualizarea drepturilor salariale prin raportare la indicele de inflație, până la momentul plății efective, asigură o dezdăunare integrală a salariatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 269(1) codul muncii, inflația fiind un fenomen economic dovedit statistic.
Pe cale de consecință și având în vedere dispozițiile art.312 cod procedură civilă, se va admite recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate numai sub aspectul perioadei pentru care s-au acordat drepturile salariale în conformitate cu adresa nr.504/2008 din 21 mai 2008 înaintată de angajator, ținând cont și de faptul că pentru reclamanții care au avut calitatea de "aprod" dreptul se cuvine până la 1 ianuarie 2005 din perspectiva disp. art.3 din Legea nr.567/2004, întrucât numai până la acest moment au avut calitatea de "personal auxiliar de specialitate".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de pârâții:
1.MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 prin mandatarDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2277 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, I,, cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea, cu sediul în T,-, județul T și intimații pârâțiTRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T șiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că:
Admite în parte cererea formulată de și pe cale de consecință obligă pârâții la plata drepturilor bănești aferente perioadei 3.09.2004 - 23.01.2005 și de la 01.12.2006 - 1.02. 2007; - plata drepturilor bănești pentru perioada 3.09.2004 - 30.10.2006; - plata drepturilor bănești aferentă perioadei 3.09.2004 - 12.10.2006.
Admite în parte acțiunea formulată de și pe cale de consecință obligă pârâții la plata drepturilor bănești aferente perioadei 03.09.2004 - 1.01.2005.
Admite în parte acțiunea formulată de - și obligă pârâții la plata drepturilor bănești pentru perioada 03.09.2004 - 1.01.2005.
Admite în parte acțiunea formulată de și obligă pârâții la plata drepturilor bănești pe perioada 03.09.2004 - 1.01.2005;
Admite în parte acțiunea formulată de și obligă pârâții la plata drepturilor bănești bănești aferente perioadei 24.07.2006 - 01.02.2007.
Admite în parte acțiunea formulată de și obligă pârâții la plata drepturilor bănești aferente perioadei 01.10.2005- 01.02.2007.
Admite în parte acțiunea formulată de și obligă la plata drepturilor bănești aferente perioadei 03.07.2006 - 01.02.2007.
Admite în parte acțiunea formulată de Și obligă la plata drepturilor bănești aferente perioadei 06.11.2006 -.01.02.2007.
Admite în parte acțiunea formulată de - și obligă la plata drepturilor bănești aferente perioadei 06.11.2006 - 01.02.2007.
Admite în parte acțiunea formulată de și obligă la plata drepturilor bănești aferente perioadei 15.01.2007 - 01.02.2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 3 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: / Șt.
Red.dec.Jud.-/25.06.2008
Tehnored.gref./4 ex./30.06.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu
