Drepturi salariale (banesti). Decizia 4917/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1652/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4917/
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaRegia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Bîmpotriva sentinței civile nr.879 LM/AS din data de 09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentaRegia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică B,prin consilier juridic în baza delegației nr.1741 din 27.04.2009 depusă la dosar-fila 13 și intimatul,personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 03.06.2009 depusă la dosar-fila 15.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul atât asupra excepției necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea pricini, în primă instanță, invocată de C din oficiu, la termenul anterior cât și asupra cererii de recurs dedusă judecății.
Recurenta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică B, prin consilier juridic, având cuvântul asupra excepției invocate, solicită admiterea acesteia și pe cale de consecință, declinarea competenței în favoarea Tribunalului Giurgiu - Secția de contencios Administrativ.
În susținerea recursului, recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, depunând la dosar concluzii scrise.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul asupra excepției, solicită respingerea acesteia, cu motivarea că în cauză există mai multe acte normative care se suprapun, în sensul că, deși partea pe care o reprezintă se judecă în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor, neavând nicio legătură cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, prevederile legale îndrumă către dispozițiile Legii nr.188/1999, care în art.106 precizează că, n cazul în care raportul de muncă a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ.
Chiar dacă decizia conducătorului reprezintă un act administrativ și în baza acestuia salariatul trebuie să se adreseze instanței de contencios administrativ, totuși, intimatul își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă căruia i se aplică dispozițiile Codului Muncii prin care se reglementează jurisdicțiile și față de acest aspect, apreciază că litigiul dedus judecății este de competența Secției de Conflicte de Muncă.
În cazul în care se vor avea în vedere condițiile prevăzute de art.117 din Legea nr.188/1999, prin care se arată că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, solicită a se observa că există două categorii de personal, respectiv, funcționari public și personal contractual căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art.1 alin.1 din Codul Muncii, iar în caz contrar, solicită a se avea în vedere dispozițiile OUG nr.59/2000, privind Statutul personalului Silvic, prin care se face trimitere tot la Legea nr.188/1999. Și în această situație, solicită a se constata că litigiul dedus judecății este de competența Secției de Conflicte de Muncă.
În combaterea recursului, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod corect a apreciat că în cauză au fost încălcate prevederile art.267 alin.1 din Codul Muncii, în sensul că cercetarea disciplinară nu a fost efectuată cu respectarea dreptului la apărare, ceea ce atrage constatarea nulității absolute a deciziei de suspendare.
În ceea ce privește lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinară, solicită a se observa că niciuna din faptele imputate salariatului nu sunt descrise în decizia contestată, respectiv, neimplicarea salariatului în activitatea de pază, fără a se preciza în mod concret în ce a constat această neimplicare, cât și modul defectuos de ducere la îndeplinire, fără a preciza care a fost defecțiunea și care au fost consecințele.
În raport de această împrejurare, consideră că prin modul general de formulare a deciziei contestate se încalcă prevederile art.268 alin.2 lit."b" din Codul Muncii.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Recurenta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică B, prin consilier juridic, având cuvântul, în replică, arată că în cauză este vorba de o decizie de sancționare disciplinară și nu de o decizie de concediere și în raport de abaterile săvârșite de intimat cu privire la folosirea ciocanului de marcat, decizia contestată este temeinică și legală.
Referitor la excepția invocată, solicită a se avea în vedere dispozițiile art.1 alin.2 din Codul Muncii în sensul că, dreptul comun în materia de soluționare a litigiilor de muncă, mai cuprind și o excepție prin care se stipulează că dispozițiile Codului Muncii nu se aplică atunci când există o reglementare specială.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 879 LM/AS din data de 09.12.2008 Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr- a admis acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică B; a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 101/22.09.2008 emisă de angajatorul - Romsilva - Direcția Silvică B; a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr. 101/22.09.2008 și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3000 lei, cu titlu de onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia nr. 101/22.09.2008 Direcția Silvică Bad ecis sancționarea disciplinară cu suspendarea din funcția de șef de district pe o perioadă de 12 luni", începând cu data de 22.09.2008, a reclamantului, șef district în cadrul Ocolului Silvic B, conform prevederile art. 48 alin. 2 lit. e din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată prin Legea nr. 427/2001 și ale art. 100 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă, pentru săvârșirea următoarelor fapte:
- încălcarea prevederilor OM nr. 225/25.03.1997 art. 21 lit. c și e din regulamentul de aplicare considerând că faptele săvârșite intră sub incidența art. 22 din același regulament, cu privire la folosirea ilegală a ciocanelor silvice de marcat, coroborat cu art. 112 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic;
- neimplicarea în activitatea de pază a pădurii în cadrul districtului la nivelul cantonului nr. 12 și nr. 13 -B gestionate de pădurarul;
- modul defectuos de ducere la îndeplinire a ordinului intern nr. 31/2008 emis de către șeful de ocol cu privire la controlul de fond pentru predarea cantonului către pădurarul;
- superficialitate în executarea controalelor și în întocmirea documentelor legate de inspecțiile anterior efectuate în cantoanele nr. 12 și 13 gestionate de către pădurarul.
Sancțiunea aplicată reclamantului este cea prevăzută de art. 48 alin. 2 lit. e din OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, iar potrivit art. 49 alin. 2, 50: 52 și 53 din ordonanță, consiliul de disciplină analizează fapta/faptele săvârșită/săvârșite, în vederea adoptării hotărârii de aplicare a uneia dintre sancțiunile respective, în baza hotărârii adoptate de consiliul de disciplina se transmite administrației silvice propunerea privind sancțiunile disciplinare ce trebuie aplicate personalului silvic găsit vinovat de abaterile săvârșite, conducerea unității silvice la care își desfășoară activitatea cel care a săvârșit fapta incriminată aplicând sancțiunea propusă.
Tribunalul a constatat că în cauză s-au respectat prevederile OUG nr. 59/2000, în sensul că sancțiunea a fost dispusă în baza hotărârii și recomandării consiliului de disciplină, însă la emiterea deciziei de sancționare au fost încălcate dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii aplicabile în cauză în condițiile în care OUG nr. 59/2000 nu cuprinde dispoziții referitoare la forma și conținutul deciziei de aplicare a sancțiunii, iar în cauză nu sunt incidente dispozițiile de excepție ale OUG nr. 59/2000 care atrag aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 188/1999 și competența derogatorie a instanței de contencios administrativ.
Raportat la dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, tribunalul a reținut că decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 101/ 2008 este lovită de nulitate întrucât nu cuprinde mențiunile obligatorii enumerate de acestea, și anume descrierea faptelor care constituie abateri disciplinare reținute în sarcina reclamantului, dispozițiile legale, statutare și regulamentare încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Astfel, în ce privește descrierea faptelor ce constituie abateri disciplinare, tribunalul constată că nu a arătat concret în ce au constat încălcarea regulamentară, neimplicarea, modul defectuos, superficialitatea reclamantului, în ce împrejurări s-au produs și constatat aceste deficiențe, elementele materiale concrete ale faptelor reținute ca abateri care să presupună implicarea directă în săvârșirea lor și care ar fi trebuit să fie comportamentul regulamentar al reclamantului într-o anumită situație dată.
Totodată în decizia contestată, cu excepția textului din regulamentul de folosire a ciocanelor silvice, incident cu privire la doar una dintre abaterile reținute, nu au fost prevăzute explicit nici reglementările de natură normativă ori convențională încălcate în domeniul raporturilor de muncă, în concret, dispozițiile din regulamentul intern al pârâtei, din statutul personal, contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate.
Referitor la motivele pentru care au fost respinse apărările reclamantului, tribunalul constată că acestea lipsesc cu desăvârșire din decizia de sancționare, ceea ce atrage nulitatea acesteia. Faptul că apărările au fost cuprinse în alte acte întocmite pe parcursul cercetării prealabile nu prezintă relevanță în condițiile în care în însuși conținutul deciziei trebuie să se facă referire la motivele înlăturării acestei apărări. De altfel, nici în hotărârea consiliului de disciplină nu sunt arătate apărările formulate de reclamant și motivele pentru nu s-a ținut seama de acestea.
Aceeași sancțiune a nulității absolute, a apreciat tribunalul, se impune și pentru greșita indicare a instanței competente să soluționeze contestația împotriva dispoziției de sancționare, prin aceasta fiind arătat în mod eronat dreptul reclamantului de a contesta decizia la Comitetul director al Direcției Silvice B, conform art. 49 alin. 1 din OUG nr. 59/2000, în condițiile în care prevederile art. 49 alin. 1 se aplică doar în cazul abaterilor pentru care organele constatatoare propun sancțiunile prevăzute la art. 48 alin. (2) lit. a), b) si c) din ordonanță, iar sancțiunea propusă în cauză este prevăzută la art. 48 alin. 2 lit. e, motiv pentru care s-a urmat procedura prevăzută de art. 49 alin. 2 și urm. din ordonanță, finalizată cu emiterea deciziei de aplicare a sancțiunii, conform art. 53 din ordonanță, cu privire la contestarea căreia actul normativ nu prevede calea de contestare, devenind aplicabile prevederile dreptului comun, respectiv art. 268 alin. 5, 281, 284 Codul Muncii rap. la art. 2 lit. b ind. 1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, considerând sentința ca fiind nelegala si neîntemeiata.
Recurenta a reluat în motivarea recursului descrierea situației de fapt, a procedurii de cercetare disciplinară urmată, susținând că dispoziția de sancționare este întemeiată in fapt si in drept si este perfect justificata având in vedere ca fapta de folosire contrar dispozițiilor legale a ciocanului silvic de marcat constituie infracțiune, fiind prevăzuta si pedepsita de art.112 din Legea nr.46/2008-Codul silvic.
La termenul de judecată din data de 3.06.2009 instanța a supus discuției contradictorii a părților excepția de necompetenta materiala a instanței de fond de a soluționa contestația.
Recurenta a solicitat admiterea excepției cu motivarea că reclamantul contestator si-a desfășurat activitatea in cadrul Ocolului Silvic B din structura Regiei Naționale a Padurilor-Romsilva, Direcția B, acesta ocupând postul de sef district.
Recurenta a invocat prevederile art.1 din nr.OUG59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.427/2001 care definesc personalul silvic și, de asemenea, prevederile art.3 din nr.OUG59/2000 statuează ca în exercitarea atribuțiilor pe care le are, personalul silvic de toate gradele este investit cu exercițiul autorității publice, potrivit legii.
Având in vedere dispozițiile anterior indicate si ținând cont de prevederile art.55 si art.58 alin.d) din nr.OUG59/2000, care stabilesc ca: "Prevederile prezentei ordonanțe de urgenta se aplica personalului silvic si membrilor Corpului silvic, respectiv celor cu pregătire de specialitate de nivel superior, mediu si de baza din intregul sistem de administrare si gestionare a fondului forestier național, precum si celui care face parte din direcția de specialitate cu atribuții in domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultura.- Personalului silvic i se aplica dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, in măsura in care prezenta ordonanța de urgenta nu dispune altfel, recurenta a apreciat că este competent a soluționa cauza în primă instanță, completul de contencios administrativ al Tribunalului Giurgiu.
In prezenta cauza dedusa judecații, normele derogatorii in materia competentei de soluționare a cauzelor izvorâte din raporturile de munca ale salariaților din domeniul silvic sunt cuprinse in dispozițiile art.58 alin.d) din nr.OUG59/2000 privind Stătutul personalului silvic,
In trimiterea pe care o face art.58 alin.(1) din nr.OUG59/2000 la dispozițiile Legii nr.188/1999 (Statutul funcționarilor publici) nu se face distincție intre calitatea de funcționar si cea de salariat. Or, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu distinge, a apreciat recurenta.
Prin urmare, Codul Muncii reprezintă dreptul comun în domeniul raporturilor de munca fundamentate pe contractul individual de munca, iar nr.OUG59/2000 reprezintă legea speciala, lege care, in materia competentei de soluționare a litigiilor in care este implicat personalul silvic, trimite la o alta lege speciala, respectiv Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Rezulta, in mod evident, ca întregului personal silvic, astfel cum a fost definit de art.1 din nr.OUG59/2000, ii sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici si, pe cale de consecința, soluționarea tuturor cauzelor izvorâte din raporturile de munca ale personalului silvic este de competenta instanței de contencios administrativ, astfel cum, in mod expres, este prevăzut de Legea nr.188/1999.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 cod proc. civilă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, Curtea reține următoarele:
În mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile de excepție ale OUG nr. 59/2000 care atrag aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 188/1999 și competența derogatorie a instanței de contencios administrativ.
Recurentul, în calitate de șef district în cadrul Ocolului Silvic B, aparține categoriei profesionale a personalului silvic așa cum este definită de art.1 din nr.OUG59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.427/2001.
Potrivit art. 58 lit. d din acest act normativ, personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, conform astfel că, împotriva ordinului de sancționare disciplinară, calea de atac este plângerea la instanța de contencios administrativ.
În concret, în speța dedusă judecății, Curtea reține că, odată abaterea constatată de șeful ierarhic, consiliul de disciplină a analizat faptele săvârșite, potrivit art. 49 alin. 2, și a dispus sancționarea reclamantului contestator potrivit art. 48 alin. 2 lit. e din OUG nr. 59/2000, sancțiune ce a fost aplicată prin decizia contestată.
Este real faptul că în cuprinsul deciziei în mod greșit s-a indicat calea de atac a contestației la forul ierarhic superior, în termen de 15 zile de la data comunicării sancțiunii, aceasta fiind prevăzută de art. 49 alin. 1 numai pentru sancțiunile reglementate de art. 48 alin. 2 lit. a, b, c, însă aceasta nu este de natură a determina eludarea procedurii prevăzută de lege, întrucât nimeni nu poate invoca necunoașterea acesteia.
În speță, hotărârea consiliului director este supusă dispozițiilor art. 52 alin. 2-3, astfel încât, chiar dacă contestatorul nu se supune jurisdicțiilor speciale administrative care, potrivit art. 21 alin. 4 din Constituție au un caracter facultativ, contestația sa împotriva deciziei ce reprezintă în fapt un act administrativ revine în competența de soluționare a unei instanțe de contencios administrativ.
Chiar dacă ceea ce se contestă în cauză este o sancțiune disciplinară, jurisdicția muncii are un caracter subsidiar celor prevăzute în legile speciale și cum Legea 188/1999 cuprinde dispoziții în materia răspunderii disciplinare, derogatorii de la dreptul comun, aceasta se aplică cu prioritate.
Nu se poate afirma că Legea 188/1999 se aplică exclusiv funcționarilor publici sau anumitor fapte ce constituie abatere disciplinară, în condițiile în care norma de trimitere a OUG 59/2000, respectiv art. 58, prevede că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel.
În consecință, în măsura în care legea nu distinge cu privire la subiectele de drept cărora le este aplicată această procedură iar dispozițiile art. 48-52 nu cuprind referiri la alte norme juridice aplicabile, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea apreciază că în speță competența de soluționare în fond a contestației revine instanței de contencios administrativ.
Față de aceste considerente, Curtea, cu opinie majoritară, va admite recursul în baza art. 304 pct. 3 cod proc. civilă, va casa sentința recurată în baza art. 312 alin. 6 cod proc. civilă și, admițând excepția necompetenței materiale, va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Giurgiu, complet specializat de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară, în sensul că:
Admite recursul declarat de recurenta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică B împotriva sentinței civile nr.879 LM/AS din data de 09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Casează sentința recurată.
Admite excepția necompetenței materiale de soluționare în fond a cauzei.
Trimite cauze spre competentă soluționare în primă instanță, Tribunalului Giurgiu, complet specializat de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - -
GREFIER
Red.:,
Dact.: /2ex.
1.09.2009
Jud. fond.: -
Opinia separată, în sensulrespingerii excepției de necompetență materială a instanței și respingerii recursului ca nefondat, este justificată de următoarele considerente:
Prima instanță a fost învestită să soluționeze contestația formulată de către intimatul contestator împotriva deciziei nr. 101/22.09.2008 emisă de către Direcția Silvică B, prin care s-a dispus suspendarea acestuia din funcția de șef de district în cadrul Ocolului Silvic B pe o perioadă de 12 luni, în temeiul prevederilor art. 48 alin. 2 lit. e din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată prin Legea nr. 427/2001 și ale art. 100 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă.
Intimatul contestator a fost încadrat în categoriapersonaluluicontractualsilvic (șef district în cadrul Ocolului Silvic B), potrivit carnetului de muncă atașat la dosarul cauzei, astfel încât, dată fiind calitatea sa de salariat, rezultă că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate în cauză de dreptul muncii.
Dispozițiile Legii privind Statutul funcționarilor publici la care face referire recurenta intimată nu au incidență în speță, întrucât intimatul contestator nu face parte din categoria funcționarilor publici și nu exercită prerogative de putere publică, fiindu-i aplicabilă acestuialegislația muncii, în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit a din Legea nr. 188/1999.
Art.58 alin.1 din OUG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată prin Legea nr.427/2001 stipulează că dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici se aplică personalului silvic, doar în măsura în care această ordonanță de urgență nu dispune altfel.
Așadar, de vreme ce legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care instanța de contencios administrativ este competența material, respectiv atunci când partea nemulțumită a formulat plângere împotriva hotărârii consiliului de disciplină (art.53 alin.3 din OUG nr.59/2000), nu se poate reține, prin analogie, competența materială a instanței de contencios administrativ și în alte situații care nu au fost reglementate prin lege, cum este cazul dedus judecății - contestația îndreptată împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare emisă de directorul direcției silvice.
Prin urmare, în lipsa unei norme legale care să stipuleze altfel, competența materială de soluționare a contestației împotriva măsurii de sancționare disciplinară deduse judecății revine instanței de dreptul muncii, litigiul fiind corect soluționat în primă instanță de către tribunal, în complet specializat pentru judecarea litigiilor de muncă.
Pentru considerentele expuse, în opinie separată, excepția de necompetență materială a instanței de a soluționa în primă instanță litigiul dedus judecății, urmează a fi respinsă ca nefondată.
Examinând criticile de fond aduse hotărârii recurate de către recurenta, din analiza actelor dosarului rezultă că acestea sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță a reținut judicios faptul că decizia de sancționare disciplinară este lovită de nulitate absolută, în condițiile în care aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor imperative ale art.268 alin.2 muncii.
Astfel, instanța de fond a constatat corect că decizia contestată nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de textul legal amintit referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului și nici la instanța competentă.
De adăugat că faptele reținute drept abateri disciplinare în sarcina salariatului sunt descrise în mod generic prin decizia contestată în cauză, fără precizarea perioadei în care acestea au fost comise, fiind astfel imposibil de verificat de către instanță dacă angajatorul a respectat termenul legal în care putea fi aplicată sancțiunea disciplinară.
În consecință, în opinie separată, în baza art.312 pr.civ. recursul formulat de către recurentă trebuia respins ca nefondat.
Judecător
- - -
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
