Drepturi salariale (banesti). Decizia 5081/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5081
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.3264 din data de 07 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3264 din 07 mai 2008, Tribunalul Dolj, a respins cererea formulată de reclamanții, -a, și, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria, au solicitat să le fie acordat sporul de lucru pe calculator de 15 % din salariul de bază, începând cu luna noiembrie 2006 și în continuare, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă.
În drept, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 142 din Codul Muncii - care stabilește că salariații care lucrează în condiții grele, periculoase, vătămătoare . beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare; "iar în conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii - angajatorul are obligația de a plăti toate drepturile ce decurg din lege".
Susținerea reclamanților că cererea lor este întemeiată, invocând în acest sens prevederile art. 6 alin. 2, art. 40 pct. 2 lit. c și art. 142 și art. 269 din Codul Muncii, precum și art. 48 alin. 1 din Legea 50/1995 și art. 14 alin. 1 din Legea 56/1996 nu poate fi primit de instanță, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria și în temeiul prevederilor art. 30 din OUG nr. 177/2002 beneficiază pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de un spor de 15 % din indemnizația de încadrarea lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții "prevederile respective au fost preluate prin OUG 27/2006 și OG 8/2007 și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în continuare de sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase de 15% din salariul de bază.
Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, exprimându-și punctul de vedere a precizat că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod discriminatoriu.
Or, în cauza de față, reclamanții personal auxiliar de specialitate la Judecătoria nu a făcut dovada la alte instanțe personalul auxiliar de specialitate primește sporul de calculator.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea a trei zile în plus la concediul de odihnă, instanța constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 142 din Codul Muncii.
Deoarece, reclamanții personal auxiliar de specialitate beneficiază de condiții de odihnă conform Legii nr. 567/2004 care este o lege specială.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, instanța a constatat că este întemeiată și a admis excepția și a respins cererea față de acest pârât pentru următoarele considerente:
Reclamanții personal auxiliar de specialitate în cadrul judecătoriei, nu au raporturi de muncă cu Ministerul Economiei și Finanțelor pe de o parte. Pe de altă parte, Ministerul d e Justiție este ordonator principal de credite și în această calitate are obligația de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare - plata sumelor reprezentând sporul de confidențialitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În acest sens arată că practica judiciară în materie este de admisibilitate a acțiunilor de acest gen și potrivit art.21 din nr.OG137/2000, republicată pot cere acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
În acest sens, arată că în mod corect a fost respinsă acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, neavând calitatea de angajator față de reclamanții recurenți și calitate procesuală în cauză are Ministerul Justiției, care are și calitatea de ordonator principal de credite și trebuie să depună diligențele necesare pentru obținerea creditelor necesare.
Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice sunt date prin art.34 și următoarele din Legea nr.500/2002, iar cu privire la fondul cauzei corect a fost respinsă acțiunea în condițiile în care reclamanții recurenți nu au făcut dovada că lucrează în condiții grele de muncă pentru a beneficia de acest spor și în speță nu sunt aplicabile prevederile art.14 din Legea nr.56/1996 și art.269 din Codul Muncii.
Recursul se respinge.
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute art.304 Cod procedură civilă.
Astfel, nu este întemeiată susținerea că și-au întemeiat pretențiile pe art.21 din nr.OG137/2000 care prevede: "Art. 21 - (1) În toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
(2) Cererea de despăgubire este scutită de taxă judiciară de timbru.
(3) La cerere, instanța poate dispune retragerea, de către autoritățile emitente, a autorizației de funcționare a persoanelor juridice care, printr-o acțiune discriminatorie, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deși cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanțe."
Așa cum corect a reținut instanța de fond cererea a fost întemeiată pe art.6 alin.2, art.40 pct.2 lit.c, art.142 și art.269 din Codul Muncii, cât și art.48 alin.1 din Legea nr.50/1995 și art.14 alin.1 din Legea nr.56/1996 și a apreciat judicios că recurenții reclamanți beneficiază de sporul de 15% prevăzut de art.30 din nr.OUG177/2002 pentru condiții deosebite de muncă, vătămătoare sau periculoase și care se regăsește și în nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, iar în speță nu sunt aplicabile nici prevederile art.142 din Codul Muncii, privind concediul suplimentar de odihnă.
Nu se poate reține nici că recurenții reclamanți sunt discriminați prin raportare la alte categorii sociale și că s-au acordat sporurile solicitate, în condițiile în care Curtea Constituțională a statuat constant că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite, în raport cu persoane care se află în situații diferite, iar instanța a făcut în cauză o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat" că pe baza art.14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă " nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat", iar în speță este o justificare obiectivă și rezonabilă, recurenții reclamanții neaflându-se în situații comparabile cu alte persoane.
Prin decizia nr.1325/14.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că înțelesul dispozițiilor nr.OG137/2000 prin care conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui, cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, or în cauză instanța a aplicat corect dispozițiile legale care reglementează drepturile care se cuvin recurenților reclamanți.
În cauză nu există motive de casare sau modificare a sentinței, care este legală și temeinică și nici motive de ordine publică, care potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.3264 din data de 07 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /29.09.2009.
Jud. fond.
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Carmen Tomescu, Tamara Carmen
