Drepturi salariale (banesti). Decizia 5084/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5084
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, împotriva sentinței civile nr.2057/27.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 2057 din 27 martie 2009, Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul Timiș
Au fost obligate intimatele în solidar la calculul și plata către petentă a diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, pentru perioada 01 mai 2008 - 01.09.2008 în contradictoriu cu Tribunalul Timiș și pentru perioada 01.09. 2008 - 12.09.2008 în contradictoriu cu Tribunalul Gorj și la plata pentru viitor a acestui spor, sumele urmând să fie actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligate intimatele Tribunalul Timiș și Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile în carnetul de muncă ale petentei mențiunile privind acordarea sporului de confidențialitate.
A fost obligat intimatul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății în favoarea petentei a drepturilor bănești mai-sus menționate.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Petenta îndeplineste funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Gorj, calitate în care le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă de confidențialitate (art.78 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Activitatea desfășurată de petenta presupune cel puțin contactul cu informații confidențiale, precum: sesizări adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și 5 din Legea nr.677/2001), etc.
Astfel, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă cuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă, indiferent de funcția deținută sau activitatea prestată.
Deci, petenta se află sub acest aspect într-o situație identică cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, deoarece sunt părți ale unor raporturi de muncă și îndeplinesc o obligație de confidențialitate.
Totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații, petentei nu i se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut celorlalte categorii de personal bugetar.
In acest sens, sistemul de salarizare nu este echitabil față de petentă întrucât este încălcat principiul egalității de tratament (art. 154 Codul muncii ) și cel al diferențierii de tratament numai în funcție de nivelul studiilor, cu treptele și gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate în situații comparabile.
Deci, tuturor persoanelor cărora li se aplică obligația de confidențialitate trebuie să li se recunoască același element salarial: sporul de confidențialitate.
Susținerea intimaților în sensul că petenții nu fac parte din categoriile de personal beneficiare ale sporului de confidențialitate pentru a justifica discriminarea, nu poate fi reținută de instanță, întrucât este total nepertinent și neconcludent, neavând nicio legătură cu fundamentarea sporului de confidențialitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază, partea fixă, nu și în sporurile salariale, care au obiective și elemente specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc.
In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, petenta este în mod evident discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamnează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Deci, petenta este discriminată în sensul art.2 alin.1-3, art. 6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Altfel, existența discriminării directe a petenților rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12, art.4 din Carta socială europeană revizuită, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală.
De asemenea, potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Petenta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit cu indicele de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată având în vedere și dispozițiile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii, potrivit cărora, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
In prezenta cauză, intimații sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor.
In ceea ce privește cererea de chemare în judecată împotriva intimatului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că aceasta este întemeiată întrucât potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind instanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, iar în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor solicitate de petentă.
Față de aceste considerente, și cu respectarea dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12, art.4 din Carta socială europeană revizuită, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție și art.269 Codul muncii, instanța admis în parte cererea principală, să oblige intimații la calculul și plata către petenta a diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizațiile de încadrare, pentru perioada 1 mai 2008 - 01.09.2008 în contradictoriu cu Tribunalul Timiș și pentru perioada 01 2008 - 12.09.2008 și la plata pentru viitor a acestui spor în contradictoriu cu Tribunalul Gorj, sumele urmând să fie actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, în temeiul Decretului nr.92/1976, a fost obligat intimatul Tribunalul Gorj să efectueze în carnetele de muncă ale petenților și intervenienților în interes public mențiunile privind acordarea sporului de confidențialitate.
A fost obligat intimatul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății în favoarea petentei și a intervenienților în interes propriu a drepturilor bănești mai-sus menționate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției Și Libertăților, Direcția Generală Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor.
Recurentul Consiliul Național al Combaterii Discriminării arătând că este abilitat și investit prin lege să aplice dispozițiile legale în materie de discriminare pe teritoriul României și în această calitate are loc citarea sa obligatorie, neavând calitatea de pârât, astfel că trebuie introdus în cauză în calitatea sa de expert în domeniul nediscriminării.
Recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar poziția sa procesuală este cea dată de art. 27 din nr.OG137/2000 cu referire la existența sau nu a discriminării,astfel că nu a lezat în niciun fel drepturile și interesele intimatei, astfel că solicită să se constate că nu are calitate procesuală pasivă.
Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.819/03.07.2008
și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept personalului auxiliar de specialitate și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate pentru personalul auxiliar nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Prevederile art.14 din Convenție, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa, cazul Thimmenos contra Greciei " nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relațiile cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și protocoalelor sale", iar dreptul la acest spor nu este evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Prin hotărârea nr.232/29.08.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității", astfel că greșit instanța a reținut existența unei stări de discriminare.
Statutul personalului auxiliar este diferit de cel al altor categorii sociale, neputând fi comparabil cu cel al personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, astfel că pretențiile solicitate sunt neîntemeiate.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în lipsa raporturilor de muncă cu acest personal, astfel că nu poate plăti drepturi salariale pentru alt personal și potrivit legii are alte atribuții, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Cu privire la aceste motive nu s-a depus întâmpinare.
Recursurile se resping.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursurile sunt nefondate și se resping, avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 567/2004 și OUG nr. 8/ 2007, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Referitor la greșita admitere a obligării pârâților la plata acestui drept reactualizat cu indicele de inflație, Curtea are în vedere că, potrivit dispozițiilor art.. 25 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 37din 26 martie 2008 rivind p. reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial Nr. 276 din 8 aprilie 2008, - ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări.
De altfel, actualizarea sumelor cu rata inflației, își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența vreunei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare și nu reprezintă daune-interese, ci executarea exactă a obligației, în conformitate cu dispozițiile art. 1073 din Codul civil.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Chiar dacă recurentul pârât, Ministerul Finanțelor Publice nu are raporturi de muncă cu reclamanții, instanța a reținut corect că în temeiul art.19 din Legea nr.500/2002 are obligații privind alocarea fondurilor necesare plății și pentru rectificarea bugetară, astfel că nu sunt întemeiate criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive.
Nu este întemeiată nici critica recurentului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în condițiile în care a fost chemat în judecată în calitatea sa specială de expert în materia discriminării, astfel că nu putea avea legitimare procesuală pasivă și nici nu putea fi obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți.
Nici restul criticilor invocate de recurenți nu sunt de natură a atrage casarea sau modificarea sentinței, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și nici nu se constată existența unor motive de ordine publică, care în temeiul art.306 alin.2 Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu.
Ca atare, în temeiul dispoz. art.312 alin.1 teza II pr.civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției Și Libertăților, Direcția Generală Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor și va menține sentința ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, împotriva sentinței civile nr.2057/27.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. 29.09.2009.
Jud. fond.
-.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Carmen Tomescu, Tamara Carmen
