Drepturi salariale (banesti). Decizia 5129/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3316/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5129/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.3157/R din data de 08.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.1786/2009), în contradictoriu intimații, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 B, Autoritatea Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului și Ministerul Finanțelor Publice - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: contestatoarea personal, lipsind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că la dosar s-au depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 24.06.2009 întâmpinare formulată de intimații, și, în zece exemplare, iar la data de 09.07.2009 întâmpinări formulate de intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii în cinci, respectiv două exemplare, acte procedurale necomunicate părții contestatoare.
Curtea procedează la comunicarea întâmpinărilor formulate în cauză de către intimații, și, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii către contestatoarea.
Contestatoarea arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul contestatoarei în susținerea motivelor contestației în anulare.
Contestatoarea solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și motivată pe dispozițiile art. 318 alin.(1) teza I Cod proc. civ. Pe cale de consecință, solicită să se constate faptul că instanța în mod greșit a respins cererea de acordare a dreptului solicitat, respectiv sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, și în continuare, întrucât prin dispozițiile deciziei nr.46 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul recursului în interesul legii, la data de 15.12.2008, s-a constatat că: "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Ca atare, prin neacordarea sporului de confidențialitate, apreciază că este îndreptățită la despăgubiri civile, până la încetarea stării de discriminare, întrucât un drept câștigat nu poate fi suspendat și nici rectificat.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 18.05.2009 sub nr-, a solicitat anularea deciziei civile nr.3157/08.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Contestatoarea a invocat dispozițiile art.318 al.1 teza I Cod pr.civilă, arătând că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale cât privește respingerea cererii de a se acorda sporul pentru confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare și în continuare. Eroarea provine din faptul că nu s-au respectat dispozițiile art.329 al.3 teza finală Cod pr.civilă, câtă vreme prin decizia nr.46/15.12.2008, în cadrul unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
În plus, această cerere este întemeiată și prin raportare la faptul că drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art.110 al.2 Cod pr.civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate înainte de termen.
În fine, arată contestatoarea că au fost greșit admise pretențiile formulate de intervenienți de la data de 01.06.2004 și nu de la data introducerii cererii de intervenție.
A fost atașat dosarul nr- în care s-a pronunțat de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale decizia nr.3157/R/08.05.2009 prin care a fost admis recursul declarat de recurenții-reclamanți, printre care și, a fost modificată în parte sentința civilă nr.574/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în același dosar, a fost admisă în parte acțiunea principală și cererea de intervenție și au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de bază brută aferent perioadei 01.06.2004 la zi, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la momentul plății drepturilor.
În considerentele decizie de recurs, s-a arătat că este neîntemeiată cererea reclamanților de acordare a sporului de confidențialitate pentru viitor, câtă vreme decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu conține prevederi în acest sens și nici nu se poate prezuma refuzul pârâților de a acorda dreptul cuvenit reclamanților în viitor.
Această dispoziție este criticată de în prezenta contestație în anulare, învederându-se existența unei erori materiale prin raportare la decizia în interesul legii în această materie și natura juridică a drepturilor solicitate.
Examinând motivele de contestație în anulare față de dosarul cauzei, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.318 Cod pr.civilă, hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Prin urmare, este posibilă reformarea unei hotărâri numai atunci când s-a produs o eroare materială involuntară a instanței, fără legătură cu raționamentul juridic, cu interpretarea și aplicarea legii. Cu alte cuvinte, nu pot fi cenzurate în această cale extraordinară de atac eventualele erori de judecată.
În cauză însă, contestatoarea invocă o eroare materială în aplicarea unei decizii dată de instanța superioară în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie pentru toate instanțele.
Verificând însă modalitatea în care instanța de recurs a făcut aplicarea deciziei în interesul legii, se constată lipsa oricărei erori, nefiind posibilă asimilarea unei situații de interpretare și aplicare a legii unei situații de fapt materiale, care ar fi putut eventual duce la anularea deciziei de recurs.
În plus, decizia invocată de contestatoare nu cuprinde prevederi exprese în sensul că dreptul pretins și acordat acesteia se cuvine și după data pronunțării unei hotărâri judecătorești.
Pentru considerentele arătate, Contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.3157/R din data de 08.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.1786/2009), în contradictoriu intimații, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 B, Autoritatea Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.09.2009
Jud.recurs:;;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea