Drepturi salariale (banesti). Decizia 525/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 525/
Ședința publică din 07 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.440/29.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimații reclamanți, și, lipsă fiind recurenții pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV, precum și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul intimaților reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat,probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru intimații reclamanți, arată cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune că, la fila 93 dosar fond sunt depuse concluzii scrise, astfel că trebuie respinsă întrucât prin hotărârea CNCD nr.185/2005 s-a constatat că termenul de prescripție curge din momentul în care reclamanții au luat cunoștință de situația discriminatorie.
În ce privește lipsa calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV solicită respingerea arătând că această pârâtă a avut calitatea de ordonator de credite secundar sau terțiar.
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP solicită respingerea întrucât prevederile Legii 500/2002 și OUG 22/2002 reglementează rolul MEF, astfel fiind obligat să vireze fondurile necesare pârâților.
Pe fond, solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 440/2008 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții: 1) Ministerul Justiției; 2) curtea de APEL BRAȘOV; 3) TRIBUNALUL BRAȘOV; 4) Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință:
Au fost obligați pârâții 1-3 la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi de natură salarială,echivalente cu sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data acordării acestui spor, respectiv 11.04.2002 până la data de 31.12.2002, despăgubiri ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va calcula dobânda legală prevăzută de OG-9/2000.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare achitării diferențelor de drepturi salariale solicitate de fiecare reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă pentru următoarele considerente: plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia materializată prin distincte forme de retribuire, denumite diferit dar având, în esență, aceleași consecințe juridice (salariu, indemnizație, sporuri, adaosuri etc.).
Caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, acestea constituie adevărate bunuri în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind bunuri în sensul practicii așa cum rezultă din Hot. Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986 și Decizia X împotriva din 13.12.1079.
Proprietatea asupra acestor bunuri conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin Legea nr.193/1999 a fost ratificată Carta Socială Europeană revizuită, astfel că măsura neplății diferențelor de drepturi denatură salarială (spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară) pentru unii magistrați nu se justifică din perspectiva art. G al Cartei întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri".
Aceste acte internaționale ratificate de România nu prevăd limitări ale drepturilor reclamate decât în condiții speciale,ce nu sunt întrunite în speță, astfel că devin aplicabile dispozițiile art.20, alin.2 din Constituția României, ca fiind mai favorabile decât legislația internă pentru că articolul invocat mai sus prevede "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte".
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, așa cum se susține, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.2 din Codul Muncii.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat următoarele:
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, conform Legii nr.500/2002 și HG nr.208/2005. De asemenea, calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executării, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
In aceste condiții, chiar dacă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi de muncă cu reclamanții, are obligații legale de a asigura sumele necesare funcționării instituțiilor statului de drept, astfel că a respins excepția.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat în fapt următoarele:
Reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei Brașov iar anterior, în perioadele menționate în cererea introductivă au îndeplinit funcția de judecător la alte instanțe, așa cum rezultă din carnetele de muncă de la dosar.
În drept, potrivit dispozițiilor art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr.244/11.04.2002, aprobată prin Legea nr.503/2002, personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin.1-3, precum și judecătorii ce compun completele specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție, conform art.29 alin.2 din Legea nr.78/2000 primesc, pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară.
Răspunsul la această problemă a fost dat de Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a constatat existențe unei discriminări directe,potrivit art.2 din OG nr.132/2000 și s-a recomandat Ministerului Justiției să inițieze un proiect de act normativ, în vederea modificărilor discriminatorii, în sensul eliminării situației de inegalitate evidentă între cele două categorii de salariați. Apărările pârâtului Ministerul Justiției nu au putut fi luate în considerare din moment ce, între timp, a fost emisă Ordonanța de Urgență nr.27/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.314/7.04.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Această ordonanță pune capăt discriminării între magistrați, asigurându-se o salarizare adecvată a judecătorilor și procurorilor, astfel că pârâtul Ministerul Justiției recunoaște implicit că anterior apariției acestui act normativ a fost o discriminare în salarizarea judecătorilor.
Instanța nu a putut primi, din aceleași considerente, apărările pârâților TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV. În conformitate cu dispozițiile art.269 alin.1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situație în care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului
Potrivit dispozițiilor art.1082 Cod Civil, debitorul este osândit, de la ce i se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputabilă.
In cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor. Pârâtul Ministerul Justiției pentru inițierea, cu întârziere, a măsurilor pentru încetarea discriminării. În speță nu există o cauză străină care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților iar faptul că reclamanții nu au cerut până acum plata despăgubirilor,nu este nu motiv să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie. În conformitate cu art.1084 din Codul civil, daunele interese cuprind pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit creditorul, or în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate s-au devalorizat. În plus, art.161 alin.4 din Codul Muncii prevede în mod expres în sarcina angajatorului plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a admis acțiunea, așa cum a fost formulată și pe cale de consecință a obligat pârâții 1-3 să achite reclamanților diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de 30% di indemnizația de încadrarea lunară începând cu data acordării acestui spor, respectiv 11.04.2002 până la data de 31.12.2002, despăgubiri ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, conform dispozițiilor art.1082, 1084 cod civil și art.161 (4) din Legea nr.53/2003 și dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000, conform art.1088 din Codul Civil.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze sumele necesare achitării acestor diferențe conform celor reținute în motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Justiție, sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a observat faptul că drepturile solicitate de reclamantă sunt prescrise pentru perioada anterioară datei de 15.11.2004, iar hotărârea CNCD nu întrerupe cursul prescripției.
În ceea ce privește reactualizarea pretențiilor se arată că potrivit art. 1088 Cod civil la obligațiile bănești daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor se arată că prima instanță în mod greșit a admis cererea de chemare în garanție a acestei părți deoarece instituția chemării în garanție se bazează pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor nici în baza legii, nici a unui contract sau a unei obligații de restituire. Simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat indemnizațiile cuvenite nu îi conferă o garanție din partea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Sentința mai este criticată pentru modul cum prima instanță a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada anterioară termenului de trei ani.
In ceea ce privește recursul Curții de APEL BRAȘOV, prin motivele de recurs se arată că hotărârea recurată este nelegală întrucât drepturile salariale solicitate de reclamantă care nu a făcut parte din complete specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, nu le sunt cuvenite pentru că volumul activității pe care îl desfășoară, importanța și riscurile muncii lor nu au fost avute în vedere de către legiuitor decât numai pentru acei judecători care au făcut parte din completele specializate, potrivit art. 29 din Legea 78/2000.
Hotărârea nr. 185/2005 a, în opinia acestei recurente, are caracter de recomandare și nu poate fi considerată o hotărâre obligatorie.
În recursul declarat de TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că prima instanță nu a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru întreaga perioadă solicitată. De asemenea, este criticată soluția și pentru modul cum a fost soluționat fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea reține că toate recursurile pârâtelor sunt fondate numai în parte, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește admisibilitatea acestui gen de acțiuni, această problemă a fost tranșată în mod obligatoriu pentru instanțe, prin decizia nr. VI din 15.01.2007 de ÎCCJ, în sensul că drepturile salariale de acest gen se cuvin tuturor magistraților.
Potrivit disp. art. 329 alin 3 din Cod procedură civilă decizia ÎCCJ este obligatorie, astfel că analiza de fond a acesteia trebuie făcută în sensul arătat.
Motivele de recurs invocate de către pârâți au la bază o înțelegere eronată a obiectului acțiunii dedusă judecății. Astfel, temeiul de drept al pretențiilor solicitate de reclamanți îl constituie nr.OG 137/2000. Potrivit art. 21 din acest act normativ orice persoană discriminată poate solicita în justiție despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit. În ceea ce privește dovada actului discriminării, a fost depusă Hotărârea nr. 185/2005 a prin care se constată existența unei discriminări potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 și se recomandă în temeiul art.19(4) lit. din același act normativ ca Ministerul Justiției să inițieze un proiect de lege în vederea modificării prevederilor discriminatorii.
În consecință, nu are nici o relevanță faptul că reclamantele nu a făcut parte din completele specializate cu infracțiuni de corupție, deoarece prin acțiune nu se solicită drepturi salariale care au ca izvor neplata acestor drepturi cu rea credință de către angajator, ci obiectul acțiunii îl constituie, după cum s-a arătat, despăgubiri rezultate dintr-un act de discriminare constatat de cel mai înalt for național pentru prevenirea și combaterea discriminării.
Întrucât discriminarea constatată prin hotărârea menționată era una prevăzută de un alt act normativ,potrivit art.19(3). are chiar competența de a armoniza dispozițiile din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării. Iată, deci, că hotărârile nu numai că nu au un caracter de recomandare, ele sunt obligatorii,iar ca rezultat al acestui caracter organul legiuitor a pus capăt acestei discriminări prin nr.OUG 27/2006.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției, Tribunal B, și Ministerul Economiei și Finanțelor cu privire la prescripție, curtea reține că sunt fondate. Astfel, instanța de fond neobservând faptul că pretențiile deduse judecății sunt parțial prescrise, respectiv din data de 1.04.2002 până în data de 21.07.2002 a procedat în mod greșit la admiterea acțiunii. Potrivit disp.art.283 lit din Codul Muncii, drepturile solicitate de reclamante sunt prescrise, astfel că urmează în consecință să fie respinse.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, curtea reține că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art 1088 Cod civil, ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligației în sensul art. 1073 Cod civil, întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflație asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă. Dobânda legală prevăzută de art. 1088 Cod civil poate fi solicitată în plus față de prejudiciul real ca urmare a reactualizării, însă prin acțiune nu s-au solicitat daune interese.
Apărarea Ministerului Justiției potrivit căreia recurenta nu are nici o vină în realizarea acestei discriminări nu are nici o relevanță juridică,potrivit art.1082 Cod civil, debitorul putând fi obligat la desdăunări chiar dacă nu este de rea credință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr.440/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.04.2002-21.07.2002, și în consecință respinge acțiunea reclamanților pentru această perioadă.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 07 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: NG/22.05.2008
Dact.: MD/28.05.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
