Drepturi salariale (banesti). Decizia 5329/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4182/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 5329R
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sprînceană Camelia Mioara
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr. 753 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL OLT și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect "drepturi bănești - plată sumă - contravaloare combustibil".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul Ministerul Justiției și Libertăților, prin serviciul registratură, a depus la dosar întâmpinare, la data de 02.10.2009.
Cutea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
La data de 27 februarie 2009 prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Olt și Ministerul Justiției și Libertăților și a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să-i plătească suma de 130,27 lei reprezentând parte din contravaloarea de combustibil consumat în cursul lunii ianuarie 2009, să-i fie decontate deplasările zilnice pe distanța A - C, atât pentru trecut cât și pentru viitor, ținând seama de distanța dintre aceste două localități de 79 km și să fie obligați la plata sumei de 276 lei reprezentând diferența dintre suma la care era îndreptățit și cea care a fost efectiv plătită, potrivit calculelor anexate.
Prin sentința civilă nr.753/15.04.2009 Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților invocată în întâmpinare de acesta și pe cale de consecință a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul O l
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
A motivat reclamantul că este judecător stagiar la Judecătoria Corabia începând de 01 august 2008 și până la data de 31 ianuarie 2009 lucrat 115 zile.
A mai motivat reclamantul că domiciliază și locuiește efectiv în municipiul A, nu beneficiază de locuință de serviciu și nici nu a închiriat o locuință în orașul C, deplasându-se zilnic cu autoturismul pe distanța A -
Până în prezent i-a fost decontat lunar combustibilul consumat pe baza bonurilor depuse, avându-se în vedere că distanța A - C este de 75 km și nu cea de 79 km.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.23 alin.4 din OUG 27/2006.
Soluționând cauza pe baza actelor și lucrărilor acesteia cât și a probelor aflate la dosar, Tribunalul Teleormana constatat că este nefondată.
Pentru a pronunța această soluție a avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că titularul de a achita contravaloarea combustibilului consumat, așa cum solicită reclamantul, tribunalul, conform dispozițiilor art.36 și 125 din Legea nr.304/2004.
Cu privire la fondul cauzei, prin hotărârea nr.658/03.07.2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantul a fost numit în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Corabia începând cu data de 1 august 2008.
Reclamantul nu beneficiază de locuință de serviciu, nu a închiriat locuință în orașul C și se deplasează zilnic, cu autoturismul, de la domiciliu la locul de muncă, pe distanța A -
In cererea formulată acesta susține pe de o parte că nu i-a fost achitată decât parțial contravaloarea combustibilului consumat în cursul lunii ianuarie 2009 iar pe de altă parte că distanța reală dintre cele două localități este de 79 km și nu de 75 km, pe baza căreia s-a calculat contravaloarea combustibilului consumat.
Din documentele justificative anexate la întâmpinarea formulată în cauză reiese că pentru luna ianuarie 2009 fost decontată reclamantului suma de 736 lei inclusiv suma de 130,05 lei reprezentând contravaloarea bonului fiscal nedecontat, așa cum susține reclamantul.
In ce privește distanța dintre localitățile A și C, localitățile între care se deplasează reclamantul la locul de muncă, aceasta este stabilită conform nomenclatorului privind distanța dintre localități iar pârâtul Tribunalul Olta procedat la calculul drepturilor privind cheltuielile de transport cuvenite reclamantului pe baza acestei distanțe.
De altfel pârâtul nu a făcut altceva decât să respecte prevederile legale privind decontarea cheltuielilor de transport.
In cererea formulată reclamantul mai susține că cheltuielile de transport trebuiau să-i fie decontate luând în calcul că valoarea unui litru de benzină este de 4 lei, valoare luată în calcul de reclamant când a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de transport.
Nu poate fi reținută această susținere, având în vedere că mecanismul de stabilire al prețului combustibilului la pompă are în vedere evoluția prețului petrolului baril/euro(dolar), motiv pentru care prețul benzinei/ litru poate fluctua și poate fi mai mic sau mai mare de 4 lei/ litru, așa cum susține reclamantul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea fără sa aibă în vedere că sarcina probei revenea pârâților, care nu au administrat nici un fel de probe pentru înlăturarea susținerilor mele.
Potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. în consecință, în lipsa unor probe suficiente în această materie care să ducă la concluzia că pretențiile angajatului nu sunt fondate, instanța trebuie să admită acțiunea formulată de angajat. Așadar, în raport de textul invocat, reclamantul nu avea sarcina de a dovedi împrejurarea că modul de decontare a cheltuielilor de transport s-a efectuat incorect, ci pârâții, în special Tribunalul O l t, avea sarcina de a dovedi că decontarea cheltuielilor de transport a fost corectă și în conformitate cu dispozițiile legale.
Instanța de fond a apreciat însă apărările formulate de pârâtul Tribunalul Olt ca având valoare probatorie, atunci când a reținut că bonul fiscal în valoare de 130,05 lei a fost decontat odată cu plata efectuată în sumă de 736 lei. In realitate, decontarea acestui bon fiscal a fost refuzată, întrucât era datat pe 02.02.2009, aspect care, de altfel, nu este contestat de Tribunal. Acesta s-a exprimat eronat în întâmpinare, când a scris că valoarea acestui bon a fost cuprins în plata efectuată.
Se apreciază că instanța avea posibilitatea solicitării și a celorlalte bonuri fiscale ce au fost decontate prin plata efectuată pentru luna ianuarie 2009, precum și a modului de calcul pe baza căruia a fost făcută decontarea.
Neprocedând astfel, instanța de fond a negat practic accesul la justiție, refuzând o soluționare a fondului cererii și să stabilească adevărul în cauza de față.
Potrivit art. 23 alin. 4 din OUG nr. 27/2006, judecătorii care nu beneficiază de locuință proprietate personală ori cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu sau compensarea chiriei, în localitatea în care își desfășoară activitatea, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care își au domiciliul sau reședința și localitatea unde se află sediul unității. Potrivit tezei a doua a aceluiași text de lege, în situația în care deplasarea se face cu autoturismul, aceștia beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri de carburant la de kilometri, pentru perioada în care au lucrat efectiv.
Textul nu impune nici un fel de condiție pentru decontarea acestor cheltuieli. Nici măcar nu impune aducerea la compartimentul financiar contabil a bonurilor fiscale pentru carburantul consumat. Singura utilitate a acestor bonuri constă în evidențierea prețului plătit pentru fiecare litru de benzină. In orice caz, în fiecare lună, ca și în luna ianuarie 2009, s-au anexat la cerere toate bonurile de benzină.
Din același text legal nu rezultă condiția ca bonurile fiscale să fie emise în luna pentru care se face decontarea. Aceasta este o completare nelegală pe care departamentul financiar-contabil a adus-o legii, pe considerente pe care doar ei le cunosc. In orice caz, o asemenea regulă impune practic ca autoturismul să fie folosit doar în interes de serviciu, iar alimentarea cu combustibil să se facă înaintea fiecărei deplasări, iar nu după. In cazul sau, recurentul arata ca autoturismul cu care se deplasează este folosit si de alte persoane, astfel că acesta este alimentat și de o altă persoană pentru deplasările pe care le face și, de asemenea, de mine când îl folosesc în interes personal. Cum capacitatea rezervorului este limitată, eu nu am posibilitatea practică să alimentez atunci când rezervorul e plin sau aproape plin. Astfel s-a întâmplat la sfârșitul lunii ianuarie 2009, când ultima zi lucrătoare a fost vineri, 30 ianuarie. In consecință, a alimentat combustibilul la care avea dreptul potrivit art. 23 alin. 4 din OUG 27/2006, abia luni pe 2 februarie, următoarea zi lucrătoare.
In concluzie, argumentul compartimentului financiar-contabil că bonurile fiscale aduse nu pot fi decontate decât pentru luna în care sunt emise este nefondat.
combustibilului, cel puțin în sistemul judiciar, ar trebui să se facă unitar pe toată țara, sub coordonarea Ministerului Justiției. Astfel, în țară există curți de apel și parchete de pe lângă acestea, în cadrul cărora compartimentele financiar-contabile utilizează alte date și nu solicită bonurile fiscale pentru decontarea transportului.
Răspunsul dat de Tribunalul Olt pin adresa nr. 1098/E/2009 este întemeiat pe texte de lege care nu fac altceva decât să spună că execuția bugetară trebuie să aibă la bază documente justificative. Nu a fost indicat un text de lege sau normă contabilă care să impună ca un bon fiscal prin care un salariat bugetar își dovedește efectuarea cheltuielilor de transport să poarte o anumită dată calendaristică. In consecință, răspunsul dat este abuziv și în afara legii, fiind doar cosmetizat cu texte legale fără aplicabilitate.
Sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, în care s-a solicitat să se aibă în vedere distanta rutieră reală dintre A și C la efectuarea decontării, instanța a avut în vedere distanța menționată în privind distanța dintre localități. Din discuțiile purtate cu cei de la compartimentul contabil din cadrul Tribunalului O l t, recurentul a reținut că nu există un nomenclator oficial pentru aceste distanțe și că dețin un program descărcat de pe internet pentru calcularea lor. Din acest motiv, se anexează pagini web în care este menționată ca distanță 79 km sau chiar mai mult.
In ce privește reținerea instanței că prețul unui litru de benzină ce trebuie luat în calcul nu este 4 lei, acest aspect nu a fost contestat de Tribunal, și, în orice caz, modul de calcul menționat de instanța în funcție de prețul barilului de petrol pare imposibil pentru personalul dintr-un Tribunal. Până la acest moment. Tribunalul Olta avut în vedere un preț mediu al litrului de benzină cu care s-a alimentat, aspect care s-a contestat prin acțiunea promovată. Motivul contestării l-a constituit exclusiv distanța rutieră care trebuie avută în vedere.
Instanța a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului, în condițiile în care bugetele tuturor instanțelor sunt administrate de această instituție.
Ca atare, se solicita, în principal, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării intimaților-pârâți la plata sumei de 130,27 lei, reprezentând parte din contravaloarea combustibilului consumat în cursul lunii ianuarie 2009, decontarea deplasărilor zilnice pe distanța A - C ținând seama de distanta reală dintre aceste două localități de 79 km, atât pentru trecut, cât și pentru viitor, pentru trecut, solicit să fie obligați la plata sumei de 276 lei, reprezentând diferența dintre suma la care avea dreptul și cea care a fost efectiv plătită, potrivit notei de calcul anexate. In subsidiar, se solicita casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Ministerul Justiției si Libertăților a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, si mentinerea sentintei primei instante.
nalizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentului- reclamant este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
otrivit art. 23 alin. 4 din Ordonanță de urgență nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările si completările ulterioare, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care nu beneficiază de locuință proprietate personală ori cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu în condițiile art. 22 sau compensarea chiriei în condițiile alin. (1), în localitatea în care își desfășoară activitatea, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care își au domiciliul sau reședința și localitatea unde se află sediul unității. În situația în care deplasarea se face cu autoturismul, aceștia beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la de kilometri, pentru perioada în care au lucrat efectiv.
Textul dispune asupra unor cheltuieli, care nu se pot prezuma, ci trebuie efectuate si dovedite, pentru ca altfel dispoziția s-ar putea folosi in sensul eludării sale. In plus, decontarea reprezintă o opera ț ie contabilă prin care se justifică întrebuin țarea unei sume, ca atare operațiunea decontării presupune anterior ipoteza plații dovedite a unei sume de bani.
Ca atare, nu poate fi acceptata interpretarea recurentului reclamant, potrivit căreia textul de lege nu impune nici un fel de condiție pentru decontarea acestor cheltuieli.
unui bon fiscal emis la 02.02.2009 nu se poate efectua pentru luna anterioara emiterii sale, pentru ca presupune utilizarea viitoare a combustibilului, fiind un fapt notoriu acela ca stațiile de benzina emit bonurile fiscale la data alimentarii, iar nu ulterior.
Ca atare, reclamantului recurent i s-a decontat suma dovedita prin bonuri de plata, aferenta transportului efectuat in luna ianuarie 2009.
In ce privește distanta utilizata pentru decontare, probele invocate de recurent nu pot fi avute in vedere, deoarece sunt culese de pe pagini web ale căror date nu pot avea certitudine.
In ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției si Libertăților, in temeiul art. 125 alin. 1 si 3 din Legea nr. 304/2004, republicata, privind organizarea judiciara, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție, curțile de apel, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele și parchetele de pe lângă tribunale au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic. Departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea asigură activitatea economică, financiară și administrativă și pentru tribunalele specializate și judecătoriile sau, după caz, pentru parchetele din circumscripția lor.
Ca atare, Ministerul Justiției si Libertăților are doar rol de ordonator principal de credite, nefiind ținut sa răspundă in mod direct de decontarea unor drepturi cuvenite magistraților, efectuate, in acest caz de ordonatorul terțiar.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civila, va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.753/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL OLT și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.: DC
Dact.:
2 ex/16.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Sprînceană Camelia MioaraJudecători:Sprînceană Camelia Mioara, Ilie Nadia Raluca
