Drepturi salariale (banesti). Decizia 545/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 545
Ședința publică din 18 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta SRL T împotriva sentinței civile nr.3800 din 2.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamanta recurentă SRL T, avocat -, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că tribunalul în mod greșit a reținut cauza pentru judecare, câtă vreme nu era competentă să judece cauza, competența revenind judecătoriei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 7700 lei, reprezentând contravaloarea împrumuturilor acordate acestuia de către angajator, cu penalități de întârziere în sumă de 2300 lei și dobânzi legale, în sumă de 5400 lei, calculate de la data punerii în întârziere, 11.08.2008 și până la data plății efective, conform art.3 alin.2 din OG nr.9/2000.
În motivare s-a arătat că pârâtul a fost angajat al societății reclamante în perioada 01.10.2003-24.07.2008, când i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă. În acest interval pârâtul a solicitat de la angajator două împrumuturi pentru nevoi personale, primul acordat conform contractului nr.169/20.02.2006, pentru suma de 1000 Euro, respectiv 3600 lei. Acest împrumut a fost restituit parțial, rămânând să mai fie achitată suma de 2300 lei. Prin convenția menționată s-au stipulat penalități de 0,15% pe fiecare zi de întârziere din valoarea rămasă de achitat, in condițiile stipulate în contract, astfel încât față de data la care s-a achitat ultima (27.09.2006), s-au calculat penalități până la data de 01.11.2008, care însumează 2628,9 lei, fiind solicitate prin acțiune doar în limita sumei de 2300 lei, pentru a nu depăși suma asupra căreia au fost calculate, conform art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002.
La data de 29.09.2006 s-a acordat pârâtului un al doilea împrumut, pentru suma de 5400 lei, acesta nefiind restituit, solicitându-se obligarea la plata capitalului împrumutat, cu dobânzi legale calculate de la data punerii în întârziere, 11.08.2008 și până la data plății efective, conform art.3 alin.2 din OG nr.9/2000.
S-a precizat că pârâtul a fost convocat pentru conciliere în vederea restituirii acestor sume, acesta a recunoscut debitul, la data de 11.08.2008, însă ulterior nu a achitat sumele datorate.
Prin sentința civilă nr. 3800 din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Tribunalul a reținut că pârâtul a fost angajat al societății reclamante în baza contractului individual de muncă încheiat sub nr.24/01.10.2003 ( filele 9-11), în perioada 01.10.2003-24.07.2008, contractul încetând prin decizia de concediere nr.1411/21.08.2008 (fila 16).
Potrivit contractului de împrumut de consumație nr.169/20.02.2006 (fila 22), reclamanta a remis pârâtului suma de 1000 Euro, cu obligația de restituire a acesteia în 10 rate lunare, începând cu luna când s-a acordat împrumutul. Din cuprinsul acestui înscris nu rezultă că împrumutul acordat are legătură cu raporturile de muncă dintre reclamantă și pârât.
La fila 25 din dosar a fost depusă o dispoziție de plată emisă de societatea reclamantă în beneficiul pârâtului, la data de 21.02.2006, pentru suma de 3600 lei, reprezentând "avans salariu", precizându-se că "pentru operație există contract de împrumut". Această precizare conduce la concluzia că suma acordată prin contractul de împrumut de care se prevalează reclamanta, nu a constituit o plată a muncii prestate, pentru aceasta acordându-se salariul în avans, în timp ce sumele remise în baza convenției menționate au fost destinate suportării costurilor unei operații de către pârât. Ca atare, instanța constată din nou că împrumutul acordat nu a avut legătură cu raporturile de muncă dintre reclamantă și pârât.
La data de 29.09.2006, pârâtul a solicitat reclamantei acordarea unui alt împrumut de 5400 lei (fila 23), însă acesta nu a fost consemnat într-un înscris doveditor, la dosar fiind depusă doar o dispoziție de plată din aceeași dată, pentru suma de 5400 lei, reprezentând "avans salar" (fila 24). În lipsa altor dovezi, raportat la înscrisurile astfel prezentate, instanța constată că suma remisă în acest mod a reprezentat o plată în avans a muncii prestate de către pârât în cadrul societății.
Față de această stare de fapt, instanța a constatat că cererea promovată nu este întemeiată.
În ce privește prima sumă remisă pârâtului, se constată că aceasta a reprezentat un împrumut de consumație, contractul încheiat în acest scop neavând legătură cu raporturile de muncă dintre reclamantă și pârât. Or, angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților în condițiile art.272-275 Codul muncii, presupune îndeplinirea unor condiții cumulative, după cum urmează: persoana care produs prejudiciul trebuie să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit, fapta ilicită a salariatului trebuie să fie săvârșită în legătură cu munca sa, prin această faptă să se fi produs un prejudiciu material angajatorului, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și paguba produsă, salariatul să fie vinovat pentru săvârșirea faptei și cauzarea prejudiciului.
Deși în speță par a fi îndeplinite condițiile angajării răspunderii contractuale pentru nerestituirea împrumutului contractat, se constată că nu se verifică și condiția esențială pentru angajarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii, anume săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu în legătură cu munca salariatului a cărui răspundere se tinde a fi atrasă. Aceasta deoarece împrumutul nu a fost acordat pentru îndeplinirea unor atribuții de serviciu, în exercitarea atribuțiilor stabilite în fișa postului depusă la dosar, din care rezultă că pârâtul avea atribuția de a produce confecții de tâmplărie aluminiu și PVC, iar nicidecum de a încheia acte juridice (filele 12-15). Dimpotrivă, împrumut a fost acordat pentru acoperirea unor nevoi personale ale salariatului, referitoare la suportarea costurilor unei operații, astfel încât fapta ilicită constând în nerestituirea împrumutului contractat nu a fost săvârșită în legătură cu munca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, absența acestei condiții, ce se impune a fi verificată cumulativ cu cele ce privesc angajarea răspunderii contractuale, atrăgând în sine respingerea acțiunii.
În ce privește suma de 5400 lei, remisă la data de 29.09.2006 pârâtului, se constată, pe de o parte că reclamanta susține că a reprezentat tot un împrumut de consumație, caz în care cererea de restituire apare neîntemeiată pentru argumentele deja expuse în cazul împrumutului acordat anterior, dar pe de altă parte, se poate observa că în dispoziția de plată reclamanta a menționat că reprezintă un avans la salariul cuvenit potrivit contractului individual de muncă.
În acest din urmă caz, nu se poate constata că suma încasată de pârât ar fi nedatorată, pentru a fi incidente în speță dispozițiile art.272 alin.1 Codul muncii, respectiv că ar fi întrunite condițiile impuse pentru angajarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii, de vreme ce nerestituirea acesteia nu reprezintă o faptă ilicită, angajatorul nu a înregistrat un prejudiciu, în condițiile în care, până la data încetării contractului individual de muncă, la 24.07.2008, pârâtul a mai prestat muncă în societate, absența acestor condiții lipsind de temei cererea de obligare a acestuia la restituirea sumei.
Față de aceste considerente, cererea promovată apare în întregime nefondată, inclusiv în capetele de cerere privind penalitățile de întârziere și dobânzile legale, reclamanta având posibilitatea de a pretinde restituirea împrumutului acordat în data de 20.02.2006 în cadrul unei acțiuni de drept comun (cum de altfel a și înțeles inițial, comunicând convocarea la conciliere la data de 24.07.2008, filele 33-35).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta - SRL, solicitând casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă și a susținut că Tribunalul Timiș nu a fost competent să soluționeze cauza, competența revenind Judecătoriei Timișoara, deoarece litigiul dintre părți nu este litigiu de muncă ci litigiu civil fără legătură cu raporturile de muncă.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat fiind incidente dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Chiar dacă între părți au existat raporturi de muncă, între acestea s-au încheiat două contracte civile de împrumut.
Primul contract este dovedit cu înscrisul aflat la fila 22 dosar cu privire la care instanța a reținut în mod corect că nu are nici o legătură cu raporturile de muncă dintre părți și în aceste condiții, nefiind incidente dispozițiile art.281 Codul muncii litigiul determinat de nerespectarea acestuia nu este de competența tribunalului ca instanță de dreptul muncii.
Reclamanta a susținut că și suma de 5400 de lei a fost acordată cu titlu de împrumut, urmare cererii din 20.09.2006.
La dosar se află la fila 23 cererea reclamantului de a fi împrumutat cu suma de 5400 Ron. Chiar dacă plata s- făcut cu o dispoziție de plată pe care se menționează avans salariu este evident că voința părților a fost de a se încheia tot un act juridic civil care nu are legătură cu raporturile de muncă.
Printr-o apreciere greșită a probelor, instanța de fond a calificat litigiul ca fiind în legătură cu raporturile de muncă și a reținut că este competentă să soluționeze cauza.
Prin urmare, în baza art.312 alin.1, 6 rap. la art.304 pct.3 Cod procedură civilă, va fi casată sentința și trimisă cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SRL împotriva sentinței civile nr.3800 din 2.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat.
Casează sentința cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./27.05.2009
Thred./29.05.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
