Drepturi salariale (banesti). Decizia 559/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.559
Ședința publică din data de 18 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Ioana
: --- -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de anții în propriu și în numele anților, -, - cu domiciliul ales în Râmnicu S,-, județul B - la sediul Judecătoriei Râmnicu Sărat, de intervenienții în propriu cât și in calitate de reprezentant al intervenienților, -, Mitia, cu domiciliul ales în B, dul - -, nr.8, județul B - la sediul Tribunalului Buzău, în propriu cât și în calitate de reprezentant al intimaților, -, cu domiciliul ales în P,-, județul B - la sediul Judecătoriei P, împotriva sentinței civile nr.84 din 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Buzău cu sediul în B, dul - -, nr.8, județul B și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru, iar la fond pârâții, prin întâmpinări au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se mai învederează că s-a formulat cerere de intervenție din partea numitei, iar din partea din partea intimatului-pârât Ministerului Justiției s-au depus concluzii scrise, precum și o cerere prin care solicită a-i fi comunicată o copie a sentinței civile nr.84/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Curtea constată că intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat prin notele scrise depuse pentru ședința dezbaterilor de astăzi (filele 118-119) suspendarea judecății recursurilor, invocând drept temei dispozițiile art.244 alin.1, pct.1 cod pr.civ. cu motivarea că s-a formulat de procurorul general un recurs în interesul legii având drept obiect legalitatea acordării sau neacordării indemnizației de 10% pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete-recurs ce urmează a fi soluționat de instanța supremă în cursul lunii mai 2008.
Examinând cererea stabilește că nu există nicio dovadă din care să rezulte că pe rolul instanței supreme - în secțiile unite - se află cauza la care intimatul-pârât s-a referit, pentru a se putea stabili în ce măsură dezlegarea dată are înrâurire asupra recursurilor de față.
Faptul exercitării de către procurorul general a recursului în interesul legii în materia care interesează și pricina de față nu are semnificația prevăzută de art.244 alin.1, pct.1 cod pr.civ, fiindcă nu există încă o judecată, câtă vreme instanța supremă nu a fost legal învestită să soluționeze un atare recurs în interesul legii, luna mai 2008-fiind una preconizată de intimat.
În atare condiții, cerința impusă de art.244 alin.1, pct.1 cod pr.civ. nefiind îndeplinită, Curtea respinge cererea de suspendare a judecății ca neîntemeiată.
Curtea față de cererea de intervenție formulată de, verificând actele și lucrările dosarului, constată că aceasta a figurat ca parte și la instanța de fond, dar a fost omisă din dispozitivul sentinței astfel încât recalifică cererea de intervenție a acesteia în cerere de recurs, iar față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Buzău sub nr-, anții:, -, - au chemat in judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău și Ministerul Finanțelor Publice pentru a se dispune obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante-reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 1 nov.2004-1.nov.2007 actualizată cu rata inflației la data plății precum și obligarea la includerea in bugetul de stat, la prima rectificare, a sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii, anții au susținut că îndeplinesc funcții în cadrul personalului auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Râmnicu -S și că potrivit art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996-modificată prin.83/2000, doar o anumită categorie de grefieri, care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă-beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, la fel ca și conducătorii de carte funciară-ceea ce constituie discriminare, conform art.1 din.nr.137/2000, art.6 alin.2 din codul muncii, art.20 și 53 din Constituția României și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În dovedirea acestor susțineri, anții au depus practică judiciară iar la solicitarea instanței, au fost înaintate fișele postului pentru fiecare ant și ordinele de serviciu emise pentru perioada 2004-2007.
În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu, intervenienții: și -grefieri la udecătoria Râmnicu -S precum și personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Buzău și Judecătoriei P-cereri admise conform art.52 cod pr.civ.
În termen legal a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive la fel ca și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării-care nu a fost citat în cauză, susținând că nu poate fi parte în proces, conform art.27 din.nr.137/2000 putând figura doar în calitate de expert în domeniu discriminării pentru a-și expune opinia în legătură cu o posibilă încălcare a legislației în materie.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin sentința civilă nr.84 pronunțată la data de 1 februarie 2008, Tribunalul Buzău, verificând cu prioritate excepțiile invocate a stabilit că între pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pe de o parte și anți și intervenienții în interes propriu, pe de alta, nu există nici un raport juridic,astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuie să figureze în proces în calitate de pârât câtă vreme în cuprinsul acțiunii se invocă existența unei discriminări întemeiate pe.nr.137/2000.
În fondul acțiunii, tribunalul a reținut că anții și intervenienții ocupă posturi în cadrul personalului auxiliar de specialitate care nu primește indemnizația de 10% din salariul brut, de care beneficiază o parte din acest personal, în sensul art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 republicată.
Verificând incidența dispozițiilor art.2 alin.1 din.nr.137/2000, art.16 alin.1 din Constituția României și art.1 din Protocolul nr.12 adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a constatat că nu există discriminare, înțeleasă ca diferență de tratament indusă de distincții analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Tribunalul a mai constatat că nu poate fi reținută vreo atingere adusă principiului egalității de tratament în materie de muncă și salarizare sau a egalității în fața legii, astfel cum au invocat anții, întrucât diferențierea este făcută de legiuitor pentru o parte a personalului auxiliar care are atribuții suplimentare și responsabilități diferențiate față de restul personalului așa încât acțiunea anților dar și cererile de intervenție au fost respinse ca neîntemeiate.
În termen legal împotriva sentinței, au exercitat recursuri: anții (filele 8-9) intervenienții (filele 5-7 și 38-39) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, toți recurenții au criticat hotărârea pronunțată de prima instanță sub aspectul greșitei aplicări a legii. Ei au susținut că în mod eronat nu s-a considerat că există discriminare în privința salarizării, deoarece toți grefierii au aceeași pregătire profesională, iar indemnizația de 10 % nu are în vedere vreo calificare specială cerută de ocupația acestora ci de un anumit compartiment din structura instanței în care doar o parte a lor au fost repartizați să lucreze potrivit art.38 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești.
În acest sens au fost depuse la dosar copiile unor hotărâri judecătorești care au constatat și confirmat existența discriminării.(filele 10-37)
, grefier în cadrul Judecătoriei Pad epus o cerere de intervenție în interes propriu (fila 49) prin care a arătat că deși a formulat și semnat o cerere de intervenție pe care a adresat-o alături de celelalte persoane Tribunalului Buzău, din sentința recurată a fost omisă atât din partea introductivă cât și din dispozitiv.
Cererea de intervenție ca atare, nu poate fi formulată în calea de atac a recursului, deoarece potrivit art.50 alin.2 cererile de intervenție se pot formula numai în fața instanțelor de fond, până la închiderea dezbaterilor. Drept urmare, Curtea constatând că într-adevăr a semnat cererea de intervenție depusă la prima instanță, care a și admis-o, dar dintr-o eroare a omis numele său din dispozitivul sentinței, a recalificat această cerere ca fiind o cerere de recurs ce va fi soluționată împreună cu celelalte recursuri exercitate în cauză, prin decizia de față.
Verificând sentința, prin prisma criticilor formulate în recursurile exercitate de anți și intervenienți, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, sub toate aspectele astfel cum prevede art.3041cod pr.civ, constată următoarele:
Potrivit art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 modificată prin 83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.
Aceasta este prevederea legală pe care recurenții o consideră discriminatorie, de natură a justifica cererile formulate în primă instanță.
In conformitate cu art.2 alin.1 din nr.137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Astfel cum în mod corect a stabilit și instanța fondului, diferența de tratament devine discriminare atunci când sunt introduse criterii și distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se fundamenteze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce nu este cazul în dosarul de față.
Prin voința legiuitorului, anumite posturi sau funcții repartizate în mod suplimentar grefierilor din instanțe și care presupun atât efort intelectual cât și de timp și disponibilitate, sunt remunerate cu un spor lunar de 10% denumit indemnizație și care se calculează prin raportare la salariul brut și la timpul efectiv lucrat în aceste activități.
care nu au fost desemnați să exercite asemenea atribuții suplimentare nu pot invoca discriminarea câtă vreme ei nu desfășoară activități dintre cele pentru care legiuitorul a edictat norma legală sus-citată. Tratamentul discriminatoriu ori încălcarea principiului egalității în fața legii ar fi generat dreptul la despăgubiri în măsura în care, prin ordine de serviciu, recurenților le-ar fi fost repartizate atribuții suplimentare-dintre cele vizate de textul art. 19 alin.3 din Legea nr.50/1996 modificată prin 83/2000, fără a li se recunoaște și plăti indemnizația de 10%.
Este reală susținerea recurenților făcută atât la instanța fondului cât și prin recursurile de față că pe de o parte, " grefierii îndeplinesc una și aceeași muncă-aceea de grefier- " care nu are o natură juridică diferită de ce activitatea pe care o prestează grefierii la care se referă art.19 alin.3 din actul normativ sus-citat, iar pe de alta că potrivit dispozițiilor art.38 din Regulamentul de Ordine Interioară, fiecare grefier este repartizat pe compartimente auxiliare de specialitate în cadrul instanței.
Nu acesta este însă argumentul decisiv în a stabili dacă și în ce măsură există discriminare prin desemnarea grefierilor la diferitele compartimente, ci felul muncii prestate, mai precis natura, complexitatea și răspunderea pentru exercitarea atribuțiilor care justifică acordarea indemnizației de 10%. Locul muncii este cel care definește criteriul de aplicare a prevederilor art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 modificată prin 83/2000 iar acesta nu exclude ci dimpotrivă implică calitatea de grefier- la care se adaugă însărcinarea suplimentară de a participa la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ca și art.6 alin.2 din codul muncii, evocate de recurenți nu sunt încălcate atâta timp cât pentru muncă egală, orice persoană are dreptul la o remunerație egală.
Niciunul dintre recurenți nu a produs dovada de a fi exercitat în fapt, la instanțele la care funcționează, atribuții dintre cele prevăzute de textul în dispută-pretins discriminator-și de a nu fi primit indemnizația de 10% pentru timpul efectiv lucrat lunar într-o asemenea activitate.
Drept urmare, pentru toate considerentele care preced, Curtea constată că sentința pronunțată de tribunal este legală și temeinică, iar recursurile sunt nefondate, urmând ca în temeiul art.312 cod pr.civ.să le respingă ca atare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de anții în propriu și în numele anților, -, - cu domiciliul ales în Râmnicu S,-, județul B - la sediul Judecătoriei Râmnicu Sărat, de intervenienții în propriu cât și in calitate de reprezentant al intervenienților, -, Mitia, cu domiciliul ales în B, dul - -, nr.8, județul B - la sediul Tribunalului Buzău, în propriu cât și în calitate de reprezentant al intimaților, -, cu domiciliul ales în P,-, județul B - la sediul Judecătoriei P, împotriva sentinței civile nr.84 din 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Buzău cu sediul în B, dul - -, nr.8, județul B și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Ioana
- - --- - --- -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./13.05.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud.fond
-
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Ioana
