Drepturi salariale (banesti). Decizia 5650/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5170/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5650/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.371 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (942/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -IA, și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - drepturi bănești prima de vacanță pe anii 2005 - 2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.371/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr- (942/C/2009), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu; a admis acțiunea formulată de reclamanții:, G, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile cuvenite și neachitate pentru anii 2005 și 2006 reprezentând prime de vacanță, actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, invocată din oficiu, aceasta a fost admisă, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic cu părțile din proces, astfel încât nu poate sta în judecată.
Drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială, potrivit art.282 Codul Muncii, iar într-o asemenea acțiune, părți în proces sunt numai reclamanții și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Pe fond, tribunalul a constatat că cererea reclamanților este întemeiată.
Prin OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanță mai multor categorii de salariați din sistemul public, legiuitorul recunoscând obligația de plată a acestor prime inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate de Legea nr.50/1996, așa cum reiese din art.1 alin.2 "Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare."
Rațiunea acestui text de lege constă în faptul că legiuitorul a intenționat să acorde prima de vacanță tuturor categoriilor de bugetari care au beneficiat de aceste drepturi ce au fost suspendate de la aplicare printr-o succesiune de acte normative, datorită constrângerilor bugetare din perioada 2001-2006. De altfel, chiar în preambulul acestui act normativ, legiuitorul justifică acordarea acestor drepturi prin înlăturarea inechităților dintre persoanele care au obținut primele de concediu în baza unor hotărâri judecătorești și persoanele care nu au primit aceste drepturi, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.
Astfel, art.1 alin.2 din OUG nr.146/2007 stabilește că"Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale", astfel, legiuitorul a avut în vedere și categoria magistraților care în prezent beneficiază de primele de vacanță prin reglementare specială respectiv Legea nr.45/2007 de aprobare a OUG nr.27/2006.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute, tribunalul a admis cererea reclamanților și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite și neachitate pentru anii 2005 și 2006 reprezentând prime de vacanță, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
S-a respins acțiunea împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă,recurentul susține în esență depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești și totodată pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Drept urmare, obligarea recurentei în speța dedusă judecății la plata primelor de vacanță pe anii 2005-2006 reprezentând prime de vacanță constituie o adăugare la textul de lege, o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Se arată totodată că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, recurentul apreciază că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor și a personalului auxiliar din cadrul sistemului justiției. Dovada o reprezintă și Decizia nr.819/3.07.2008 a Curții Constituționale care, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin (1)-(3), art.6 și art.27 alin.(1) din OUG nr.137/2000( ridicată de Ministerul Justiției într-o cauză având ca obiect recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.1154/31.10.2007 a Tribunalului Maramureș prin care s-a admis acțiunea intentată de judecătorii de la Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Maramureș și au fost obligați pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15% prevăzut prin legi speciale pentru alte categorii profesionale) a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor sus menționate și a decis că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
De asemenea, prin Decizia 1325/4 decembrie 2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se menționează că în considerarea dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă potrivit cărora "- Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005 că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 4111 din Legea nr.50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin.1 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă. în raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003".
Se arată că dreptul la prima de concediu pentru judecători a fost introdus ulterior în actul normativ special de salarizare pentru magistrați, respectiv OUG nr.27/2006 prin Legea 45/2007 care la art.1 pct.11 dispune "După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 241, cu următorul cuprins: "ART. 241: La plecarea în concediu de odihnă, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență are dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu aferentă acestei perioade, și la o primă de concediu egală cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna anterioară plecării în concediu. Indemnizația de concediu și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și indemnizația de concediu se acordă o singură dată."
Nu trebuie neglijat totodată că dispozițiile OUG nr.146/2007, nu reglementează dreptul la prima de concediu, ci modalitatea de plată a acestora pe perioadele cât dispozițiile legale care acordau acest drept au fost suspendate.
De altfel, judecătorii au beneficiat de dreptul la prima de concediu în virtutea prevederilor art.411din Legea nr.50/1996 până la intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul acestei motivări a deciziei.
Într-un prim motiv de recurs, recurentul susține că tribunalul a depășit puterile conferite de lege autorității judecătorești, intrând în domeniul puterii legislative, statuând dreptul reclamanților magistrați la plata primelor de concediu pentru anii 2005-2006, în condițiile în care actele normative indicate în cuprinsul căii de atac formulată și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, citată în cuprinsul aceluiași recurs, atestă că pentru anii 2003-2006 judecătorii nu mai beneficiau de prima de concediu.
Curtea notează că o hotărâre poate fi modificată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când ea săvârșește orice act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești așa cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv de recurs subzistă în cauză, raportat la conținutul în date al Deciziei nr.819/03.07.2008 a Curții Constituționale invocată în cuprinsul recursului. Ori, prin această decizie, obligatorie pentru instanță, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1 alin.2 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză (conform mențiunilor de la fila 5 dosar fond - dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale), apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale, în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative discriminatorii.
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică, de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine că interpretarea dispozițiilor sus menționate, art.1 alin.2, art.27 alin.1 în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legislativă, tocmai prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
De altfel și prin Decizia nr.1325/4 decembrie 2008, Curtea Constituțională a statuat, așa cum s-a invocat și prin recursul declarat, că OG nr.137/2000, în interpretarea dispozițiilor sale este neconstituțională în măsura în care din aceste dispoziții se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
Ori, evident că prima instanță stabilind dreptul reclamanților judecători la plata primelor de concediu pe anii 2005-2006, în condițiile în care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare la acel moment, pentru motivele ce vor fi expuse în analiza motivului doi de recurs, evident că a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat un drept salarial neprevăzut în legislația specială a magistraților la acel moment.
Întemeiat este și cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, respectiv că hotărârea este lipsită de temei legal. Astfel, prin Decizia nr.XXIII din data de 12.12.2005 pronunțată în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțele judecătorești, cât privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, potrivit art.329 alin.3 teza a II-a Cod pr.civilă, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în aplicarea dispozițiilor art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin OG nr.83/2000, că prima de concediu, pe lângă indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În aceste condiții, acordarea primelor de vacanță pe anii 2005-2006 reclamanților, ce au calitatea de magistrați, s-a realizat cu nerespectarea legii, dată fiind obligativitatea deciziilor instanței supreme pronunțate în recursul în interesul legii și necesitatea creării unui mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței.
Practic, prin cererea de chemare în judecată s-a acordat un drept abrogat expres prin OUG nr.177/2002, iar în ceea ce privește OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, trebuie avut în vedere că magistrații nu sunt beneficiarii OUG nr.146/2007 decât pentru perioada 2001-2002. Astfel, actul normativ sus menționat recunoaște plata primelor de vacanță restante doar acelor categorii de personal ale căror drepturi au fost suspendate, iar nu abrogate, acestea fiind și considerentele expuse de înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr.XXIII din 12 decembrie 2005, asupra recursului în interesul legii, formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, respectiv cele vizând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.371 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (942/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -IA, și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.11.2009
Jud.fond: Gh.;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
