Drepturi salariale (banesti). Decizia 576/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1770/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.576/
Ședința publică de la 03 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Rotaru
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.7753 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.15940/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA - Membru Grup, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal și intimataSC SA - Membru Grup,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 31.03.2009 depusă la dosar-fila 13.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la legitimarea recurentului reclamant cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S2 biroul nr.1 la data de 12.01.2009.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că prin decizia nr.272 din 23.07.2007 emisă de intimată și care a dus la desfacerea contractului de muncă, nu s-a ținut cont de adresa nr.504 din 11.06.2007, prin care s-a stipulat că persoanelor disponibilizate li se vor acorda plăți compensatorii, reprezentând echivalentul a 15 salarii medii brute, în condițiile în care salariul mediu brut pe anul 2006 fost de 2.000 RON. ață de această împrejurare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul obligării societății intimate la plata diferenței de bani cuvenite acestuia, ca urmare a disponibilizării.
Intimata pârâtă SC SA - Membru Grup, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.04.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul a chemat în judecata pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 7.370 lei, actualizată cu indicele de inflație, plus dobânda legală, eprezentând drepturi salariale cuvenite ca urmare a executării necorespunzătoare a obligației de acordare a plăților compensatorii datorate la încetarea contractului de muncă, precum și la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
Prin sentința civilă nr.7753/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune; a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei, raporturile de muncă încetând prin decizia nr.272/23.07.2007 emisă de pârâtă. Prin actul de concediere s-a stabilit la art.6 dreptul salariatului de a încasa suma de 22.630 lei, reprezentând valoarea netă a indemnizației de concediere, astfel cum rezultă din art.50 din contractul colectiv de muncă și din Planul social.
Reclamantul a pretins obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre indemnizația de concediere cuvenită, ce ar fi trebuit calculată prin raportare la salariul mediu brut pe SC SA din anul 2007, când a avut loc concedierea, și indemnizația de concediere acordată, calculată prin raportare la salariul mediu brut pe SC SA din anul 2005. Dreptul fostului salariat de a pretinde plata indemnizației de concediere, prevăzut de art. 67 din Codul muncii, de art.78 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010 și de art.50 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul pârâtei, s-a născut la data încetării raporturilor de muncă și poate fi exercitat în termen de trei ani, potrivit art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, deoarece sumele reprezintă drepturi bănești cuvenite salariatului cu titlu de despăgubiri. Prin urmare, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a depășit termenul de prescripție prevăzut de lege, excepția de tardivitate fiind respinsă.
Pe fond însă, tribunalul a considerat că cererea este neîntemeiată întrucât reclamantul nu a dovedit existența prejudiciului produs în patrimoniul său și nici întinderea acestuia. Pârâta a susținut că a acordat reclamantului suma reprezentând indemnizație de concediere, calculată în conformitate cu art.4 din Planul social, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din 13.09.2006, salariul mediu brut luat în calcul pentru stabilirea indemnizației de concediere fiind stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul 2006, an anterior celui în care s-a acordat respectiva indemnizație. Reclamantul nu a infirmat încasarea acestei sume și nici dispozițiile interne invocate de pârâtă, în raport de care s-a calculat indemnizația de concediere. Rezultă că angajatorul a probat că și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul colectiv de muncă.
Interpretarea reclamantului în sensul că indemnizația de concediere ar fi trebuit să se calculeze ținând seama de salariul mediu brut pe SC SA din anul 2007, când a avut loc concedierea sa, nu poate fi primită întrucât, potrivit învoielii dintre salariați și patronat cu prilejul încheierii amendamentului din 9.01.2006, salariul mediu brut pe SC SA luat în calcul la stabilirea indemnizației de concediere se calculează ca medie a salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se plătește indemnizația. De altfel, la data concedierii nu se putea determina media salariilor brute acordate tuturor salariaților în anul 2007, ci această medie se poate stabili numai la sfârșitul anului.
Pe de altă parte, reclamantul nu a înțeles să administreze proba cu expertiză contabilă, pentru a se stabili suma ce i se cuvenea cu titlu de indemnizație de concediere, dacă s-ar fi calculat prin raportare la salariul mediu brut pe SC din anul 2007, deși utilitatea probei a fost pusă în discuție din oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 23.02.2009 reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 12.03.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-reclamant arată că instanța de fond a dispus din oficiu efectuarea unei expertize tehnice contabile, fiind vorba de calcularea unor drepturi bănești pretinse. Acesta, neavând studii de specialitate și nefiind asistat de avocat, nu a înțeles ce reprezintă de fapt această expertiză contabilă și, la interpelarea instanței dacă dorește sau nu să se efectueze această expertiză, nu a dat nici un răspuns, situație în care instanța de fond a înțeles că reclamantul nu dorește să efectueze expertiza, cu toate că era pregătit să achite onorariul după numirea expertului.
Soluția pronunțată de instanța de fond este astfel netemeinică deoarece în cauză a fost admisă numai proba cu înscrisuri, probă insuficientă pentru a stabili dacă valoarea indemnizației de concediere este corect calculată sau nu, având în vedere decizia de disponibilizare, precum și Legea nr.53/2003 în care se arată "angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral sau material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul", precum și art.269 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă.
Raporturile de muncă încetând prin decizia nr.272/23.07.2007 emisă de intimată au dus la desfacerea contractului, iar prin actul de concediere s-a stabilit la art.6 dreptul salariatului de a încasa sume compensatorii reprezentând valoarea netă a îndemnizației de concediere, valoare care a fost incorect calculată fiind vorba de o valoare mai mare așa cum se va constata în cadrul raportului de expertiză, dacă dosarul se va întoarce spre rejudecare la instanța de fond în urma judecării recursului.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant susține că tribunalul în mod greșit a înlăturat administrarea probei cu expertiză contabilă, probă dispusă din oficiu de instanța de fond. Deși nu menționează expres, se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Cod de procedură civilă care ar permite instanței de control judiciar casarea sentinței recurate pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Susține așadar că i s-a produs o vătămare, vătămare relativă, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului jurisdicțional, administrarea probei cu expertiză nefiind posibilă în recurs, față de dispozițiile art. 305 Cod de procedură civilă.
Afirmațiile recurentului pârât vor fi înlăturate de Proba a fost încuviințată la termenul de judecată din 27.10.2008, fiind dispusă plata onorariului de expert în sarcina pârâtei SC SA. La termenul următor de judecată din 08.12.2008, a fost decăzută pârâta din administrarea probei cu expertiză, urmare neachitării onorariului de expert, instanța punând în discuție posibilitatea achitării onorariului de către reclamant. Acesta însă a declarat că nu are posibilitatea de a achita onorariul, astfel cum se consemnează în încheiere, iar instanța a procedat la închiderea dezbaterilor și judecării pricinii.
Ori, susținerile recurentului reclamant în sensul că nu a înțeles "ce reprezintă această expertiză", cu alte cuvinte nu a înțeles obiectivele și faptul ce se tinde a fi probat prin lucrarea dispusă, nu sunt suficiente pentru a anula hotărârea pronunțată și a relua judecata de la proba în discuție. Instanța a procedat în mod corect după încuviințarea probei și după constatarea că nici una din părțile cauzei nu a plătit onorariul fixat, sancțiunea procedurală prevăzută de art. 170 alin. 3 Cod de procedură civilă fiind decăderea din probă și procedarea la judecată numai pe baza probelor administrate, respectiv proba cu înscrisuri.
Așadar, recurentul reclamant se găsea în situația de a susține temeinicia în fapt și în drept a pretenției sale, pe baza dovezilor prezentate de el însuși, dar și de cele prezentate de unitatea pârâtă, conform art. 171 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 287 Codul muncii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va păstra hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.7753 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.15940/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA - Membru Grup.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./ 03.03.2010
Tribunalul București
Judecători: ;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Bodea Adela Cosmina, Rotaru
