Drepturi salariale (banesti). Decizia 604/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 604
Ședința publică de la 07 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta - GRUP împotriva sentinței civile nr.622 din 23 04 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații:, și, având ca obiect drepturi bănești;
La apelul nominal din ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă, avocat pentru intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al treilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat solicită amânarea cauzei pentru a face dovada modului soluționării cererii de suspendare a judecății recursului, cerere formulată separat la 13 iunie 208 cât și în cadrul cererii de strămutare.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei având în vedere că nu s-a făcut dovada că ÎCCJ a dispus suspendarea judecății recursului.
Recursul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris,întrucât drepturile bănești revendicate în perioada reclamată au fost incluse în salariul de bază. S-a invocat că s-ar retroactiva un act adițional. Este nereal. Se dă această interpretare și această eficiență prin procesul - verbal al comisiei paritare.
Avocat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de foind ca fiind legală și temeinică. Susține că dispozițiile art.168 sunt clare. S-au încheiat contracte colective de muncă anuale. Ceea ce s-a făcut în anul 2008 este ""pro causa,", fără valoare juridică. Nu s-a făcut dovada concretă a plății acestor drepturi. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1369/99/24.03.2008, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâta "", solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite, reactualizate cu indicele de inflație de la data plății efective, reprezentând suplimentări de Paști și de C pentru perioada aprilie 2005 - decembrie 2007. De asemenea, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt sau au fost salariații pârâtei, iar potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații beneficiază de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe. Deși în anul 2003 pârâta a procedat la plata acestor suplimentări prin introducerea lor în salariul de bază, susțin reclamanții că începând cu anul 2004 nu li s-au mai acordat aceste drepturi bănești. Reclamanții mai susțin că salariile de bază medii brute pe sunt cele recunoscute de pârâtă prin adresele nr. 3084/28.11.2007 și nr. 2919/12.11.2007, iar suplimentarea pentru sărbătoarea de C 2007 este aceeași cu cea pentru sărbătoarea de Paști din anul 2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, extras din carnetele de muncă, cărțile de identitate, extras din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, o notă explicativă a pârâtei, adresele nr. 3084/28.11.2007 și nr. 2919/12.11.2007.
Pârâta "" - Membru Grup a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că începând cu anul 2003 s-a convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale de Paști și de C menționate în cuprinsul contractului colectiv de muncă, art. 168 alin. 1, să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art. 168 alin. 2. În timp ce în anul 2004 textul art. 168 alin. 2 fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, cu ocazia negocierilor colective din anul 2005 părțile au modificat acest text, pentru a exprima într-o manieră mai clară intențiile părților în privința conținutului său, în sensul că includerea drepturilor salariale mai sus-menționate nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară limitată doar pentru anul 2003, ci a fost o operațiune care a fost efectuată în anul 2003 și a continuat să producă efecte și în anii următori. Intervenind asupra conținutului alin. 2 al art. 168 în sensul clarificării conținutului său în anul 2005, deci cu mult înainte de apariția prezentului litigiu și a oricărui litigiu legat de drepturile salariale pe care reclamantul susține că art. 168 le-ar prevedea, părțile CCM au sperat că înlătură orice fel de discuții în această privință. De altfel, cele două aliniate au fost interpretate și aplicate în practică de către părțile CCM în acest sens, timp de mai bine de trei ani neexistând nici un fel de probleme legate de interpretarea lor. Mai susține pârâta că față de exprimarea oarecum defectuoasă a alin. 1 și 2 ale art. 168 din CCM în versiunile din anii 2003 și 2004, au apărut unele litigii prin care unii salariați au încercat să speculeze inadvertențele menționate în formulare, în ciuda faptului că partenerii de dialog social știau foarte bine care au fost drepturile salariale negociate. În acest context, cele două părți la CCM au urmat procedura prevăzută și s-au întrunit în cadrul comisiei paritare ce funcționează în baza art. 9 din CCM și a anexei 2 la CCM. Această comisie paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, comisia menționând expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003. Mai susține pârâta că atât decizia obligatorie a Comisiei Paritare nr. 3793/18.06.2007, cât și interpretarea art. 168 din CCM, confirmă faptul că salariații nu sunt îndreptățiți să primească drepturi salariale suplimentare de Paști și
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat și excepția prematurității introducerii acțiunii. În motivarea acestei excepții, pârâta a susținut că, acceptând că reclamantul ar fi fost îndreptățit să beneficieze de drepturile salariale suplimentare, dreptul său la acțiune nu s-a născut întrucât art. 168 alin. 1 teza finală menționează că drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu la nivelul, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente. Or, atât timp cât aceste negocieri nu au avut loc, nu se poate vorbi despre un drept al reclamantului de a solicita astfel de drepturi.
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, martori și expertiză contabilă.
La termenul de judecată din 09 aprilie 2008, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune.
De asemenea, la termenul de judecată din 23 aprilie 2008, prima instanță, din oficiu, a invocat și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul.
Prin sentința civilă nr.622/23.04.2008, Tribunalul Iașia respins excepțiile prematurității introducerii acțiunii și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamanții:, -, pârâta fiind obligată să achite fiecărui reclamant câte o sumă de 6504 lei, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând suplimentări de Paști și C aferente perioadei aprilie 2005 - decembrie 2007.
Prin aceeași hotărâre, pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 2824 lei, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând suplimentări de Paști și C aferente perioadei aprilie 2005 - mai 2006 și reclamantei - suma de 595 lei, cheltuieli de judecată.
S-a declinat în favoarea Tribunalului Vaslui competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât drepturile solicitate de reclamanți sunt drepturi de natură salarială, termenul de prescripție fiind de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit disp. art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
De asemenea, instanța a reținut că este neîntemeiată și excepția prematurității introducerii acțiunii. Astfel, dreptul reclamanților de a beneficia de suplimentările de Paști și de C există independent de negocierile dintre patronat și sindicat prevăzute în art. 168 alin. 1 teza 2, cu atât mai mult cu cât, chiar prin acest text se menționează că negocierile au loc în vederea stabilirii valorii concrete, modalităților de acordare, condițiilor și beneficiarilor. Lipsa negocierilor nu poate avea drept consecință negarea dreptului reclamanților, drept prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Cât privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, s-a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 284 alin. 1 Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau sediul. În această materie competența teritorială este una exclusivă, care nu poate fi înlăturată nici de părți, nici de către instanță.
Din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că reclamantul are domiciliul în municipiul V, astfel încât cererea formulată de acesta este de competența Tribunalului Vaslui.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanții, -, și, prima instanță reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții -, și sunt salariații pârâtei "" - Membru Grup, conform mențiunilor din carnetele de muncă. Reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 09.02.2008, iar reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 18.05.2006, potrivit carnetelor de muncă depuse la dosar.
Potrivit disp. art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul "" pe anul 2004, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Dispozițiile art. 168 alin. 1 au fost menținute și prin contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005, 2006 și 2007. 2 al art. 168 fost modificat prin contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005, 2006 și 2007, în sensul că s-a prevăzut în aceste contracte că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Astfel, s-a reținut de către instanță că din cuprinsul art. 168 alin. 2 în ambele variante rezultă în mod clar că suplimentările salariale prevăzute în art. 168 alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și nu și pentru anii 2004 - 2007.
Prin Nota Comisiei Paritare s-au interpretat dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă în sensul că suplimentările salariale de Paști și de C vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților începând cu anul 2003 și vor fi acordate salariaților sub această formă.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Or, în speță, se reține de către instanță că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamanți a suplimentărilor de Paști și De asemenea, pârâta nu a făcut nici dovada faptului că aceste suplimentări de Paști și de C le-ar fi introdus în drepturile salariale lunare ale reclamanților în perioada aprilie 2005 - decembrie 2007.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța de fond a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanții:, -, și.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta "" - membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține, în primul rând, că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece suplimentările salariale prevăzute de art.168 din Contractul Colectiv de Muncă nu sunt drepturi salariale în înțelesul dispozițiilor Codului muncii ori ale Contractului Colectiv de Muncă, ci sunt drepturi fără caracter periodic izvorâte din Contractul Colectiv de Muncă, care tind, în esență, spre rezolvarea unor aspecte de ordin social și care se acordă în mod nediferențiat de vreunul din criteriile avute în vedere pentru componentele salariului.
Prin urmare, pretinderea unor drepturi prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă, urmată de presupusa neacordare a acestora, echivalează cu neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pentru care termenul de prescripție este prevăzut de art.283 alin.1 lit. e Codul muncii, respectiv 6 luni de la data nașterii dreptului.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractul Colectiv de Muncă. Evoluția în timp a dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă referitoare la drepturi salariale suplimentare relevă faptul că, începând cu anul 2003, acestea au fost incluse în salariul de bază al angajaților.
Dacă părțile ar fi considerat că alin.2 al art.168 se aplică doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens să-i mai aducă modificări în anul 2005, prin act adițional, când părțile au realizat necesitatea clarificării textului, întrucât el urma să fie în continuare util, fiind aplicabil și ulterior anului 2003.
Între cele două versiuni ale textului, sunt două deosebiri esențiale.
Astfel, textul din 2003 folosește prepoziția "pentru" și forma de viitor a verbului, "vor fi introduse", în timp ce versiunea din 2005 folosește prepoziția "în" și timpul perfect compus al verbului, "au fost introduse", fiind evident că s-a dorit să se scoată în evidență faptul că, în anul 2003, avut loc introducerea respectivelor drepturi salariale suplimentare în salariul de bază.
Prin urmare, începând cu anul 2004, nu a avut loc operațiunea inversă introducerii lor în salariul de bază, în acest sens fiind și concluzia comisiei paritare, potrivit căreia, intenția comună a părților a fost aceea că, începând cu anul 2003, primele de C și Paști au fost incluse în salariul de bază al salariaților iar negocierile anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data introducerii primelor în salariu.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
În susținerea recursului au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin cererea introductivă, reclamanta-intimată a solicitat plata suplimentărilor salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C prin Contractul Colectiv de Muncă.
Potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2006, salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Articolul 155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Ca atare, instanța de fond a aplicat corect prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, atunci când a stabilit că cererea putea fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune (care, în speță, este data la care aceste suplimentări erau datorate) și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta-recurentă.
Pe fond, Curtea de Apel constată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză și clauzele Contractului Colectiv de Muncă încheiat între părți.
Astfel, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în vigoare în anul 2003 și 2004 prevedea la art.168 alin.2 că "pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (actul adițional din 25.02.2003).
Începând cu anul 2005, art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă a fost modificat în sensul că: "În anul 2003 suplimentările de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Prin Nota nr.22/31.08.2007 (înregistrată sub nr.5140/31.08.2007), Comisia Paritară a procedat la interpretarea art.168 alin.1 și 2, după cum urmează: "Începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art.168 ("Prime") vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordate angajaților sub această formă.
Începând cu anul 2003, având în vedere faptul că Primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile Contractului au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că Primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg. Astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii Primelor în salariu".
Interpretarea Comisiei Paritare este o interpretare prin consens, obligatorie pentru părți, în conformitate cu prevederile art.9 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă.
Astfel, potrivit art.9 din Contractul Colectiv de Muncă, interpretarea clauzelor din contract se va face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului. Potrivit art.10 din Contractul Colectiv de Muncă, pentru soluționarea eventualelor probleme legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă, părțile convin constituirea unei comisii paritare., organizarea și funcționarea acestei comisii sunt stipulate în Anexa 2 la Contractul Colectiv de Muncă.
Ca urmare, având în vedere că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă nu au avut divergențe în ceea ce privește interpretarea art.168, nici nu mai era necesară o interpretare judiciară a acestei clauze contractuale.
Conform interpretării prin consens, cât și interpretării gramaticale a textelor în discuție, rezultă că, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de art.168 alin.1 din CCM au fost incluse în salariul de bază al salariaților (inclusiv al reclamantului-intimat), devenind astfel parte a salariului de bază, nemaifiind calculate și acordate în mod distinct.
În consecință, reclamantul-intimat a beneficiat până la data desfacerii contractului individual de muncă de aceste suplimentări salariale, nu în mod distinct, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ci lunar, prin includerea lor în salariul de bază din anul 2003.
Din carnetul de muncă rezultă cu claritate că salariul de bază nu a fost modificat în anii următori, în sensul micșorării lui prin efectuarea operațiunii opuse celei care a avut loc în anul 2003, respectiv prin eliminarea drepturilor salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din CCM, ci, dimpotrivă, a fost majorat ca urmare a negocierilor colective pornind de la nivelul celui din anul 2003 (și nu de la un nivel redus față de anul 2003, prin excluderea suplimentărilor salariale incluse conform prevederilor CCM).
Raportat tuturor considerentelor expuse, constatând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art.236 alin.4 Codul muncii și ale contractului colectiv de muncă (ce reprezintă legea părților), precum și că a făcut o apreciere greșită a probelor aflate la dosar, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, Curtea de Apel, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și înlăturării, potrivit art.274 Cod procedură civilă, a dispoziției de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - membru Grup împotriva sentinței civile nr. 622/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții:, -, și în contradictoriu cu pârâta - membru Grup.
Respinge cererea reclamantei - de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.10. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red./ Tehnored.:
29.10.2008 - 2 ex.
Jud. fond: - Tribunalul Iași: - -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina