Drepturi salariale (banesti). Decizia 6384/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6384
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
**************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 1097/16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul reclamant C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul reclamant
Procedura legal îndeplinită.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal și s-a solicitat de către recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, în temeiul art. 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1097 din 16 iunie 2009, Tribunalului Mehedinți, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Mehedinți.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut lunar de bază pe perioada 1 2007-30 aprilie 2009 și începând cu 1 iunie 2009 la zi și în continuare pe durata raporturilor de serviciu, sume ce vor fi actualizate la data executării.
A fost obligat Tribunalul Mehedinți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta își desfășoară activitatea în funcția de aprod la Judecătoria M din cadrul Tribunalului Mehedinți și face poarte din categoria personalului conex, personalului auxiliar de specialitate, potrivit Legii nr. 17/2006.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.59/1996.
Insă, OG nr.83/2000, reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, astfel că, au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la aceea dată.
Conform art.114 al.1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art. 72 al.3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit.h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (lit.i).
In domeniul raporturilor de muncă, se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice prev. de art.4 din Legea nr.24/2000.
Ordonanța de urgență este un act normativ de nivel inferior legilor organice, astfel că, abrogarea, sau după caz, modificarea și completarea printr-un asemenea act a unei legi organice, este în vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum s-a arătat mai sus, iar necesitatea respectării principiului, protecției încrederii în stat, implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare, de același nivel, sau de nivel superior și cer eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal, să se bucure de ele.
Prevederile OG nr.83/2000, încalcă și dispozițiile Constituției menționate mai sus, ca și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi.
In același sens, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
In Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, care afectează peste 28% din angajații
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor, iar Directiva Cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă.
În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept judecate, potrivit art.329 al.3 din Codul d e procedură civilă.
Cum potrivit art.3 alin.3 din legea 17/11.01.2006, funcția de aprod face parte din categoria personalului conex personalului auxiliar de specialitate, instanța a constatat întemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Și în acest sens, obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada 1 2007-30 aprilie 2009 și începând cu 1 iunie 2009 la zi și în continuare pe durata raporturilor de serviciu, sume ce vor fi actualizate la data executării.
De asemenea, instanța a obligat pârâții să acorde reclamantei sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare pe perioada derulării raporturilor de serviciu, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21/2008 s-a constatat că, magistrații și personalul auxiliar conex beneficiază de sporul de 50% și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, deci și în viitor, pe perioada derulării raporturilor de muncă.
Instanța a constatat întemeiat și petitul privind obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, s-a admis și a fost obligat pârâtul Tribunalul Mehedinți să efectueze înscrierile cuvenite.
Acțiunea reclamantei împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui organ central al administrației de stat, întrucât nu există raporturi juridice între reclamanți și această instituție, iar potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,considerând-o nelegală și netemeinică.
În primul motiv întemeiat pe art.304 pct.4 Cod procedură civilă, arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin constatarea ca nelegală abrogării art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin nr.OG83/2000, astfel că instanța a consacrat un drept salarial neprevăzut de lege, arogându-și atribuții de legiferare.
În acest sens, a menționat deciziile Curții Constituționale nr.818/2008 și nr.1325/2008 prin care aceasta a constatat că dispozițiile nr.OG137/2008 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin ultimul motiv de recurs,întemeiat pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurentul pârât critică sentința ca fiind lipsită de temei legal sau dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost abrogat expres prin nr.OG83/2000.
În mod greșit a apreciat instanța că atunci când legiuitorul are în intenție să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea anumitor dispoziții cuprinse în acte normative, este necesară o abilitare expresă în acest sens, astfel că nr.OG83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea principiilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă și a fost ulterior aprobată de legiuitor.
nr.OG8/2007 ca lege specială privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Solicită admiterea recursului și casarea sentinței.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Recursul se respinge pentru considerentele care se vor expune.
in examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite,în cauză neexistând motive de casare sau modificare din cele prevăzute expres și limitativ de lege.
Astfel, se reține că în mod corect instanța a admis acțiunea reclamantei, în condițiile în care în mod neconstituțional sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prev.de art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat și nu a mai fost acordat, iar abrogarea textului a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, deoarece potrivit art.107 alin.3 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, ordonanțele de Guvern se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de această lege.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996 și în acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul pârât Ministerul Justiției Și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului solicitat de reclamantă, nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, față de restul personalului auxiliar și conex care au primit acest spor.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimaților reclamanți.
Curtea, reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. XXI în dosarul nr.5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Chiar dacă prin art.30 din nr.OG8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996, așa cum susține pârâtul recurent nu se poate reține că decizia dată în interesul legii, susmenționată nu-și produce efectele obligatorii pentru instanțe asupra dezlegării date problemelor de drept, așa cum prevede art.329 alin.3 Cod pr.civ.
Nu este întemeiată nici critica pârâtului recurent cu privire la faptul că drepturile solicitate, nu mai pot fi acordate după intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, în condițiile în care prin acea decizie s-a statuat că sporul de stres se cuvine în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care textul de lege se referea, astfel că nici nu se poate concepe că la data când a fost soluționat recursul în interesul legii, nu au fost avute în vedere noile dispoziții legale privind salarizarea personalului din sistemul justiției, respectiv.nr.OG8/2007 și nr.OUG27/2006 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Cu atât mai mult în componentele salariului, așa cum prevede art.155 din Codul muncii, se include și acest spor solicitat de reclamantă.
Nici critica din cel de al doilea motiv de recurs nu poate fi primită, întrucât instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale care reglementează instituția abrogării unor dispoziții din acte normative.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se privește ca nefondat și se va respinge, menținându-se hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică, în condițiile în care nu s-a constatat nici existența unor motive de ordine publică, care potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 1097/16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatul reclamant
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2 ex. /20.11.2009. - -
Jud. fond..
.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu
