Pretentii civile. Speta. Decizia 6382/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6382
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,și de recurenții reclamanți, C, împotriva sentinței civile nr. 1223/ 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și recurenții reclamanți, C, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal și s-a solicitat de către recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Se învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către recurenții reclamanți.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 1223 de la 26 iunie 2009 admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, C, față de pârâții PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
A respins excepțiile necompetenței materiale, prematurității acțiunii, tardivității acțiunii, ca lipsită de interes.
A respins acțiunea față de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.
A obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică din salariul de bază brut lunar pe perioada 20.01.2009-1.03.2009, sume ce vor fi reactualizate la data punerii în executare a hotărârii.
A obligat pârâtul PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce și să vireze fondurile necesare plății acestor drepturi.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții, C, au chemat în judecată în calitate de pârâți Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în calitate de ordonator secundar de credite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în calitate de ordonator terțiar de credite, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați, la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut, începând cu data de 20.01.2009, cât și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății. Au mai solicitat obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.59/1996.
Însă, OG nr.83/2000, reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, astfel că, au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la aceea dată.
Conform art.114 al.1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art. 72 al.3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit.h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (lit.i).
In domeniul raporturilor de muncă, se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice prev. de art.4 din Legea nr.24/2000.
Ordonanța de urgență este un act normativ de nivel inferior legilor organice, astfel că, abrogarea, sau după caz, modificarea și completarea printr-un asemenea act a unei legi organice, este în vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum s-a arătat mai sus, iar necesitatea respectării principiului, protecției încrederii în stat, implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare, de același nivel, sau de nivel superior și cer eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal, să se bucure de ele.
Conform art. 41 al.2 din Constituție, "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială", iar acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, concediu de odihnă plătit precum și alte situații specifice stabilite prin lege".
Art.53 din Constituție prevede că, "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesar într-o societate democratică. Măsura trebuia să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății".
Prevederile OG nr.83/2000, încalcă și dispozițiile Constituției menționate mai sus, ca și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi.
In același sens, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
In Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, care afectează peste 28% din angajații
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor, iar Directiva Cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă.
În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
În acest sens, s-a pronunțat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept judecate, potrivit art.329 al.3 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la cererea de chemare în judecată a pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă, ca neîntemeiată, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui organ central al administrației de stat, întrucât nu există raporturi juridice între reclamante și această instituție, iar potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
De asemenea, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție să aloce și să vireze sumele de bani necesare achitării drepturilor respective, întrucât potrivit art.19 din L 500/2002 privind finanțele publice, prevede că Ministerul economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din /2005 și ale art.3 din /2007.
Potrivit dispozițiilor nr.82/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit /2003, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Astfel, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de aprobarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Referitor la excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin MINISTERUL PUBLIC, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins- întrucât în speța dedusă judecății, reclamanții au contestat neacordarea de drepturi bănești și nu modul de stabilire a acestora prevăzut de art 36 alin 1 din OUG27/2006, iar competența de soluționare a acestei cauze aparține secției de litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Mehedinți, conform art. 284 alin 2 din Codul muncii.
Privitor la excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, instanța o respins-o, ca neîntemeiată, întrucât în speța dedusă judecății reclamanții au contestat neacordarea de drepturi bănești și nu modul de stabilire a acestora, prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996, reclamanții nefiind obligați să urmeze procedura specială.
Referitor la excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, instanța o constată neîntemeiată, urmând aor espinge, întrucât acțiunea este promovată de reclamanți în termenul prevăzut de art.283 din Codul muncii, care se calculează de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, instanța o constată neîntemeiată, urmând aor espinge, întrucât prin sentința nr.53/20.01.2009 a Curții de APEL CRAIOVA -secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții au beneficiat de drepturile salariale în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 01.02.2007-20.01.2009, iar conform deciziei nr. 32/03.03.2009 a Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, personalul auxiliar de specialitate și conex de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, beneficiază de același spor începând cu data de 01.03.2009, perioada cuprinsă între 20.01.2009-01.03.2009 nefiind lipsită de interes.
Prin adresa nr. 2434/II/3 din 15.06.2009, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți învederează instanței că, reclamanții începând cu data de 01.03.2009 beneficiază de acest spor în baza deciziei nr. 32/03.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ, Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că în mod greșit instanța de fond a acordat sporul de 50 % doar pe o perioadă limitată fără a obliga reclamanții la plata acestui spor și pe viitor.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVAa motivat recursul arătând că soluția pronunțată s-a dat cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe și anume a instanței de contencios administrativ și fiscal B întrucât reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Soluția s-a dat cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.
Soluția este criticabilă și sub aspectul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății și de faptul că instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, Legea 50/1996 este un act normativ abrogat prin OG nr.8/2007.
Reclamanții nu au făcut dovada existenței unei fapte creatoare de prejudicii pentru care reclamanții să fie îndreptățiți la plata sumei reactualizate cu indicele de inflație.
Tribunalul interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, obligând în mod greșit la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentință în carnetele de muncă.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ și-a întemeiat recursul pe dispoz. art. 299 Cod pr.civilă arătând în esență că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în situația în care această instituție nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentință în carnetul de muncă s-a considerat că aceasta este nefondată întrucât potrivit art. 11 din Decretul nr.92/1976, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat în motivarea recursului că această instituție și reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice, astfel că acesta nu are calitate procesuală.
Potrivit art.1 din OG 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
in examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare din cele prevăzute expres și limitativ de lege.
Astfel, este neîntemeiată critica privind încălcarea competenței materiale în condițiile în care instanța a fost legal investită cu soluționarea cauzei de față potrivit art.70 și urm. din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art.284 din Codul muncii,iar dispozițiile invocate de recurenții pârâți prevăzute de nr.OG8/2007 reglementează cu totul alte situații decât cele din acțiunea de față.
Se reține că în mod corect instanța a admis acțiunea reclamantelor, în condițiile în care în mod neconstituțional sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prev.de art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat și nu a mai fost acordat, iar abrogarea textului a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, deoarece potrivit art.107 alin.3 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, ordonanțele de Guvern se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de această lege.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996 și în acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le-a înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurenții pârâți.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului solicitat de reclamantă, nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, față de restul personalului auxiliar și conex care au primit acest spor.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimatelor reclamante.
Curtea, reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. XXI în dosarul nr.21/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Chiar dacă prin art.30 din nr.OG8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996, așa cum susțin pârâții recurenți nu se poate reține că decizia dată în interesul legii, susmenționată nu-și produce efectele obligatorii pentru instanțe asupra dezlegării date problemelor de drept, așa cum prevede art.329 alin.3 Cod pr.civ.
Nu este întemeiată nici critica pârâților recurenți cu privire la faptul că drepturile solicitate, nu mai pot fi acordate după intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, în condițiile în care prin acea decizie s-a statuat că sporul de stres se cuvine în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care textul de lege se referea, astfel că nici nu se poate concepe că la data când a fost soluționat recursul în interesul legii, nu au fost avute în vedere noile dispoziții legale privind salarizarea personalului din sistemul justiției, respectiv.nr.OG8/2007 și nr.OUG27/2006 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Cu atât mai mult în componentele salariului, așa cum prevede art.155 din Codul muncii, se include și acest spor solicitat de reclamanți.
Nici critica privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății nu poate fi primită, întrucât instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale relevante pentru o justă soluționare a cauzei, iar dreptul la acțiune nu este prescris în condițiile în care au fost avute în vedere prevederile art.283 Codul muncii.
Instanța de fond a soluționat corect și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a avut în vedere atât competențele care revin recurenților pârâți potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, dar și cele potrivit nr.OG22/2002.
În condițiile în care sporul solicitat face parte din componentele salariului,așa cum sunt prevăzute prin art.155 Codul muncii, în mod corect instanța a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor intimate. Carnetul de muncă rămâne, cel puțin până la 31 decembrie 2010, principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite,orice alte mențiuni care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
Nu este întemeiată nici critica care privește actualizarea sumelor în funcție de rata inflației întrucât prima instanță a dispus în mod legal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, întrucât actualizarea sumelor își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența unei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare, și nu înlătură acordarea și a dobânzii legale.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursurile pârâților se vor respinge.
Este întemeiat recursul reclamanților cu privire la acordarea sporului de 50 % pe viitor, întrucât din considerentele și dispozitivul deciziei ÎCCJ mai sus amintite, reiese cu claritate ideea că acest drept se cuvine și pentru viitor, în condițiile în care s-a statuat că sporul se cuvine magistraților și celorlalte categorii din sistemul justiției și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
In considerentele deciziei arătate, ÎCCJ a statuat că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și respectiv ale art. 231din legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, rezultând fără echivoc că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, ÎCCJ a concluzionat că, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, efect imediat al supraviețuirii normei în discuție fiind acela că, drepturile consacrate legislativ prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nu a limitat în timp acordarea acestui spor.
Sub acest aspect, al acordării sporului de 50% pentru viitor, nu poate fi vorba de nici o culpă a angajatorului, atâta vreme cât ÎCCJ, prin admiterea recursului în interesul legii, a statuat faptul că abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost nelegală.
Așa fiind, va fi admis recursul reclamanților, va modifica în parte acțiunea, în sensul că va obliga pârâții, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinția sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică și la plata acestuia pe viitor până la intervenirea unei cauze legale de încetare a acestui spor.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1223/ 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și recurenții reclamanți, C, .
Admite recursul recurenților reclamanți, C, împotriva sentinței civile nr. 1223/ 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că obligă pârâții, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinția sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică și la plata acestuia pe viitor până la intervenirea unei cauze legale de încetare a acestui spor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
Ex. 2/15.12.2009
Jud. fond
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu
