Drepturi salariale (banesti). Decizia 6457/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6457
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
***************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SPITALUL CLINIC MUNICIPAL " " C, împotriva sentinței civile nr. 2360 din 11.06.2009, pronunțată de tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal și s-a solicitat de către recurenta pârâtă
Spitalul Clinic Municipal" " C, în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. civile nr. 2360 din 11.06.2009, Tribunal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal și a obligat pârâtul către reclamantă la plata diferențelor salariale ce i se cuveneau potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice și cele efectiv plătite pe perioada 08.04.2006 - 01.04.2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul să efectueze mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi în carnetul de muncă al reclamantei.
A obligat pârâtul către reclamantă la 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată a pârâtului Spitalului Clinic Municipal în funcția de medic stomatolog, având locul de muncă la Dispensarul
Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice viza perioada de la 1 decembrie 2006.
În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6% față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.
Potrivit anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform rt. 5 alariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.
În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.
Părți ale contractului individual de muncă erau reclamanta și spitalul clinic pârât și prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.
Pentru aceste considerente instanța a constatat întemeiată această cerere și a admis-o în parte.
În ceea ce privește obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Municipal "", criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Referitor la achitarea diferențelor dintre drepturile salariale potrivit salarizarea în unitățile sanitare clinice și salariile efectiv plătite ca unități sanitare, altele decât cele clinice recurentul arată că prin adresa nr. IM/36974/13.06.1994 s-a avizat ca făcând parte din categoria unităților clinice sanitare sau de asistență socială, acele secții,laboratoare sau compartimente în care se desfășoară în mod permanent pe lângă asistența medicală de specialitate și activitate de învățământ superior medical sau farmaceutic, precum și de cercetare medicală sau farmaceutică.
Învederează că în cadrul spitalul clinic definit de 95/2006,există mai multe subunități în care se desfășoară atât activitate clinică medicală cât și neclinică,iar în concret activitatea continua de cercetare medicala si de invatamant superior medical, constă in pregătirea medicala a studenților, rezidenților precum si a medicilor care se afla in etapa de perfecționare, primariate, doctorate etc.
Nu poate fi reținuta culpa spitalului, in ceea ce privește art.5 si art. 8 Codul muncii din moment ce reclamanta este plătita de la bugetul de stat si nu îndeplinește activitate de invatamant si nici cercetare științifica-medicala si educație continua, pentru a beneficia de salarizare clinica.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de motivele invocate, Curtea constată că recursul pârâtului este nefondat din următoarele considerente:
Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 au fost prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG40/2004, definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin 2 clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispoz. Legii nr.95/2006.
Textele enunțate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.
In ceea ce priveste stabilirea modalitatii de salarizare, relevant este forma juridica de organizare a angajatorului, unitate sanitara clinica sau neclinica si nu locul efectifv de munca al salariatului.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând o dispoziție de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare de la salarizarea " clinic ".
Ori in conditiile in care salariarul este angajatul unitatii sanitare clinice, forma de salarizare este aceea pe care legea o reglementeaza pentru unitatile clinice, actul normativ neprevazand exceptii in randul diferitelor categorii de personal ce isi desfasoara activitatea in cadrul aceluiasi tip de unitate sanitara.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SPITALUL CLINIC MUNICIPAL " " C, împotriva sentinței civile nr. 2360 din 11.06.2009, pronunțată de tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
2ex./18.12.2009
Fond:
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu