Drepturi salariale (banesti). Decizia 666/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 666/
Ședința publică din 25 aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,- și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2919 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, se constată că au sosit relațiile solicitate de la Tribunalul Harghita, referitoare la drepturile bănești achitate reclamantei.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înaintată la 31 august 2007 la Tribunalul Harghita, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP H, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumelor reprezentând sporul de vechime neachitat pe perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2003, actualizate în momentul plății efective.
În susținerea acțiunii, reclamanta a relevat că este magistrat la Judecătoria Toplița și că, potrivit art.33 din Legea nr.50/1996, este îndreptățită la plata sportului de vechime solicitat, întrucât aceste dispoziții legale nu au fost niciodată abrogate ci doar s-a înlăturat aplicabilitatea lor pe o perioadă de timp determinată. Legat de fondul problemei, reclamanta a arătat că sporul de vechime a fost acordat magistraților prin legea sus citată și suprimat prin OG nr.83/2000, însă normele de tehnică legislativă nu abilitează guvernul a abroga dispoziții legale din legi organice vizând salarizarea personalului instituțiilor publice.
Prin sentința civilă nr.2919 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin H; s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin H; s-a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și H; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 15.341 lei reprezentând sporul de vechime în muncă neachitat, pentru perioada 01.11.2000-31.12.2003 cu actualizarea sumei în raport de rata inflației calculată până la data plății efective; a obligat pârâtul Tribunalul Harghita să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei drepturile acordate prin hotărâre iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților solicitate de către reclamantă.
Împotriva sentinței civile menționate, DGFP H în numele MEF B, a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în parte a acesteia și admiterea excepției lipsei calității procesuale a ministerului, întrucât între părți nu există nici un raport juridic clar definit. Rolul MEF este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, guvernul fiind organul competent să ia decizii în materia salarizării. În lipsa unui raport juridic obligațional între părți, obligațiile privind plata tuturor drepturilor salariale revine exclusiv angajatorului, respectiv Tribunalul Harghita.
Pentru aceleași considerente de fapt și de drept se invocă și lipsa calității procesual pasive a DGFP H, care este o instituție aflată în subordinea MEF și nu are atribuții în ceea ce privește elaborarea legilor bugetului de stat.
Avându-se în vedere că prin acțiunea introductivă de instanță s-au solicitat drepturi salariale pentru perioada 2000-2003, recurenta invocă și excepția prescripției dreptului la acțiune, conform prevederilor Decretului 167/1958.
În fine, în opinia recurentei cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este nefondată, întrucât prin OG nr.83/2000, art.33 din Legea nr.50/1996 s-a modificat prevăzându-se expres că alin.2 și 3 din lege nu sunt aplicabile magistraților ci numai personalului auxiliar de specialitate.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Justiției, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii atacate, rejudecare a pricinii și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. Recurentul invocă în primul rând excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei, pentru perioada 2000-2003, motivarea primei instanțe în sensul că termenul de prescripție curge de la data de 6 iulie 2006 când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în sensul constatării unei discriminări, nu are nici un suport legal.
În opinia Ministerului Justiției, punctul de vedere reținut de instanța de fond este în contradicție cu considerentele și dispozitivul deciziei nr.XXXVI/2007 pronunțată de ICCJ B, privind aplicabilitatea art.33 din Legea nr.50/1996. În acest sens, Ordonanța Guvernului nr.83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogarea a disp.rt.31 devenit 33 după republicare din Legea nr.50/1996, pe care a modificat-o și completat- De asemenea, nici OUG nr.177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogarea prevederilor art.33 din legea nr.50/1996, referitoare la dreptul personalului ce funcționează în cadrul autorității judecătorești. Instanța supremă a statuat, în mod obligatoriu pentru instanțe, în sensul că sporul de vechime cuvenit magistraților a continuat să subziste și după adoptarea OG nr.83/2000, nefiind înlăturate expres printr-o dispoziție a legii. Ca atare, dreptul la acțiune al reclamantei a început să curgă distinct pentru fiecare prestație lunară din momentul plății acestuia, fiind astfel justificată reținerea excepției prescripției extinctive, potrivit Decretului 167/1958 și art.283 din Codul muncii.
În ambele recursuri declarate în cauză se invocă motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.
Recursurile deduse judecăți sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Reclamanta este magistrat la Judecătoria Toplița, făcând parte din categoria personalului judiciar cu statut independent, și sporul de vechime în muncă i-a fost acordat prin Legea nr.50/1996, unde la art.33 erau prevăzute tranșele aferente acestui spor. Ulterior, prin art.32 din OG nr.83/2000, pentru modificarea și completarea legii sus citate, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, dar, în același timp, nici nu a abrogat art.33 din lege.
De asemenea, nici OUG nr.177/2002 privind salarizarea magistraților, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 din Legea nr.50/1996, referitoare la dreptul magistraților de a beneficia de un spor de vechime în muncă. Prin neacordarea sporului de vechime pentru magistrați s-a creat o situație de discriminare, recunoscută și de legiuitor în expunerea de motive la Legea nr.45/2007, care a eliminat discriminarea și restaurat dreptul magistraților la sporul de vechime. În acest sens, este relevantă și hotărârea pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din 6 iulie 2006, care a statuat că, neacordarea sporului de vechime magistraților constituie o discriminare în sensul OG nr.137/2000, dată de la care s-au promovat numeroase acțiuni de către JUDECĂTORI: Nemenționat
În fine, este deosebit de relevantă și decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007 ICCJ B, care arată că în interpretarea art.33 din Legea nr.50/1996, sporul de vechime în muncă se cuvine și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
Privitor la excepția lipsei calității procesual pasive a MEF precum și a DGFP H, se reține că ministerul poartă responsabilitatea guvernului cu privire la pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, calitatea procesuală a ministerului se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă. Drepturile salariale solicitate de reclamantă nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de minister, împreună cu ceilalți pârâți, aceștia fiind obligați concomitent de lege să aprobe sumele datorate. DGFP fiind o instituție publică aflată în subordinea MEF, chiar dacă nu este ordonator principal de credite și nu are atribuții în ceea ce privește elaborarea legilor bugetului de stat, exercită atribuțiile ministerului în teritoriu, respectiv la nivel județean, conform descentralizării locale din administrația de stat.
În legătură cu excepția prescripției extinctive invocată de ambii recurenți, aceasta în mod legal și temeinic a fost respinsă de către prima instanță, întrucât plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată prin forme distincte de salarizare, având în esență aceleași consecințe juridice. Pretențiile reclamantei se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind bunuri în sensul practicii CEDO, proprietatea asupra acestor bunuri conferind dreptul reclamantei de a nu fi lipsită de ele în mod nejustificat. Actele internaționale ratificate de România în condițiile art.20 din Constituția României, nu prevăd limitări ale drepturilor reclamate, decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță.
Analiza excepției invocate trebuie făcută și prin prisma deciziei XXXVI/2007 a ICCJ, care în interpretarea art.33 din Legea nr.50/1996 a statuat că și magistrații sunt îndreptățiți la plata sporului de vechime în cuantumul prevăzut de lege, decizie publicată în Monitorul Oficial. Coroborând acest eveniment cu pronunțarea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din 6 iulie 2006, rezultă fără echivoc faptul că dreptul material la acțiune al reclamantei nu este prescris, în caz contrar, însemnând o altă discriminare în sarcina reclamantei.
Însă, pe parcursul derulării procesului civil de față, reclamantei i-a fost achitat sporul de vechime acordat prin hotărârea menționată din fondurile bănești ale Tribunalului Harghita, în baza adresei nr.1013/25.02.2008 a Ministerului Justiției adresată tuturor ordonatorilor secundari și terțiari de credite din cadrul autorității judecătorești. Fiind vorba de o plată benevolă vizând prestații succesive în timp, precum și de o obligație naturală de plată, prin efectul plății de către debitor nu mai subzistă și nu poate fi invocată prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate în cauză sunt nefondate și în consecință urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții cu sediul în M C-, județul H în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor cu sediul în B-, sector 5, și Ministerul Justiției, cu sediul în B -, sector 5, împotriva sentinței civile nr.2919 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
21.05.2008.
Jud.fond: -
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
