Drepturi salariale (banesti). Decizia 6875/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6875
Ședința publică de la 27 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 652/06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, precum și cu intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru ca intimații să formuleze întâmpinare, iar în cauză se solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față,
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 652 din 06 aprilie 2009 admis acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți,
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților prima de concediu aferentă anului 2006, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
admis cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
A obligat chematul în garanție să vireze pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale pretinse de reclamante.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr.
Prin ar.41 ind.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată prin OG nr.83/2000 s-a prevăzut că magistrații și celelalte categorii de personal, au dreptul pe perioada concediului de odihnă la oprimă egală cu indemnizația brută sau după caz îndemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
bugetare pe perioada 2001-2006 nu au permis acordarea acestor prime, prevederile bugetare mai sus menționate fiind suspendate prin legii bugetare anuale, situație cae a determinat valorificarea acestui drept prin intermediul instanței judecătorești
Pentru a preîntâmpina cheltuieli bugetare suplimentare, prin OUG 146/2007, s-a reglementat modalitatea de plată primelor cu ocazia plecării în concediul de odihnă, pe baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legi bugetare anuale.
Potrivit art. 1 alin 2 din OUG 146/2007 se prevede că intră în categoria persoanelor căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței, printre alții și personalul auxiliar din cadrul J, omițându-se a se referi și la categoria magistraților. Astfel, s-a creat o gravă discriminare între cele două categorii profesionale, salarizate în baza aceleiași legi, în vigoare pentru perioada în litigiu, cum este definită prin art. 2 din OG 137/2000.
Pentru a se înlătura această discriminare, conform art. 27 din OG, 137/2000, reclamanții erau îndreptățiți să primească despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, despăgubiri ce constau în acordarea primelor de vacanță pe perioada 2005-2006,actualizate cu indicele de inflație,conform art. 5 din OUG 146/2007.
Față de acestea a fost înlăturată susținerea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că prin Decizia nr. XXIII pronunțată de Secțiile Unite ale prin care s-a stabilit că magistrați sunt îndreptățiți la acordarea primei CO pentru anii 2001-2002, deoarece așa cum s- arătat mai sus, dreptul prevăzut de art. 41 din Legea 50/1996 cu modificărilor și completările ulterioare, a fost doar suspendat și nu abrogat, suspendare care nu echivalează cu pierderea dreptului conferit de lege.
Mai mult, prin OUG nr. 27/2006 dreptul la acordarea primelor de concediu a fost prevăzut în continuare pentru magistrați.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a apreciat ca neîntemeiată, și a fost admisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.60 alin.1 Cod de procedură civilă partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție. Prin urmare chemarea în garanție în proces a unei alte persoane presupune existența unor obligații legale de garantare a obligație de despăgubire. Ministerul Public și-a întemeiat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor pe obligațiile ce-i revin acestuia privind coordonarea activităților care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale lefilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectului bugetului de stat, însă pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii prevăzute de legea finanțelor publice.
Faptul că, ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat drepturile bănești reprezentând prima de CO, cuvenite de drept reclamanților, îi conferă acestuia o garanție legală pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă, subzistând o obligație de garanție în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.
În aceste condiții a fost obligat chematul în garanție să vireze pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA au criticat sentința susținând că fost dată cu încălcarea normelor de competență. Invocând dispozițiile art. 36 din OG nr. 27/2006, recurenții arată că pentru soluționarea în primă instanță, competența aparținea Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal. Prima de vacanță solicitată de reclamanți ține de modul de stabilire a drepturilor salariale.
Mai susțin recurenții că soluția a fost dată cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.
Reclamanții au solicitat practic aplicarea unor acte normative care nu reglementează situația acestora. Prin admiterea cererii, au fost nesocotite deciziile nr. 818-821 și 1325 din 2008 ale Curții Constituționale, Tribunalul intrând prin soluția pronunțată în sfera legislativului.
Soluția este nelegală, neexistând o situație de discriminare.
A fost interpretata greșit actul juridic dedus judecății, iar reclamanții nu au făcut dovada existenței unei situații conflictuale, a parcurgerii unei proceduri prealabile și nici nu au dovedit că au solicitat plata acestor drepturi prin formularea de cereri către ordonatorul de credite.
Nici plata drepturilor actualizate cu rata inflației nu are susținere legală. În acest sens, recurenții invocă dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002. Mai susțin că potrivit art. 1085 din Codul civil, debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la încheierea contractului. Nu s-a dovedit sub nicio formă existența unei fapte creatoare de prejudicii față de care reclamanții să fie îndreptățiți la plata sumei reactualizate.
În drept, recursurile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 299, art. 304 și art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Prin motivele de recurs, DGFP M critică sentința sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu adus nici o dovadă din care să reiasă că în sarcina Ministerului Finanțelor Publice există obligația de garanție sau despăgubire reglementată de art. 60-63 din Codul d procedură civilă, în sensul de a dovedi existența unei obligații legale sau convenționale care să izvorască din lege sau contract.
Că între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că nu a efectuat periodic plata pretinselor drepturi nu îi conferă acestuia nici garanție legală din parte pentru eventualele sume ce ar trebuie să le plătească.
In ceea ce privește alocarea de sume pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți învederează că potrivit Legii nr. 500/2002, alocarea de fonduri pentru sume neprevăzute în buget poate fi efectuată numai de către Guvern prin intermediului fondului de rezervă bugetară.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursurile ca fiind fondate recursurile declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA. și urmează să le admită, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte, reclamanții, având calitatea de procurori, susțin că art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 constituie în favoarea lor dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2005-2006.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007 și care este clar evidențiată în preambulul Ordonanței, astfel:
" bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 2007.
Neacordarea primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor în care au fost suspendate ar conduce la obligarea ordonatorilor de credite de a achita, în temeiul unor hotărâri ale instanțelor, atât sumele aferente, actualizate, cât și cheltuielile de judecată, ceea ce ar conduce la sporirea efortului bugetar".
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2003 - 2006 (perioadă supusă analizei instanței judecătorești prin prezenta cerere de chemare în judecată).
Acesta este cazul procurorilor, al căror drept la prima de vacanță, reglementat prin Legea nr. 50/1996 a fost abrogat începând cu data de 01.01.2003, data intrării în vigoare a OUG nr. 177/2002.
Abia în anul 2007, prin art. 24ind. 1 al OUG nr. 27/2006 (text introdus de nr. 45/2007 ), a fost reglementat din nou dreptul judecătorilor și procurorilor la primă de vacanță.
În intervalul 2003-2006 inclusiv nu a existat vreo reglementare legală care să stabilească dreptul magistraților la primă de vacanță.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite, prin DECIZIA Nr. XXIII din 12 decembrie 2005 precizat în mod expres:
"La data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă. -
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 411alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 411alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe".
Este evident astfel că prin OUG nr. 146/2007 nu s-a instituit dreptul magistraților de a beneficia de prime de vacanță pentru perioada 2003-2006.
Instanța de fond, nesocotind mențiunile exprese din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXIII din 12 decembrie 2005 reținut greșit că dreptul prevăzut de art. 41 ind. 1 din Legea nr. 50/1996 a fost doar suspendat și nu abrogat.
Este nefondat și raționamentul instanței de fond în sensul că reglementarea dreptului la primă de vacanță în favoarea judecătorilor începând cu anul 2007, reglementare instituită în art. 24 indice 1 din OUG nr. 27/2006 face aplicabile dispozițiile OUG nr. 146/2007. Prin această interpretare a tezei ultime a alin. 2 din OUG nr. 146/2007, se extinde domeniul de aplicare a Ordonanței, dincolo de scopul pentru care s-a instituit aceasta și propun o aplicare retroactivă a Legii nr. 45/2007 și pentru perioada anterioară datei la care a intrat în vigoare.
Este fondat și recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru următoarele considerente:
Conform art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
Astfel pentru a fi întemeiată o cerere de chemare în garanție trebuie să existe în sarcina garantului o obligație de garanție legală sau convențională.
Această condiție nu este îndeplinită în cauza de față deoarece pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu datorează garanție pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ambii fiind ordonatori principali de credite.
Art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, iar chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificarea acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 500/2002, care prevede că, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Într-adevăr, art. 19 alin. 1, li. A din Legea 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție dar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite, nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la virarea acestor sume.
Față de aceste aspecte Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru motivele expuse, Curtea apreciază ca fiind fondate motivele de nelegalitate invocate de recurenți și, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportate La art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursurile și să modifice sentința în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 652/06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, precum și cu intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 2009.
PREȘEDINTE: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 3: Manuela Preda - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
3ex/08.12.2009
J: fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda
