Drepturi salariale (banesti). Decizia 689/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
DECIZIA CIVILĂ NR.689/CM
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurentele reclamante - domiciliată în T,-, - domiciliată în T,-, Bl.3, Sc.A,Ap.15, - domiciliată în T str.-.- nr.3, -A,Sc.A,Ap.30, - domiciliată în T str.-.- nr.1, -.2, Sc.A, Ap.14, - domiciliată în T-, Bl.6, Sc.A,Ap.15, - domiciliată în T-, - domiciliată în T-, -.1, Sc.F,Ap. 3, - domiciliată în T-, - Sc.C,Ap.13, - domiciliată în T,-, -.1, Sc.C,Ap.3, B - domiciliată în T-, Bl.36, Sc.B,Ap.7, toți prin reprezentant Sindicatul Liber "" din cadrul T, reprezentat de președinte, cu sediul în T,-, Bl.11, Sc.C,Ap.3 și de recurenta - pârâtă "" T, cu sediul în T-, împotriva sentinței civile nr. 848/22.05.2009, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 230/RJ/88/2008, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 10.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.11.2009, 16.11.2009 și 18.11.2009, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Reclamantele, -, reprezentate de Sindicatul Liber au declarat recurs la data de 10 iulie 2009 împotriva sentinței civile nr. 848 din 22 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la data de 7 iulie 2009 și pârâta SC SA
În fapt;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamantele, -, și, reprezentate de Sindicatul liber "" din cadrul "" SA T, prin președinte de sindicat au chemat în judecată pe pârâta "" SA T, solicitând obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale, neachitate la data disponibilizării: 15 salarii compensatorii, în conformitate cu contractele colective de muncă pe unitate aplicabile; sporul de vechime de 25% din salariu și sporul de fidelitate de 20% din salariu pentru perioadele menționate în anexa cererii, contravaloarea zilelor de concediu neefectuate în 2005 și 2006 pentru -, conform art. 141, pct. 4 din Codul Muncii, contravaloarea perioadei de preavizare de 20 de zile lucrătoare,conform art.73 din Codul Muncii, plata a 50% din salariu la indisponibilizare, conform contractelor colective de muncă pe unitate aplicabile și restituirea garanției de gestiune, reținută din salariu, cu cheltuieli de judecată și judecarea cauzei chiar și în lipsă și în regim de urgență.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au fost salariatele SC "" SA T timp de peste 25 de ani. La datele menționate în anexă, prin decizii de concediere care nu le-au fost comunicate, li s-au desfăcut contractele individuale de muncă, încetând astfel raporturile de muncă dintre acestea și societatea menționată.
faptul că de la încetarea contractului individual de muncă, în conformitate cu prevederile legislației muncii în vigoare (Legea nr.53/2003 - Codul Muncii ), Contractul colectiv de muncă la nivel național, precum și contractele colective de muncă pe unitate aplicabile, SC "" SA T trebuia să le achite unele drepturi, având în vedere că au fost disponibilizate din motive neimputabile lor, în condițiile art.65, 66 din Codul Muncii.
În ceea ce privește salariile compensatorii, în pe unitate nr.67/16.01.2004, valabil pentru anii 2004 - 2005, la art.45, pct.4 este prevăzut: "În cazul concediilor colective salariații vor primi salarii compensatorii, numărul acestora fiind negociat de cele două părți".
La art. 20 lit. c, pct.1.2.2 este stipulat că "Prin concedierea colectivă se înțelege concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, dispusă din unul sau mai multe motive din cele prevăzute la pct.1.2 a unui număr de cel puțin 4 salariați, adică 10% din salariații "" SA T, având un număr de 41 salariați."
Iar în pe unitate nr.282/17.02.2006 la art.45, pct.(4), se precizează: "In cazul concedierilor (colective și individuale), salariații vor primi salarii compensatorii, funcție de vechimea în muncă, numărul acestora fiind negociat de cele două părți, dar nu mai puțin decât este prevăzut în lege".
Întrucât îndeplinesc aceste condiții, la data concedierii lor fiind disponibilizați și alți colegi, societatea ar fi trebuit să le acorde salariile compensatorii ce li se cuveneau. De asemenea, având în vedere că numărul
acestora ar fi trebuit să fie negociat de cele două părți, dar nu mai mic decât prevede legea, fapt care nu s-a întâmplat, solicită acordarea unui număr de 15 salarii compensatorii. Un salariu compensatoriu, conform legii, reprezintă un salariu mediu net pe unitate la data disponibilizării.
Referitor la sporul de vechime, deși au o vechime în muncă de peste 25 de ani fiecare, la SC "" SA T, sporul de vechime, din câte cunosc, nu a fost acordat până în luna octombrie 2005, deși a fost prevăzut în mod expres în contractele colective de muncă pe unitate aplicabile menționate. Așa cum au arătat, ele beneficiază de un spor de vechime în muncă de 25% din salariu, drept pentru care solicită instanței obligarea intimatei la plata acestuia pentru perioadele menționate în anexă.
Sporul de fidelitate este și el prevăzut în pe unitate aplicabile, anexa 1, fiind diferențiat pentru vechime neîntreruptă în unitate, astfel:
- între 10 și 20 de ani vechime = 10% din salariu
- peste 20 ani vechime = 20% din salariu
Consideră reclamantele că vechimea lor de peste 20 de ani neîntrerupți în cadrul SC "" SA le dă dreptul la un spor de fidelitate de 20% din salariu pentru perioadele menționate în anexă.
Mai arată reclamantele că la momentul disponibilizării lor, conform prevederilor legislației muncii în vigoare, precum și pe unitate aplicabile, au beneficiat de un preaviz de 20 de zile lucrătoare, care ar fi trebuie să le fie plătit. Cum nu au cunoștință că acest drept să le fi fost achitat, solicită instanței să oblige intimata să facă dovada efectuării acestei plăți. De asemenea la disponibilizare nu li s-a acordat nici cuantumul de 50% din salariul de bază, ca măsură de protecție socială prevăzută de pe unitate, așa încât solicită să li se plătească și acest drept.
Prin sentința civilă nr.876/12.06.2007, Tribunalul Tulceaa admis în parte acțiunea reclamantelor, a obligat pârâta să plătească reclamantei - salarii compensatorii conform art.45 al.4 din Contractul colectiv de muncă nr.282/17.02.2006 și a prevederilor legale în vigoare la data disponibilizării.
A obligat pârâta să plătească reclamantelor și drepturi bănești reprezentând c/val perioadei de preavizare din luna octombrie 2005.
A respins capătul de cerere privind plata perioadei de preavizare pentru celelalte reclamante, ca rămas fără obiect.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
A respins capetele de cerere privind plata sporului de vechime și de fidelitate ca fiind prescrise.
A respins capătul de cerere privind plata salariilor compensatorii (cu excepția reclamantei -), ca fiind prescris.
A respins capătul de cerere privind plata indemnizației de concediu de odihnă pentru 2005 și 2006 pentru reclamanta -, ca rămas fără obiect.
A respins capătul de cerere privind plata a 50% din salariu de disponibilizare, ca rămas fără obiect pentru reclamanta - și ca nefondat pentru restul reclamantelor și a luat act de renunțarea la judecată a capătului de cerere privind plata garanției de gestiune.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantele, iar prin decizia civilă nr.479/10 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAa fost admis recursul acestora, a fost casată hotărârea și s-a trimis dosarul spre rejudecare Tribunalului Tulcea, pentru a soluționa cauza pe fond.
Instanța de recurs a apreciat că potrivit prevederilor art.283(1), lit.(c) din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Articolul 283(1) lit.(e) Codul Muncii dispune: cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Analizând cele două texte de lege, s-a reținut de către instanța de recurs că prevederile de la lit.e se aplică unor clauze contractuale neexecutate, altele decât cele referitoare la drepturi salariale, acestea fiindu-le consacrată în mod expres reglementarea de la lit.
Este fără putință de tăgadă faptul, că aceste două texte de lege nu se referă la aceeași categorie de drepturi întrucât unul l-ar exclude pe celălalt, ceea ce în mod neîndoielnic nu a fost în intenție legiuitorului.
Rezultă astfel că termenul de 6 luni prevăzut de lit.e se aplică neexecutării altor clauze contractuale decât drepturile salariale.
Această interpretare este obligatorie întrucât după cum se știe din Codul Muncii legiuitorul a consacrat în mod expres prin art.166(1) că "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariului se prescrie în termen de 3 ani de la data la carte drepturile respective erau datorate, or acest text de lege a fost ignorat cu desăvârșire de către instanța de fond".
S-a mai reținut că hotărârea este criticabilă și din altă perspectivă și anume aceea omisiunii pronunțării asupra cererii având ca obiect concediu de odihnă aferent anului 2006 pentru toate contestatoarele, exceptând-o pe -, drept ce decurge din aplicarea disp. art.141 alin.4.
În aceeași manieră a procedat instanța de fond și cu privire la cererea având ca obiect perioada de preaviz de 20 de zile, cerere asupra căreia nu s-a pronunțat.
Instanța de fond a omis a se pronunța și cu privire la cererea formulată de -, având ca obiect acordarea indexărilor și majorărilor de întârziere corespunzătoare salariilor compensatorii acordate, iar cu privire la și, cu privire la plata majorărilor de întârziere corespunzătoare preavizului.
O altă omisiune a instanței de fond este aceea referitoare la acordarea sporului de vechime și de fidelitate pentru - a cărei cerere a considerat-o ca fiind depusă în termenul de prescripție.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare la Tribunalul Tulcea sub nr.230/RJ/88/2008.
Pârâta SC "" SA a depus întâmpinare (fila 33), prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Reclamantele, prin Sindicatul Liber din cadrul SC "" SA T, au formulat precizări cu privire la drepturile salariale solicitate (fila 52), solicitând și plata cheltuielilor de judecată.
Ambele părți au depus în apărare înscrisuri.
A fost administrată, la cererea părților, proba cu expertiza contabilă, pentru determinarea drepturilor bănești solicitate.
Prin sentința civilă nr. 848 din 22 mai 2009 Tribunalul Tulceaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele:, - prin Sindicatul Liber prin în contradictoriu cu pârâta ""
A fost respins capătul de cerere privind plata a 15 salarii compensatorii către reclamantele, și, ca nefondat.
A fost admis capătul de cerere privind plata salariilor compensatorii în ceea ce o privește pe reclamanta B -.
A fost obligată pârâta "" SA să plătească reclamantei B -, salariile compensatorii prevăzute în contractul de muncă nr.282/17 februarie 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății, în raport de vechimea în muncă a acesteia.
A fost respins capătul de cerere privind plata sporului de vechime corespunzător perioadei 2002-2003 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost admis capătul de cerere privind plata sporului de vechime de 25% corespunzător perioadelor din intervalul 2004-2005, evidențiate în raportul de expertiză contabilă -, pentru fiecare dintre reclamantele, și.
A fost obligată pârâta "" SA să plătească reclamantelor arătate sporul de vechime de 25% actualizat cu indicele de inflație la data plății (anexa 3).
A fost obligată pârâta "" SA să plătească reclamantelor B -, și, c/valoarea sporului de vechime de 20% precum și reclamantei, c/val. sporului de vechime de 16% sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății corespunzător perioadelor din intervalul 2004-2005 evidențiate în raportul de expertiză contabilă -, pentru fiecare dintre aceste reclamante (anexa 3).
A fost admis capătul de cerere privind plata c/val. sporului de fidelitate de 20% către reclamante corespunzător perioadelor din intervalul 2004-2005 evidențiate în raportul de expertiză contabilă - pentru fiecare dintre reclamante actualizate cu indicele de inflație la data plății (anexa 3).
A fost respins capătul de cerere privind plata sporului de fidelitate de 20% pentru perioada 2002-2003 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost respins capetele de cerere privind plata c/valorii concediului de odihnă și a c/valorii perioadei de preavizare de 20% ca nefondate (acesta din urmă pentru primele 7 reclamante).
A fost admis capătul de cerere privind plata c/valorii sporului de 50% de disponibilizare.
A fost obligată pârâta să plătească tuturor reclamantelor c/valoarea sporului de 50 % acordat la disponibilizare, actualizat cu indicele de inflație la data plății, conform expertizei contabile - (anexa 4).
A fost obligată pârâta ""SA la plata sumei de 480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expertiză contabilă), către reclamante.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând acțiunea, pe baza înscrisurilor administrate în cauză și a dispozițiilor legale invocate, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, în parte.
Reclamantele, și au fost angajate la pârâta SC "" SA și în perioada octombrie - noiembrie 2005, acestea au fost disponibilizate, în baza art.65 și 66 din Codul Muncii.
Având în vedere perioada în care acestea au avut raporturi de muncă cu societatea pârâtă, reclamantelor le erau aplicate prevederile contractului colectiv de muncă nr.67/16.01.2004, înregistrat la T sub nr.685/19.01.2004 (fila 27) încheiat pe o perioadă de 24 luni, până în anul 2006.
Potrivit prevederilor art.45 al.4 din acest contract, în cazul concedierilor colective, salariații au dreptul la salarii compensatorii în funcție de posibilitățile financiare ale societății, numărul acestora urmând a fi negociat de părți.
La art.1.2.2 din același contract, părțile au stabilit că prin concediere colectivă, se înțelege concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice a unui număr de cel puțin 4 salariați, adică 10% din salariații SC "" SA T, având un număr de 41 salariați.
Această definiție este însă contrară prevederilor art.68 al.1 lit. a din Legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ) care stabilesc că, prin concediere colectivă se înțelege concedierea într-o perioadă de 30 zile calendaristice. a unui număr de cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează, are încadrați mai mult de 20 salariați și mai puțin de 100 salariați. În speță, pârâta a emis în decurs de o lună (octombrie - noiembrie 2005) un număr de 9 decizii de concediere individuală, în baza art.65 din Codul Muncii (filele 89 - 98), nefiind aplicabile dispozițiile referitoare la concedierea colectivă.
Ori, în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 1 și 4 din Legea nr.53/2003 contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Prin urmare, în privința reclamantelor mai sus arătate, pârâta nu a dispus o concediere colectivă, ci individuală, în conformitate cu art.65 din Codul Muncii, așa cum rezultă și din conținutul deciziilor, astfel încât acestea nu pot
beneficia de cele 15 salarii compensatorii solicitate în baza contractului colectiv de muncă, cuvenite numai în cazul concedierilor colective.
În ceea ce o privește pe reclamanta -, acesteia i-a încetat contractul de muncă cu pârâta, în baza art-65 și 66 din Codul Muncii, la data de 4 noiembrie 2006, fiindu-i aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă nr.282/17.02.2006, încheiat la nivel de unitate, pe o perioadă de 24 lei.
Prin dispozițiile art.45 al.4 din acest contract, părțile au convenit că salariile compensatorii se vor acorda salariaților atât în cazul concedierilor colective, cât și individuale, în funcție de vechimea în muncă, numărul acestora fiind negociat de cele două părți, dar nu mai puțin decât este prevăzut în lege.
Prin urmare, cererea reclamantei -, pentru acordarea salariilor compensatorii este întemeiată, urmând ca acestea să fie acordate cu respectarea criteriilor prevăzute de art.45 al.4 din contractul colectiv de muncă, precum și a dispozițiilor OUG nr.98/1999, în vigoare la data disponibilizării.
Referitor la capătul de cerere privind plata sporului de vechime, instanța a apreciat că dreptul la acțiune pentru acordarea acestui spor, este prescris, în ceea ce privește perioada 2002 - 2003, în baza dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, acțiunea fiind introdusă la data de 15 ianuarie 2007.
Dreptul la acordarea sporului de vechime precum și a sporului de fidelitate este prevăzut în contractul colectiv de muncă, la art.32 alin.2.
Prin raportul de expertiză contabilă - fila 167 (anexa 3) au fost stabilite, în funcție de vechime în muncă sporul de 25% și respectiv 20% pentru reclamante, precum și sumele cuvenite fiecăreia, corespunzător perioadei 2004 - 2005.
Astfel, a fost admis și acest capăt de cerere, reclamantelor, și, urmând a li se plăti sporul de 25% pentru perioada 2004 - 2005 conform expertizei contabile - iar reclamantelor -, și li se va plăti sporul de vechime de 20%, reclamantei sporul de vechime de 16%, conform aceleași expertize.
De asemenea este întemeiat și capătul de cerere privind plata sporului de fidelitate de 20% către reclamante, prev.la art.32 al.2 din CCM, urmând a se plăti contravaloarea acestui spor, astfel cum este calculat prin raportul de expertiză (anexa 3) pentru perioada 2004 - 2005.
În ceea ce privește cererea privind plata sporului de fidelitate de 20% pentru perioada 2002 - 2003, instanța a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantelor este prescris și a fost respins ca atare, în baza art.283 al.1 lit.c din Codul Muncii.
Conform expertizei contabile (fila 152-153), urmare verificărilor efectuate în evidențele contabile ale pârâtei, drepturile reprezentând indemnizația pentru concediul de odihnă pe anul 2005 au fost acordate reclamantelor la data de 2 noiembrie 2005, reclamantei - fiindu-i achitate aceste drepturi la data de 13.07.2006.
De asemenea, drepturile salariale cuvenite pentru cele 20 zile de preavizare au fost calculate și plătite salariatelor, în luna octombrie 2005,
reclamantei - fiindu-i plătite aceste drepturi la disponibilizare în luna decembrie 2006.
În consecință, aceste capete de cerere pentru plata contravalorii perioadei de preavizare de 20 zile lucrătoare precum și a indemnizației aferentă concediului de odihnă pe anul 2005, au fost respinse ca nefondate.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea sporului de 50% din salariu la disponibilizare prin contractul colectiv de muncă nr.67/16 ianuarie 2004, nu au fost prevăzute aceste drepturi, ele au fost însă prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național, pârâta având obligația de a plăti aceste drepturi în cazul disponibilizării salariaților.
Ulterior, prin contractul colectiv de muncă nr.282/17 februarie 2006, s-a stabilit la art.45 al.5, că la desfacerea contractului din motive neimputabile salariaților, aceștia vor primi o compensație de 50% din salariul lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.
În consecință, cererea reclamantelor a fost admisă, dispunându-se acordare reclamantelor a sporului de 50% la disponibilizare, conform expertizei contabile - (anexa 4).
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de reclamantele recurente a vizat, în esență, următoarele:
1. Expertiza contabilă nu a determinat corect drepturile bănești ce li se cuveneau reclamantelor, iar expertul desemnat nu a respectat procedura legală de convocare a părților. Au învederat că, deși au invocat nulitatea absolută a expertizei contabile, Tribunalul Tulcea aflându-se în eroare, a respins atât excepția cât și obiecțiunile la expertiză.
Au reiterat nulitatea absolută a raportului de expertiză contabilă, în esență, pentru următoarele motive întemeiate pe dispozițiile art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă:
- la efectuarea expertizei nu au fost citate nici reclamantele, nici sindicatul;
- convocarea sindicatului prin reprezentant s-a făcut sub forma unei invitații telefonice la sediul firmei expertului și nicidecum la sediul pârâtei;
- expertul a întocmit raportul de expertiză studiind documentele aflate la sediul pârâtei doar în prezența reprezentantului intimatului, ceea ce este nelegal;
- adresa scrisă de convocare a Sindicatului la sediul expertului este redactată pe numele persoanei fizice;
- expertiza nu a respectat prevederile Normei Profesionale nr. 35/2001 a privind aplicarea vizei auditorului de calitate, care este obligatorie, numărul de înregistrare și semnătura de pe raportul de expertiză fiind al biroului local de expertize de pe lângă Tribunalul Tulcea;
- răspunsul la obiecțiuni nu are nicio viză;
- cererea expertului de suplimentare a onorariului este depusă la dosar înaintea depunerii raportului de expertiză;
- nota de evaluare a expertului asupra lucrării sale, depusă la dosar la data de 27 februarie 2009, aflată la pagina 118, este subiectivă, neconcludentă și neconvingătoare.
2. Cu privire la plata salariilor compensatorii, Sindicatul a făcut dovada că în cauză reclamantele au fost disponibilizate printr-o concediere colectivă, în două perioade distincte, astfel:
- în perioada 29 septembrie 2005 - 24 octombrie 2005 au fost concediați un număr de 12 salariați, între care și reclamantele, concediată pe data de 18 octombrie 2005;
- în perioada 3 noiembrie 2005 - 1 decembrie 2005 au fost concediați 11 salariați, între care și celelalte 8 reclamante, (ambele la 3 noiembrie 2005), (10 noiembrie 2005), (15 noiembrie 2005), (23 noiembrie 2005), și (toate la 1 decembrie 2005).
Aceste concedieri, dispuse de SC SA T din motive care nu au ținut de persoana salariaților, satisfac și respectă întru totul cerințele legale ale art. 68 lit. a Codul Muncii.
Se va aplica ori art. 68 lit. a din Codul Muncii, ori art. 20 lit. c pct. 1.2.2. din contractul colectiv de muncă pe unitate nr. 67 din 16 ianuarie 2004, disponibilizarea celor 9 reclamante din această cauză făcându-se, incontestabil, printr-o acțiune de concediere colectivă.
Se dovedește prin această, în mod indubitabil și fără putință de tăgadă, că instanța de fond nu a analizat cu atenție precizările și înscrisurile depuse de reclamante la dosar și, dintr-o eroare greu de înțeles și de acceptat, a concluzionat că într-un interval de 30 de zile calendaristice ar fi fost concediate doar 9 salariate, ceea ce, evident nu corespunde realității.
S-a criticat că aprecierea instanței de fond conform căreia prevederea din contractul colectiv de muncă pe unitate definește conceptul de concediere la nivelul unității este contrară prevederilor art. 68 lit. a Codul Muncii.
3. Referitor la capetele de cerere nr. 4 (contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate în anul 2005 pentru cele 9 reclamante, excepție -) și nr. 5 (contravaloarea preavizului de 20 zile lucrătoare pentru cele 7 reclamante (excepție -, și ) din înscrisuri nu rezultă că aceste drepturi au fost plătite.
4. Hotărârea este nelegală și din perspectiva sporului de vechime și de fidelitate, criticând hotărârea pentru următoarele aspecte:
În referire la sporul de vechime și fidelitate s-a învederat că reclamantele au o vechime în muncă și unitate care le îndreptățește la un spor de vechime maximă de 25% din salariu și la un spor de fidelitate maxim de 20% din salariul de bază.
Instanța de fond face o confuzie gravă asupra termenului de prescripție, în acest sens consideră că dreptul la acțiune a fost data concedierii reclamantelor, respectiv octombrie, noiembrie, decembrie 2005, acest lucru neavând nicio legătură cu data la care reclamantele au solicitat acordarea acestor drepturi.
5. Referitor la compensația de 50% din salariul de bază care se acordă la concediere în temeiul legii (capătul de cerere nr. 6) expertul, după ce a aplicat indexarea, a calculat doar reținerile din salariu, însă nu a calculat și sporurile aferentei acestei jumătăți.
II. Critica formulată prin motivele de recurs de către pârâta SC SA a vizat, în esență, următoarele:
Tribunalul Tulceaa reținut că - a fost disponibilizată în baza art. 65-66 din Codul Muncii, dar a reținut în mod eronat că dispozițiile art. 45 alin. 4 din contractul colectiv de muncă referitoare la salariile compensatorii i se cuveneau și acesteia.
Pe de altă parte, contractele colective de muncă aflate la dosarul cauzei nu stipulează la art. 45 alin. 4 dreptul salariaților de a primi plăți compensatorii în sensul nr.OUG 98/1999 ci dreptul acestora de a primi salarii compensatorii în funcție de posibilitățile financiare ale societății.
La recursului pârâtei SC SA a formulat întâmpinare Sindicatul, prin care a solicitat respingerea ca nefondat, în esență cu apărarea că sentința civilă este legală și temeinică din perspectiva interpretării dispozițiilor art. 45 alin. 4 din pe unitate nr. 282 din 17 februarie 2006 coroborate cu dispozițiile nr.OUG 98/1999, referitoare la reclamanta -, care are o vechime în muncă de peste 26 de ani.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul reclamantelor și va admite recursului pârâtei pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Recursul reclamantelor nu este fondat.
1. Motivul de recurs referitor la expertiza contabilă;
Articolul 201 alin. 1 Cod procedură civilă dispune: "Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți ".
Articolul 208 alin. 1: "Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citare părților prin carte poștală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea".
Prin adresa nr- din 23 octombrie 2008 fost numit expertul în vederea întocmirii expertizei contabile.
Întrucât intimata a formulat obiecțiuni cu privire la modalitatea de desemnare a expertului, Tribunalul Tulceaa dispus prin tragere la sorți la 17 decembrie 2008 nominalizarea expertului contabil -.
În vederea expertizei contabile a fost convocat la sediul SC SA în data de 24 februarie 2009 ora 11 pentru a da lămuriri asupra cauzei.
Având în vedere convocarea, s-a prezentat, sens în care a și semnat personal, însă, prezentarea a făcut-o la sediul firmei expertului (fila 154 dosar Tribunal).
Din modalitatea de numire a expertului și de convocare a părților, Curtea nu identifică niciun motiv de nulitate absolută.
Citarea reclamantelor s-a făcut în persoana lui, în considerarea calității acestuia de reprezentant al Sindicatului SA, Sindicat pe care reclamantele au înțeles să-l mandateze ca reprezentant în acest demers judiciar.
Convocarea reprezentantului Sindicatului s-a făcut la sediul societății intimate, însă, acesta a considerat lămuritor să se prezinte la sediul expertului, ceea ce fără îndoială nu poate constitui un motiv de nulitate absolută a expertizei întrucât nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a justifica temeinicia pretențiilor invocate.
Obligația instituită în sarcina reprezentantului Sindicatului era aceea de a se prezenta la sediul societății, însă, acesta s-a prezentat la sediul expertului pentru a da lămuririle necesare.
Drept urmare, Tribunalul a respins justificat cererile reprezentantului reclamantelor de constatare a nulității raportului de expertiză din această perspectivă.
Sub aspectul pretinsei încălcări a Normei Profesionale nr. 35/2001 a nu arată recurentele care este nulitatea absolută a expertizei contabile din acest punct de vedere și norma imperativă ce a fost încălcată.
În referire la această obiecțiuni, Tribunalul Tulceaa motivat în mod corespunzător respingerea ei raportat la împrejurarea că această Normă profesională nu este un act normativ, cerința nefiind pusă în concordanță cu dispozițiile art. 201 Cod procedură civilă.
Nu constituie o critică întemeiată nici împrejurarea că expertul a formulat cererea de suplimentare a onorariului înainte de depunerea lucrării întrucât în urma studierii documentației acesta a cunoscut volumul de muncă necesar pentru efectuarea lucrării.
În privința răspunsului la obiecțiuni nu era necesară o înregistrare distinctă a acestuia, el făcând corp comun cu raportul de expertiză, încheierea de ședință prin care expertul - a fost numit în vederea întocmirii raportului de expertiză fiind una singură.
În ceea ce privește Nota de evaluare a expertului asupra lucrării sale existente la fila 118 dosar Tribunal nu poate fi considerată subiectivă întrucât expertul contabil face o detaliere a muncii prestate pe care a supus-o atenției instanței în vederea suplimentării onorariului de expertiză.
Recurentele nu arată în concret în ce constă subiectivismul expertului, critica fiind una generică.
2. Cu privire la plata salariilor compensatorii;
Reclamantele (toate fără -) au fost angajate la pârâta SC SA și disponibilizate în perioada octombrie - noiembrie 2005, în conformitate cu art. 65 și 66 don Codul Muncii.
Prin raportare la perioada în care reclamantele au avut raporturi de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil este contractul nr. 67 din 16 ianuarie 2004 (excepție -).
Articolul 45 alin. 4 din acest contract prevede că salariații au dreptul la salarii compensatorii în funcție de posibilitățile financiare ale societății, numărul acestora urmând a fi negociat de părți.
Contractul definește ca fiind concediere colectivă disponibilizarea într-o perioadă de 30 de zile a unui număr de cel puțin 4 salariați, adică 10% din salariații SC SA.
Aceste prevederi contractuale nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 68 lit. a din Codul Muncii, care prevede "Prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului a unui număr de 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați".
De altfel, art. 236 alin. 4 din Codul Muncii prevede "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
Prin adresa nr. 8286 din 26 septembrie 2007 (fila 108 dosar Tribunal) Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse confirmă împrejurarea că, în cauză, nu este vorba de o concediere colectivă ci de o concediere individuală.
Semnificativ pentru a fi întrunite condițiile unei concediere colective este ca salariații (concediați în numărul prevăzut de art. 68 alin. 1 lit. a) să fie disponibilizați într-un interval de 30 zile și din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana acestora.
Nici dispozițiile nr.OUG 98/1999 nu sunt incidente în cauză întrucât plățile compensatorii pretinse în temeiul acestui act normativ se acordă în modalitatea prevăzută de art. 40 cu trimitere la art. 55 astfel:
a) o cotă de până la 25% din veniturile provenite din contribuția de 5% datorată de agenții economici potrivit prevederilor Legii nr. 1/1991, privind protecția socială a șomerilor;
b) alte surse financiare, inclusiv finanțare externă, în condițiile legii.
Încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor prevăzute de art. 55 și 56 din nr.OUG 98/1999 se realizează în condițiile prevederilor legislative privind administrarea fondurilor publice.
În analiza pretențiilor reclamantelor, Tribunalul Tulceaa avut în mod judicios în vedere dispozițiile art. 45 alin. 4 din contractul colectiv de muncă nr. 67/2004, care stipulează dreptul acestora de a primi plăți compensatorii în funcție de posibilitățile financiare ale societății.
Întrucât între părți nu a avut loc negocierea în mod just s-a reținut că li se cuvine compensația bănească prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006.
3. Referitor la capetele de cerere 4 (contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate pe anul 2005 pentru cele 9 reclamante, excepție -) și nr. 5 (contravaloarea preavizului de 20 zile pentru 7 reclamante, excepție -, și )conform expertizei contabile (filele 152-153) urmare verificărilor efectuate în evidențele contabile ale pârâtei, drepturile reprezintă indemnizația pentru concediul de odihnă pe anul 2005 au și fost acordate reclamantelor la 2 noiembrie 2005, iar reclamantei - i-a fost achitată la 13 iulie 2006.
De asemenea, drepturile salariale pentru cele 20 de zile de preaviz au fost calculate și plătite salariatelor în octombrie 2005.
4. În ceea ce privește sporul de vechime și fidelitate, acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la art. 32 alin. 2 și au fost admise de Tribunalul Tulcea ținând cont de concluziile raportului de expertiză contabilă (fila
167 anexa 3) pentru sporul de vechime și pentru sporul de fidelitate pentru perioada 2004-2005.
În mod corect a reținut Tribunalul Tulcea că pretențiile referitoare la sporul de vechime și sporul de fidelitate pentru perioada 2002-2003 sunt prescrise prin raportare la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, acțiunea fiind introdusă la 15 ianuarie 2007.
În privința cuantumului sporului de vechime Tribunalul a ținut seama de vechimea în muncă a fiecăreia dintre reclamante, ținând cont de carnetele de muncă și prevederile contractului colectiv de muncă pe unitate aplicabil în perioada de referință.
5. Referitor la compensația de 50% primită la disponibilizare, deși Tribunalul a admis acest capăt de cerere, se exprimă nemulțumirea în recurs cu privire la modalitatea concretă de calcul a acesteia fără ca în fața Tribunalului, cu ocazia administrării probei cu expertiză, să se formuleze obiecțiuni.
Drept urmare, ne însușim concluziile raportului de expertiză întrucât încuviințarea probei cu expertiză contabilă a acut drept scop efectuarea calculelor matematice, Tribunalul apreciind în mod just cu privire la acest capăt de cerere.
Prin motivele de recurs reclamantele invocă aspecte noi ce nu au fost puse în dezbatere contradictorie în fața Tribunalul Tulcea, care a soluționat acest capăt de cerere în modalitatea în care a fost formulat.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge acest recurs ca nefondat.
II. Recursul pârâtei este fondat și va fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței civile atacate.
Tribunalul Tulceaa reținut în mod eronat că este întemeiată cererea de acordare a salariilor compensatorii în conformitate cu art. 45 alin. 4 din contractul colectiv de muncă nr. 282 din 17 februarie 2006 la nivel de unitate, cu respectarea criteriilor prevăzute de nr.OUG 98/1999.
Astfel, deși prin art. 45 alin. 4 din contractul colectiv de muncă nr. 282/2006 se stabilește în beneficiul persoanelor disponibilizate, atât individual cât și colectiv, plata unor salarii compensatorii negociate, nu se prevede că persoanele concediate individual trebuie să beneficieze de același număr de salarii ca și persoanele disponibilizate colectiv.
Concedierea în cazul reclamantei - s-a făcut în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
OUG nr. 98/1999 nu este aplicabilă, deci, reclamantei, care a fost concediată individual și nu colectiv.
În aceste considerente, Tribunalul Tulcea nu a observat că reclamanta a beneficiat de o compensație bănească, dovada făcându-se prin statul aflat la fila 123 dosar -.
În același sens, a calculat și expertul contabil, așa se și explică de ce sentința civilă este una generic exprimată din acest punct de vedere.
Pe cale de consecință, în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă, va fi admis acest recurs cu consecința modificării în parte a sentinței civile în modalitatea mai sus arătată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantele - domiciliată în T,-, - domiciliată în T,-, Bl.3, Sc.A,Ap.15, - domiciliată în T str.-.- nr.3, -A,Sc.A,Ap.30, - domiciliată în T str.-.- nr.1, -.2, Sc.A, Ap.14, - domiciliată în T-, Bl.6, Sc.A,Ap.15, - domiciliată în T-, - domiciliată în T-, -.1, Sc.F,Ap. 3, - domiciliată în T-, - Sc.C,Ap.13, - domiciliată în T,-, -.1, Sc.C,Ap.3,B- domiciliată în T-, Bl.36, Sc.B,Ap.7, toți prin reprezentant Sindicatul Liber "" din cadrul T, reprezentat de președinte, cu sediul în T,-, Bl.11, Sc.C,Ap.3, împotriva sentinței civile nr. 848/22.05.2009, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 230/RJ/88/2008.
Admite recursul formulat de pârâta"", cu sediul în T-, împotriva sentinței civile nr. 848/22.05.2009, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 230/RJ/88/2008.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta B - cu privire la acordarea plăților compensatorii pentru concediere.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. rec. jud. -/18.12.2009
gref.
4 ex./21.12.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
