Drepturi salariale (banesti). Decizia 711/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 711
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală Finanțelor Publice V împotriva sentinței civile nr. 168 din 11.12.2008 a Curții de Apel Iași (dosar nr-), intimați fiind, G, -, -, G, I, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Public - Direcția de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al patrulea termen, s-a comunicat intimaților - persoane fizice - duplicatul întâmpinării depusă de Ministerul Public - Direcția de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la termenul anterior. S-a solicitat judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui cu nr-, reclamanții, G, -, -, G, I, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut, actualizate cu rata inflației pe perioada 1 ianuarie 2007 și data pronunțării hotărârii, precum și în continuare și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Vaslui.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Salariații din justiție au beneficiat de acest spor, având un drept de creanță, deci un bun în sensul art. 1 al Protocolului 1 al CEDO, iar prin abrogare au fost lipsiți de acest bun, fără a li se oferi o compensație. Lipsirea de proprietate se face doar pentru cauză de utilitate publică, ori, din cuprinsul OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate reține care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar din justiție de dreptul lor de creanță.
A fost invocată și decizia nr. 21 Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul nr. -.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu cu Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând plata actualizată cu rata inflației a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1 ianuarie 2007 și data pronunțării hotărârii, precum și în continuare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a arătat că art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamanți, a fost abrogat total și expres prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Abrogarea dispozițiilor legale reprezintă o opțiune a legiuitorului, iar legea de salarizare a personalului din organele judecătorești nu este o lege organică, ci o lege ordinară, deci se poate interveni printr-o ordonanță simplă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care, menționând actele normative care reglementează organizarea și funcționarea sa, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Reclamanții și intervenienta au depus copii de pe înscrisuri.
Prin încheierea din 18 septembrie 2008, avându-se în vedere dispozițiile OUG nr. 75/2008, cauza a fost trimisă, spre competentă soluționare, Curții de Apel Iași, unde a fost înregistrată cu nr-.
Prin sentința civilă nr. 168/11.12.2008, Curtea de Apel Iașia dispus:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, G, -, -, G, I și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis cererea de intervenție formulată de intervenienta în contradictoriu cu Tribunalul Vaslui și Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
A obligat primii trei pârâți să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.01.2007 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective
A obligat Tribunalul Vaslui și Ministerul Public - Direcția de Investigare
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - să plătească
intervenientei diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de
risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.01.2007 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre.
A respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat obligarea la plata unor sume către reclamanți și intervenientă, cu care pârâtul nu are raporturi juridice, și nici finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumelor necesare efectuării plăților, în condițiile în care, printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții, cu excepția reclamanților și, care sunt șoferi, fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al Tribunalului Vaslui. Intervenienta este, începând cu data de 4 iunie 2007, grefier la DIICOT-Biroul Teritorial Vaslui, anterior ocupând postul de grefier la Tribunalul Vaslui.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești nu face parte din domeniile care se reglementează prin legi organice, prevăzute în art. 72 alin. 3 din Constituția României în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000, așa încât, potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, deci și în domeniul salarizării personalului din organele autorității judecătorești.
În aceste condiții, Parlamentul a adoptat Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să adopte ordonanțe în mai multe domenii, printre care și salarizarea. Astfel, potrivit art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La data de 29 august 2000, în temeiul legii de abilitare, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 83 de modificare și completare a Legii nr. 50/1996.
Deși Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, art. 1, pct. 42, s-a prevăzut că art. 47 se abrogă. Conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimente legislative distincte, care pot interveni pe durata existenței unui act normativ. 2 prevede că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv. Or, actul normativ ulterior de același nivel cu Legea nr. 50/1996 a fost Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul i-a fost delegată competența numai pentru două evenimente legislative, respectiv modificare și completare, nu și pentru abrogare.
În același sens, este și Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință, față de considerentele expuse, reținând că pretențiile reclamanților, G, -, -, G, I și ale intervenientei sunt întemeiate, s-au admis atât cererea introductivă, cât și cererea de intervenție în interes propriu, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui, Ministerul Public - DIICOT au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți și intervenientă prin întârzierea plății drepturilor salariale.
Acțiunea formulată de reclamanții și, care nu au calitatea de personal auxiliar de specialitate în accepțiunea Legii nr. 50/1996 și nu beneficiază de sporul prevăzut de art. 47 din acest act normativ, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP V, și reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții și consideră că instanța de fond a dat o greșită interpretare legii, având în vedere că ei, în calitate de șoferi, fac parte din categoria personalului conex personalului auxiliar de specialitate, potrivit art.3 alin.3 din Legea 567/2004, modoficată prin Legea 17/2006, nefiind astfel excluși de la acordarea drepturilor solicitate, ci, dimpotrivă, fiindu-le conferite de prevederile art.90 ind.1 din aceeași lege.
Ca atare, consideră că trebuie să beneficieze de sporul de 50% începând cu data de 23.01.2006, când a intrat în vigoare Legea 17/2006, în caz contrar creându-se o discriminare, în accepțiunea art. 2 alin.1 din OUG 137/2000 raportat la art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motivat de faptul că celelalte categorii de personal conex (aprozii și agenții procedurali) beneficiază de acest spor.
Ca atare, solicită admiterea recursului și a acțiunii formulate de ei.
În drept, au fost invocate disp.art.304 pct.8,9 Cod proc.civ.
În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP V susține că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Finanțelor Publice.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice, reclamată de petenți în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Finanțelor Publice, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției și Libertăților criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, considerând că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.
Arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a aplicat greșit legea, acordând un drept care a fost abrogat.
Astfel, textul art. 47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare și trebuia aplicat - conform deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008 - până la data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare OG8/2007, normă care a abrogat integral Legea 50/1996 (prin art.30 din acest act normativ).
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.
Intimatul Ministerul Public - DIICOT a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamanții și, având în vedere că aceștia nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Nu s-a solicitat de către reclamanți finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Finanțelor Publice nu a fost obligat să plătească drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Finanțelor Publice în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției și Libertăților, Curtea constată că nu pot fi reținute motivele de nelegalitate invocate.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001".
Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Acest lucru presupune cănici în prezentdispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece prin prevederile din OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991 (art.108 alin.3 în forma republicată a Constituției României).
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a mai reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, se reține că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare, așa cum a constatat și instanța de fond, neputând fi reținute motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.
În ceea ce privește recursul reclamanților și, se reține că este nefondat, având în vedere că, din conținutul deciziei în interesul legii rezultă că beneficiari ai sporului de risc și suprasolicitare după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 sunt persoanele care se încadrează în ipotezele la care se referă art.47 din Legea nr.50/1996, respectiv judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate; ori, la momentul abrogării nelegale a art.47 din Legea nr.50/1996, șoferii nu făceau parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, ca în cazul aprozilor și agenților procedurali.
Dispozițiile art. 90 ind.1 din Legea 567/2004, conform cărora,Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 68^2, 68^3 și 68^4" sunt nerelevante în speță, având în vedere că sporul de 50% solicitat de reclamanți nu este recunoscut și acordat prin acest act normative.
Cât privește discriminarea invocată prin cererea de recurs, nu poate fi analizată, fiind un motiv invocat pentru prima dată în recurs, contrar dispozițiilor art.316 cu referire la art.294 alin.1
Cod proc.civ.
În consecință, raportat tuturor considerentelor expuse, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge recursurile declarate de reclamanții și și pârâții Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor), menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții și și pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V împotriva sentinței civile nr.168/11.12.2008 a Curții de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
-
Red./Tehnored.
03.07.2009 - 02 ex.
Curtea de Apel Iași -
-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Nelida Cristina Moruzi, Georgeta
