Drepturi salariale (banesti). Decizia 714/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

decizia civilă nr.714/ Dosar nr-

Ședința publică din data de 25 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică

Judecător: - -

Grefier:

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate depârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și TRIBUNALUL BRAȘOVîmpotriva sentinței civile nr.24/F din data de 28 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 18 mai 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 25 mai 2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 24/F/28.01.2009, Curtea de APEL BRAȘOVa admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției pentru pretențiile aferente perioadei 1.10.2006 - 31.07.2008.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și în consecință:

A obligat pârâții 2-4 să plătească reclamantei drepturile salariale echivalente sporului de 50%, începând cu data de 1.08.2008 la zi și pe viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și se va achita dobânda legală până la data plății efective.

A obligat Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.

A obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești acordate.

A respins restul pretențiilor aferente perioadei 1.10.2006 - 31.07.2008 ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și petitul privind emiterea ordinului de salarizare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Zărnești începând cu data de 1.08.2008, iar în perioada 1.10.2006 - 31.07.2008, a fost auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii

Prin dispozițiile deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a,astfel încât acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului prezentei.

Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și " pentru viitor", curtea a reținut că aceasta cerere este întemeiata deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".

Excepțiile prevăzute de art. 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare " " scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor ( contractul sau legea ) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta.

Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de către instanță în baza dispozițiilor art. 1082 și art. 1073 cod civil deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat părții reclamante un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației precum și în lipsa de folosință a banilor.

Actualizarea debitului si plata dobânzii legale constituie doua drepturi distincte care se cuvin de la data nașterii dreptului principal iar restricția prevăzută de art. 1088 Cod Civil nu se aplica obligațiilor rezultând din fapte juridice si din lege, cum este cazul in speță.

Cererea de obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a fost admisă în baza dispozițiilor art. 1 - 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

De asemenea, pârâtul ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate

În acest sens curtea a reținut că potrivit HG nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004 activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei prin care solicită sporul de suprasolicitare neuropsihică aferent perioadei în care a fost auditor de justiție, instanța, având în vedere faptul că plata burselor pentru auditorii de justiție se face din fondurile Consiliului Superior al Magistraturii, nu poate admite pretențiile pentru acest interval de timp.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și TRIBUNALUL BRAȘOV criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că decizia nr. 21, dată de în interesul legii vizează recunoașterea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se poate acorda numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2007, iar nu și pentru viitor.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 4 teza finală, potrivit cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr. 24/F/28.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - - -

GREFIER

Red./10.06.09

Tehnored.aN/11.06.09- 2 ex.

Jud fond /

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 714/2009. Curtea de Apel Brasov