Drepturi salariale (banesti). Decizia 73/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- Decizia civilă nr.73/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
- - - JUDECĂTOR 3: Liliana Ciobanu
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursurile civile declarate de reclamantul G și pârâtul - Primarul comunei și Consiliul Local al comunei împotriva sentinței civile nr. 756 din 21 august 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- (nr. format vechi 863/2006).
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns av. pentru recurenții-pârâți, lipsă fiind recurentul reclamant.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că pârâta a depus întâmpinare, după care;
Av. pentru recurenți pârâți, a depus împuternicire avocațială și chitanța de plată a onorariului de avocat, și a solicitat cuvântul.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Av., pentru recurenții-pârâți, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului promovat de reclamant, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică motivat de faptul că susținerile reclamantului nu sunt fondate. Nu au fost probate cu acte mențiunea prin care trebuia achitat concediul medical pentru luna martie și august 2006. Privitor la recursul pârâților, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat a se constata că pârâții au achitat datoriile către reclamant, cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 756/21.08.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în com. jud.N, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei și Comuna pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
S-a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Consiliul Local al comunei.
S-a admis in parte acțiunea modificată formulată de reclamantul
în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei județul
N prin reprezentantul său legal, primarul acestei comune și în
consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 23 lei Ron reprezentând fond de șomaj reținut nelegal pentru perioada mai 2003 - mai 2005 precum și drepturile salariale aferente perioadei martie 2006 - august 2006 inclusiv, la nivelul contractului individual de muncă cu aplicarea indexărilor și majorărilor ce s-au acordat in acest sector, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței și până la momentul lății p. efective.
S-a respins cererea reclamantului de restituire a sumelor reținute nelegal pentru perioada iunie 2002 - aprilie 2003 ca fiind prescrisă.
S-au respins ca nefondate cererile aceluiași reclamant de plată a drepturilor salariale aferente perioadei iulie 2005 - februarie 2006, de reintegrare a reclamantului în postul deținut anterior și de acordarea a daunelor morale.
A fost obligat pârâtul Consiliul Local al comunei să plătească reclamantului suma de 351,7 lei Ron reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub numărul 863/C/2006 din 18.04.2006 petentul a chemat în judecată pe intimații Primăria și Consiliul Local al comunei pentru ca în contradictoriu cu acestea și pe baza probelor administrate să se dispună obligarea intimatelor la plata unei sume de bani drept diferența dintre suma rezultată din drepturile salariale din luna iunie 2002 și până în luna mai 2005.
La data de 22.06.2006 petentul și-a modificat acțiunea solicitând a se judeca în contradictoriu cu Primarul comunei și cu Consiliul Local al Primăriei. În contradictoriu cu aceștia petentul a solicitat ca intimații să fie obligați să plătească diferențele salariale neacordate în perioada iunie 2002 - mai 2005 ca urmare a calculelor greșite făcute pentru drepturile salariale, să plătească drepturile salariale pe perioada 01.06.2005 la zi reactualizate sau contravaloarea concediului medical până la 01.03.2006, să oblige intimații să îl reintegreze în funcția deținută, să oblige pârâții la plata de daune morale în cuantum de 300.000 Ron și să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, petentul a arătat că a deținut funcția de consilier juridic al Consiliului Local al Comunei din luna iunie 2002 ca urmare a câștigării concursului organizat în baza OUG 35/2002. În urma câștigării concursului petentul a fost încadrat ca funcție și nivel salarial în categoria A, clasa, gradul, însă susține petentul că drepturile salariale i-au fost calculate în mod greșit. Greșelile pe care petentul le reclamă sunt acelea că este pensionar militar și că în urma reangajării acestuia nu i s-a luat în calcul sporul de vechime iar reținerile la fondul de sănătate și la fondul de șomaj nu trebuiau efectuate în cazul său.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că solicitările petentului au mai fost soluționate prin sentința civilă 187/CA/2004, iar pe fondul cauzei intimata a arătat că drepturile salariale pe care petentul consideră că nu le-a primit și nu i-au fost recunoscute nu pot fi admise deoarece textele legale care au fost încălcate nu au fost precizate și de asemenea nici drepturile salariale neacordate nu au fost specificate.
Instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept: petentul a fost angajat în funcția de consilier juridic în cadrul intimatului Consiliul Local al comunei și a promovat prezenta acțiune nemulțumit de drepturile salariale care i-au fost acordate deoarece consideră că i-au fost reținute contribuții la stat nejustificate și nu i-a fost acordat sporul de vechime și de asemenea consideră că a fost nejustificat dat afară solicitând reîncadrare și plata de daune morale.
Examinând cu prioritate excepțiile invocate de părți sau din oficiu instanța a reținut că petentul a fost angajat al intimatului Consiliul Local al comunei și cu acest intimat a deținut raporturi contractuale de muncă, pentru acest motiv instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților primarul comunei și Comuna, deoarece cu acești intimați petentul nu a deținut raporturi contractuale de muncă.
Față de excepția autorității de lucru judecat invocată de către intimatul Consiliul Local al Comunei, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia. Analizând sentința civilă depusă în susținerea excepției, instanța a constatat că în acea cauză este vorba despre încadrarea petentului intr-o anumita funcție și ca nivel salarial pe când în acest caz este o acțiune în pretenții salariale a petentului față de angajator. Nefiind același obiect al cauzelor și față de lipsa de triplă identitate a cauzelor excepția de autoritate de lucru judecat nu a putut fi reținută și a fost respinsă.
Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru
drepturile salariale din perioada iunie 2002 - aprilie 2003 instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției și a respingerii acestor drepturi salariale ca fiind prescrise motivat de prevederile decretului Lege 167/1958 care prevede ca un drept de creanță cu obiect patrimonial se stinge prin prescripție, iar în conformitate cu prevederile art. 283 din Codul Muncii acțiunile privind solicitarea de drepturi bănești se prescriu în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În cazul petentului data nașterii dreptului la acțiune a fost în luna în care i s-a acordat salariul necorespunzător și anume în luna iulie 2002, când se acordă drepturile bănești pentru luna iunie 2002. Data limită conform termenului de prescripție pentru solicitarea acestor sume de bani era iulie 2005, ori petentul a introdus acțiunea cu mult peste acest termen, așa după cum se poate observa din înregistrarea acțiunii.
Față de drepturile salariale ale petentului instanța s-a pronunțat în urma administrării probei cu expertiză contabilă în sensul acordării acestuia doar a restituirii contribuției reținute la fondul de șomaj pentru perioada mai 2003 - mai 2005 deoarece petentul, fiind deja pensionar reangajat, nu trebuia să plătească contribuția la fondul de șomaj deoarece această contribuție se retine tocmai în scopul protejării salariatului în cazul în care devine șomer. Însă petentul nu mai putea deveni șomer deoarece calitatea de pensionar cu cea de șomer este incompatibilă. Față de susținerea petentului cum că nici contribuția la asigurări de sănătate nu trebuia reținută, aceasta nu este reală, deoarece legea asigurărilor de sănătate nu exclude ca persoanele pensionare angajate cu contract de muncă să nu plătească aceste contribuții. Iar față de susținerea conform căreia petentul nu a beneficiat de sporul de vechime, instanța din analiza expertizei contabile efectuate în cauză a constatat că nu este reală și că acest spor a fost acordat petentului.
Petentul a solicitat acordarea drepturilor salariale sau a concediilor medicale pentru perioada cât nu s-a prezentat la serviciu, respectiv pentru perioada iulie 2005 - martie 2006. Pentru această perioadă nu poate fi acordată contravaloarea concediilor medicale deoarece nu s-a făcut dovada concediilor medicale. Această dovadă se face prin certificatele medicale de boală din care rezultă acordarea concediilor medicale. Față de lipsa acestei probe esențiale instanța nu a putut acorda plata eventualelor concedii medicale solicitate de către petent. Pentru această perioadă nu poate fi acordată nici plata drepturilor salariale motivat de faptul că, așa după cum recunoaște chiar petentul în modificarea acțiunii în această perioadă petentul nu s-a prezentat la locul de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. De asemenea chiar în pontajele efectuate de către intimată petentul figurează în concediu medical, deci fără a se fi prezentat la locul de muncă. Conform definiției salariului dată de art. 154 din Codul Muncii acesta reprezintă "contravaloarea muncii depuse în baza unui contract individual de muncă". Ori petentul nu poate pretinde drepturi salariale pentru această perioadă daca nu a prestat activitate. Salariul se acordă ca și contraprestație pentru munca depusă, iar dacă petentul nu a prestat muncă așa după cum recunoaște chiar el nu poate primi drepturi salariale.
Față de drepturile salariale pentru perioada martie 2006 - august 2006, inclusiv instanța s-a pronunțat în sensul admiterii, deoarece, așa după cum petentul a arătat, în luna martie și-a reluat activitatea însă nu a fost plătit. Intimata nu a putut face dovada plății drepturilor salariale pentru această perioadă și de asemenea și din administrarea probei cu expertiză contabilă reiese neachitarea drepturilor salariale pentru această perioadă.
Față de solicitarea petentului de a fi reîncadrat pe post instanța s- pronunțat în sensul respingerii acesteia deoarece postul a fost desființat, așa după cum rezultă din hotărârea Consiliului Local efectiv, iar postul petentului nemaifiind, nu mai poate fi reintegrat.
De asemenea instanța a respins acordarea daunelor morale deoarece petentul nu a făcut dovada vreunui prejudiciu moral și de aceea par nejustificate. Prejudiciul urmează a fi acoperit oricum prin obligarea la plata drepturilor salariale indexate și reactualizate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorul G C-tin și intimatul Consiliul Local al com., recursuri înregistrate pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
Recursul contestatorului G C-tincritică hotărârea instanței de fond sub mai multe aspecte:
- expertiza contabilă efectuată în cauză nu a răspuns tuturor obiectivelor fixate de instanță;
- mai multe înscrisuri avute în vedere sunt false;
- avocatul său nu a depus documente importante la dosar;
- în mod greșit a fost admisă excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocate de intimați;
- a solicitat încuviințarea unei probe cu cercetarea locală;
- nu s-au luat în considerare concediile medicale, iar cheltuielile cu spitalizarea pe care le-a făcut solicită a fi restituite.
Recursul este nefondat.
La instanța de fond a fost încuviințată efectuarea unei expertize contabile, iar după depunerea acesteia la dosar, părțile - inclusiv contestatorul au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni. Aceste obiecțiuni au fost corect respinse de instanță, întrucât expertul a răspuns la toate obiectivele fixate, ele vizând de altfel chestiuni de fond.
Nici susținerea recurentului conform căreia hotărârea s-ar baza pe înscrisuri false nu poate fi reținută. Aceasta este o simplă afirmație, recurentul nefăcând vreo dovadă în sensul că s-ar fi reținut ca fals un înscris ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau că conținutul acestuia nu ar fi real.
Va fi înlăturat și motivul de recurs referitor la nedepunerea de către avocat a unor înscrisuri la dosar. Astfel, Curtea reține că ar putea fi motiv de revizuire - conform art.322 pct.6 Cod procedură civilă - și nu de recurs - lipsa totală de apărare, dar doar a "statului, persoanelor juridice de drept public sau de utilitate publică, a dispăruților, a incapabililor sau celor puși sub curatelă", iar nu o apărare incompletă - așa cum se invocă în speță.
În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive aceasta a fost corect admisă atâta timp cât contestatorul-recurent a avut raporturi contractuale de muncă doar cu Consiliul Local al Com., nu și cu Primarul com. și com..
Se mai reține și că în raport de dispozițiile art.305 Cod procedură civilă este inadmisibilă cererea recurentului privind efectuarea unei cercetări locale în faza recursului.
Nici motivul de recurs ce vizează neachitarea contravalorii concediilor medicale nu poate fi reținut. Aceasta întrucât recurentul-contestator nu a făcut dovada unor certificate de concedii medicale pentru perioada în litigiu.
II.Recursul intimatei Consiliul Local al Com.critică soluția Tribunalului Neamț pentru următoarele considerente:
- nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată câtă vreme nu i se poate reține vreo culpă;
- greșit s-au acordat drepturi salariale pentru perioada martie 2006 - august 2006 întrucât contestatorul nu s-a prezentat la serviciu;
Curtea reține că motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată nu poate fi reținut. Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". În speță, cheltuielile de judecată au cuprins plata onorariului de expert. Cum contestatorul a formulat și cereri care s-au dovedit a fi fondate, cheltuielile ocazionate de acestea corect au fost puse în sarcina intimatei Consiliul Local al Com..
Se constată însă ca fiind fondat motivul de recurs referitor la drepturile salariale aferente perioadei martie - august 2006. Pentru perioada sus-menționată contestatorul nu s-a prezentat la locul de muncă, această situație rezultând din expertiza efectuată în cauză. Astfel, expertul în urma verificărilor făcute a constatat că nu a prestat muncă în perioada martie - august 2006.
Văzând considerentele de mai sus și dispozițiile art.154 Cod procedură civilă conform cărora "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat", apare ca fiind greșită admiterea acestui capăt de cerere de către instanța de fond ( în baza unei simple afirmații a contestatorului).
În baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va fi respins recursul promovat de contestatorul. Urmează a fi admis recursul formulat de Consiliul Local al Com.. Va fi modificată în parte sentința civilă nr. 756/2007 a Tribunalului Neamț în sensul că va fi respinsă cererea reclamantului de acordare a drepturilor salariale aferente perioadei martie - august 2006. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Va face aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, obligând partea căzută în pretenții - în speță - Gh. - să plătească către Consiliul Local al com. cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
- DECIDE -
Respinge recursul civil declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 756 din 21 august 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- (nr. format vechi 863/2006).
Admite recursul civil promovat de Consiliul Local al comunei împotriva sentinței civile nr. 756 din 21 august 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- (nr. format vechi 863/2006).
Modifică în parte sentința civilă nr. 756/21.08.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul că:
Respinge cererea reclamantului de acordare a drepturilor salariale aferente perioadei martie - august 2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurentul-reclamant Gh. să plătească recurentului-intimat Consiliul Local al com. suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28.01.2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
- - - - - -
- -
red.sent. /
red.SC/01.02
tehn.DM/ex.5
01/06.02.2008
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Daniela Părău, Liliana Ciobanu