Drepturi salariale (banesti). Decizia 7392/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7392
Ședința publică de la 11 2009
Completul constituit din:
Președinte: - ---
JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței civile nr. 90/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru unitatea recurentă consilier juridic, cu delegație la dosar, și pentru intimații-reclamanți - avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru angajare apărător.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului și de modificare a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Avocat pentru intimații-reclamanți solicită respingerea recursului și menținerea drept temeinică și legală a sentinței atacate. Depune la dosar chitanța nr. 131/10.12.2009 și cere cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 90 de la 09 februarie 2009, respins exceptia prescripției invocată de pârâtă.
admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, G, G, -, împotriva pârâtei
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale în cuantum de 12.557 lei reprezentand contravaloarea aprovizionarii toamnă - iarnă, și aaa jutorului material reprezentând contravaloarea cotei de 4000 mc gaze naturale anual pentru perioada 09.09.2005 - 09.09.2008, conformraportului de expertiză, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
A respins capătul de cerere privind acordarea cotei de participare la profit.
A fost obligată pârâta la 2.400 lei cheltuieli de judecată.
În baza art. 137 Cod procedură civilă, instanța analizând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în întâmpinare de pârâtă, a reținut faptul că drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială și că prescripția dreptului material la acțiune atunci când obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul acestor drepturi, conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, este de 3 ani, termen care curge de la data neacordării acestor drepturi, situație în care aceasta excepție va fi respinsă.
Din analiza actelor depuse la dosar instanța reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 01.02.2008, conform carnetelor de muncă aflate la dosar.
Potrivit art. 139 Contractul Colectiv de Muncă cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu.
S-a constatat că această prevedere invocată de petenți ca temei al dreptului la profit, dă naștere salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual și nu la un drept bănesc.
Față de această situație s-a reținu că nu au existat proceduri de negociere cu privire la o eventuală participare a salariaților la profit, între angajator și sindicat. Potrivit art. 183 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale "4) vor participa la profit, dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobat de adunarea generală extraordinară.
(5 În toate cazurile, condițiile participării se vor stabili de adunarea generală, pentru fiecare exercițiu financiar."
În acest sens, instanța a solicitat pârâtei comunicarea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor pe anii 2006-2008 privind exercițiul financiar al anii 2005-2007, iar conform acestora acționarii nu au repartizat sume din profitul societății în vederea acordării către salariați a unei cote din profit.
Față de această situație s-a apreciat că instanța nu se poate substitui voinței interne a societății pârâte în sensul de aoo bliga la plata drepturilor solicitate de petenți și ca urmare va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea de acordare a celorlalte drepturi se reține că potrivit art. 176 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, salariații pârâtei aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale achitata în luna octombrie a fiecărui an, pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă. Cuantumul acestui adaos a fost stabilit la un prag minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor Contractul Colectiv de Muncă. De asemenea potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe ramură și art. 176 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate, s-a prevăzut dreptul salariaților la un ajutor material reprezentând cota de gaze naturale, stabilită la 4000. anual.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că pârâta nu a prezentat documente din care să reiasă că sumele solicitate de petenți au fost incluse în salariul de bază al acestora. De asemenea pârâta nu a făcut nici o dovadă în sensul că au intervenit modificări în contractele colective de muncă invocate de petenți, contracte care au fost prelungite prin act adițional.
Expertul a calculat valoarea concretă a drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de tomnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim pe societate pe anii 2005-2007 și contravaloarea cotei de gaze cuvenite pe aceeași perioadă, la suma de 12.557 lei pentru fiecare dintre reclamanți. În ceea ce privește anul 2008, se reține că petenții și-au încetat activitatea la pârâtă la data de 01.02.2008 astfel că aceste drepturi nu sunt cuvenite și pe acest an.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta SA SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanța greșit a stabilit că dreptul la suplimentarea salarială scadentă în luna octombrie al fiecărui an (pentru aprovizionarea toamnă iarnă) există, și pe cale de consecință obligația corelativă se impune a fi adusă la îndeplinire.
Că a fost ignorat faptul că prin art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze este prevăzută posibilitatea transformării acestuia în element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii sale distincte pe viitor.
Acest lucru s-a petrecut chiar mai înainte de preluarea prin transfer în 2002-2003 personalului de la fosta sucursală "" Ba S NP.
În contractul colectiv de muncă încheiat între SNP și salariații reprezentați de la nivelul anului 2000 se stipula cu claritate la art.168 alin.2 teza II a faptul că " suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998, astfel că voința părților a optat pentru novarea dreptului recunoscut dintr-un element exterior salariului de bază, în parte constitutivă a acestuia.
Al doilea motiv de recurs vizează natura juridică a venitului solicitat de reclamant. Se susține astfel că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază, începând cu anul 1997, acest ajutor nemaiacordându-se separat salariaților, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a acestui ajutor, ca urmare a introducerii acestuia în salariul de bază al fiecărui salariat SA, cu respectarea art. 187 CCM.
Se mai arată că prin art. 176 din CCM la nivel de unitate se prevede că la nivelul ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997. Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997, recurenta susține că salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs privind suplimentările salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă se reține că, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală "" Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Referitor motivul de recurs, referitor la contravaloarea cotei de gaze naturale, se reține că potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de SA, rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997, rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește acest capăt de cerere.
Față de considerentele expuse, Curtea găsește recursul fondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă va fi admis, modificată sentința în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței civile nr. 90/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, -, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge și capetele de cerere privind aprovizionarea toamnă-iarnă, cotă de gaze și cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 2009.
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu - --- | JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/16.12.2009
fond:
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela