Drepturi salariale (banesti). Decizia 794/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.794/
Ședința publică din 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
Grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B,cu sediul în,nr.239,sector 1 împotriva sentinței civile nr. 665/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta - -).ă,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă SC SA B reprezentată de avocat cu delegație de substituire la dosar și pentru intimata reclamantă - -).ă a răspuns avocat cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar delegație de substituire.
Întrebat fiind,reprezentantul recurentei pârâte precizează că nu poate indica la acest termen un calcul concret,făcând referire doar la filele 34-35 reprezentând adrese ce vizează salariul de bază mediu pe.
Reprezentații părților nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte în primul rând solicită să se observe că la fila 26 - dosar fond în copia cărții de muncă reclamanta și-a încetat activitatea la la data de 8.01.2007, astfel că suma acordată de instanță este nejustificată. Arată că instanța de fond a acordat primele de Paști și de C în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de,învederând că la calculul acestor pretinse drepturi suplimentare s-a avut în vedere în mod eronat salariul mediu brut (cu sporuri) pe și nu salariul de bază mediu (fără sporuri) pe,așa cum este stipulat în
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 257 din Codul muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului,în mod greșit a reținut prima instanță că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților. Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază,astfel că aceste prime nu se regăsesc distinct pe statul de plată,pentru că ele se regăsesc în salariul de bază.
Un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisie Paritare,apreciind că aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate. Au mai criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la faptul că a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale,așa cum prevede nr.OG9/2000,învederând că practica și doctrina juridică sunt constante în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului,angajatorul datorează dobânda,care,în conformitate cu dispozițiile art.1088 din Codul civil,începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.Mai arată reprezentantul recurentei pârâte că instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute,din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale. Sub aceste considerente apreciază că recursul formulat este fondat,motiv pentru care solicită admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu privire la cererea de întoarcere executare silită, reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea acesteia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârâta În ce privește cuantumul drepturilor salariale apreciază că acesta a fost corect acordat de instanța de fond. Sub un prim aspect,în ceea ce privește critica formulată cu privire la cuantumul sumelor acordate apreciat de recurentă ca fiind mai mare decât cel prevăzut în,solicită să se observe că valoarea totală a acestora a cunoscut unele modificări în funcție de anii și perioadele în care au existat relații contractuale între părți. Față de cel de-al doilea punct cuprins în motivele de recurs invocat de recurentă,acesta nu reprezintă o veritabilă critică formulată împotriva sentinței recurate, ci constituie un mod de justificare a atitudinii procesuale a recurentei care nu a înțeles să se conformeze cerințelor instanței și nu a prezentat documentele expres solicitate de aceasta. În mod corect instanța de fond reținut că din cuprinsul înscrisurilor făcute în carnetul de muncă al reclamantei rezultă vă primele salariale nu au fost incluse în salariul de bază și,în consecință nu i-au fost plătite suplimentările salariale m prevăzute de art.168 al.1 din la nivel de SC SA.Consideră corectă atitudinea adoptată de instanța de fond în ceea ce privește Decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007,apreciind că Nota adoptată de Comisia Paritară,notă din care se dorește a se înțelege că la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat SC.Pentru considerentele arătate,solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea dispozițiilor sentinței civile pronunțată de Tribunalul Galați.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite formulată de recurenta pârâtă,solicită respingerea cererii ca inadmisibilă pentru că drepturile salariale nu au fost acordate reclamantei. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 665/21.05.2008 a Tribunalului Galați, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta ).ă ) în contradictoriu cu pârâta SA
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7480 lei reprezentând drepturi salariale și suma de 533, 52 lei cu titlu de daune.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 8460/18.120.2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta -, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA plata sumei de 7.480 Ron reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate și suma de 533,52 Ron, reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus menționate.
Motivându-și în fapt acțiunea, au arătat că în perioada 2004 - 2007 au fost salariații societății pârâte și pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, potrivit art. 168 alin. 1 din contractului colectiv de muncă la nivel de societate, pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, trebuia să beneficieze de prima de C și de Paști.
A mai precizat reclamanta, că prin modificarea alin.2 al art. 168 din CCM, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat" pârâta nu a mai acordat drepturile sus-menționate.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
A arătat că prin acțiune se solicită plata unor prime acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada 2004 - 2007, invocându-se nerespectarea art. 168 din încheiat între SA pe de o parte, și salariați, reprezentați de către, pe de altă parte.
Astfel, a precizat pârâtul că dreptul invocat în acțiune, se fundamentează pe prevederile la nivel de unitate și potrivit disp. art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, cererile în vederea soluționării conflictului de muncă, pot fi soluționate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Dat fiind faptul că izvorul obligației angajatorului, constă în clauzele, a susținut că acțiunea este prescrisă.
De asemenea, pârâta a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, motivând că drepturile salariale solicitate de reclamanți, nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
A susținut pârâta,că atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența unui drept actual al reclamanților.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că părțile semnatare ale au convenit asupra interpretării clauzelor prevăzute în art. 168 alin.1 și 2, în sensul includerii bonusurilor de C și de Paști, cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, începând cu anul 2003, pentru următorii ani.
În combaterea susținerilor reclamanților, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din 13.02.2008, instanța a respins excepțiile invocate de către pârâtă prin întâmpinare.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 2006, prevede la art. 42 alin.1 lit.c, că adaosurile la salariul de bază, sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe
Din analiza textelor de mai sus, rezultă în mod neechivoc, că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantului suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantului dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestuia din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, sunt infirmate de către înscrierile făcute în carnetul de muncă al reclamantei, din care rezultă că statele de plată în care figura salariata, cuprindeau pe parcursul anului 2006 toate sporurile (de vechime, de petrol).
Din analiza carnetului de muncă al reclamantei, reiese cu certitudine, că acesteia nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Faptul că în anul 2004, suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, nu i-au fost acordate reclamantei prin introducerea în salariu a acestora, a făcut ca pe toată perioada anilor 2004-2006 reclamanta să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
În privința sumei cuantumului sumei datorate reclamantului, instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 287 din Codul muncii nefăcând dovada că suma datorată reclamantei ar avea un alt cuantum. În consecință, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 7.480 lei, reprezentând premii de Paște și C pentru perioada 2004-2007.
Având în vedere prevederile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei și suma de 533,52 lei, reprezentând daune pentru neachitarea la termen a drepturilor sus-arătat, constatând că aceasta a suferit un prejudiciu prin neplata la timp a acestor sume.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, pentru următoarele motive.
1. Primele de Paști și de C au fost acordate de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de CCM.
La calculul drepturilor suplimentare prezentat în acțiune, reclamantul a avut în vedere, în mod eronat, salariul mediu brut pe și nu salariul de bază mediu pe, așa cum este stipulat în CCM.
A precizat că făcut aceste susțineri și prin întâmpinarea depusă la fond însă nu au fost observate și analizate de prima instanță.
2. În mod greșit a reținut prima instanță că din actele dosarului nu rezultă că suplimentările salariale solicitate nu au fost incluse în salariile angajaților.
A existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta statele de plată pentru fiecare salariat întrucât complexitatea operațiunilor a făcut practic imposibilă depunerea statelor de plată pentru salariați.
Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază. Astfel fiind, ele nu se regăsesc distinct în statul de plată pentru că ele se regăsesc în salariul de bază.
3. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a CCM.
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
4. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
5. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
A depus la dosar practică judiciară și adresele nr. 48/2008 și nr. 47/2008 emisă de B, contract colectiv de muncă din anul 2008.
De asemenea, a formulat cerere de întoarcere a executării.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Instanța, în baza rolului activ, a solicitat recurentei să depună la dosar calculul drepturilor salariale pe care îl consideră a fi corect față de primul motiv de recurs.
La termenul de judecată ce a fost acordat în acest sens, reprezentantul recurentei a precizat că nu poate indica nici un calcul concret, făcând referire la filele 34-35 ce conțin adresele ce vizează salariul mediu pe.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea nu îl reține ca întemeiat întrucât recurenta nu a depus la dosar și nu a învederat instanței un alt cuantum al pretențiilor solicitate ci doar a afirmat că este prea mare cuantumul acordat de către prima instanță.
Aceleași afirmații le-a făcut recurenta și prin întâmpinarea depusă la fond însă corect prima instanță nu le-a reținut arătând că reclamanta a precizat cuantumul sumei datorate, însă pârâta nu a indicat ce sumă consideră că ar fost corectă din punctul său de vedere și modul de calcul al acestei sume, arătând doar cu titlu generic, cum trebuia să fie făcut calculul.
2.Nici al doilea motiv de recurs referitor la includerea primelor în salariul de bază nu poate fi reținut ca fondat.
Potrivit disp. art. 168 alin. 1 din CCM pe anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază pe SNP Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform alineatului 2, pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006 mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003.
Susținerea recurentei în sensul că drepturile salariale suplimentare pentru anii 2004-2006 ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003, este infirmată chiar prin conținutul alin. 2 al art. 168 din CCM 2004-2006, acest text prevăzând că modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut.
Dacă recurenta ar fi intenționat să includă primele în salariul de bază și în anii 2004-2006, ar fi trebuit să prevadă în mod expres că se menține modalitatea de acordare așa cum s-a procedat în 2003. De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004-2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
Față de cele arătate, susținerea recurentei că au fost incluse în salariul de bază primele solicitate și în anii ulteriori anului 2003 este neîntemeiată.
În ceea ce privește noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 prin actul adițional nr. 1090/22.02.2008 depus de recurentă, instanța nu îl reține ca având relevanță în cauză.
Conform disp. art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării și nicidecum retroactiv. Părțile pot conveni prin contract doar asupra faptului că data aplicării clauzelor negociate să fieulterioarăzilei de înregistrare a contractului. În consecință, instanța nu poate aplica la situațiile din anii 2004-2006 un contract colectiv de muncă ce a fost înregistrat la data de 22.02.2008 întrucât s-ar încălca prevederile legale mai sus menționate.
Noul contract colectiv de muncă din 2008 nu are rol confirmativ întrucât actul confirmativ este o specie a actului declarativ și reprezintă un act prin care o persoană renunță la dreptul său de a ataca cu acțiunea în anulabilitate un act juridic civil la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziție legală ce ocrotește un interes personal. Prin actul confirmativ este înlăturată o cauză de nulitate relativă, actul juridic devenind astfel valabil. Ori, în speța de față, nu s-a pus niciodată problema unei cauze de nulitate relativă a contractelor colective de muncă din anii 2004-2006 ci, dimpotrivă, de aplicare a acestora.
3.Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din CCM dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din CCM. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor CCM 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
4.Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084-1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurenta în sensul că reclamanta ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de OUG nr. 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
5. În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Fiind o cerere accesorie, ce urmează soarta principalului, se va respinge ca nefondată și cererea de întoarcere a executării, ca urmare a respingerii recursului.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit disp. art. 274.pr. civilă, se va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B, cu sediul în, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 665/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea de întoarcere a executării.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei - reclamante - suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud.-/05.12.2008
Tehnored./2 ex./ 06 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Valentina Gabriela