Drepturi salariale (banesti). Decizia 80/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.80
Ședința publică din 25.01.2010
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE SA B, împotriva sentinței civile nr.581/6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ COMERCIAL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.581/6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă pentru drepturi bănești formulată de Federația Națională Feroviară Comercial () în numele membrilor de sindicat domiciliați pe raza județului V în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" SA
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților membri de sindicat drepturile bănești aferente zilei feroviarului din anii 2006, 2007 și 2008.
Au fost respinse ca fiind prescrise pretențiile formulate de reclamanți pentru perioada anterioară datei de 2005.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta Federația Națională Feroviară Comercial, reprezentată legal prin președinte G, a solicitat Tribunalului București secția conflicte de muncă și asigurări sociale să oblige Compania Națională de Ferate "" să respecte dispozițiile art. 65, 64, din Contractele Colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006, 2007-2008, respectiv de a acorda angajaților, membrii de sindicat ajutorul material aferent zilei pentru anii 2005,2006, 2007,2008 respectiv un salariu de bază aferent pentru fiecare an actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 2396 din 23.03.2009, instanța investită a declinat competența de soluționare în favoarea secției civile a Tribunalului Vrancea în baza dispozițiilor Codului Muncii, art. 284 alin 2, având în vedere domiciliile membrilor de sindicat din tabelul anexat la dosar, în localități de pe raza județului
Astfel s-a înregistrat acțiunea nr. 2502/91/4.08.2009, pe rolul Tribunalului Vrancea având ca reclamanți pe, G, -, LacraN., a, nominalizați în tabelul depus la dosarul cauzei toți cu domiciliile în județul V, având ca obiect drepturile bănești ce li se cuvin cu ocazia Zilei.
In motivare se arată ca potrivit art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008 și art. 65 din CCM pe anii 2005-2006, salariații CNCF "CFR " vor beneficia de ziua feroviarilor de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, precizând că acesta nu a fost acordat pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008.
La dosarul cauzei a depus întâmpinare Compania Ferate "CFR " prin care invocă pe cale de excepție necompetența teritorială a Tribunalului Vrancea motivată de lipsa calității procesuale active a salariaților lor cu domiciliul pe raza de activitate a Tribunalului Vrancea, această calitate susținând că ar deține-o Federația Națională Comercial.
A invocat de asemenea excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 raportat la dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii și cele ale Decretului 167/1958.
Pe fondul cauzei pârâta solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și arată că a acordat salariaților săi alte drepturi de care aceștia au beneficiat potrivit CCM la nivel de unitate, chiar în valori mai mari decât cele prevăzute de aceste contracte însă în ceea ce privește drepturile, altele decât cele prezentate, datorită fondului de salarii care a fost și este limitat, s-a aflat în imposibilitatea de a le acorda pentru anii 2006-2008.
Instanța asupra acțiunii de față a constatat următoarele:
Instanța, Tribunalul Vranceaa constatat a fi competentă să soluționeze această cauză și a respins excepția invocată de către pârâta CNCF "CFR" prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. A apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 284 alin. 2 din Legea 53/2003- Codul Muncii, în sensul că domiciliul reclamanților este în jud. V iar aceștia, așa cum sunt nominalizați prin tabelul depus la dosar, fiind salariați ai pârâtei au calitate procesuală activă, iar sindicatul are calitatea de reprezentant al acestora.
In ceea ce privește excepția invocată de pârâtă privind prescrierea dreptului la acțiune, instanța o apreciat-o ca fiind întemeiată și a constatat prescris dreptul la acțiune pentru sumele ce trebuiau a fi acordate cu ocazia Zilei aferente anului 2005, având în vedere data introducerii acțiunii care este 29.09.2008, iar prevederile Codului Muncii prin art. 283 lit. c prevăd că cererile având ca obiect drepturi salariale, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, Ziua fiind la data de 24 aprilie, așa cum reiese din întâmpinarea pârâtei.
In ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că drepturile bănești prevăzute cu ocazia Zilei în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate încheiat între salariați și CNCF "CFR", solicitate prin prezenta acțiune, pot fi acordate pentru anii 2006, 2007 și 2008.
Acestea sunt drepturi ce rezultă din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil încheiat și care prevede drepturile solicitate de reclamanți, pârâta necontestând prin întâmpinarea depusă la dosar izvorul acordării acestor drepturi ci aducând doar argumente din care să rezulte faptul că unitatea nu a putut acorda drepturile solicitate datorita fondului limitat de salarii.
Cum însă între părțile contractante nu s-au stabilit situații deosebite care să condiționeze acordarea acestor drepturi, luând în considerare prevederile art. 969 cod civil potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și pe cele ale art. 243 din Codul Muncii din care rezultă că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care nu și le îndeplinesc, instanța a constatat că cea care nu și-a îndeplinit obligațiile este CNCF "CFR", fiind admisă acțiunea formulată de reclamanți și obligată pârâta la acordarea drepturilor salariale ocazionate de Ziua actualizate.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" SA B, criticând-o pentru următoarele motive:
A invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea, calitatea procesuală aparținând Federației Naționale Feroviară Comercială al cărui sediu se află în B, fapt ce atrage competența Tribunalului București ca instanță în a cărei circumscripție reclamanta își are sediul.
A invocat practica judiciară în acest sens.
Pe fondul cauzei, a invocat prevederile art.65 prima liniuță din CCM 2007-2008, valorile claselor de salarizare precum și modalitățile concrete de stimulare a salariaților stabilindu-se de comun acord cu sindicatele reprezentative, ținându-se seama de posibilitățile financiare ale companiei și de prevederile legale.
A invederat faptul că fost agent economic monitorizat în sensul prevederilor OUG nr.79/2001 pe perioada anilor 2006-2008, fiind companie națională la care statul este acționar majoritar.
Au fost stabilite astfel plafoane trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal care reprezintă limite maxime pentru a nu fi depășit fondul de salarii aprobate, acordarea ajutorului material către salariați fiind mai mare pe anul 2006, obligație îndeplinită pe anul 2007 iar pe anul 2008 până la concurența sumei de 100 lei/salariat, fiind în imposibilitate de a acorda ajutoare altele decât cele menționate și care au fost efectiv plătite salariaților.
A invocat teoria impreviziunii determinată de schimbarea împrejurărilor de executare a obligației și care nu a putut fi anticipată, devenind o obligație imposibil de executat.
Principiul forței obligatorii a convenției se circumscrie legii, obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamantă fiind condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat, fapt cunoscut de organizațiile sindicale și de reclamantă.
A solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței civile și trimiterea cauzei spre judecată instanței competente, respectiv Tribunalul București.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.3, 9, art.3041și art.312 al.3 pr.civilă.
Prin întâmpinare, Federația Națională Feroviară Comercial în numele membrilor de sindicat a solicitat respingerea excepției și a recursului ca nefondate, cu menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică.
A depus practică judiciară.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Critica vizând necompetența teritorială a Tribunalului Vrancea în soluționarea la fond a cauzei nu poate fi primită.
Este adevărat că dispozițiile speciale înscrise în art.284 al.2 muncii stabilesc că judecarea conflictelor de muncă, cum este și cauza de față, să se realizeze de instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
Numai că în speță, calitatea de părți în proces și explicit calitatea de titulari ai drepturilor bănești solicitate, revine membrilor de sindicat și nu Federației Naționale Feroviare Comercial care are calitatea de reprezentant al acestora.
Potrivit art.28 din Legea nr.54/2003 a Sindicatelor, organizațiile sindicale au dreptul de a intreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
Din însăși petitul cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr.11787/3/2.10.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, rezultă formularea acțiunii în numele membrilor săi de sindicat privind acordarea ajutorului material aferent Zilei pentru anii 2005-2008, respectiv un salariu de bază pentru fiecare an, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Ca atare, stabilirea instanței competentă teritorial la soluționarea litigiului se realizează funcție de domiciliul sau reședința titularilor drepturilor pretinse și nu după sediul reprezentantului care, dealtfel, nu acționează în proces în nume propriu.
În acest sens este de menționat faptul că, în cauză, prin sentința civilă nr.236/23.03.2009 a Tribunalului Bucureștia fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, investirea Tribunalului Vrancea realizându-se tocmai pe calea declinării de competență atrasă de domiciliul membrilor de sindicat din județul
Referitor la fondul cauzei, prin admiterea în parte a acțiunii în mod legal și temeinic prima instanță a obligat angajatorul la respectarea obligației asumată prin contractele colective de muncă.
Potrivit art.243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu se pot reține argumentele recurentei CNCF "CFR" SA privind circumstanțele economico-financiare, întrucât acestea nu îl exonerează pe debitor de îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-
Dispozițiile art.1156 al.ultim cod civil nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest articol se referă la situația când obiectul obligației este un corp cert și determinat, ceea ce u se poate spune despre obligația de plată a unei sume de bani.
În situația în care societatea a constatat că nu se poate încadra în buget și nu mai poate achita drepturile promise avea posibilitatea să renegocieze cu sindicatele contractul colectiv de muncă, dar nu poate invoca acum lipsa resurselor ca motiv de neîndeplinire a obligației asumate.
Deasemeni, instanța de fond nu a prevăzut un cuantum concret al drepturilor bănești, în dispozitivul hotărârii fiind stabilită obligația recurentei-pârâte de a plăti reclamanților membri de sindicat drepturile bănești aferente " Zilei " din anii 2006, 2007 și 2008.
Ca atare, întinderea acestor drepturi excede cadrului procesual, reprezentând o problemă de punere în executare, iar în cadrul unei asemenea proceduri va fi eventual analizat cuantumul sumelor efectiv datorate, urmare a aplicării prevederilor at.64 prima liniuță și art.65 prima liniuță din Contractele Colective de Muncă încheiate între părți, pentru perioada în care instanța de fond le-a stabilit ca fiind datorate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioadele pentru care i-a fost prevăzută existența prin contractele colective de muncă.
Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de aeb ucura efectiv de realizarea drepturilor lor, pentru perioadele în care acestea au fost prevăzute.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 pr.civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" SA B împotriva sentinței civile nr.581/6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE SA B, împotriva sentinței civile nr.581/6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2010.
Pt.PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- aflat în delegație - -
Cf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președinte Curtea de Apel
Grefier
-
Red./15.02.2010
Dact./4 ex/23.02.2010
FOND: -
Asis.jud. -
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
