Drepturi salariale (banesti). Decizia 845/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR.1077,-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.845
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Niță Valentin
JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.135 din data de 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și, ambele cu domiciliul ales în M,-, -.B,.1,.4, județul D, intimații-pârâți TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimatele-reclamante și și intimații-pârâți TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen legal și că recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp. art. 242 pct. 2 Cod pr.civilă.
De asemenea, se învederează că intimatele-reclamante și au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității declarării recursului.
Curtea având în vedere actele și lucrările dosarul și față de împrejurarea că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI sub nr- reclamantele și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de devalorizare monetară începând cu data de 1.10.2000 și până în prezent și plata dobânzii legale aferente acestui spor, de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății efective, cu obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și plata sporului în continuare.
În motivarea acțiunii se arată, în esență că le sunt aplicabile disp.art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că mențiunea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
S-a solicitat a se avea în vedere și decizia nr. 21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a recunoscut acest drept, precum și faptul că plata lui trebuie reaalizată de la momentul la care în mod nelegal sporul a fost înlăturat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.10.2000- 15.10.2005 în raport de disp. art. 3 din Decretul 167/1958 și data introducerii acțiunii. Pe fondul cauzei s-a învederat faptul că pentru restul perioadei acțiunea este nefondată.
Pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pentru perioada care excede termenului general de prescripție de 3 ani, ca prescrisă.
Prin sentința civilă nr.135 din 18 decembrie 2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2000-15.10.2005 și a respins acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă. Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, și TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și a obligat ceilalți pârâți să plătească reclamantelor sumele de bani corespunzătoare sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare, calculat lunar la salariul de bază, începând cu data de 16.10.2005, în continuare, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, respingându-se în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță examinând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale în materie și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii - nr. 21/10.03.2008, Curtea a constatat următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin P, Curtea a apreciat că este întemeiată urmând să o admită întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins acțiunea și față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a constatat că și aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situație în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, art. 1 din Decretul nr. 1657/1958 privitor la prescripția extinctivă, statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 alin.1 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, în speța de față, față de data nașterii dreptului la acțiune și față de data formulării cererii de chemare în judecată - 16.10.2008, dreptul la acțiune pentru perioada 1.10.2000 - 15.10.2005 apare ca fiind prescris. Mai mult decât atât, susținerile reclamantelor privind recunoașterea drepturilor de la data pronunțării Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, Curtea constată că nu pot fi primite întrucât prin această decizie nu se rezolvă și problema prescripției.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acțiunea este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, curtea a constatat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA să plătească reclamantelor sporul de 50% în raport de salariul de bază brut lunar începând cu data încadrării în funcție, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective. De asemenea, Curtea a obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Cu privire la reactualizarea sumelor, precum și la acordarea dobânzii legale, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat următoarele:
Prin neplata dreptului, reclamantele au fost în mod evident prejudiciate, prejudiciu ce nu poate fii acoperit decât prin reactualizarea sumelor în funcție de indicele de inflație pe perioada de referință, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii.
Nu poate fi primită, deci, solicitarea acordării dobânzii legale întrucât, în speță nu sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de OG nr. 9/2000, instanța respingând acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod corect instanța de fond apreciat că abrogarea prevederilor art. 47 Legea nr. 50/1996 realizată prin OG nr.83/2000 ar fi fost neconstituțională pentru că acest act normativ nu face parte din categoria legilor organice deoarece obiectul de reglementare îl constituie salarizarea și nu organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești.
De asemenea, nr.OG83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2000, ocazie cu care Parlamentul a cenzurat prevederile acestei ordonanțe care au fost menținute.
Pe fond se arată că finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea OG nr.83/2000 nu a fost aceea a diminuării drepturilor salariale ale personalului din justiție ci dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui sistem nou de salarizare centrat pe conceptul de indemnizație unică.
Totodată, recurentul arată că sporul din acțiune nu face nici obiectul Directivei nr.89/391 din 12 iunie 1989, deoarece nu vizează condițiile ce trebuie asigurate salariaților în scopul reducerii stresului și suprasolicitării.
Se apreciază de către recurent că acest spor nu ar mai trebui acordat după data de 01.02.2007 întrucât prin art.30 din nr.OG8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, în consecință, sporul de 50 % nu mai subzistă începând cu februarie 2007 și ca atare hotărârea primei instanțe este netemeinică, deoarece nu pot fi acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege, apreciind că s-a dat o interpretare eronată a dispozițiilor
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că atât excepția tardivității recursului-invocată de intimatele-reclamante, cât și recursul exercitat de pârâtă sunt nefondate și vor fi respinse ca atare pentru considerentele care succed:
Sub aspectul excepției tardivității recursului, Curtea reține că, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
În cauza de față, recurentului Ministerul Justiției și Libertăților i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 30.01.2009, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare de la fila 70 în dosarul instanței de fond, situație în care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 9 februarie 2009, iar recursul a fost promovat la 6 februarie 2009, astfel cum rezultă din ștampila poștei aflată pe plicul cu care a fost înaintat recursul, situația față de care excepția tardivității invocată de intimate este nefondată și va fi respinsă.
Pe fondul recursului, examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acestora, așa după cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [ art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent -, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțelor judecătorești.
Or, art. I pct. 42 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, și își încetează efectele.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXI/2008 a Secțiilor Unite dată în interesul legii a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect învestită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Față de aceste considerente recurs se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității declarării recursului invocată de intimatele-reclamante.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.135 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și, ambele cu domiciliul ales în M,-, -.B,.1,.4, județul D, intimații-pârâți TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
G
Fiind pensionată se
semnează de
Președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2009
Tehnored. 2 ex./06.05.2009
/
.fond nr-
Jud.fond
Președinte:Niță ValentinJudecători:Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
