Drepturi salariale (banesti). Decizia 900/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
OMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 900
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență B, cu sediul în mun. B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 267 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru pârâtul recurent și reclamantul intimat
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care constatându-se că la fila 4 dosar se află o întâmpinare ce privește dosarul nr. 4489/23.03.2009, instanța a dispus detașarea acestei file și înmânarea acesteia către reclamant.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâtul recurent, a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Reclamantul intimat Gas olicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, precizând că nu a beneficiat nici de zile de concediu și nici de drepturile bănești aferente.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
La data de 24.11.2008 pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția civilă, sub nr- a fost înregistrată cauza privind pe reclamantul G și pârâtul Spitalul Județean de Urgență "" B la care a fost atașat dosarul nr- a Secției Comerciale și de contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani.
Reclamantul s-a adresat inițial Secției Comerciale a tribunalului solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4416 lei reprezentând contravaloarea drepturilor bănești pentru 21 de zile de concediu de odihnă neefectuat în 2005 și 17 zile de concediu de odihnă neefectuat în 2006.
Motivând acțiunea a arătat că în anul 2005 conducerea unității la rechemat din concediu la 10.10.2005 iar dintr-un total de 33 de zile lucrătoare a executat doar 12 zile de concediu. În 2006 din cele 33 de zile lucrătoare a efectuat doar 16 zile de concediu de odihnă. Toate aceste mențiuni se regăsesc în fișele de pontaj aferente anilor 2005-2006.
La data de 1.03.2008 în baza Deciziei 129/2008 a încetat raporturile de serviciu cu pârâtul.
La 24.10.2008 reclamantul și-a precizat cererea în condițiile art.132 Cod procedură civilă mărind câtimea obiectului cererii la suma de 7.445 lei respectiv 3945 lei indemnizație de concediu și 3500 lei actualizare în raport cu indicii de inflație.
Prin Încheierea din 19.11.2008 - Secția comercială a trimis Secției Civile cauza în considerarea împrejurării că reclamantul avea calitate de personal contractual. După înregistrarea pe rolul ultimei secții la 15.01.2009 a depus întâmpinare pârâtul prin care a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că deși în anul 2005 Gaf ost rechemat din concediu prin adresa 16290/2005, acesta nu a mai efectuat restul de zile până la 31.12.2005. Pentru a anul 2006 petentul nu a depus la dosar nici o cerere de rechemare din concediu.
În ceea ce privește pretențiile pentru anul 2005 invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune.
La data de 3.12.2008 reclamantul a depus la dosar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate iar ulterior la 2.02.2009 a mai atașat în copie carnetul de muncă, contractul individual de muncă și cartea de identitate.
În temeiul art.129 Cod procedură civilă la 10.02.2009 instanța a solicitat punctul de vedere al pârâtului cu privire la modul de calcul al zilelor de concediu ce i se cuveneau reclamantului în 2005 și 2006.
Prin adresa nr.4526 din 20.02.2009 Spitalul Județean Baa rătat că reclamantul a avut dreptul în anul 2005 la 25 de zile concediu de odihnă din care a efectuat 12 zile iar în anul 2006 efectuat 16 zile deși avea dreptul la 33 zile concediu de odihnă. La plecare din unitate acestuia i s-a plătit concediul neefectuat aferent anului 2007 dar pentru anii 2005 și 2006 nu s-a putut aplica art.141 alin.4 din Codul muncii deoarece reclamantul era obligat să efectueze concediul de odihnă conform art.141 pct.1 din Legea 53/2003.
Prin sentința civilă nr. 267 din 23.02.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru indemnizația de concediu aferentă anului 2005,excepție invocată de pârâtul Spitalul Județean de Urgență, B;
- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G, cu domiciliul în B,-,.C,.3,.7, jud.B, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență, B, cu sediul în B,-, jud.
- a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului: - diferența de indemnizație concediu odihnă pentru un număr de 21 zile lucrătoare aferentă anului 2005, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; - diferența de indemnizație concediu odihnă pentru un număr de 17 zile lucrătoare aferentă anului 2006,sumă ce va fi actualizată în funcție de indicii de inflație,de la data scadenței până la data plății efective.
Instanța de fond, analizând probatoriul administrat, a constatat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate. Potrivit CCM la nivel de unitate valabil pentru anii 2005-2007 aflat la dosar în extras în copie la filele 13-15 dosar, personalul din cadrul Spitalului de urgență B avea dreptul la un concediu de 30 de zile lucrătoare pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Art.124 alin.3 și 4 din acest contract precizează că această durată a concediului de odihnă se suplimentează cu câte o zi pentru 5 ani vechime neîntreruptă în aceeași unitate.
Conform mențiunilor de la punctul 26 din carnetul de muncă a reclamantului seria - - Gaf ost angajat de Spitalul Județean la 1.04.1990 astfel că la 1.04.2005 acesta a acumulat o vechime neîntreruptă în cadrul unității de 15 ani.
În baza dispozițiilor din CCM precizate mai sus avea dreptul la 30 de zile lucrătoare concediu de odihnă pentru o vechime de peste 20 de ani în muncă ( acesta fiind angajat inițial la 1.08.1972) la care se adăugau cele 3 zile suplimentare pentru vechime neîntreruptă în cadrul aceleiași unități sanitare.
Din cele 33 de zile acesta a efectuat doar 12 zile, iar ulterior în cursul anului 2006 reclamantul a efectuat doar 16 zile de concediu din același total de 33 de zile lucrătoare de concediu de odihnă.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru anul 2005 instanța constată că G ar fi putut executa concediul de odihnă începând cu data de 31.12.2005 cel mai târziu. Acesta este momentul în care s-a născut dreptul la acțiune pentru indemnizația de concediu aferentă acestui an astfel că putea să solicite compensarea în natură a concediului neefectuat cel mai târziu la 31.12.2008.
În plus instanța de fond a mai constatat că în temeiul art.141 alin.4 din Legea 53/2003 atâta timp cât G era salariatul Spitalului Județean de urgență B el nu putea să solicite compensarea în bani a concediului neefectuat ci doar să solicite angajatorului să-i aprobe executarea efectivă a concediului de odihnă pentru anii 2005 și 2006.
Dispozițiile amintite mai sus au devenit aplicabile abia la data de 5.03.2008 când prin decizia 129 s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre părți în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii. Dacă s-ar fi luat în considerare această dată ar fi rezultat că termenul prevăzut de art. 283 lit. c din Codul munciis -ar fi împlinit la 5.03.2011.
În ceea ce privește calculul efectuat de reclamant instanța a apreciat că nu poate să-i dea eficiență atâta timp cât fostul angajator nu a confirmat că datele arătate de reclamant în calculul depus la filele 8 - 11 dosar fond, sunt corecte.
Ca urmare, drepturile au fost acordate în mod generic și au fost avute în vedere diferențele de indemnizație de concediu de odihnă pentru un număr de 21 de zile lucrătoare pentru anul 2005 și un număr de 17 zile lucrătoare pentru anul 2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Spitalul Județean de Urgență B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile și respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată.
În motivarea recursului a arătat că pentru anul 2005, reclamantul a fost rechemat din concediu, rămânând de efectuat un număr de 21 de zile până la sfârșitul anului, așa după cum s-a precizat prin adresa de rechemare.
Arată că deși i s-a pus în vedere, reclamantul nu a efectuat concediul nici în cursul anului următor, respectiv 2006. Mai mult chiar, nici concediul pe anul 2006 nu l-a efectuat în totalitate iar instanța de judecată nu a ținut cont de faptul că intimatul nu și-a justificat în nici un fel neefectuarea restului de concediu pe anul 2006, respectiv 17 zile când nu a fost rechemat din concediu pentru interesul unității.
Tribunalul Botoșania arătat că unitatea era obligată să asigure reclamantului efectuarea concediului de odihnă, ori, acesta fiind director financiar contabil în perioada respectivă putea să-și stabilească direct perioada de concediu fiind subordonat numai directorului general al unității.
Consideră că față de cele arătate mai sus nu se poate reține o culpă a unității pentru ca aceasta să fie obligată la plata diferenței de indemnizație concediu și cu atât mai puțin la plata unei sume ce reprezenta actualizarea în funcție de indicii de inflație.
Legal citat intimatul a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Examinând recursul declarat în cauză, care poate fi încadrat în drept în art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea, reține următoarele:
Reclamantul G a fost angajatul Spitalului de Urgență "" B având dreptul potrivit vechimii în muncă și contractului colectiv de muncă la nivel de unitate la un număr de 33 zile lucrătoare de concediu de odihnă.
Din probatoriul administrat în față primei instanțe a rezultat că, în anul 2005 din cele 33 de zile de concediu de odihnă, reclamantul a efectuat doar 12 zile iar în anul 2006 a efectuat doar 16 zile, așa încât în mod corect s-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 141 și următoarele din Codul muncii.
Angajatorul era obligat să ia toate măsurile necesare ca fostul salariat să poată beneficia de prevederile legale privind efectuarea concediului de odihnă, așa încât susținerile recurentei prin care arată că în acest caz culpa aparține reclamantului, sunt nefondate.
În cauză, s-au aplicat în mod corect dispozițiile art. 141 alin. 4 din Codul muncii prin obligarea pârâtei la plata diferențelor de indemnizație pentru concediul de odihnă neefectuat.
Față de cele ce preced și văzând că sentința civilă este legală și temeinică, Curtea urmează ca în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență B, cu sediul în mun. B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 267 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. -
aflat în CO semn.
președ. instanței,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2
17.07.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Surdu Oana
