Drepturi salariale (banesti). Decizia 9079/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 9079
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " S, împotriva sentinței civile nr.927/17.04.2008, în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul este declarat cu depășirea termenului legal, iar prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus intampinare in termenul legal, solicitând și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. iar recurenta parata a depus inscrisuri referitoare la aplicarea art. 50 alin. 1 si 2 din Legea nr. 128/1997.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborat cu art. 301 din Codul d e procedură civilă, invocă excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțarea asupra acesteia.
CURTEA
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale - sub nr. 1168/101/05.02.2008, reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârâti, Școala cu clasele I-VIII " " S și Inspectoratul Județean M pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța in cauza să fie obligați aceștia la plata, pentru o perioadă de 3 ani anteriori, a drepturilor salariale reprezentând: diferențele dintre calcularea lineară a sporurilor și calcularea în scară, conform Legii nr. 128/1997; diferențele la sporul de vechime, calculat la salariul de bază care trebuie înțeles ca ultim salariu de bază după calcularea și adăugarea celorlalte sporuri "în scară"; adaosul de 1/25, prevăzut de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr.128/1997, care trebuie calculat suplimentar, în plus față de diferența de adaos reprezentând clasa de salarizare.
A mai arătat că, solicită recalcularea sumelor acordate de unitatea de învățământ pentru plata drepturilor salariale prevăzute de OUG nr.17/2006 (2001-2004) și acordarea eventualelor diferențe.
Totodată, a solicitat recalcularea valorii orelor suplimentare la care a avut dreptul și a celorlalte drepturi bănești (al 13-lea salariu), drepturi care se modifică conform sumelor solicitate, precum și actualizarea acestora până la data plății efective.
A mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua.
A motivat că este învățător titular, grad didactic I, cu o vechime în învățământ de peste 32 de ani și 5 luni.
A arătat că, pentru a calcula corect suma ce reprezintă salariul de bază este necesar să se recalculeze toate sporurile, prin aplicarea modului de calcul în scară, spor la spor.
Prin art. 50 alin.1din Legea nr. 128/1997 s-au instituit, pe lângă tranșele de vechime existente, încă trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani vechime în învățământ, tranșe care influențează modalitatea de acordare a drepturilor salariale, coeficientul de multiplicare aplicat, ducând la creșterea salariului. Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani, se acordă un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru tranșa de vechime anterioară.
Reclamanta a mai precizat că pentru recalcularea orelor suplimentare și a celorlalte drepturi bănești (al 13-lea salariu) se va folosi procentul de 1/64, potrivit art.17 din Ordinul nr.3541/2006 emis în aplicarea OG 4/2006 și nu se va ține seama de prevederile Ordinului nr. 2409/2004, care a fost anulat prin Decizia 4188/2005 a ÎCCJ.
A mai arătat că OUG 17/2006, cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat se referă la drepturile salariale care nu sunt enumerate "expresis verbis", dar din metodologia de calcul aplicabilă prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3351/02.03.2006, aceste drepturi sunt cele care rezultă din recalcularea în sistemul "spor la spor" și drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.
Pârâta Școala cu clasele I-VIII " " Saf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția calității procesuale pasive, arătând că, unitatea școlară nu are buget propriu, fiind subordonată din punct de vedere bugetar serviciului contabilitate al Centrului Financiar -Grupul Școlar " " S, motiv pentru care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți a centrului Bugetar - Grupul Școlar " " S, Ministerul Educației Cercetării și T și Consiliul Local S, excepție pe care instanța a unit-o cu fondul.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nu există diferențe între sumele plătite de unitatea școlară și sumele solicitate de reclamant, anexând în acest sens un mod de calcul.
Instanța a încuviințat cererea reclamantului cu privire la efectuarea în cauză a unei expertize contabile, desemnând în acest sens pe expert.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea contabilitate (filele 49-59 dosar).
Prin sentinta nr. 927 din 17 aprilie 2008, Tribunalul Maa dmis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Școala cu cls.I-VIII " ", pe care a obligat-o la plata sumei de 4.835 lei diferențe drepturi salariale, nete și actualizate până la 28.02.2008, pentru perioada 01.02.2005 - 31.01.2008 și la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsa acțiunea față de paratul
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca reclamantul este învățător titular, grad didactic I, cu o vechime în învățământ de 32 ani și 5 luni (la data de 01.02. 2008), iar prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea Școlii cu clasele I-VIII " " S și a Inspectoratului Școlar Județean M la plata drepturilor salariale, recalculate pe ultimii 3 ani conform reglementărilor Legii nr.128/1997, susținând că nu i-au fost calculate și acordate conform prevederilor legale.
Reclamantul a desfășurat activitate în cadrul Școlii cu clasele I-VIII " " S în perioada pentru care solicită acordarea drepturilor salariale respectiv februarie 2005 - ianuarie 2008.
Potrivit art.8(1) din Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, unitățile școlare, ce au personalitate juridică de altfel, au obligația de a întocmi bugetul propriu, buget ce, însoțit de note de fundamentare, se înaintează Consiliului Local.
Potrivit art. 9 alin. 3 din aceleași norme, bugetul unităților școlare se întocmește în faza de elaborare a bugetului local și se aprobă odată cu aprobarea bugetelor locale.
În consecință, unitățile școlare sunt instituțiile ce stabilesc drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice, ele întocmind și state de plată în acest sens.
Mai mult, atribuțiile inspectoratelor școlare județene sunt limitativ enumerate de art. 142 din Legea nr. 84/1995.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se face exclusiv din bugetele consiliilor locale, la propunerea unității de învățământ și în baza legii, și nu de către Inspectoratul Școlar Județean, acesta neavând calitate procesuală pasivă în cauza de față, astfel că față de acest pârât actiunea a fost respinsa.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Școala cu clasele I-VIII " " și introducerea în cauză, în calitate de pârâti a Centrului Bugetar -Grupul Școlar " " S, Consiliul Local S și a Ministerului Educației Cercetării și T, instanța respins-o pentru următoarele considerente:
În speță, pârâta nu a făcut dovada că reclamantul se află în raporturi de muncă cu Grupului Școlar " " S, pentru perioada dedusă judecații, respectiv februarie 2005-ianuarie 2008, acesta desfășurându-și activitatea numai în cadrul Școlii cu clasele I-VIII " " S, în aceiași situație aflându-se și Ministerul Educației Cercetării și T, având în vedere inexistența raporturilor de muncă între aceștia și reclamant.
De asemenea, Consiliului Local S nu poate sta în proces în calitate de pârât, pentru a fi obligat la plata drepturilor salariale a cadrelor didactice întrucât acesta, în calitatea sa de ordonator principal de credite, doar poate pune la dispoziția unităților școlare fondurile necesare plații drepturilor salariale, neavând atribuții în calculul acestor drepturi.
Cu privire la fondul pretențiilor, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art. 49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr. 128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță, respectiv reclamantei.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art. 155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art. 48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial, un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Totodată, în conformitate cu art. 42-47 din Legea nr. 128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor.
Art. 45 alin. 1 din aceeași lege prevede pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână fără reducerea salariului.
Cum legiuitorul nu diferențiază aplicarea acestor norme pentru diferite categorii de personal didactic din învățământul pre-universitar, nici instanța de judecată nu poate efectua această diferențiere.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
2 al art. 50, prevede că pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Raportul de expertiză contabilă, efectuat în cauză, a arătat că, în perioada februarie 2005 - ianuarie 2008, reclamantul a beneficiat de: salariul funcției didactice; salariul de merit 15 %, pe perioada 01.10.2005-31.12.2006; indemnizație dirigenție 10%; sporul de vechime 25 %; premiere lunară 2 %; sporul de 1/25 începând cu 01.09.2005.
Partea variabilă - sporurile au fost calculate la salariul funcției didactice ca salariul de bază, fără a fi incluse în acesta după fiecare determinare, ața cum prevede Legea nr. 128/1997, art.48,49, 50 și 51.
În această perioadă, reclamantul se încadrează în intervalul de vechime 25-30 ani și 30-35 ani, începând cu septembrie 2005 și beneficiază de o reducere a normei de 2 ore pe săptămână, fără diminuarea salariului, ore care au fost efectuate și care nu au fost plătite de angajator, conform Legii 128/1997.
Expertul contabil a constatat că, coeficientul de ierarhizare de 1/25, prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997 nu s-a calculat corect de către Școala cu clasele I-VIII " " la trecerea în intervalul de vechime 30-35 ani, procedând la recalcularea acestuia.
De asemenea, expertul contabil în urma recalculării drepturilor bănești în sistemul "spor la spor" a recalculat orele suplimentare și al 13-lea salariu.
În urma recalculării drepturilor salariale, expertul contabil a stabilit că, pentru perioada 01.02.2005-31.01.2008, diferența brută cuvenită reclamantului este de 6.157 lei, care a fost actualizată până la 29.02.2008 rezultând suma brută actualizată de 6.894 lei. Această sumă a fost diminuată cu contribuțiile legale, rezultând suma finală netă actualizată de 4.835 lei.
Referitor la verificarea modului în care s-au făcut calculele pentru acordarea drepturilor salariale prevăzute de OG nr. 17/2006, constatând că, unitatea școlară a stabilit corect aceste diferențe care s-au acordat eșalonat pe o perioadă de 36 luni.
Față de cele arătate, instanța a constatat că reclamantului i se cuvine suma de 4.835lei diferențe drepturi salariale nete și actualizate până la 29.02.2008 de la pârâta Școala cu clasele I-VIII " " S pentru perioada februarie 2005- ianuarie 2008.
S-a facut si aplicarea dispozitiilor art. 274.civ.
Cod PenalImpotriva acestei sentinte a formulat recurs parata Scoala cu clasele I - VIII " " S, criticand-o pentu nelegalitate si netemeinicie.
Recursul este declarat peste termenul legal si urmeaza a fi respins ca tardiv.
Termenul legal de recurs este, conform art. 80 din Legea nr. 168/1999, de 10 zile de la comunicarea hotararii pronuntate de instanta de fond, iar acesta se calculeaza conform art. 101 alin. 1.civ.Cod Penal, pe zile libere, neintrand in calcul ziua in care incepe sa curga si ziua in care se implineste.
Comunicarea sentintei instantei de fond s-a efectuat la data de 16.05.2008, asa cum rezulta din dovada de comunicare ( fila nr. 66 din dosarul tribunalului ), iar recursul a fost depus la tribunal la data de 05.09.2008.
Cum de la data comunicarii hotararii - si data depunerii recursului au trecut mai mult de 10 zile, este evident ca termenul de declarare a recursului a fost depasit si, intrucat acesta este un termen legal, imperativ si absolut, nerespectarea lui atrage sanctiunea respingerii recursului ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " S, împotriva sentinței civile nr.927/17.04.2008, în contradictoriu cu intimaul parat INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M și intimatul reclamant.
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2008.
Presedinte, Judecator, Judecator,
- - - - -
Grefier,
-
Red.Jud.-
Ex.2/23.10.2008
Jud.fond
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Marin Covei, Daniela Vijloi